~Ioan Miclău: „Artur Silvestri – marele român, vestitorul vremurilor bune“

Primăverile cele binevenite şi primenitoare, abia desprinse de gerurile iernei, au întotdeauna un vestitor viu, simbolic, răsărit din crusta zăpezilor; cu petalele albe ghiocelul revărsa bucurie în simţirile fiinţelor din jurul său. El leagă şi aduce speranţa unor vremuri mai bune. Taina acestei rânduieli însă îşi are izvoarele ei. Deşi am dori cu toată fiinţa noastră omenească să nu se ofilească ghiocelul acesta al primăverii, să stea veşnic cu noi, el se retrage, se ofileşte, adoarme în legile lui dumnezeieşti. Dar tocmai în aceste legi stă pecetea veşniciei, căci vestitorul se reîntoarce în fiecare primăvară, an după an! Semnul său este o faptă sfântă!

Deci fapta ca un semn divin trăieşte veşnicia la care visează şi a visat întotdeauna omenirea.

Deşi sunt, sunt totuşi rari acei oameni care prin zăpezile şi apăsările suferinţelor vremurilor sub care stau, să răsară ca acei ghiocei timpurii, aducându-ne vestea reînoirilor viitoare. A înfloririi sufletelor şi curăţirii inimilor. A frumuseţii artelor prin strălucirile unei morale creştine, a unor iubiri şi înfrăţiri în câştigarea cu adevăr a unei vieţi fericite pentru fiecare Neam trăitor pe Planetă.

Spre această înnobilare omenească a lucrat şi s-a jertfit prof. dr. Artur Silvestri. Pentru mine, Fondatorul „Asociaţiei Române Pentru Patrimoniu“, Bucureşti, Artur Silvestri, reprezintă personificarea faptei bune, a muncii, şi a ideii legării relaţiilor tuturor românilor de oriunde s-ar afla. Recâştigarea valorilor şi a tradiţiei noastre creştine ortodoxe, înălţarea acestei Românii tainice cum o numea Domnia Sa la locul ce i se cuvine istoriceşte prin continuitatea neîîntreruptă în timpul şi spaţiul ei geografic.

Ne-am cunoscut din scris, nu ne-am întâlnit niciodată, dar am, şi port imaginea luminoasă a acestui OM ROMÂN, atât de aievea încât am convingerea că ne-am întâlnit şi stat de vorbă de multe ori. Adică de atâtea ori de câte ori citeam cărţile sale, sau primeam scrisorile electronice care îmi erau o adevărată hrană spirituală.

Sincer să fiu, pentru a evoca personalitatea acestui om de geniu complex, cu o aleasă educaţie şi verticalitate de conştiinţă, eu sunt destul de firav, doar încerc prin exemplificările reale care m-au fascinat şi totodată îndemnat a-mi înzeci eforturile mele în acest domeniu al creaţiei literare. Eram decis a părăsi pentru totdeauna aceste ape tulburi în care mi se părea mie că se dizolvă nobleţea acelor arte luminate şi morale pe care mi le concepea probabil caracterul meu de om simplu, iubitor de viaţă şi adevăr.

După zece ani de apariţie pe hârtie a revistei „Iosif Vulcan“, cu bucuriile şi tristeţile inerente acestui gen de preocupări, dorisem să înfăşor filele acestei publicaţii româneşti, şi să o închid. Fondatorul ARP-România prof. dr. Artur Silvestri însă mi-a întins o mână de ajutor, dând viaţă noua revistei sub îngrijirea şi apariţia on-line ARP-Bucureşti, la finele anului 2007. Am răspuns atunci Domniei sale printr-o scrisoare electronică, pe care am plăcerea să o redau:

Stimate Domnule Dr. Artur Silvestri

Cred că este potrivit (potrivit ar fi să-mi cer chiar scuze pentru întârziere )timpul, să Vă aduc mulţumirile mele pentru stilul profesional în care reuşiţi să editaţi Revistele ARP-România, şi desigur şi al Revistei „Iosif Vulcan“, Australia. Nu invoc o mulţumire dintre cele uşuratice, ci una foarte meritorie, fiindcă ştiaţi prea bine despre hotărârea mea ce mă răsucea într-o anumită derivă, adică după zece ani de apariţie să o opresc a mai apare, dar Dumneavoastră ia-ţi prelungit viaţa, pe virtual, ajungând azi a fi în pragul celor 11 ani de apariţie. Primiţi dar întemeiatele mele Mulţumiri! Scriitor/Poet: Ioan Miclău, Australia, 25 noembrie, 2007.

Ulterior, de câte ori revedeam această scrisoare parcă mă simţeam stânjenit, întristat, cum de nu am avut bunul simţ a scrie cel puţin o pagină întreagă de mulţumiri; dar, m-am revanşat cum zic azi scrietorii, în scrisorile viitoare!

Am avut onorantul respect să primesc nu la multă vreme şi eu un mail de la Domnia Sa:

29 Decembrie 2007, Sfinţii 14 000 de prunci ucişi din porunca lui Irod. Cuviosul Matei.

Iubite Domnule Miclău,

Sper să fiţi bine, alături cu toţi cei dragi, şi să petreceţi în linişte zilele de Sfinte Sărbători.

Şi noi ne-am odihnit puţin după acest an intens, concentrat şi plin de obligaţii dar am revenit la lucru din când în când căci până în jur de 5 Ianuarie am dat liber colaboratorilor fiind sărbătoare. Pregătesc însă o cărticică de interviuri unde, pe coperta a IV-a, am aşezat câteva cuvinte ce mi-aţi trimis mai an; rugămintea ar fi să-mi spuneţi dacă sunteţi de acord să stea acolo. Puteţi să nu consideraţi de folos acest citat şi să fiţi convins că nu am să mă supăr.

Pe lângă cele zilnice, mă gândesc cum să facem mai bine pentru perspective de viitor şi, dacă veţi avea bunăvoinţa, v-aş împărtăşi curând câteva planuri realiste, să văd ce părere vă fac Domniei Voastre.

Cu drag şi doriri de bine,

Silvestri

După o asemenea scrisoare m-am împăcat cu lumea imaginaţiei mele şi mi-am zis în gând o vorbă ca o rugăciune: „Ce frumoase sunt lucrările lui Dumnezeu“, căci cine altcineva să mă fi adus în preajma acestui om minunat, al cărui vorbe picurau mierea cea adevărată peste visele şi scrierile mele pentru care mai mult eram blasfemiat decât lăudat de semenii mei. Cum spuneam mai sus, sunt foarte rari oamenii de talia acestui titan al Culturii, acestui oltean ajuns atât de sus şi cu inima atât de smerită, nedeslipit de sufletul neamului său românesc, indiferent de ce ideologii ale vremii ar fi fost atins. Ideologiile sunt haine, haine croite dar care nu fac altoi sufletului, iar acest Neam născut cu pecetea veşniciei, a schimbat multe haine aruncându-le pe rând la coşul istoriei, însă Omul Român, a rămas acolo unde la pus Creatorul său.

Pe data de 6 Ianuarie, 2008, scriam Dlui prof. dr. Artur Silvestri următoarea epistolă:

Iubite Domnule Dr. Artur Silvestri,

Aşa cum Vă scriam zilele astea, am avut bucuria să primim Crucea de Bobotează, prin bunăvoinţa Preotului Ortodox Vasile Prunduş şi aici la Cringila, N.S.W, la biblioteca „Mihai Eminescu“, prezenţi fiind mai mulţi români din apropiere. Am să trimit Revistei „Iosif Vulcan“ şi câteva fotografii de la eveniment!

Apoi, doresc să Vă mulţumesc pentru acea recentă şi frumoasă prezentare a modestei mele persoane în fila Revistei „Analize şi Fapte“, tocmai de început de Nou AN 2008 Buna încurajare de AN NOU. Doamne ajută!

CU PREŢUIRE – Ioan MICLĂU, AUSTRALIA

Oprindu-mă aci la această zi de sfinţire şi botez, reculeg din înţelepciunea vorbei noastre româneşti credinţa că omul trebuie şi el să-şi sfinţească locul şi viaţa prin faptele sale cele bune.

Omul ARTUR SILVESTRI a sfinţit o fântană, a deschis un izvor care îşi va forma de acum albia necesară după viziunile genialei sale inteligenţe, se va face un fluviu de năvalnice idei şi scrieri, opere de arte, istorie, morală, cultură şi educaţie, într-un cuvânt, de propăşire a Neamului său românesc, aşa cum a visat până în ultima clipă a vieţii sale, când Dumnezeu la ridicat între îngerii săi la 30 Noembrie, 2008.

O taină stă chiar şi în alegerea zilei Sfântului Andrei, creştinătorul Dacilor Romani.

Viaţa acestui minunat cărturar român, deşi tânăr încă pentru a trece prin vama morţii căci avea multe a ne învăţa, dovedeşte încă o taină, şi anume că acest trunchi a Ţării, ROMÂNIA TAINICĂ, aşa cum o numea cu iubire ARTUR SILVESTRI, are ramuri şi braţe, rădăcini şi mlădiţe viguroase a căror viitoare fapte vor face din România mândria Europei, aşa cum o visa Marele Român – Vestitorul vremurilor bune!“

„Înţeleptule Artur Silvestri mijloceşte la Tatăl Sfânt pentru noi cei rămaşi în urma Ta, pierduţi şi-nstrăinaţi!“

IOAN MICLĂU, Australia

20 Decembrie, 2008