MONITOR CULTURAL * on-line

►Corneliu Florea (Canada)

~Corneliu Florea recomanda o carte de Jimmy Carter !

JIMMY CARTER, fostul presedinte al Statelor Unite, a scris si publicat in anul 2006, la Editura Simon & Schuster din New York, cartea cu titlul de mai sus, pe care eu il traduc “PACE NU APARTHEID PALESTINEI ”. Titlul stirneste uimire si curiozitate, iar lectura dezvaluie un sir de evenimente si idei adevarate, ce contravin ideologiei umane avansate a secolului XXI spre dezonorea liderilor evrei de asrazi.

Jimmy Carter, inainte de-a fi o personalitate de anvergura internationala, este un umanist cu o deosebita intelegere si sensibilitate sociala, un crestin ce slujeste concordia. Activitatea sa pe calea pacii, intelegerii si echitatii sociale a inceput cu mult inainte de-a fi presedinte al Statelor Unite si continua si acum, in secolul XXI-lea Pentru aceasta daruire semenilor sai din intreaga lume, in Anul 2002 I s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace. Spre deosebire de Elie Wiesel, care in toate imprejurarile publice face caz ca este detinator al unui Nobel pentru Pace, Jimmy Carter cu modestie isi continua menirea de mediator al binelui pentru toti oamenii, fara sa faca uz de aceasta distinctie internationala, pe care o merita cu prisosinta. Repet,cu intentia de a compara;Elie Wiesel in nici o ocazie publica nu se dezlipeste de acesta distinctie internationala si obliga pe toti cei care se refera la persona sa sa o mentioneze automat, desi activitatea sa este dedicata numai evreilor, in cadrul “Holocaust Industry”, pe cind Jimmy Carter are o dimensiune universala, cum de fapt o cere internationala si prestigioasa distinctie.

Volumul publicat, are 17 capitole si tot atitea fete transparente ale realitatii din acest spatiu geografic,care incepe cu o scurta cronologie istorica,de la Abraham si Moise pina in zilele de astazi, cind Israelul ridica “the great jewish apartheid wall” spre consternarea intregii omeniri libere, democratice si avansata ideologic. Volumul in intregime este un act indraznet, brav dedicat adevarului istoric, in care autorul si cititorii sai sunt de acord cu existenta statului israelian dar se opun dominarii palestinienilor.

De la inceput, Jimmy Carter isi precizeaza pozitia: statul israelian trebuie recunoscut si sa coexiste in pace cu palestinienii si vecinii. In acelasi timp, palestinienii din acest spatiu au dreptul la pace, demnitate, identitate si autodeterminare. Aceste deziderate sunt universal valabile pentru toti oamenii civilizati din secolul XXI-lea

Prima visita a lui Jimmy Carter si a sotiei sale, Rosalynn, in Israel are loc in 1973 cu scopul de a vizita “holy land” Fiind guvernatorul Georgiei,au fost primiti de catre prim ministrul israelului Golda Meir, care le-a pus la dispozitie o masina si un ghid sa viziteze Israelul. Din aceast vizita noteaza ca palestinienii din Golan Heights au fost fortati sa plece in timp ce evreii incep sa se aseze, in numar tot mai mare, in aceste noi teritorii cucerite dupa Razboiul din 1967. Spre cinstea sa, nu ascunde ca politica liderilor israielienilor favorizeaza immigrarea evreilor de pretutindeni in Israel in timp ce imping palestinienii spre emigrare prin orice mijloace si compara starea de fapt cu izgonirea aborigenilor Creek din Georgia in Oklahoma, de catre colonistii englezi din trecut.

Statul israelian ignora Rezolutia ONU nr. 242 din 1967 care stipuleaza clar: retragerea fortelor militare israeliene din teritorile ocupate in urma conflictului militar din 1967. Ne respectarea acestei rezolutii internationale a justificat, din punct de vedere arab, atacarea Israelului de catre Siria si Egipt in Octombrie 1973, ceea ce a ridicat abrupta tensiunea dintre Uniunea Sovietica, ce era de partea araba si Statele Unite ce suporta Israelul pina in pragul declansarii unei conflagratii mondiale, nucleare. Din fericire, ratiunea a invins si a aplant escaladarea care putea fi dezastroasa pentru omenire.

Cind Jimmy Carter a fost presedinte la Casa Alba, politica Statelor Unite a fost de condamnare a asezarii evreilor in spatiul palestinian, Gaza si West Bank, considerind ca este “ilegala si un obstacol in calea pacii” dar pe care guvernantii israelieni au ignorat-o.

Aceasta pozitie de forta militara a israelinilor fata de palestinieni a dus la recunosterea si sutinerea in lumea araba a PLO-ului lui Yasir Arafat in 1974 si apoi international, ca organizatia reprezentativa a palestinienilor din teritoriile ocupate sau a celor refugiati in tarile vecine. In acelasi timp Jimmy Carter face efortul de pace de la Camp David , unde impreuna cu Anwar al-Sadat al Egiptului si Menachen Begin al Israelului semneaza un acord , prin care israelienii trebuie sa-si retraga forta militara si politica din West Bank si Gaza , sa se inceapa procesul de autonomie al palestinienilor in contest democratic.

Acordul de la Camp David a fost vazut de catre lumea araba ca nestisfacator, izolind Egiptul si apoi asasinindu-l pe presedintele Anwar al-Sadat, fata de care Jimmy Carter avea o admiratie deosebita. In acest timp, liderii israelieni forteaza si mai mult asezarea evreilor in spatiul palestinian al Gazei si West Bank, fara nici un fel de consideratie fata de acordurile si opinia internationala. Aceasta atitudine de sfidare si aroganta a liderilor israilieni, si nu numai al lor, are caracteristica bumerangului. In paranteza, astazi se vehiculeaza in opinia internationala, ca evreii, fara sa realizeze consecintele in timp istoric, au creiat pe linga “holocaust industry” si ceea ce prin analogie se numeste “antisemitic industry” pe care o intretine cu materie prima proprie. Si paranteza nu este completa, daca nu aratam ca Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace nu a facut nici un efort concret in stabilirea pacii si echitatii sociale intre evrei si palestinieni, desi distinctia primita il obliga la asemenea prestatii. El a ramas intepenit in “industria holocastului” de unde actioneaza ca un inchizitor si perceptor, in timp ce Jimmy Carter cu modestie face eforturi pentru pace si echitate.

Jimmy Carter nu scrie ca un propagandist lefegiu al timpurilor de astazi, el isi consolideaza ideile numai pe date istorice, statistici si recesaminte, pe fapte si este deceptionat de falsele explicatii ale unor lideri israelieni. In acest sens aflam ca in 1922 in Palestina recesamintul prezenta 84.000 de evrei si 670.000 palestinieni. La sfirsitul razboiului Mondial evrei ating cifra de 600.000 iar palestinienii sunt 1.300.000 Dupa 1948 israelienii au ocupat 420 de sate palestiniene ceea ce a dus la refugierea a 700.000 de palestinieni. Acesta a fost primul val de refugiati ca urmare a infiintari statului israelian. Au urmat valuri succesive si in 1964, ONU estima peste un milion de refugiati palestinieni.Dupa razboiul din 1967inca 320.000 de palestinieni sunt fortati sa paraseasca Israelul. In baza acestor date nu mai putem considera statul israelian un stat democrat, nici sa acceptam propaganda ca palestinienii sunt teroristi si ei evreii victime inocente. Jimmy Carter si-a ales o foarte grea problema internationala de rezolvat si cu tenacitaea crestinului daruit muncii si pacii a incercat tot posibilul rezolvarii ei. A calatorit mult in Orientul Apropiat intilnindu-se pe rind cu liderii egipteni, sirieni, libanezi si jordanezi pentru cunoastere si negocieri. Din volum reiese clar ca a fost mult mai impresionat de clar visiunea si argumentele personalitatilor lumii arabe, in special de Sadat al Egiptului si Assad al Siriei, decit de cele israeliene care nu au tinut cont de altii. In 1990 s-a intilnit la Paris cu Yasir Arafat pe care il descrie deschis, prietenos , receptiv.

La o noua vizita in Israel , Jimmy Carter afla tragedia palestinienilor sub ocupatia militara israeliana, care sunt depravati de cele mai elementare drepturi civile, arestati, torturati si detineri fara judecata, inclusiv copii de 12 – 13 ani. Militarii israelieni pot sa le confiste proprietatile, sa le demoleze casele cu buldozerele sau prin dinamitare la cea mai mica suspiciune. Ei controleaza invatamintul palestinienilor, pe care-l pot intrerupe oricind, arestind cadre didactice, elevi si studenti. Cenzureaza manualele si controleaza bibliotecile. Este socant sa afli, din acest volum, ca ajutoarele internationale catre palestinieni sunt interceptate de ocupatii militari israelieni, care le pot retine sub pretextul ca ajutoarele sunt folosite “de teroristi”, pentru ei automat toti palestinienii sunt teroristi. Situatia celor din Gaza se poate compara cu a celor din fostul ghetou varsovian.

Dintre toti liderii israelieni, Ariel Sharon odata ajuns prim ministru (in 2001) este cel mai antipalestinian, segregationist. Fiind dur, crunt si agresiv aminteste de trasaturile celor din politia politica nazista sau sovietica. Sugestiv in acest sens este harta de la pagina 153 intitulata “Sharon’s Plan 2002” care studiata si comparata cu celelalte harti din volum, este de fapt o solutie finala aplicata palestinienilor. Un val de proteste internationale s-a ridicat impotriva lui Sharon,numit “The butcher of Ramallah” dupa ce a dat ordin militarilor israelieni sa atace si sa distuga sediul lui Yasir Arafat.

Capitolul 16 al volumului , Jimmy Carter il intituleaza “The Wall as a Prison”. Liderii evrei justifica ridicarea acestui zid inalt, perete de beton armat, din motive de securitate impotriva “terorismului palestinian”.Jimmy Carter, cu indrazneala si argument, sublineaza ca omenirea libera si democratica il vede ca pe un zid de inchisoare, de getou, de apartheid, de segregatie si dominare. Intradevar, dupa opinia publica internationala, este un zid al rusinii, cum numai zidul din Berlin a mai fost pentru cei ce l-au ridicat. Cele doua ziduri vor ramine legate in istorie ca reprezentind inumanitatea dominantului.

Ultimul capitol este un sumar al dominantei militare israeliene, de sfidare opiniei publice mondiale si a decizilor internationale de catre guvernantii israelieni ….

CORNELIU FLOREA
MARTIE 2007

WINNIPEG – CANADA

~Corneliu Florea şi “Jurnalul liber”

DIN 1991 PUBLIC O MICĂ  REVISTĂ DE CRITICĂ SOCIALĂ

J U R N A L   L I B E R

Cind m-am hotarit, sa scriu, editez si sa raspindesc, de unul singur, aceasta mica si originala revista de critica sociala, am luat exemplul acelor romani din strainatate,  sositi inaintea mea, care s-au dedicat absolut voluntar cu energia vietii lor, cu mult suflet si minte Romaniei si Romanitatii pentru dreptatea si libertatea lor.

JURNAL LIBER imi reprezinta personalitatea si vointa. Este donatia mea de  dragoste si respect Tarii si Neamului Meu Romanesc , este revolta si dispretul meu fata de toti care hulesc din dusmanie si acuza pe nedrept acest neam atit de mult inzestrat cu omenie crestineasca, cu suflet si intelegere, cu prea multa rabdare la nedreptatile care I se fac. Este omagiul si consideratia mea fata de conationalii mei, care in decursul vietii lor  simt in intrinsecul fiintei lor ca trebuie sa daruiasca ceva bun , frumos si valoros fiintei nationale. Prin acest jurnal pot critica cu argumente, inculpa cu dovezi pe toti aceia, care din stupiditate, malignitate sau egocentrism exacerbat, aduc daune grele Romaniei.

JURNAL LIBER la inceput aparea odata cu fiecare anotimp: Primavara, Vara, Toamna si Iarna. De la un timp apare mai rar, dar a ramas un jurnal al anotimpurilor. Tot de la inceput isi pastreaza formatul si numarul de pagini. Coperta este simpla si poarta acelasi motto ca al universitatii americane “Johns Hopkins“: Veritas vos liberabit adica adevarul te face liber, te elibereaza. Intre timp am aflat la ce te poti astepta cind spui adevarul: Veritas odium parit sau adevarul naste ura. Romanii spun: “Prin adevar iti faci vrajmasi” si asta simt de mult ! Pentru a ma apara, cit de cit, de tot felul de vrajmasi scriu de sub umbrela Articolului 19 al Declaratieii Universale ONU a Drepturilor Omului, care inca este in vigoare legala si trebuie respectat !!

JURNAL LIBER trebuie sa fie absolut liber fiindca numai asa pot sa-mi etalez libertatea gindirii. Este si absolut gratuit, lasindu-mi mie intreaga libertate cui sa-l trimit

Cel care-l primeste, om liber ca mine, poate sa-l accepte sau nu, sa-l citeasca sau nu, dar nu poate ridica obiectii si pretentii, pentru ca nu contribuie cu nimic la EL !!

Corneliu Florea , 11 Trowbridge Bay , Winnipeg , R2N 2V9 , Canada

~Corneliu Florea: ” Intre negationisti si exagerationisti “

PROLOG In mileniul trecut, la AUSCHWITZ era o placa pe care scria:

Four million people suffered and died here at the hands of the Nazi murderers between the year of 1940 and 1945” La inceputul mileniului trei , placa a fost inlocuita cu alta pe care scrie: “Forever let this place be a cry of despair and warning to humanity where the Nazi murdered about one and half million men, women and children, mainly jews from various countries of Europe.”….

Oare ce se va scrie pe urmatoarea placa ?

INTRE NEGATIONISTI SI EXAGERATIONISTI

Se vorbeste foarte mult si se scrie mult despre tragedia evreilor din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. O tragedie ingrozitoare pe care o cunoastem sub numele de holocaust, cind au murit milioane de evrei europeni, care nu trebuiau sa moara. De fapt, daca omenirea ar fi ceea ce se considera, acel razboi nu trebuia sa aiba loc.

Al Doilea Razboi Mondial a fost irational si-a absorbit in absurditatea lui popoarele europene care au sfirsit prin a implini un megaholocaust abominabil in care au pierit cincizeci de milioane de oameni . Toate popoarele europene au platit un greu tribut de vieti omenesti in megaholocaustul generat de al Doilea Razboi Mondial. Din acest megaholocast planetar, cel mai mare segment este holocaustul european din care face parte , incontestabil, holocaustu evreilor.

Spre lauda evreilor, ei sunt cei mai determinati sa nu se impace cu tragedia holocaustului lor. Pentru ei conteaza fiecare evreu ce a murit s-au a suferit nedreptatea acelor vremuri. Ei tot aduna si socotesc, spun si scriu, pretind neuitare din partea tuturor europenilor si scuzele lor, dar mai ales dezpagubiri peste dezpagubiri de atunci .

Ca sa-si mareasca pretentiile de despagubire, evreimea mondiala a actionat si actioneaza pe toate nivelele posibile, mai ales prin mass media si lobby politic, profitind de raspindita ignoranta istorica. Obtinerea despagubirilor, prin aceste metode, a fost peste asteptari, dar, cum era firesc au aparut si contrafortele, catalogate de evrei ca noul antisemitism. Antisemitismul ca o alarma, reala sau falsa, dar mai ales ca o arma .

Practic popoarele europene nu sunt bantuite de un nou antisemetism, dar sunt suprasaturate de pretentiile evreilor, atit de cele morale cit si cele materiale, avind in vedere ca si ele au avut holocastul lor, care a fost cu atit mai mare cu cit se aflau mai in estul continentului. Interesant, aceasta perpetua suferinta pe care si-o manifesta evreii nu au le-a sporit intelegerea, intelepciunea si concordia cu cei care au suferit ca si ei, ci invadeaza cu aroganta si pretenti viata celorlalte popoare din jur socotindu-se popor ales cu drepturi suplimentare, divine, dominante. Si nu in ultima instanta este parerea tot mai raspindita ca un anumit grup al evreimii exagereaza holocaustul lor . Si asa, dupa sasezeci de ani, s-a ajuns intre doua extreme la fel de nefiresti si foarte daunatoare in relatiile dintre evreii si majoritatea europenilor O extrema numita recent negationism si cealalta, diametral opusa exagerationism . Intre aceste doua extreme se afla un vast cimp de interpretari contradictorii, de la indivizi care nu cunosc nimic dar sunt partizanii unei extreme, la cercetatori care vor sa fie istoric corecti dar sunt blocati de tabu-uri subiective si mai recent de obligativitatea politicului corect, o conceptie antidemocratica

Negationismul este istoric incorect. Holocaustul european cu segmentul sau evreiesc este un fapt istoric incontestabil. Cei cinci ani de razboi mondial sunt incarcati de fapte antiumanitare in rindul populatiei civile europene, in rindul evreimii. ( In fiecare an de razboi au murit zece milioane de oameni , militari si civili ! Megaholocaust !!) Este o pierdere de timp sa asculti pe cei needucati si necititi, care neaga holocaustul evreilor. Cei ce le dau atentie sunt la fel ca ei, sau urmaresc interese meschine.

Fiindca,revin mereu la o idee personala de holocaustul europenilor,in care sunt cuprinsi si evreii, din timpul razboiului, am sa va aduc un exemplu din Maramures unde am fost medic, pe Valea Viseului, la Leordina intre 1963 si 1966. Leordenilor, din generatia parintilor mei, le erau inca proaspete in memorie evenimentele din timpul ocupatiei horthiste in Maramures,in timp ce generatia mea nu stia nimic despre istoria lor

In comuna era o sinagoga si niciun evreu . Am crezut ca au plecat in Israel, cum au plecat cei din orasul meu natal, Timisoara, fiindca nu suportau dictatura comunista.

“Da pa’dracu, aci no fost ca in Banat, la Timisoara. Intr-o zi, o venit csendorii lu’Horthy, io strins pa toti citi o fost , io urcat in tren si io dus la Sighet, de acolo in Germania lu’Hitler. Nu i-am mai vazut, veci, da’tunci. Ba nu, sa nu mint, vreo doi or trecut p’a’ci , amu citiva ani, ase ca domnii in plimbare, dar nu i-am mai cunoscut.”

Da cind io dus pe evrei in Germania ?”

Da’poi tat in 1944, cind io dus si pe romanii nostri in companiile de munca fortata sus in munte, la Copilas, ca doar aici la noi, in comuna, o fost centru militar unguresc. Vai de amaru lor, ca dormeau afara sub cetina de brad, le dadeau numa’ zama si ei trebuiau sa sparga piatra toata ziua cu barosu, doi cubici pe zi. Or stat acolo pina ce-o ajuns razboi pa Prislop, atunci multi or inceput sa dezerte si unguri si romani Pa romanii care ior prins , fo douazeci de tati, csendorii io dus si io puscat, asa fara mila si judecata, la Moisei in niste case”

Asa a fost in Maramuresul ocupat de ungurii lui Horthy: evrei au avut parte de holocastu lor iar maramuseseni l-au avut pe al lor. Exista martori, exista dovezi scrise , istorice incontestabile, asa ceva nu se poate infirma sau neaga. Negationistii ca si cei care-i folosesc dau apa la moara antisemitismului, sunt gresiti, fac mult rau social, discordie. Trebuie sa recunoastem istoria cum a fost, nu sa o tot rescriem dupa interese !

Exagerationismul, cealalta extrema, sustinut de un grup de evrei, bine finantati, numit si holocaust industry team, numiti asa dupa aparitia cartii lui Norman G. Finkelstein “The Holocaust Industry”, au pus difuzoarele holocastului la maximum zi si noapte, in Nord America si Europa, prin care pretind eterne scuze, repetate de fiecare generatie de sasezeci de ani , cer despagubiri incontinuare si acuza de antisemetism pe toti cei ce nu accepta punctul lor de vedere, amenintindu-i, mai nou, cu pierderea libertatii si drepturilor civile printr-o lege ce contravine drepturile fundamentale ale fiecarei persoane, consfintite de catre toate organismele internationale si constitutile fiecarei tari . Va fi o intoarcere la tiranie, nazism, comunism !! Aceasta regresiune sociala nu este nici macar politic corect, este o injustitie de tip inchzitional ce nu va face cinste omenirii de astazi in fata celei de miine. Tot exagerationistii preseaza cu noi pedepse impotriva negationistilor care sunt absolut o cantitate neglijabila. Odata ce se va aproba o asemnea lege, facuta cu citeva neclarificari si portite mascate, prin ea vor putea fi condamnati toti cei ce au nedumeri sau opinii nonconformiste.Avocatii de la holocaust industry usor pot pune egalitate intre nonconformism si negationism, iar mass media si judecatorii ii ajuta fiindca ei trebuie sa fie politic corecti intr-o lume globalizata !

Pacat ca evreii nu-si citesc sau nu inteleg vechiul lor testament. Ar afla ca, de la inceput, din geneza, creatorul a facut o greseala atragind atentia primei perechi sa nu se atinga de pomul cunoasterii. Atit le-a trebuit celor doi si direct in pom s-au repezit ! De atunci, genetic, descendentii din prima pereche biblica nu umbla doar sa-si umple burta, ci umbla si dupa cunoastere, dupa aflarea adevarului !! Nu a putut sa-i opreasca inchizitia, nici Hitler ori Stalin, nu-i va opri nici holocaust industry team !!

Intre aceste doua extreme este vastul cimp de oameni dornici de cunoastere, de aflarea adevarului istoric. Unii, doar din curiozitate, altii, mult mai interesati si insistenti, se intreaba si intreaba cind ceva nu li se pare cusher. Apoi vin cercetatorii de profesie si la urma revizionistii, o multime de peste tot, chiar si evrei. Evrei-s redutabili, cunosc armele secrete a celor de la holocaust industry . Luati in ansamblu, revizionistii sunt de capul lor, voluntari dintr-o idee, neplatiti de nimeni dar sunt indexati si in colimatorul holocaust industry . Sfirsesc deobicei rau, marginalizati sau direct la inchisoare pentru delictul de naivitate: nu stiu pe ce lume traiesc, chiar se cred liberi in orisice. Acum din inchisori, pertracteaza despre camerele de gazare cu Ciclon B si despre crematoare. Sunt indirjiti, mai si nimeresc cite ceva. De exemplu, au demonstrat si cei de la holocaust industry au trebuit sa accepte ca teza sapunului din grasime de evrei este falsa. Si a fost !! Numai pe malul bucurestean al Dambovitei, mai sunt vreo doi – trei ziaristi ,care inca mai vehiculeaza acest fals din slugarnicie, visand la un ghiseft.

Exista multe curente si idei, directii si comentari, pe acest vast cimp dintre cele doua extreme si cu cit cei de la holocaust industry, ridica bariere si ziduri, ca cel recent dintre ei si palestinieni, oamenirea devine tot mai interesata si implicata !! Exista un curent , al carui adept ma simpt,concilierea,pentru ca au trecut sasezeci de ani de la megaholocastu omenirii din timpul razboiului in care au ars oameni nevinovati in toata lumea !! Este recunoscut, il regretam si-i pastram memoria, s-a platit pentru el, toti au platit intr-un fel sau altul, a sosit vremea sa conciliem prezentul si viitorul lumii, a micutei plante pe care traim si o incalzim peste masura, o aprindem si vom arde cu totii intr-o zi .

CORNELIU FLOREA FEBRUARIE 2007 WINNIPEG – CANADA

~Corneliu Florea: “O biserică maramureşeană la Washington”

Ideea că la Washington, capitala Statelor Unite, în cadrul Smithsonian Folklife Festival al anului 1999, românii vor ridica o biserică maramureşeană în The mall – celebra promenadă dintre U.S. Capitol şi Washington Monument – ne-a însufleţit din primul moment, ne-a entuziasmat atât de mult încât nu ne-a mai dat odihnă până în momentul hotărârii de a merge la Washington special pentru a o vedea şi o atinge. Abia întors dintr-un carusel de două săptămâni din Statele Unite, cel mai mare obstacol în faţa mea era timpul, cum pot să fac rost de încă 3-4 zile libere, să zburăm până la Washington să ne bucurăm de această realizare ce reprezintă o românească ieşire în lume, o etalare a identităţii, culturii, credinţei Naţiunii Noastre. La Washington americanii vor avea posibilitatea să vadă, la fel ca toate naţiunile europene, că avem şi NOI o identitate culturală nu numai orfelinate şi corupţie politică, că avem şi NOI port, cântec şi dans propriu, că avem o artă culinară tradiţională, că nu este nevoie să le importăm şi pe astea de la apuseni, că nu-i necesar să împrumutăm bucătăria chinezească sau american fast food, că şi NOI ştim să construim “zgârie nori” de sute de ani!! Şi ca mărturie le vom înălţa o biserică maramureşeană cu turla înaltă până la cer!! Trebuie să merg să o văd, să o fotografiez în plin plan iar în fundal să se vadă U.S. Capitol sau Washington Monument, apoi să o înrămez şi să o pun alături de celelalte biserici maramureşene de pe Valea Izei pe care le avem în locuinţa noastră din preeria canadiană. Cu preţ greu am făcut rost de cele patru zile, restul a fost uşor. Şi acum iată-ne, Ica şi Io, în faţa acestei bijuterii din lemn ce s-a transmis ca aşezământ de credinţă peste sute de ani din Maramureşul Voievodal al lui Bogdan Vodă până la sfârşitul mileniului, până în faţa Lumii Noi ce o priveşte şi o cercetează cu interes, în timp ce NOI ne trăim emoţionaţi sentimentele noastre. Iată, avem şi NOI bucurii româneşti în Nord America.

CORNELIU FLOREA
Winnipeg, Canada

~Corneliu Florea: “Scrisori din Canada”

# Ce sa fac, asa trec toate intr-o aglomeratie si presiune nebuna … asta nu mai e viata e o goana in panica …

A venit PRIMAVARA si la noi; in gradina noastra au inflorit ciresii, care sunt cu totul deosebiti de cei din Romania, dar sunt ciresi si ei ..

Pe ALEEA VANTULUI dintre laculete pe care ne plimbam , cind Ica are putere, acum la inceput de Mai am vazut primele rindunele … ele sunt “arriengarda” (cred ca nu se scrie asa) care incheie migratia pasarilor calatoare . Fie bine venite ..

Tiganiada politicienilor damboviteni continua , intelectualitatea democrata nu mai poate de dragul si dorul lui Basescu !! Sa nu fie triste, are sa-l aiba la loc !! (nu datorita romanilor )

3 Mai

# Va multumesc si pentru amabilitatea de-a ma tine informat despre lumea culturala (si politica) romaneasca. Imi fac timp si pentru “lumea din afara” NU este niciun secret ca asa cum merg treburile in cultura si politica romaneasca ne deceptioneaza . Este o adinca deceptie sufleteasca fiindca, in cazul meu, nu am niciun interes personal in Romania. Interesul este sa apara acolo o generatie de intelectuali care sa se daruiasca cu discernamint cinstit vietii publice. Sigur ca ideologia omenirii se schimba mereu, nu sunt opac sa cred la repetari, dar in noul ideologiei putem pastra valorile trecutului, respectul fata de Tara si inaintasi. Este si loc, este si cazul, este peste tot in alte tari. La noi “gindirea” societatii romanesti a ajuns pe mina lui Patapievici, Plesu, Liiceanu, Dinescu, Cartarescu si o tinara generatie de ziaristi echipati intelectual numai cu ce este strain si politic corect. Altermedia m-a lasat cu ochii in soare s- au plictisit sa tot auda de Patapievici de la mine, netinind cont ca este lipsit de demnitate sa te lasi insultat ca popor, daca nu mai vor sa zica natiune !! Civic Media stau si ei intr-un cuIbusor, peste limitele caruia nu trec. Ei nu sunt “adeptii” atacului la persoana,ei sunt in parametrii generalitatilor vagi si a bate saua sa priceap tractorul !! Rost are un singur rost; sa fim crestini si sa ne rugamL-am crezut mai viguros la caracter si minte pe Claudiu Tarziu ….Am primit un “email” si un telefon – mie nu-mi plac telefonele – in care mi s-a spus ca la o emisiune de tv dambovitean Patapievici era intrigat ca nu este inteles si unul “Corneliu Florea din Canada” il deranjeaza. Pacat ca nu am interviul sa-i raspund. Ce amarit lipsit de caracter !! Daca nu-i convenea ceva putea sa-mi scrie direct, sa ma lamureasca si pe mine “cit tine el la Eminescu si poporul roman” ca vad ca pe Dambovita multi inca il mai asculta si cred …. dar vine la romanii si mintea de pe urma …. urma si degeaba … dar vine !! Atunci vor tacea din nou, de rusine ….

14 Aprilie 2006

~Corneliu Florea: H.R.Patapievici sau parvenirea prin tainuire

Sorin Antochi, elita 22-GDS, a mărturisit că a fost informator al securităţii cu contract. H.R. Patapievici, supraelita 22-GDS, a ştiut acest lucru de cinci ani. A tăinuit. De ce? Din multe motive. Aş putea să le înşir ironic, polemic, acuzator!! Dar mă apucă greata . Radu Filipescu, o adevarată personalitate a dizidenţei româneşti, a cerut CNSAS-ului, în scris în urmă cu cinci ani, verificarea dosarelor membrilor 22-GDS. NU a primit nici un răspuns, dar H.R. Patapievici a aflat atunci, de mult, că Sorin Antochi a fost informator. A tăcut, fiindcă tăcerea e de aur la ticăloşi, la parveniţi. Şi noua intelectualitate dâmboviţeană stă cu gura căscată în faţa ecranului când H.R . Patapievici le vorbeşte despre morală, uitând că de fapt ei după H.R. Patapievici sunt doar nişte omuleţi patibulari roşi de spirocheta românească!! (Au românii o vorbă: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere”, li se potriveşte perfect noilor intelectuali de Dâmboviţa! Precizez, că sunt multe excepţii, dar cuminţi. Păstraţi cuminţenia!!) Radu Filipescu ar putea da în judecată conducerea CNSAS-lui , conform Legii 187din 1999 ar câştiga, dar nu o face. De ce , mă întreb? Probabil din cauză de greaţă!! Greaţă faţă de imoralitatea „tovarăşilor de drum” de la GDS, faţă de justiţia dâmboviţeană…

~Corneliu Florea: Patibularul Patapievici e o nevoie!

“DAcă vom avea bunul simţ să renunţăm la orgolii şi să apelăm la mintea inimii noastre, vom realiza că nevoia de Patapievici este la fel de firească precum nevoia de bucurie” scrie Marius Vasileanu în articolul “Nevoia de Patapievici” publicat în cotidianul ADEVĂRUL din 17 Decembrie 2005.

_____________________________________________

Este suficient să citeşti numai fraza de mai sus şi să-ţi dai seama ce fel de publicist este Marius Vasileanu. Ideea articolului are un scop şi e directă:

Patapievici e genial şi cine nu-l consideră aşa este un rău sau prost ! Simplu. În cele câteva zeci de rânduri, autorul îi lustruieşte pantofii lui Patapievici cu crema minţii sale literare. Îi aranjează frizura şi papionul la cotele superlativului omagialului dâmboviţean!

Ce nu face un publicist pentru un ban, mai ales într-o economie de piaţă ca cea a presei neschimbate din Piaţa Scânteii. Citatul de mai sus este elocvent; cititorul să renunţe la ale lui – orgoliile ţin de ego-ul fiecăruia iar bunul simţ nu prea le poate stăpâni – şi în loc să gândească normal, cu creierul, să treacă la mintea celei mai desăvârşite pompe biologice ca să fie bucuros !

Nu am să înşir toate elogiile şi glorificarea pe care Marius Vasileanu (MV) le aduce Patibularului Patapievici (HRP) pentru că omul în capitalism e liber să-şi atingă interesele pe orice cale, dar am să mă opresc la comentariile pe care le-au făcut cititorii în micul for care s-a iscat pe marginea articolului său. Vă rog să urmăriţi pe Internet. Primul lucru, marea majoritate a cititorilor nu au nevoie de Patapievici. Punct.

1 – IM scrie: “N-are nimeni nevoie de P. !

2 – Gil scrie: “eu nu am nevoie de el” şi adaugă: “Morga ta şi grimasele tale nu mă interesează. Nici degetul îndreptat acuzator peste tot, fără nici o soluţie concretă …”

3 – V. scrie “o …nevoie de Patapievici” în care îl compară cu una dintre nevoile fiziologice ale tubului digestiv, care a “apărut pe drumul lăturalnic al istoriei acestei perioade” apoi îl compară cu un muşuroi urât mirositor, din care autorul articolului ia cu degetul … “… minunându-se de gustu-i sublim …”

4 – T. scrie “Patapievici un cretin antiromân”

De ce este aşa de intrigat Domnul T, pentru că şi-a adus aminte cum a denigrat HRP poporul român în volumul “Politice”. Acum le primeşte înapoi în aceiaşi măsură. E liber şi Domnul T, nu ?

5 – I. scrie “D-le Marius Vasileanu, nu ţi-e ruşine d-le să vii cu asemenea articol, cu cât te-a plătit H. R. Patapievici să vii cu asemenea porcărie. Ai citit vreodată ce scrie acest rebut uman despre poporul român?” Bună întrebarea Domnului I. Aşteptăm răspuns.

6 – Domnul LA vine de asemenea cu multe întrebări, printre care şi “De ce 23 de milioane de români sunt omuleţi patibulari?” La această întrebare ar trebui să răspundă direct, în public sau pe sticla televizorului, de care nu se mai desprinde, HRP, directorul Institutului Cultural Român !! A scris şi a publicat această blasfemie la adresa românilor când era major şi vaccinat, nu avea scutire medicală de handicapat mintal, din contra MS susţin că beneficiază de: “intuiţia, inteligenţa, autenticul şi pertinenţa unor raţionamente tari, care-l ridică la înălţimea marilor gânditori ai cetăţii.” Dacă e aşa, să iasă în agora cu români şi să le spună de ce sunt ei omuleţi

patibulari!! Să aibă odată acest curaj cetăţenesc, iar dacă nu-l are să se retragă din viaţa culturală românească pe care şi aşa a catalogat-o second class culture. Să emigreze într-o ţară cu first class culture, să vedem şi noi ce salar şi deplasări prin lume va primi pentru logoreea lui.

7 – Domnul AM îl consideră “un adevărat papiţoi de la Oxford” care nu depăşeşte cotidianul şi niciodată nu va fi un “ziditor”. Bineînţeles are dreptate, dar pe malul bucureştean al Dâmboviţei este o veche îndeletnicire a unor condeieri să creeze ziditori din papiţoi!! Din trecut aveţi exemple câte vreţi, azi sunt la modă cei patru boieri ai minţii: HRP, Pleşu, Liiceanu şi Cărtărescu!! În rest secetă mare!!

8 – Celor care tot întreabă tendenţios dacă “l-au citit integral pe P” un forumist răspunde cu o întrebare “l-au citit integral pe Haşdeu … Pârvan … Blaga …” De când şi până când, toată ziua-bună-ziua să citim şi să ascultăm la TV numai pe cei patru boieri ai minţii. Cultura românească are cu adevărat valori şi ziditori de talie mondială, fiindcă nu suntem un popor târât cum ne consideră şi a scris despre noi HRP. Din nou trebuie să îngropăm valorile culturii româneşti, că pe vremea dominaţiei sovietice, să facem loc altor “boieri ai minţii” şi lefegiilor lor?!?

În anul 2004, nu în 1990, HRP ne-a indicat să-l îngropăm şi pe Mihai Eminescu dacă vrem să intrăm în UE! Din nou să jerfim cei românesc!! Ce altă naţie din lume mai face asemenea jerfă la începutul acestui mileniu?!? Să ne răspundă MV şi HRP!!

9 – Şi pentru că veni vorba de câţi dintre noi, omuleţii patibulari- târâţi, l-am citit sau nu pe HRP un forumist, D de P îl consideră un filosof acceptabil, dar îi reproşează că “a scris o carte cam jignitoare la adresa poporului român” după care spune franc “aş putea supravieţui şi fără opera lui” Mă rog, opinia sa, deşi mie mi se pare foarte dramatic ales cuvântul supravieţui în acest caz. Hai să fim mai modeşti şi raţionali: câţi oameni în lume trăiesc “bine-merci” fără să aibă nevoie de filosofi? Câţi oameni în lume fac facultatea de filosofie şi câţi dintre aceştia cu adevărat devin filosofi. Procente cu zero -virgulă – zero în faţă!! În cazul lui HRP, specialiştii consideră că e prematur să fie etichetat filosof, lipseşte opera filosofică propriu-zisă. Şi chiar dacă ar fi una patapieviciană, nu ar influenţa dramatic existenţa omuleţilor patibulari-târâţi care nu pot alcătui un popor fiind o turmă, din care publicistul MV încearcă să scape plătind o indulgenţă grasă (”nevoia de Patapievici”). Noi, ceilalţi, care întâmplător i-am citit denigrările şi defăimările aduse neamului nostru, ţării noastre avem obligaţia morală şi dreptuldemocratic să-l acuzăm public, să ne adresăm justiţiei!! În plus să nu ne facem că nu ştim că democraţia are limite, iar libertatea de expresie trebuie gândită şi cântărită în lumea civilizată. Nu am auzit sau citit despre un caz asemănător în Canada, nici în Ungaria, nici în Slovacia. Sunt limite pe care ni le impune buna creştere familiară, e0ducaţia şi bunul simţ social. Respectul faţă de ideile şi valorile altora!!

Bineînţeles, nu toată lumea gândeşte la fel – asta ne-ar mai lipsi să gândim toţi la fel după un program patapievician încărcat cu expresii sau epitete denigratoare la adresa noastră, a românilor – dar cine vrea, cine gândeşte liber va continua protestul şi acuzarea cu dovezi şi argumente pe care le găsesc din abundenţă când e vorba de HRP, căruia “ii e ruşine că e român” (este?) dar nu-i este ruşine să trăiască boiereşte din banii contribuabilor români. Până atunci să ne mai întoarcem din nou la forum.

10 – După CT în acest forum ar fi “tot soiul de securişti care-l înjură” (pe HRP, nota mea). De regulă, cei ce îl apără pe HRP, din subiectivism sau interese, calcă în străchinile cu ridicol care-i împroaşcă până sus!! Astfel, şi de la CT aflăm că, sunt tot felul de securişti!! Securişti care înjură, securişti care fură, securişti naţionalişti, securişti stafii care bântuie în Palatul Cotroceni, la tot pasul securişti care împiedecă intrarea noastră în UE. O ţară plină de securişti!! E bine pentru legionari, mai răsuflă şi ei un pic, pentru că până acum toate relele din România veneau numai de la ei!!

11 – Şi atitudinea forumistelor Anca Păiuş şi Mihaiela Cartis este penibilă. Dânsele îşi dezvăluie identitatea, pentru a şti HRP că îi sunt fidele. Bravo lor, s-au aranjat!! Anul acesta HRP stă pe un buget de două sute de miliarde de lei la ICR!! Are cineva curajul să-l înfrunte pe faţă? Ştie acela ce înseamnă puterea şi averea sau vrea să se sinucidă? Mihaela Cartis va avea un “bonus” mai mare decât cealaltă concurentă la fidelitate, fiindcă scrie: “Iartă-i, domnule Horia Roman Patapievici, că nu ştiu ce fac”. Să cazi grămadă!! Dramatismul este sfâşietor, te cutremură, închizi ochii de teamă şi în faţă ţi se proiectează scena unei noi răstigniri. Repede un regizor, bani şi artiste sunt!!

În anul acesta, 2005, am urmărit, luând note, patru forumuri care au dezbătut cazul lui HRP, director al ICR-ului (unul la EvZ, două pe Altermedia România şi acesta de la Adevărul). După analiza lor constat că şaptezeci la sută nu au nevoie de HRP şi îl condamnă pentru ceea ce a scris în volumul “Politice”, zece la sută vor să se afle în treabă pe internet la ora aceea şi cincisprezece la sută se dau culţi şi au nevoie de HRP, făcându-i pe ceilalţi inculţi. Cu o variabilitate de plus-minus cinci la sută !!

Mă întreb: dacă sunt atât de instruiţi, de culţi cum se poate ca tocmai de HRP să aibă nevoie? Mă întreb, îmi răspund şi-mi pare rău de ei, fiindcă deşi sunt dispreţuiţi de HRP, îl elogiază, îi ridică un cult al personalităţii, cam cum i-au facut şi lui Ceauşescu … şi-l apără mercenăreşte, insultând pe cei ce au curajul să spună “boierul minţii e gol-goluţ !!” HRP e gol şi dispreţuitor faţă de cele 23 de milioane de omuleţi patibulari-târâţi de pe urma cărora profită din 1990. Bucură-te, Dragă Marius Vasileanu !!

~Corneliu Florea: Sequoia, gigantul florei pamantesti

Cu citeva exceptii, in Nord America toate orasele, mari sau mici, seamana intre ele ca doua picaturi de apa de plaoie. Daca vezi citeva, mari si mici, poti sa traesti, fara sa gresesti, cu impresia ca le-ai vazut pe toate, pentru ca monotonia urbana nord-americana este induiosatoare. Te izbeste lipsa de imaginatie urbana a nord-americanilor; totul se rezuma la citeva tipare mari si mici, multiplicate prin clonare pe tot continentul.

In contrast cu ceea ce a facut nord-americanul, Natura Nord Americana a daruit continentului multa bogatie si un frumos inegalabil prin maretie si varietate, Natura pe care bastinasii au ridicat-o la rang de spiritualitate divina, in timp ce marea majoritate a “fetelor palide” nu au perceput frumusetea continentului ci doar au alergat, dintr-un loc in altul, dupa bogatiile lui ridicindu-si constructi fara gust,impanate cu firme si reclame. Dar nu toate “fetele palide” sunt la fel. Multi au inceput sa vada, inteleaga si sa iubeasca Natura Nord Americana. Au inceput sa o respecte precum bastinasii, sa o apere de exploatare si distrugere irationala, sa impuna prin lege pastrarea ei, asa cum au gasit-o Datorita lor au aparut Parcurile Nationale din Nord America, adevarate Sanctuare ale Divinei Naturii, in care ar trebui sa intram desculti si piosi, cit mai des.

SEQUOIA NATIONAL PARK este un asemenea sanctuar in Sierra Nevada din nordul Californiei, care a fost “creiat” de congresul american, in 1890. Dupa o suta de ani, mai precis in 1994, l-am vizitat si noi. Nu am sa dau prea mult friu liber emotiilor si amintirilor care le-am trait atunci, dar am sa spun ca romanul care vine in California, la Los Angeles si nu urca in acest parc al gigantilor, a trecut degeaba occeanul. A avut parte numai de forfota umana si aglomeratia circulatiei poluate a megalopolisului. De bineinteles, si Sierra Nevada a fost scotocita de aur de catre “fetele palide”, dar ceea ce i-a impresionat chiar si pe acesti disperati ai imbogatirii au fost padurile de conifere de pe versantul vestic al muntilor cu virful de zapada – “un a gran sierra nevada” cum a exclamat primul spaniol care i-a zarit din departare in 1772. Aici pe versantul vestic, intr-o zona ce se afla intre 1350 si 2550 m.altitudine, umiditatea oceanului s-a unit cu crusta muntelui si au dat nastere, cu milioane de ani in urma, la cel mai nobil dintre nobili coniferelor, la Sequoiadendron giganteum. “Marele Arbore este cea mai mare capodopera a Naturii … cel mai mare dintre toate cele cu viata” a spus John Muir, cel mai aprig conservationist al nobilului conifer Sequoia. De retinut si luat aminte ca, giganticul conifer a fost numit Sequoia in onoarea unui conducator al marii natiunii Cherokee (“cerochi”) care la inceputul secolului XIX-lea si-a inzestrat natiunea cu un alfabet silabic ( “syllabary”) folosit de mii de bastinasi in citiva ani. Au scos chiar si un ziar in acest alfabet care a fost interzis in 1853, cind “fetele palide” i-au izgonit pe Cherokee de pe paminturile lor. ( Admirata si laudata este democratia americana de catre ignoranti, umili si parvenitori ! A nu se cenzura aceasta propozitie libera !! )

Mult in urma, aproximativ acum vreo zece milioane de ani, in timp ce dintre vietuitoare se desprindea specia careia azi ii zicem umana, gigantii coniferelor existau si-n Asia si-n nordul Europei, dar dupa citeva milioane de ani, schimbindu-se clima si cite altele, au mai ramas doar aici in Sierra Nevada, in acest parc unic si in imprejurimi, in total doar 75 de pilcuri mari, dintre care unii sunt de doua mii de ani in picioare !! Longevitatea lor se datoreste rezistentei la foc, boli si insecte, pentru ca au o scoarta densa si foarte, foarte groasa. Dusmani, numai doi: un fungus insipid si omul stupid.

In unul dintre aceste pilcuri de giganti din parcul national, se afla un gigant mai mare numit “General Sherman” in onoarea generalului unionist, care in timpul razboiului civil american a reputat o “victorie stralucita” capturind si arzind Atlanta, dupa care a devastat toata Georgia !! Dar mai inainte de-a se numi asa, gigantul nostru a fost botezat, nici mai mult nici mai putin decit Karl Marx !! ( “The General Sherman was originally named the Karl Marx Tree by the communist settlers that originally inhabited the area” de la Schoenherr citire ) Cinstit sa fiu, cu tot riscul tuturor comentariilor vehement ostile, eu prefer denumirea data de colonialistii comunisti, primii asezati in aceasta zona.

Trebuie sa spun de ce ?!? Hai, ca va spun !! “Marx-ul” care ne-a fost bagat noua, romanilor pe git de tancurile sovietice, se deosebeste mult de Marx cel adevarat, care a scris si publicat la vremea sa, despre succesivele cotropiri si subjugari a principatelor romane de catre armata rusa si a inferat comportamentul ei barbar fata de romani !! A se vedea Arhiva Marx-Engels de la Institutul International de Istorie Sociala din Amsterdam.

Printre gigantii din lume, chiar daca unii dintre ei sunt mai grosi la baza sau mai inalti decit General Sherman, fost Karl Marx, el este cel mai voluminos dintre toti; calculat are un volum de 1.486 de metri cubi “din care s-ar putea construi 40 de case fiecare cu cinci incaperi” spune madam Waldorf si Klepadlos intr-un articol. Din alte surse mai aflam ca, la baza are o circonferinta de 31 de metri si diagonala mare de 11 metri !! In inaltime are 83 de metri, avind crengi groase de peste doi metri in diametru !! Suntem inmarmuriti in fata gigantului conifer fiindca privindu-l spre virf, nu ne dam seama bine daca el a ajuns la cer sau cerul a coborit in virful lui sa-l imbratiseze. El este “verde de sequoia” iar cerul “albastru de sierra nevada”, el este intruchiparea Naturii iar cerul lumina universului !! Tulburatoare imbratisare !! Traim impresia ca ne aflam intr-una dintre cele mai mari Catedrale ale Naturii, in care ar trebui sa inchinam o rugaciune pentru ca a stirnit in noi o emotie atit de puternica incit ne auzim inima palpitind de bucurie. Gigantul acest este mai mult decit un Sfint al Naturii, este aici, creste aici de vreo 2500 de ani fara sa imbatrineasca !! Este aici sa creasca sa invinga toata potrivnicia timpului si-a omului, sa sprijine cerul pe care-l primeneste cu oxigen si aroma de conifer. Este aici de la inceputurile Romei, mult inainte de Jesus Christ !!

Este aici sa faca seminte de giganti. Cautam, cu binoclul, printre crengile sale conurile. De necrezut, Natura ne uimeste din nou; conurile-s mici, de citiva centimetri dar le trebuiesc doi ani sa se maturizeze, dupa care, asa mature, stau linistite pe crengile lor inca vreo douazeci de ani pina sa coboare pe pamint. Este un mare simbol al Naturii geneza si existenta Gigantului Sequoia, este un imn pentru universul care ne inconjoara.

In ultimul an al mileniului doi, am urcat din nou in Sequoia National Park, care intre timp a fost declarat Monument National prin semnatura presedintelui Clinton. (Iata si un lucru bun facut de mina lui !) adaugind fostului parc inca o suprafata de 200.000 de hectare. Un act laudabil, de respect si protectie a Naturii – simplist numit mediu inconjurator – pe care o devastam irational, intr-o agitatie dementa de apocalips !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s