MONITOR CULTURAL * on-line

►Florentin Smarandache

__________________

ETERNA ELADĂ

Călătorie începută greoi. Nu-mi terminasem bagajul, m-am sculat dimineaţa la şase dimineaţa să-mi pun ultimele lucruri.

Dacă n-ar fi mama, aş veni mai rar prin România. Cu aceiaşi bani pot vizita alte ţări, de pildă m-aş duce în America Latină.

Preţurile avioanelor s-au mărit, iar condiţiile înăsprit. Până acum greutatea maximă a bagajului admisă era de 70 lbs (≈ 32 kg), dar a scăzut la 50 lbs (≈ 23 kg). La primul geamantan, depăşind 50 lbs, m-a taxat American Airlines 25 $, iar din al doilea am scos nişte cărţi să nu depăşească limita, şi le-am pus în rucsac.

La trecerea prin control mi-au confiscat pasta de dinţi şi şamponul de păr, cică aveau mai mult de 8 oz [o uncie = 28,53 gr], iar cu câteva luni în urmă, s-a descoperit ca unii încercau să folosească lichide la fabricarea de explozive!

Văzusem treaba asta la tembelizor, dar nu i-am dat importanţă…

Pe urmă, aşteptând avionul în Aeroportul din Albuquerque spre Dallas, am constatat că uitasem pixul acasă, altă patalma! (oare ce să mi se mai întâmple pe drum, iarna, când se călătoreşte obositor, cu-ntârzieri de avioane şi pierderea legăturilor de zbor următoare).

Un scriitor fără plaivas e un om mort. Ce-o să fac 8-10 ore în avionul peste Atlantic?

Am cumpărat unul din aeroport. În loc să dau câţiva cenţi la walmart, ori gratuit de la universitate, am plătit 3,19 $ .

Cântece de Crăciun („Jingle Bell”), veselie. Un cor de copii, cu bluze verzi şi pantaloni negri, la poarta D24 în Dallas. Şi eu aştept avionul de Londra citind o carte despre tensori în relativitate şi cosmologie (autor D. F. Lawden). Împodobite cu brazi şi betele sălile.

15.12.2006

Primitive aeroporturile în Europa Londra, Paris. Mergi cu autocarul de la un terminal la altul.

În America sunt mai moderne, mai automatizate. În Londra, la Gatwick, cu o juma’ de oră înaintea plecării avionului spre Atena şi nu ştiam la ce poartă să merg. Pe panoul electronic din hol scria, în dreptul zborului 272 cu compania greacă Olympic… PLEASE WAIT! (Vă rugăm aşteptaţi!). N-afişează nici o poartă!

Grafierea grecească în avion: ΣWS1B10 KATW APO TO KAQISMA ΣAS (vesta de siguranţă este sub scaunul dvs.).

Un singur cuvânt ştiam şi eu în greaca modernă:

Kalimera = Bună dimineaţa.

Greaca veche, în care s-au păstrat atâtea importante manuscrise istorice, literare, ştiinţifice, diferă foarte mult de limba contemporană, dar rădăcinile cuvintelor se mai aseamănă.

Un ceas am stat pe pistă. Avionul grecesc aştepta să vină toţi pasagerii! În loc de ora 3 am ajuns la 4 după-amiază în Atena. Preocupat să citesc literele greceşti (ştiute din matematică): SXODOS = EXODOS = IEŞIRE.

Ce bine, domnule, în aeroportul atenian am rezolvat toate problemele: cazarea la un hotel ieftin (Adonis, pe strada Vasilis-Kadrou, No. 3, la Plaka), 42 €/noapte pentru patru nopţi, şi trei excursii organizate, toate prin Agenţia de turism „Pacific”. Adonis este nume de zeu fenician care a fost ucis la vânătoare şi de atunci o parte din timp o petrecea in infern iar altă parte lângă Afrodita (zeiţa frumuseţii şi a dragostei) printre trăitori. Mi-a plăcut mitologia, o colecţie de poveşti siropoase. Am lăsat şi două geamantane grele la casa de bagaje, 53 € în total, mi-am oprit doar rucsacul plin cu haine de schimb, acte, bani, carnet de scris, ghiduri turistice.

Ba chiar şi un ghişeu poştal am găsit în aeroport, de unde am şi expediat două plicuri, fiecare cu 4-5 cărţi de-ale mele, la Biblioteca „Demokritos” a Colegiului Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Atena şi la Biblioteca Universităţii „Aristotel” din Salonic (capitala Macedoniei şi Traciei – din 1923), 2,85 € + 4,45 €. Ziaristul Mircea Monu, din Rm.Vâlcea când auzise c-o să vizitez ţara elenă îmi expediase rapid (fără să fi cerut eu) o carte de buzunar, „Grecia” de Monica Aldoiu, precum şi un „Ghid complet Grecia”, chiar în limba română, tipărit la Editura Aquila din Oradea, cu hărţi, adrese, explicaţii în engleză (editori de proiect Melisa de Villers şi Brian Bell 1998).

Păi… ce să mai scriu eu când totul e arhicunoscut.

D-na T. zisese că:

– N-ai ce vedea în Grecia, nişte pietre…

Atât de extinsă a fost gloria antică a Eladei, că şi astăzi ţara trăieşte din turism ca principal venit, apoi agricultură. Industria e mai puţin dezvoltată.

Agenţia de voiaj Pacific nu oferea excursii la Corint, fiind în extra-sezon se scuzau funcţionarii, dar existau privaţi care se ofereau pentru 30 € / h. Drumul de la Atena lua 1,5 ore, dusul deci 4-6 ore în total.

(În greceşte) oraşul Korinthos se află la proximitatea canalului Corint (care are 6,3 km lungime) şi a fost săpat în istmul ce lega Grecia continentală de peninsulă (devenită până la urmă insulă) Peloponez, între 1882-1893.

Korinthos a fost rival al Atenei şi Spartei în sec. 7-6 î.C., iar romanii le-au distrus in anul 146 î.C.

N-am mai apucat s-ajung la Corint. Toată lumea cerea la agenţie broşuri în engleză, care se terminaseră. M-am mulţumit şi în franceză sau spaniolă. Icoane ortodoxe şi în autobuz. Aglomeraţie pe străzi, parcările pe margini îngustau trecerea. 5.000.000 din 11.000.000 locuitori (45 %) trăiesc în Atena!

Am coborât în Piaţa Syntagma. Un brad împodobit luminat, înalt. Cântece vesele în engleză despre Crăciun. Rece seara, dar în pulover era bine.

Ţâr, ţâr…. flash-uri de aparate de fotografiat. Copilaşi alergând…

La hotel Adonis mi se făcuse rezervaţia… cică e „american” (aşa aveam paşaportul).

Eu mustăceam.

Recepţionerul, venit din insula Creta: c-a fost la Sinaia şi a vizitat Castelul lui Dracula din Carpaţi!

Învăţ şi eu cum se zice „mulţumesc”:

EYXAPIΣTΩ [EFHARISTO]

Apropo de terminaţia numelui meu ache, în greceşte

akis = mic şi aki = mică,

folosite ca sufixe.

Deci:

Koriţi = Fată; Koriţiaki = Fetiţă

şi

Agori = băiat; Agroriakis = băieţel.

Etimologic:

Smaranda+akis = Smarandachi(s) ar însemna fiul Smarandei (mi-amintesc melodia populară: „Smaranda e cea frumoasă / Din satul de peste Sabar..” )

Pe de altă parte, Smaranda ar proveni de la „smarald”, care-n italiană se zice „smaraldo”, iar în neogreacă „smaraldos”, şi este o piatră preţioasă, verde transparentă, o varietate de besil. Ca regionalism exista „smaragd”.

Tata-mare de la Goroneşti, Ion Smarandache, poreclit Mandache sau Mandea, un om foarte înalt, cu păr negru şi ochi albaştri, mi-a spus că bunicul lui a venit din sud (probabil Macedonia sau Grecia). Recepţionerul, cretan de origine, spune că după nume strămoşii mei ar fi venit din Insula Creta.

Limba Greacă actuală e vorbită de cca. 12.000.000 persoane în Grecia, Cipru (partea greacă) şi alte ţări prin care au emigrat elenii. Dar ea a cunoscut multe transformări.

A fost prima dată atestată în sec 14 î.C., conform unor inscripţii descoperite în insula Creta, şi este denumită Greaca Myceniană. Urmeză Greaca Antică (sau clasică) între sec. 4-8 î.C., scrisă cu alfabet grecesc, care constituie perioada de aur a grecilor (şi implicit a omenirii) prin măreţele opere clasice de teatru, poezie, istorie, filozofie (amintim, astfel, poemul epic „Iliada şi Odiseea”de Homer, poetul bătrân şi alb care mergea din oraş în oraş recitându-şi operele originar probabil din Asia Mică). Dar s-au evidenţiat şi grupuri de dialecte: Doric, Ionic, Alolic, care-au determinat şi stiluri corespunzătore în arhitectură. În Grecia Hellenistică (din sec. 4 î.C., până în sec. 4 d.C.), numită şi Koine, s-a scris Noul Testament.

Grecia Bizantină a durat între sec 5-15 d.C.

Iar Grecia Modernă (actuală) cuprinde doua varietăţi:

Dimotiki, limba populară, uzuală;

Katarevusa, limba pură ţinându-se de greaca clasică, întrebuinţată în documente oficiale şi presă.

Recepţionerul m-a sfătuit să vizionez la televizor, pe canalul Alter, la ora 21.00, filmul despre Onasis, celebrul milionar grec care s-a căsătorit cu văduva Preşedintelui american J. F. Kennedy pentru a se face cunoscut pe tot globul (deşi putred de bogat, nu se bucura de popularitate internaţională).

16.12.2006

Ce imagine stâncoasă de la etajul 5 al hotelului, unde iau micul dejun dimineaţa. Casele albe, cu acoperişuri roşii. Se văd ruinele unei cetăţi în vârf (Acropole).

Când eram în Turcia, refugiat politic, unii dintre colegii mei de suferinţă, traversau clandestin în Grecia, iar în Atena cereau azil politic la hotelul „Arcadia”, din Piaţa Omonia, unde fiinţa sediul organizaţiei ICMC (International Catholic Migration Commision), dar spre deosebire de Istanbul şi Ankara unde ni se asigura dormitul şi măncarea de către ONU, refugiaţii din Grecia trebuiau să umble singuri cu actele pe la ambasade ca să-i primească vreo ţară, plus să se intreţină cum pot (nu primeau nici un ajutor). Am avut viaţă grea, ce să mai zic…

é

Lângă hotelul meu se află Muzeul Grec de Artă pentru Copii.

é

Am crezut că e cald, umblam doar în pulover (paltonul îl lăsasem cu bagajele în aeroport)… răcoarea aerului de dimineaţă mă strângea.

Cu autobuzul companiei turistice G. O. Tours vizitam capitala elenă, Ghida, o tipă brunetă, simpatică, vorbind engleză şi franceză. O chema Cassandra, iar pe şofer Costas.

é

Sunt patru categorii de jocuri panhelenice: Jocurile Olimpice, Jocurile Pynthiane, Jocurile Isthamice şi Jocurile Nemeane.

Acestea se desfăşurau în timpul festivalurilor religioase, împreună cu tradiţii mistice, procesiuni, sacrificii şi erau dedicate în onoarea zeilor.

Am vizitat Stadionul Olimpic, Cu celebrul simbol Sportiv folosit şi astăzi.

Construit acum 120 de ani, a găzduit primele jocuri olimpice moderne în anul 1896, organizate la Atena de francezul Pierre de Cubertain, la care au asistat 69.000 de spectatori.

Făcut din marmură, a rămas doar istoric, nefiind folosit în prezent.

Vânzătorii ambulanţi de pliante şi vederi.

– De unde eşti? mă intreabă unul în engleză.

– Din România.

– Stai un pic…

Şi se duce la marginea trotuarului, de unde mi-aduce o broşură „Atena, Acropole, Oraşul vechi şi nou şi locuri de interes”… chiar în româneşte!

Ia uite, domnule, mă gândesc, limba română e… limbă internaţională! (Cum se exprimase profesorul Gheorghe Nicula de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, la Congresul Internaţional al Matematicienilor din China în 2002.)

Nu ştiu cine-a tradus din engleză, dar îs multe greşeli de ortografie:

„proistoric” în loc de „preistoric”;

„sa construit” cu „s-a” scris împreunat;

„sa distrus”;

„ăn partea de este” în loc de „în partea de est”;

dezacorduri gramaticale:

„minunat este şi fresca” → „minunată este şi fresca”;

„pe micul deal a lui Agoraios”,

ar trebui: „pe micul deal al lui Agoraios”;

„unde îţi servea decanii mesele”,

de fapt: „unde îşi serveau decanii mesele”.

Ghida a fost mai întâi profesoară de limbi străine, dar a trecut în industria turismului, unde câştigă mai bine.

Jocurile Olimpice, înregistrate oficial din anul 776 î.C., erau dedicate lui Zeus, cel mai mare dintre zei, şi se ţineau din patru în patru ani în sanctuarul său din Olympia.

Competiţia dura până la cinci zile, femeilor le era interzis să participe. În timpul jocurilor, războaiele dintre cetăţile greceşti se întrerupeau. Arbitrii vegheau la respectarea regulilor de concurs.

Atleţii depuneau jurăminte.

Competiţii: alergarea (fie diaulus = două lungimi de stadion sau dolichus = patru lungimi), pentatlonul (alergare, luptă, săritură, aruncarea discului, aruncarea suliţei), boxul, pancartium (box şi lupte) cursa de cai, cursa de şariote, cursa războinicilor înarmaţi.

Învingătorii erau încoronaţi cu o ramură de măslin (continus) şi primeau o sumă de bani, numele lor încrustate pe stâlpi de piatră, poeţii le dedicau versuri iar în oraşele lor erau consideraţi eroi pe restul vieţii.

În basoreliefurile şi monezile rămase din vremea aceea atleţii sunt înfăţişaţi complet goi. Zeus ar fi întemeiat Jocurile Olimpice, în cinstea detronării tatălui său, Kronos (Zeul timpului, un titan care şi-a mutilat tatăl Uranus, şi-şi devora fii ca să nu-i ia locul, cu excepţia lui Zeus care a scăpat.

12 Titani s-au născut din Uranus si Gaia, care guvernau lumea, conform mitologiei greceşti;

echivalentul lui Kronos, la romani este zeul Saturn).

Alţii presupun că Heracles ar fi iniţiatorul, un semizeu personificând forţa; identificat cu Hercule la romani; vezi cele 12 munci ale lui Hercule impuse de regele Eurysteu din Tirynth pentru a-şi răscumpăra păcatele omorârii copiilor şi soţiei sale:

● sugrumarea leului din Nemea;

● uciderea hidrei din Lerne;

● prinderea vie a porcului mistreţ din Erymanthea;

● atingerea în alergare a căprioarei cu picioarele de bronz din Cerynia;

● să omoare cu săgeţi păsările lacului Stymphal;

● să îmblânzească taurul din insula Creta, care fusese trimis de Poseidon (Zeul Mării) contra lui Minos (rege legendar al acestei insule, corect şi înţelept, de la care s-ar trage civilizaţia misoniană);

● să îl ucidă pe Diomede, regele Traciei care îşi hrănea caii cu carne umană;

● să învingă pe Amazoane;

● să curăţe ieslele din Augias;

● să îl bată şi ucidă pe Geryon, căruia îi ia turmele de animale;

● să culeagă merele de aur din grădina Nimfelor Hesperide, mere care asigurau imortalitatea;

● să îl pună în lanţuri pe Cerber, paznicul infernului (câine cu 3 capete, ca un monstru).

Dacă în basmele româneşti 3 şi 7 sunt nume mistice (3 feciori, balaurul cu 7 capete, etc.), în mitologia greacă şi romană apare numărul 12 (12 titani, douăsprezece munci).

Ar fi interesant de studiat cauzalitatea psihologică, filozofică: de ce 12 şi nu 11 sau 13?

é

Palmieri, portocali pe marginea străzilor din Atena.

Clima caldă, mediteraneană. Plăcută. Facem un tur al oraşului cu autobuzul.

Casa Primului Ministru.

Casa Preşedintelui. Garda se schimbă la fiecare oră.

Grecia a fost regat până în 1967 (ultimul rege: Constantin al II-lea), între 1967-1974 o juntă de militari condusă de Papadopoulos formează dictatura. Din 1974 Konstantinos Karamanlis instaurează republica.

é

Tramvaie.

Şi-n capitala greacă mulţi câini vagabonzi prin oraş, ca în Bucureşti.

Templul lui Zeus Olimpianul ridicat între anii 124-132 î.C. Au supravieţuit coloanele, construcţia începuse în anul 530. poarta lui Adrian, împărat roman, care a domnit între 117-138 î.C., cartierul dincolo de Poarta Împăratului se numea Adrianopole (oraşul lui Adrian).

O sculptură prin care Grecia îmbrăţişează pe Lordul Byron (1788-1824), poetul britanic clasic venit în 1810 şi murind în mijlocul luptătorilor greci împotriva turcilor.

Piaţa Syntagma.

Piaţa Constituţiei.

Parlamentul.

Biserica Catolică.

Academia de Arte Plastice (în renovare).

é

Atena a devenit oficial capitală în 1834.

Grecia şi-a proclamat independenţa în 1822 dar o obţine abia în 1830, după intervenţia Rusiei, Angliei şi Franţei care bat pe otomani.

é

ACRO = vârf, înălţime, iar POLIS = oraş.

ACROPOLIS este centrul vechi al Atenei, din vremea myceniană, aşezat pe o stâncă înaltă de 100 m. În timpul războiaielor medice a fost distrus de perşi. Phidias, la cererea lui Pericles, îl renovează în sec. 5 î.C., adăugând Partheonul şi Erchteionul.

Muzeul arhaic de pe Acropole e în construcţie scris: MOYΣEION.

Monumentul funerar al lui Filopappas, fondatorul roman, în sec. 2 d.C., al Atenei.

Oraşul alb – văzut de sus.

Britanicii, ne spune ghida, au luat obiectele antice din Grecia cu forţa şi acum grecii le cer înapoi.

Mă gândesc că aşa au făcut şi ruşii cu tezaurul românesc, pe care nu vor să-l mai restituie.

Marile puteri au furat din colonii şi teritoriile ocupate cât au putut de mult. Au furat, bineînţeles, „democratic” şi „civilizator”!

Parthenonul a fost dedicat zeiţei Atena ridicat din marmură Panthelică, în stil doric.

Erchteionul, denumit după eroii mitici Ercteu şi Cecrops este dedicat zeilor Athena şi Poseidon. Ridicat între 421-406 î.C. Are un portic cu cariatide.

Anticii foloseau macarale de lemn în construcţii.

Templele sunt orientate est-vest.

160.000 tone de marmură folosite în Partheon; curios că arhitectul evita liniile drepte.

Un teatru antic al lui Dionysos în josul Acropolei. Aici se ţin spectacole contemporane, de pildă concertele lui Yanni, compozitor grec exilat in Marea Britanie.

Aici s-au jucat pentru prima dată, în sec. 5 î.C., capodoperele celebrilor dramaturgi antici:

● Eschil (525-456 î.C.), creatorul tragediei antice; a scris „Cei şapte contra Thebei” „Prometeu înlănţuit”, „Perşii”;

Sofocle (495-406 î.C.), care introduce trilogia liberă; şapte tragedii i-au supravieţuit: „Ajax”, „Antigona”, „Oedip rege”, „Electra”, „Tracii”, „Philoctetus”, „Oedip la Colon”;

● Euripide (480-406 î.C.) introduce analiza psihologică şi independenţa corurilor faţă de acţiune: „Medeea”, „Hippofitus”, „Andromaca”, „Hecuba”, „Iphigenia în Taurida”, „Elena”, „Fenicienii”, etc.;

● Aristophan (445-386 î.C.) a scris teatru angajat, parodii, alegorii: „Cavalerii”, „Pacea”, „Lysistrata”, „Broaştele”, „Norii”, „Adunarea femeilor”, „Păsările”, etc.

é

Am întâlnit doi români, soţ şi soţie, la Acropole. Erau din Bucureşti. M-au întrebat de când n-am mai fost în ţară… (Peste câteva zile urma să zbor în România să petrec sărbătorile cu mama şi doi verişori: Marian şi Bebe Popescu).

Se vede Piaţa Agora (acum doar ruine). În antichitate oamenii se strângeau în piaţă discutau şi luau o decizie ei înşişi, nu politicienii, asta democraţie, superioară celei de astăzi, când în numele poporului decid câţiva inşi din guvern, sau un parlament ori senat care mai mult reflectă interesele unor partide şi indivizi (unii plătiţi de servicii secrete străine!) decât ale populaţiei.

Pe viitor ar trebui ca fiecare decizie importantă legată de ţară să fie votată prin referendum electronic (se vor perfecţiona mijloacele de comunicare, deci se va putea vota de la domiciliu şi rapid).

é

La restaurant cu Hemavathi, o delegată a unei companii din India, trimisă în Atena pentru un contract.

4 € brânză Feta φέτα (grecească) + vegetale;

5 € bere McFarland;

0.50 € plătiţi unui acordeonist ambulant care ne-a cântat la masă.

é

Chiril şi Methodiu (sec. 9 d.C.), care-au tradus Biblia în limba slavă şi au inventat alfabetul glagolitic (devenit prin simplificare chirilic), erau după tată greci, iar după mamă slavi.

Litera „H” se citeşte „I” în greacă, dar în slavă se citeşte „N”.

é

ODOS (odos) = stradă

é

Lângă hotelul meu este o biserică ortodoxă rusească.

é

Conform mitologiei greceşti, Pandora a fost prima femeie a umanităţii (în Biblie: Eva). Ca să-i pedepsească pe bărbaţi, zeii au creat femeia (!) Pandora s-a căsătorit cu fratele lui Prometeu, Epimeteu.

Însă ea a deschis cutia în care Zeus a închis toate suferinţele şi nenorocirile umane şi, de atunci, avem mereu probleme. Noroc că Speranţa ne-a rămas…

Mitul lui Prometeu l-am învăţat în Şcoala Generală. Pentru c-a dat omenirii focul, Zeus l-a pedepsit punându-l în lanţuri pe Muntele Caucaz, unde un vultur îi ciugulea din ficat. Dar ficatul său se refăcea continuu. Prometeu a fost salvat de Heracles. Poetul britanic P. B. Shelley (1792-1822) a publicat un volum intitulat „Prometeu eliberat”.

Orfismul este o mişcare religioasă care apelează la asceză (disciplină, exerciţii psihice şi morale) şi iniţiare a sufletului pentru a-l elibera din chinga sufletului.

Etimologic, ofirism vine de la Orfeu, fiul muzei Calliopa, muzician şi poet care impresiona până şi vieţuitoarele.

Eurydice, soţia lui, muşcată de un şarpe, ajunge în infern, conform mitologiei.

Orfeu încearcă s-o aducă în lumea celor vii, reuşeşte să treacă de paznicii Infernului, fermecându-i cu creaţia lui. Dar Orfeu trebuia să nu priveasă înapoi la Eurydice până la ieşirea din Infern. Uită de această restricţie şi-şi pierde nevasta pentru totdeauna.

Preotesele cultului Bacchus (zeul roman al vinului), enervate de dragostea lui pentru Eurypide, îl ucid pe Orfeu.

é

Hesperidele erau nimfe ce păzeau grădinile cu mere de aur ale zeilor. Aceste mere dădeau imortalitate. În basmele româneşti avem „Prâslea cel voinic şi merele de aur”.

é

Cucerirea grecilor de către romani, începe din anul 146 î.C., când cetăţile elene unite sunt învinse de Roma, continuând cu tentativa eşuată a lui Mithriade pentru eliberarea Asiei Mici din anii 88-84 î.C., de sub dominaţia romană., a dus în mod paradoxal, la grecizarea romanilor (şi nu invers cum se întâmplă de obicei; influenţa metropolei asupra coloniilor)… atât de puternică şi dezvoltată era cultura greacă antică!

Romanii s-au grecizat… vezi copierea aproape la indigo, a zeităţilor greceşti în versiunea romană…

é

Dar să revenim la celelalte jocuri.

Jocurile Pythiane au fost iniţiate, conform mitologiei, de Apollo (zeul frumuseţii, luminii, astrelor), care l-a omorât pe Python, şarpele uriaş ce stăpânea localitatea Deplhi,

Apollo astfel punând stăpânire pe oracole.

Aceste jocuri presupuneau concursuri muzicale: de flaut, un instrument numit cithara, poeme lirice în onoarea zeului Dionysos (ditirambi), şi piese de teatru.

Se desfăşurau o dată la 8 ani. Durau 6-8 zile. Victorioşii primeau coroane de lauri.

Din anul 582 î.C. s-au adăugat la jocurile Pythiane şi concursuri atletice.

é

Pe 17.12.2006 mergeam la Delphi să văd acest stadion rămas aproape intact de peste două milenii jumate, săpat în piatră. Îmi imaginam cum ar fi fost viaţa atunci… atleţi, muzicanţi, spectatori dezbrăcaţi complet (hymnosis)… puhoi de lume…

Două ore cu autobuzul de la Atena la Delphi. Mă doare capul de atâtea drumuri, de oboseală, îmi vine ameţeală, vomit, cer să fiu mutat în faţă…

é

75% din suprafaţa Greciei e muntoasă, Olympus (reşedinţa zeilor), este cel mai înalt vârf (2.935 m). Ţară agricolă. Se cultivă cânepă (cca. 3.500 ha), bumbac, porumb, grâu.

é

Multe denumiri de zei, personaje mitologice la străzi, firme, clădiri. Un trecut supraglorios! 30 de muzee numai în Atena. Statuia lui Ikarus {personaj legendar care fuge din labirint cu tatăl său, Dedalus, cu ajutorul unor aripi făcute din pene lipite cu ceară, dar care sunt însă topite de soare şi Ikar(us) se prăbuşeşte în mare; există şi o insulă dedicată lui, Ikaria, în Marea Egee, la vest de insula Samos, aproape de Turcia}.

é

Grecii sunt ortodocşi (95 %), ca noi. Centrul monastic, începând din sec. 7, se află pe muntele Athos (2.033 m înălţime), în sudul peninsulei Chalcidique (din Macedonia grecească). Muntele Athos constituie o republica confederată, sub jurisdicţia Patriarhatului din Constantinopol. (precum Vaticanul pentru catolici, devenit stat independent, de numai 0,44 km2 „nici măcar un km pătrat” şi 700 de locuitori, înlăuntrul Italiei).

é

Macedonia, zonă balcanică, a fost disputată şi împărţită între bizantinii bulgari şi sârbi (sec. 9-14), iar în 1913, în cursul celui de-al doilea război balcanic, între Serbia, Bulgaria şi Grecia.

Deşi formată din triburi macedoniene, unificate în sec. 6-7 î.C., regiunea este ocupată de slavi în sec 7 d.C. În prezent populaţia şi limba sunt slavizate.

Între 276-168 î.C., a fost sub dominaţie Antigonidă, între 168 î.C. – 1371 d.C. sub dominaţie bizantină, iar perioada 1371-1912 sub otomani.

Apogeul l-a cunoscut sub Filip al II-lea (356-336 î.C.), şi mai ales sub Alexandru cel Mare (336-323 î.C.), fiul cel dintâi care a format un imperiu întins până în orient.

Disputa pentru Macedonia continuă şi astăzi.

Limbile bulgară, macedoneană, şi sârbă sunt foarte apropiate (vorbitorii se înţeleg), şi-s scrise în alfabet chirilic.

é

Jocurile Isthmiane se ţineau la Tshima, lângă Corinth. După unele spuse aceste jocuri ar fi fost fondate de Theseus, rege legendar atenian, care-a omorât Minotaurul eliberând Atena de sub stăpânirea lui Minos (regele Cretei). Theseus a grupat oraşele Peninsulei Attica în jurul Atenei. El apare în multe legende, precum: lupta contra centaurilor, lupta contra Amazoanelor, expediţia Argonauţilor. După surse (călătorul Pausanas), jocurile ar fi fost dedicate unui erou local, Melicertes-Palaemon, fiul regelui Athamas.

Jocurile au fost reorganizate în anul 582 î.C. Se desfăşurau întreceri de muzică, recitări, pictură, atletism.

é

A patra categorie, Jocurile Nemeane, începând din anul 573 î.C., se organizau la doi ani o dată, în oraşul Cleonae, iar mai târziu în Argos.

Conform unui mit local, Regele Lycurgus din Nemea a primit un oracol prin care i se prevestea că fiul său, Opheltes, va creşte numai dacă nu va atinge pământul până o să poată să meargă în picioare.

Dar doica, nerespectând oracolul, a lăsat copilul jos pe o frunză de ţelină, şi a fost muşcat fatal de un şarpe.

Aceste jocuri sunt, de aceea considerate funerare, arbitrii îmbrăcaţi în negru, iar învingătorii încununaţi cu o frunză de ţelină sălbatică.

é

Civilizaţia greacă s-a inspirat din cea egipteană.

é

Attica este regiunea ateniană, în SE-ul peninsulei greceşti, iar stilul „attic” în această cultură înseamnă: stilul clasic, restrâns, simplu.

é

Pe şoseaua Atena-Delphi indicatoarele rutiere sunt cu litere greceşti şi latine (pentru străini).

N-am văzut clădiri înalte.

Muntele Pendeli.

Oraşul Theba (cu celebrele mituri thebane).

é

Planificasem s-ajung şi la Thessaloniki (Salonic), dar distanţa de 550 km pe Autostrada 1 îmi lua în jur de 10 ore (cu opriri).

é

Popas în oraşul Arachova.

Case de munte.

Artizanat de vânzare.

Străzi înguste, două autobuze întâlnindu-se faţă în faţă, ca două capre pe punte, nu aveau loc să treacă unul pe lângă altul. A trebuit să dea înapoi celălalt şofer la un loc deschis, dându-ne voie.

é

La muzeul din Delphi am văzut primele notaţii muzicale ale omenirii.

é

Doar 20% s-a păstrat în Grecia din valorile antice. Împăratul roman Nero (54-68) a luat 95 de statui şi le-a dus la Roma.

é

O grămadă de pisici la cofetăria muzeului.

é

Atena pierde supremaţia în urma Războiului Peloponez cu Sparta (431-404 î.C.), când Sparta iese victorioasă. Caracter „spartan” înseamnă: disciplinat, stoic, sever, dur, curajos.

La rândul ei, Sparta – oraş, cetate – este distrus de Theba în anul 371 î.C.

é

Am învăţat în Şcoala Generală la Bălceşti cu D-na profesoară Diaconu Luluşa, dar şi în liceu la Rm.Vâlcea despre mitologia greacă. Studiam Literatura Universală cu D-na Farcaş, o profesoară foarte deşteaptă şi citită. Mi se păreau numele de zei şi de personaje greoaie. Poveşti întortochiate, aşa le simţeam în mintea mea de copil şi adolescent, deşi mă fascinaseră acele oracole din Delphi. Oare ar fi bine să-ţi cunoşti viitorul? Iar, dacă l-ai cunoaşte, l-ai putea schimba? Este un paradox, fiindcă având „puterea” de-a schimba viitorul… nu-l mai poţi prezice.

é

În antichitate, frica de necunoscut a dus la pretenţia de comunicare dintre om şi divin.

Prezicătorii interpretau semnele naturii (fulgerul, furtuna, zborul anumitor păsări, direcţia focului în timpul sacrificiului unor animale oferite zeilor, voinţa/nevoinţa animalului de-a veni la altar), dar şi interpretarea viselor şi ghicitul în palmă (care se mai practică şi astăzi).

Cei mai vestiţi profeţi au fost: Cassandra, Tiresian, Calchas, Helmus, Amphiarus.

Cassandra apare în „Iliada” lui Homer ca fiica lui Priam, Regele Troiei, şi-a Hecubei. Deşi Apollo a-nzestrat-o cu puterea de a prevesti viitorul, ea l-a refuzat. Atunci zeul a pedepsit-o ca nimeni să n-o creadă. Prin urmare, cu toată străduinţa ei împotriva Calului Troian, n-a fost ascultată.

Existau mai ales profete, care cădeau în transă, intrând astfel în legătură cu zeii.

Oracolul cel mai important se consulta la Delphi, sanctuarul lui Apollo, la început anual, apoi lunar.

Vechiul oracol funcţionase la Dodorna, sub asistenţa lui Zeus. Marile decizii (de obicei în războaie) se luau numai după consultarea oracolului.

Cei interesaţi în preziceri plăteau o taxă, alegeau fructe, şi sacrificau o capră. Mai întâi se purificau prin scăldarea în râul Kastalia, din Muntele Parnas, râu ce fusese sfinţit de Muze. În sanctuar locuiau preoţii şi o preoteasă, Pythia, care executau un ritual. Apollo vorbea prin gura preotesei, însă deseori mesajele erau vagi, ambigue, deci trebuiau descifrate ca pe un cod.

La Dodona, (în NV-ul Greciei, unde şi în prezent se păstrează un teatru mare al sanctuarului) membrii tribului Thesprotian, numiţi Selloi, furnizau mesajele zeilor. Oamenii acestui trib dormeau întotdeauna direct pe pământ şi nu-şi spălau nici o dată picioarele pentru a-şi menţine puterile profetice.

Ei tălmăceau foşnetul frunzelor unui stejar care creştea lângă templu ori zborul turturelelor din templu, iar după sec. 8 î.C., zgomotul ibricelor pe tripozi care se atingeau între ele.

é

Lui Homer, poet epic grec, care ar fi trăit în sec. 8 î.C., îi sunt atribuite măreţele opere „Iliada” şi „Odiseea”. După alţii acestea ar fi fost creaţii folclorice.

Istoricul grec Herodot (484-420 î.C.) consideră că Homer ar fi din Asia Mică, prezentat ca bătrân şi orb, declamându-şi versurile din oraş în oraş, influenţând enorm cultura europeană.

„Iliada” este un poem epic de 25 de cântece, scris în sec. 8 î.C., descriind un episod din Războiul Troiei. Cetatea Troia se afla în actuala aşezare Isarlâk, lângă Dardanele (în Turcia).

Se bazează pe un efort autentic: campania regatelor greceşti, cuprinzând o flotă de 1.000-1.200 corăbii şi 135 războinici sub comanda lui Agamemnon, împotriva Troiei în sec. 12 î.C., Odysseus (numit şi Ulysse), regele Ithakăi, o insulă ioniană, n-a vrut să meargă, prefăcându-se nebun. Nici Ahile nu s-a înrolat.

Ahile era fiul unui muritor, Peleus, şi al zeiţei Thetis. Mama lui a vrut să-l facă nemuritor şi-i aşeza seara corpul să-l călească la foc, iar ziua îl ungea cu ambrozie. Dar Peleus a fost intrigat văzând copilul între flăcări, încât Thetis a părăsit domiciliul, lăsându-l pe Ahile vulnerabil în călcâi, partea de corp necălită.

Când războiul Troiei se pregăteşte, Tethis prevede că Ahile va muri şi caută să-l sustragă, trimiţându-l în insula Scyros, travestit în veşminte femeieşti. Este însă depistat de Odysseus, între timp atras de partea războiului printr-un şiretlic al lui Palamedes, ce-l pusese în faţa plugului pe Telemachus (fiul lui Odysseus); pentru a-şi salva fiul, Odysseus opreşte aratul, dându-se de gol că nu este nebun. Odysseus se preface a fi un vânzător de haine şi ajungând la palatul regelui Lycomedes al insulei Scyros, îi arată lui Ahile o sabie şi un scut, la care Ahile nu poate rezista datorită temperamentului său războinic şi se înrolează în armata greacă, împreună cu prietenul său Patrocclus (Patrocle).

În Troia, ca rege şi regină, domneau Priam şi respectiv Hecuba. Priam avea multe fiice şi 50 de fii, dintre care Hector şi Paris.

Pretextul războiului îl constituie furtul frumoasei Elena, soţia lui Menelaus, Regele Spartei, de către Paris, şi aducerea ei în Troia.

Luptători greci vestiţi participă la confruntare: Idomeneus din Creta, Nestor din Pylos, Ajax Telamonius din Salamis, Diomede din Argos, Ajax din Locris, şi nu în ultimul rând Ahile şi Patrocle.

Fiecare insulă avea regele ei!

Iar, dintre luptătorii troiani: Hector, comandantul armatei, şi aliaţii săi: triburile de Lycioni, Mysiani, Paphlagoniani, Maeoniani, Phrygiani, etc.

Elena nu vrea să se întoarcă, în ciuda delegaţiei trimisă de Menelaus.

9 ani durează asediul Troiei, chiar în secţiunea cea mai vulnerabilă a zidurilor, dar fără succes.

Troianii trimit pe Dolan să spioneze în tabăra adversă, dar e prins de greci. La rândul lor, grecii termină proviziile, şia-tunci prădează oraşele invecinate Troiei.

Războinicii greci capturează tinere fete de la inamici şi le iau concubine. Zeii luau şi ei atitudine la conflict, de pildă Athena de partea grecilor, iar Apollo de partea troianilor. Patrocle, îmbrăcat în armura lui Ahile, este ucis în luptă de Hector, care crezuse că este Ahile. Mâniat de pierderea prietenului, Ahile reuşeşte să-i împingă pe troiani înapoi la porţile cetăţii, îl învinge pe Hector şi-i târăşte trupul de-a lungul zidurilor.

La rugăminţile lui Priam, Ahile restituie corpul decedat al lui Hector.

Troianii aduc ca ajutoare pe Memnon, regele Etiopienilor, dar şi pe regina Amazoanelor, Penthesilea. Ahile o ucide pe regina amazoanelor cu o săgeată, deşi se îndrăgostise de ea.

Amazoanele, conform mitului, au trăit în Scythia, lângă Marea Neagră, şi erau un popor de femei puternice, războinice, care-şi omorau feciorii născuţi, dar îşi păstrau fiicele, însă le ardeau sânul drept pentru a putea trage cu arcul.

Ahile moare dintr-o săgeată a lui Paris, dirijată de zeul Apollo în călcâi, singura partea vulnerabilă a lui Ahile (de aici şi expresia „călcâiul lui Ahile”). Corpul său este adus în tabăra grecilor de Ajax, regele Locrienilor, şi Odysseus, după o luptă sângeroasă cu troianii.

Jocurile funerare au loc în cinstea lui.

Dar Calchas prezice că troienii încă vor rezista până când fiul lui Ahile, Neoptolomus (denumit şi Pyrrhos) şi Philoctetes (arcaş de temut care moştenise armele lui Heracles), vor apărea pe câmpul de luptă.

Phyloctetus îl ucide pe Paris.

Odysseus are ideea Calului Troian, de lemn, în burta căruia sunt ascunşi cei mai viteji luptători greci. Prefăcându-se învinşi, grecii l-au lăsat la porţile Cetăţii Troia (de aici zicala „nu primiţi daruri de la duşmani”!).

Cassandra, fiica regelui Priam anunţă dezastrul (dar nimeni nu o crede, aşa fusese ea sortită de zei), analog preotul Laocoon, dar zei, analog preotul Laocöon, dar zeiţa Athena, ce-i sprijinea pe greci, a trimis doi şerpi uriaşi care-i încolăcesc şi ucid pe Laocöon şi cei doi fii ai săi.

Calul troian este băgat în cetate. Noaptea, luptătorii greci ies din burta lui şi-i masacrează pe troiani, ce sărbătoriseră „succesul”, deschid porţile cetăţii şi intră armata greacă.

Neptolomeus îl omoară pe Priam, Odysseus pe Diephobus (care se căsătorise cu prea-frumoasa Elena, după moartea lui Paris), Hecuba e făcută prizonieră, iar Menelaus îşi ia nevasta (Elena) înapoi din Sparta.

Doar Aeneam (sau Eneas), prinţ troian, fiul zeiţei Aphrodita, a scăpat, refugiindu-se în Italia.

Poetl latin Publius vergiliu Maro (c. 70 – 19 î.C.) I-A DEDICAT LUI Eneas o mare epopee naţională, neterminată, „Eneida” (scrisă între anii 29-19 î.C.), care prezinţa peregrinările eorului, după incendierea Troiei, ajungând pe tărâmuri italiene unde contribuie la formarea Romei.

„Eneida”, la rândul ei, , influenţează compozitorul francez Hector Berlioz (1803-1869), care compune in 1863 opera „Troianii” în 5 acte şi 2 părţi.

Operele „Iliada” şi „Odiseea”,atribuite lui Homer, au încântat omenirea de aproape trei milenii, având o mare influenţă asupra culturii universale.

Datorită cruzimii Războiului din Troia, zeii au pedepsit pe învingători. Eu cred că şi în arta contemporană învingătorii ar trebui să plătească şi ei pentru crimele de război, nu doar învinşii. Istoria ar trebui rescrisă şi de învinşi, nu doar de învingători – cum spune aforismul – pentru o realitate exactă a adevărului, nu doar parţială şi măsluită de către cei care au câştigat.

Istoria lumii trebuie rescrisă.

Istoria artelor, literelor, ştiinţelor, trebuie rescrisă, luându-se în considerare şi creaţiile popoarelor mici, supuse, umilite, nu doar creaţiile reprezentanţilor Marilor Puteri.

E prea multă nedreptate pe Glob, prea mare ignoranţă şi boicot din partea puternicilor la adresa artiştilor, scriitorilor, oamenilor de ştiinţă din Lumea a Treia, prea în văzul tuturor, manipularea premiilor „internaţionale”, a funcţiilor înalte din cultură, toate cu singurul scop: de a impune dominaţia intelectuală şi culturală a unor naţiuni asupra altora!

Totul nu-i decât o propagandă, o manipulare a conştiinţelor, o mascaradă la nivel planetar! Bineînţeles, sub pretinsa etichetă de… „democraţie”, chipurile, unde democraţie înseamnă voinţa celor puternici – nicidecum conotaţia etimologică greacă: demokrasi, adică suveranitatea poporului. Când majoritatea populaţiei, conform sondajelor publice de opinie, se manifestă contra războiului, dar guvernanţii totuşi pornesc războiul… păi se aplică voinţa poporului?… nicidecum, ci a unei minorităţi. Deci există o falsă democraţie actuală.

Revenind la Războiul Troiei, dintre greci doar Nestor, Philoctetes, Diometes, şi Idomenes s-au întors fără probleme în ţările lor. Pe când Odysseus şi Teurcus au întâmpinat furtuni pe mare, iar Ajax şi Agamemnon au murit (ultimul când abia ajunsese acasă).

é

Întoarcerea războinicilor greci acasă din Troia este plină de primejdii şi peripeţii. În „Odiseea”, poem epic in 24 de cântece, Homer povesteşte revenirea lui Odysseu(s) [Ulise] în Ithaca, unde era rege, căsătorit cu Penelopa (pomenită proverbial pentru castitatea ei), fiica lui Ikar şi nepoata Regelui Tyndareus al Spartei.

Ulise şi Penelopa aveau un fecior, Telemachus.

Odyssea, între timp, a devenit un simbol la efortului deosebit pentru a-ţi desăvârşi un ideal.

Încă zece ani i-au trebuit lui Ulise în voiajul lui pe mare ca să revină în insula Ithaca.

În cântecele I-IV se descrie plecarea lui Telemachus în căutarea tatălui său, apoi pregătirile lui Ulise.

La început povesteşte pe ţărmul Ciconilor, la Ismarus, pe care-l prădează, fiindcă aceştia fuseseră aliaţii troianilor.

Dar vânturi puternice împing corăbiile le coasta Libiei, unde locuiau Mâncătorii de lotus: cei care muşcau din fructul de lotus îşi uitau meleagurile de acasă. Câţiva din marinarii lui Ulise au gustat lotus, şi-au concluzionat că nu mai are rost să se întoarcă. Atunci Ulise forţează companionii săi să se îmbarce şi să plece.

Următorul popas este Insula Ciclopilor, uriaşi cu un singur ochi în mijlocul frunţii care mâncau oameni şi creşteau oi şi capre.

Grecii intră într-o peşteră şi frig oi, dar apare ciclopul Polyphemus şi înghite 2-3 marinari şi-l întreabă pe Ulise cine este?

– Eu sunt Nimeni, răspunde grecul.

Polyphemus bea vin şi se îmbată, atunci Ulise îi striveşte ochiul cu un ţăruş ascuţit.

Întrebat de ceilalţi ciclopi cine l-a orbit, Polyphemus îndrugă:

– Nimeni!

Marinarii se leagă sub burţile oilor, Ulise sub un berbec şi reuşesc s-ajungă la corăbii, dar Ulise îi destăinuie Ciclopului adevăratul său nume. Atunci Polyphemus transmite informaţia lui Poseidon, pentru a-i înăspri călătoria.

Ulise ajunge apoi pe Insula Eolus, care stăpânea vânturile, şi care fu ospitalier. Eolus le dăruieşte o pungă unde erau închise toate vânturile cu excepţia Zefirului, sfătuindu-i să n-o deschidă. Când se apropiaseră în Marea Ionică de insula Ithaca, încât se vedeau coşurile caselor, Poseidon îi face pe marinari să deschidă punga crezând că e vin, pe când Ulise dormea. Dar vânturile îi duc înapoi pe insula lui Eolus, care nu-i mai primeşte de frica zeilor.

Grecii ajung în Ţara Lestrygonilor, un trib de canibali, care taie în bucăţi câţiva marinari şi-i gătesc.

Ulise încearcă să scape. Lestrygonii îi strivesc cu pietre mari şi doar corabia lui Ulise mai scapă.

Marinarii ancorează la Vrăjitoarea Circe, pe Insula Jo, în portul Aeaea. Circe transformă oamenii care veneau lângă ea în animale, de aceea palatul ei era plin de animale sălbatice dar cu purtări omeneşti.

O echipă de pe corabie, condusă de Euryoculus, intrând în palat, e transformată într-o turmă de porci, atingându-i cu bagheta, doar Euryoculus scapă. Hermes (zeul călătoriilor, negustorilor şi hoţiilor) îl protejează pe Ulisse contra vrăjitoriei prin mirosirea unei ierbi magice.

Vrăjitoarea Circe nu-i poate face nici un rău, iar companionii sunt transformaţi înapoi în oameni. Ulise rămâne o vreme pe insulă şi face cu vrăjitoarea 3 copii: Agruis, Telegonus, şi Latinus.

Vânturile îi duc corabia lângă Insula Sirenelor, nimfe care prin cântecele lor dulci, amăgeau călătorii în capcane fatale. Ulise astupase urechile marinarilor cu ceară, iar el poruncise să fie legat de catarg şi să nu fie dezlegat la chemările ademenitoare ale nimfelor.

Marinarii navighează pe lângă Scylia şi Charybdis, apoi printre Insulele Symplegade (care fuseseră plutitoare, dar pe urmă fixe) şi ajung la Tunelele lui Helus (Zeul Soarelui şi Luminii) în insula Thrinacia. Deşi prezicătorul Teresias îl avertizase să nu atingă animalele lui Helius, grecii rămaşi fără mâncare pun în frigare câţiva bivoli. Helius se înfurie şi-i cere lui Zeus să facă o furtună teribilă care să scufunde corabia, doar Ulise scapă agăţându-de de un măslin crescut pe o stâncă.

Ulise, pe o plută, se opreşte câţiva ani pe Insula Ogydia unde locuia Calypso, fica lui Thetis şi a lui Oceanus (sau Atlas). Calypso se-ndrăgosteşte de Ulise şi-i oferă tinereţe veşnică şi nemurire (ca-n basmele româneşti: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte), dacă va rămâne cu ea pe veci.

Pe Ulise îl prinde totuşi dorul de casă. Calypso îl lasă datorită lui Hermes trimis de Zeus.

Îşi construieşte o nouă plută, dar Poseidon, care nu-l uitase, provoacă o nouă furtună şi Ulise plonjează pe insula Scheria, unde trăiau Phaeacienii. Pe ţărm e găsit de Nausicaa, fiica Regelui Alcinous şi al Reginei Arete, care-i admiră trupul frumos, gol.

Phaeacienii îi dau haine şi-o corabie care-l aduce în sfârşit acasă pe Insula Ithaca.

Poseidon se răzbună pe cei care l-au ajutat pe Ulise, transformând, la întoarcere în Scheria, atât corabia cât şi pe ei în stânci, iar pentru a salva porturile insulei Alcionus sacrifică 12 tauri (iar numărul acesta mitic) în onoarea lui Poseidon. Atena, zeiţa lui protectoare, îl transformă într-un bătrân cerşetor, sfătuindu-l să se ducă la coliba lui Eumaeus, porcarul palatului.

Penelopa, soţia sa, era curtată de peste 100 de peţitori, care voiau să succeadă la Tronul Ithacăi.

Telemachus, fiul său, plecase în Sparta să-l întrebe pe Menelaus de tatăl său.

Anticleia murise, iar Laertes îmbătrânise rău. Penelopa amâna peţitorii, spunând că trebuie să termine de ţesut pânza, (dar ea descosea ce cosea ziua).

Câinele său credincios, Argos, moare la picioarele lui Ulise. Bătrâna doică, Eurycleia, îl recunoaşte după o cicatrice la picior. Penelopa anunţă peţitorilor ca îl va lua de soţ pe cel ce va trage o săgeată prin capetele a 12 topoare.

Doar Ulise reuşeşte, apoi ucide pe toţi peţitorii şi-şi reia nevasta care nu e convinsă că este fostul soţ până el nu-i destăinuie că ştie ce semne secrete are ea pe corp.

é

Şi-am încălecat pe-o şa / Şi v-am spus povestea aşa!

é

James Joyce (1882-1947), scriitor irlandez, a publicat în 1922 romanul „Ulysse”, o parodie modernă în care personajul principal Leopold Bloom, trece printr-o odyssee cotidiană, Joyce foloseşte tehnici de limbaj. Acest roman a fost tradus şi-n româneşte.

é

În Primul Război Medic, dintre greci şi perşi, în anul 490 î.C., generalul atenian Militiade obţine victoria lângă satul Marathon, la 40 de km de Atena. Curierul trimis s-anunţe în capitala greacă, a apucat s-anunţe: „Am învins!” şi-a murit epuizat de fugă / drum. Împărat al Perşilor era Darius I. De aici se trage „cursa de la Marathon” la olimpiadele sportive.

Imperiul Persan încerca să obţină supremaţia şi-n Marea Egee.

În al Doilea Război Medic, fiul lui Darius, Xerxes, invadează Grecia (481 î.C.), grecii încercă să-l oprească la Thermopyles (480 î.C.) dar nu reuşesc, însă Temistocles distruge flota persană în faţa insulei Salamin (sept. 480 î.C.) iar armata persană este învinsă la Platees (479 î.C.). Şi apoi asigură libertatea cetăţilor greceşti din Asia.

Adjectivul „medic” în acest context vine de la mezi, perşi.

é

Boeotia a fost o regiune condusă de oraşul Theba, în Grecia (sec. 7 î.C.). Theba a dominat sub Epaminondas şi Pelopidas între 371-362 î.C., cetăţile greceşti, dar a fost distrusă de Alexandru Macedon în anul 336 î.C.

Regele Athamas al Boeotiei, şi Regina Nephele aveau un fiu, Phrixus, şi-o fica Helle.

Athams îşi lasă nevasta şi se recăsătoreşte cu Ino, făcând încă doi copii: Learchus şi Melicertes. Ino se poartă foarte rău cu copii ei vitregi. Ea crează o foamete artificială, punând femeile să prăjească boabele de porumb înainte de a le însămânţa în pământ. Apoi minte că Oracolul Delphic sfătuieşte pe rege să-l sacrifice pe Phrixus.

Dar Helle îşi salvează fratele şi amândoi fug călare pe spinarea unui berbec cu lâna de aur, ajutaţi de Hermes. Helle cade de pe spinarea berbecului în mare şi decedează, dar Phrixus ajunge la Colchis, unde domnea regele Aeetes. Phrixus sacrifică berbecul pe altarul lui Zeus şi donează lâna de aur regelui,care o agaţă într-un stejar în dumbrava lui Ares şi păzită de un dragon.

Phrixus se căsătoreşte cu Chalciope, fiica regelui.

Dar zeiţa Hera se răzbună pe Ino, făcându-l pe Athamas să-l ucidă pe Lerachus. Ino fuge cu celălalt fiu al ei, Melicertes, dar la Golful Salonic amândoi se îneacă în mare.

Regele Creteus din Iolcus avea, cu soţia lui Tero, un fecior, Aeson. Însă Tero mai făcuse un copil, Pelias, cu zeul Poseidon. După moartea lui Cretheus succede la tron Pelias, nu Aeson cum trebuia. De frică să nu-i omoare copilul, Aeson fuge din ţară şi încredinţează pe fiul său, Jason, să fie crescut şi educat de centaurul Chiron.

Conform oracolului, Pelias fusese avertizat că domnia îi va fi luată de cel care înfăţişat lui va avea numai o sanda în picioare.

Jason, maturizat se-ntoarce în Iolcus, cerând tronul. Când să treacă râul Anaurus, ducând în spate o bătrână (care nu era alta decât zeiţa Hera, încercându-i generozitatea), pierde o sanda.

Pelias se preface că abdică, însă-i pretinde lui Jason să aducă lâna de aur din Colchis.

Jason strânge cei mai buni războinici greci şi construieşte o corabie numită Argo (de unde şi numele de Argonauţi). Printre vitejii aleşi: Heracles, Peleus, Theseus, Orpheus, Acastus.

Corabia ancorează la început în Insula Lemnos, unde argonauţii se împreună cu femeile insulei, care n-aveau bărbaţi, iar Jason cu regina, Hypsipyle, cu care face doi copii: Euenus şi Nebrophonus.

Următorul stop este Samothrace, pe urmă Cyzicum. Plecând, un vânt puternic îi întoarce la Cyzicum, tărâmul Dolionilor care, crezându-i invadatori, se bat furios cu ei.

Argo navighează de-a lungul Mysiei, unde prezicătorul Phineas le furnizează informaţii despre voiaj.

Trecând printre stâncile Symplegades, care se ciocnesc, cu mare viteză, ajutaţi de zeiţa Atena, doar puţin din pupă este stricată. Mai întâi încercaseră un porumbel, dându-i drumul printre stâncile ciocănitoare. (Avem şi noi în poveşti: munţii care se bat cap în cap).

În fine, corabia se opreşte la insula Colchis. Dar regele Aeetes le promite lâna de aur dacă îndeplinesc două condiţii: prima, să înjuge doi tauri cu copite de argint şi scoţând flăcări pe nări; iar a doua să semene dinţii unui dragon pe un câmp şi să poată face faţă soldaţilor care ies ca plantele din pământ.

Jason reuşeşte cu ajutorul Medeei, fiica lui Atees, care

se-ndrăgosteşte de el, pretinzându-i s-o ia de nevastă şi s-o aducă înapoi în Grecia.

Dar Aeetes, nu-şi ţine cuvântul şi atunci Jason fură lâna de aur tot sprijinit de Medeea, care adoarme dragonul ce păzea lâna. Aeetes îl urmăreşte pe mare dar e întârziat de Medeea care-l face bucăţi pe fratele ei, Apsyrthus, aruncându-l în valuri iar Aeetes pierde timp culegându-le.

Argonauţii traversează Marea Neagră apoi în susul Dunării, pe urmă intră în Marea Adriatică, iar de-a lungul răurilor Po şi Rhône ajung pe coasta Tyrrheniei la insula lui Circe, mătuşa Medeei, care o iartă de păcatul fratricidului.

Orpheu, poet şi muzician mitologic care impresiona prin creaţia sa până şi vieţuitoarele sălbatice, îi scapă pe marinari de melodiile vrăjite ale sirenelor, pe lângă a căror insulă trec, doarece el cântă la liră mai puternic decât ele.

Corabia Argo opreşte la Insula Creta, al cărei rege Minos, era păzit de o creatură gigantică de bronz, Talos. De trei ori pe zi Talos înconjura insula şi arunca stânci la corăbiile care le considera ostile. Medeea îl paralizează prin farmece şi-apoi îi scurge lichidul divin care-i curgea prin vene, numit ichor, luându-i viaţa (fiinţele nemurioare nu aveau sânge, ci ichor).

Întorşi pe insula Iolcus, regele Pilas, refuză să abdice în favoarea lui Jason, Medeea recurge din nou la un şiretlic – prefăcându-se preoteasa lui Artemis, povăţuieşte fiicele regelui să-şi desmembreze tatăl pentru a-şi recupera tinereţea. Şi astfel Jason preia tronul.

După o altă versiune mitologică, Acastus, fiul lui Pelias, urcă pe tron la moartea tatălui său, iar Jason şi Medeea se refugiază în Corinth, unde trăiesc zece ani. Dar aici Jason se-ndrăgosteşte de Glauce, fiica Regelui Corintului. Însă Medeea, geloasă, o otrăveşte pe rivală dar îşi ucide şi proprii copii făcuţi cu Jason (pentru a se răzbuna pe el), iar Jason sfârşeşte căzând de la pupa corăbii sale Argo.

é

Frumoase poveşti antice, te fac să visezi…

Cel mai tare m-a impresionat mitul lui Oedip care-a inspirat două comedii lui Sofocle (495-406 î.C.): „Oedip Rege” (c. 425 î.C.) şi „Oedip la Colon” (406 î.C.), lui Seneca (4 î.C. – 65 d.C.), poetului dramatic francez Pierre Corneille (1606-1684), şi compozitorului român George Enescu (1881-1955), cu opera „Oedip”(1936).

Regele Laius şi Regina Jocasta, ai Thebei nu aveau copii şi atunci Laius s-a dus să consulte Oracolul Delphic. Pythia îi prezice că dacă naşte copil cât e rege, acest copil îl va ucide şi va crea mari probleme familiei sale. Deci ar fi bine să-şi dea demisia din poziţia de şef al statului.

Laius renunţă la gândul de-a avea copii, nu însă şi Jocasta, care într-o seară îl îmbată, se împerechează cu Laius şi rămâne însărcinată.

Amintindu-şi oracolul, Laius încredinţează noul născut, ale cărui picioare fuseseră legate cu lanţuri şi se umflaseră (de unde şi numele de Oedip) unui cioban să-l arunce între stâncile Muntelui Cithaeson ca să moară.

Ciobanului, însă, i se face milă de micuţ şi-l dă unor servitori ai regelui Polybus din Corinth, care tocmai treceau pe-acolo. Regina Corintului, Merope, îl adoptă pentru că ea şi regele nu aveau copii.

Aşa Oedip a crescut mare, crezând că părinţii lui sunt Polybus şi Merope. Dar, la o beţie, un tânăr îi destăinuie că nu este fiul legitim al regelui. Contrariat, Oedip se duce la Delphi şi-şi află teribilul destin, îşi va ucide tatăl, se va căsători cu maică-sa şi va avea o familie blestemată.

Astfel pleacă din Corinth, amărât, căutând să-şi prevină soarta. La o răscruce de trei drumuri în Phocis, se întâlneşte cu o şariotă purtând un călător pe care nu-l recunoaşte. Sfădindu-se care are prioritate, s-au bătut şi Oedip îl omoară pe străin. Era tatăl său, Laius, care mergea la Delphi să afle ce se întâmplase cu fiul său lepădat…

Dar o altă nenorocire se abate asupra Thebei, o arătare cu cap de femeie, aripi şi corp de leu (Sfinxul) distrugea şi răspândea moartea printre locuitori. Sfinxul sosise din Asia, având ca părinţi pe Chimara şi Orthus şi punea trecătorilor peste muntele Phicium următoarea ghicitoare: „Cine merge dimineaţa în patru picioare, la prânz în două picioare şi seara în trei?”. Cei care nu ştiau răspunsul erau omorâţi.

Creon, fratele Jocastei, care conducea provizoriu în Theba după ce decedase Laius, a oferit tronul şi pe Jocasta în căsătorie celui care va dezlega enigma, izgonind astfel Sfinxul.

Oedip răspunde că omul merge când se naşte în patru labe, apoi în două picioare, iar la bătrâneţe se ajută de un toiag (deci trei picioare).

Sfinxul moare şi Oedip e încoronat ca rege al Thebei, se căsătoreşte cu propria-i mamă, cu care face patru copii: Antigona, Ismena, Polynices, şi Eteocles.

Dar o ciumă se abate asupra Thebei şi pentru a potoli-o li se cere de către oracol să afle cine l-a ucis pe Laius şi criminalul să fie exilat. Nimeni nu ştie şi atunci Oedip îl întreabă pe Tiresias prezicătorul, iar acesta îi dezvăluie că însuşi Oedip îl ucisese pe Laius la răscrucea Schiste. Atunci Oedip se hotărăşte să părăsească oraşul pentru a salva populaţia, dar îi este teamă să se-ntoarcă la Corinth pentru a nu-şi omorî tatăl, Polybus (încă nu cunoştea care-i tatăl său biologic).

Dar între timp, un mesager aduce vestea că Polybus a murit. Deci nu era tatăl său.

Atunci Oedip purcede la ciobanul care-l luase de mic şi a aflat tot adevărul…

Tragedia se amplifică: Jocasta se spânzură pe acoperişul palatului auzind de păcatul săvârşit, iar Oedip îşi scoate ochii ca să nu mai vadă ce a săvârşit (însă nu moare, pentru a pătimi).

Oedip părăseşte Theba, colindând şi neprimit de nimeni, doar Theseus îi roagă pe atenieni să le fie milă şi să-l adăpostească-n oraş.

Oedip moare îndurerat şi numai Theseus ştie unde a fost înmormântat.

Cei doi fii ai săi, Polycenes şi Eteocles se ucid între ei în bătălia pentru succesiune la tronul Thebei. Polycenes, refugiat în Argos, căsătorit cu Argeia, fiica regelui Adrastus, se-ntorsese cu o armată condusă de şapte generali (de unde episodul „Cei şapte contra Thebei” a fost şi ecranizat). Dar invadatorii sunt respinşi de thebani. Antigona este condamnată să fie arsă de vie pentru că îngropase corpul lui Polycenes (în loc să-i lase corpul să fie devorat de câini şi vulturi), dar fata se spânzură în închisoare.

Creon revine la putere. Dar fiul său, Haemon, care o iubea pe Antigona, se sinucide şi el, analog Eurydice, soţia lui Creon.

é

Am citit cu pixul în mână cartea lui M. Mavromataki, „Mitologia şi religia greacă” (1997), m-am inspirat, m-a(m) documentat. Subliniam pe text, încercuiam, traduceam cu dicţionarul, am conspectat din ea. Impresionantă această moştenire culturală!

é

Doisprezece zei locuiau în Olimp: Zeus, Hera, Poseidon, Apolo, Artemis, Demeter (Persephon), Hermes, Afrodita, Ares, Hephaystos, şi Hesia. 6 bărbaţi şi 6 femei.

Religia politeistă.

Zeii (imortali şi omnipotenţi) trebuiau să menţină ordinea. Se observă tendinţa grecilor de a atribui obiectelor, animalelor, fiinţelor divine sau semidivine caracteristici umane (antropomorfism).

Primele referinţe mitologice scrise datează din anii 1400-1200 î.C.!

Oraşele, cetăţile, s-au dezvoltat în sec. 8 î.C. Iar zenitul civilizaţiei greceşti în sec. 6-5 î.C.!

Fiinţele divine beau nectar şi mâncau ambrozie (hrană ce le dă nemurirea).

é

La început domneau Titanii, în frunte cu Cronos, căsătorit cu Rhea. Cronos îşi devora copiii la naştere, ca să nu-i uzurpească la tron. Dar Rhea i-a dat lui Cronos o piatră învelită în haine, în loc de trupul noului-născut, Zeus.

La maturitate, Zeus îl îndepărtează pe tatăl său de pe tron, se căsătoreşte cu Hera, sora lui, şi eliberează pe ceilalţi fraţi ai lui. Apoi aceştia îi înving pe Titani luând conducerea lumii.

Zeus s-a dovedit foarte infidel soţiei sale, Hera, geloasă pe aventurile lui amoroase.

Atena, zeiţa înţelepciunii şi-a aptitudinilor. Zeus a simţit o durere profundă în cap şi Atena s-a născut din capul său. Ea avea puteri masculine.

Poseidon, zeul mărilor, a fost fratele lui Zeus.

Apollo şi Artemis, fiul şi fiica lui Zeus, făcuţi cu Leto, s-au născut pe insula Delos. El reprezintă lumina soarelui, şi ea lumina lunii.

Demeter (Pesephon), sora lui Zeus, este zeiţa agriculturii.

Hermes, fiul lui Zeus şi Maea, este zeul călătorilor.

Afrodita, născută din spuma mării după ce Cronos a taiat organele genitale al lui Uranus, le-a aruncat în valuri, apa s-a înspumat şi a-apărut, prin jurul insulei Cipru, o femeie de o frumuseţe nemaiîntânită. Zeiţa dragostei.

{Uranus, fiul şi soţul planetei (Gaea), a fost tatăl Titanilor, Furrilor, şi Ciclopilor. Dar Crnus, un fecior al său, îl îndepărtează de la putere.}

Ares, fiul lui Zeus cu Hera, a fost zeul războiului, bătăliilor, şi conflictelor.

Hephaystos, fiul lui Zeus cu Hera, zeul focului.

Hestia, fiica cea mare a lui Cronos şi Rhea. Încarnează virginitatea, precum zeiţele Atena şi Artemis. Protectoare a casei şi a familiei.

é

Potopul lui Noe din Biblie este înspirat din potopul lui Deucalion.

Zeus, supărat pe oameni, a vrut să-i extermine printr-un potop uriaş.

Dar Prometeu l-a avertizat pe Deucalion, fiul său, care împreună cu soţia sa Pyrrha a construit o arcă în care şi-au luat tot ce le-a trebuit.

După potop ceilalţi oameni au murit toţi. Implorând divinitatea să creeze mai mulţi oameni, Deucalion şi Pyrrha au fost sfătuiţi să arunce pietre în spate fără să se uite.

Unde arunca Deucalion o piatră aceasta se transforma în bărbat, iar la Pyrrha se transforma în femeie.

é

Grecia are aproape 3000 de insule.

é

Exista şi-n Atena o Piaţă Romană ca-n Bucureşti.

é

Ascult muzică grecească la radio, sensibilă, duioasă. De ce numai muzica occidentală e cunoscută, de care suntem sătui, iar celelalte culturi ignorate?

Iată nedreptate în lume!

18.12.2005

Cu autobuzul până în portul Pireu.

Ne îmbarcăm pe vasul Giorgis, cu trei etaje. M-a văzut un brunet şi m-a întrebat:

– ¿Español? (Eşti spaniol?)

– Un poco! (un pic!)

Am răspuns.

Negricioşi, micuţi grecii.

Pe vapor parcă era sărbătoare. Orchestră cu muzică…

Îmbrăcaţi în costume populare, bărbaţii în cipici cu motocei în vârf.

Credeam ca răcoritoarele-s incluse în preţul excursiei, dar nu, 2,50 € cutia.

Anunţuri în engleză şi-n spaniolă. Era un grup de asiatici din Singapore, întelegeau puţină engleză.

Mergea lin vaporul.

Am coborât la Insula Hydra, pentru un popas de o oră şi 30 de minute

Hydra e singura insulă care nu are maşini, fiindcă este mică şi muntoasă.

Mai era unul care avea rău de mare şi dormita cu capul pe masă…

Mi-era frică să nu fiu şi eu următorul.

8-10 milioane de turişti pe an vin în Grecia (o ţară de 11 milioane de locuitori).

Nu prea mişcam din cap să nu ameţesc…

Nu e bine să călătoreşti singur. În doi, pereche, e mai ieftin şi sigur şi plăcut.

Cântece vechi, din anii ’70, când eram adolescent. Mai frumoase decât cele de acuma…

Guantanamera, Dilaila, Marina-Marina

Mi le-aduc aminte din tinereţea mea… unduindu-se azi în leagănul vaporului…

Timp frumos. Mă dezbrac la cămaşa albă.

Muzica îmi ridică moralul… mă gândesc la Urmuz, unul dintre avangardiştii români, ahtiat după concerte simfonice.

é

Yassu înseamnă „salut” în limba greacă modernă, îmi zice ghida în franceză, şi-mi scrie pe carneţelul meu.

Yassas = salut la plural, continuă:

– Păi şi cum se traduce „salut” la plural? fac eu nedumerit.

– Nu se traduce!

é

Cu chinezoaica Johanna ne fotografiam reciproc pe insula Hydra. Eu cu aparatul ei o pozez pe ea. Şi invers.

Johanna este a treia generaţie de emigranţi din China în Costa Rica, vorbeşte spaniolă, engleză, şi mandarină. Veselă mereu. Tinerică.

Urcăm trepte înguste printre case cocoţate pe povârnişuri. Vizităm magazine în port. Eu cumpăr fructe, o servesc şi pe ea.

Există o platformă mai largă, pavată lângă chei, în rest nici astăzi nu prea am văzut.

3.500 de cuvinte de origine greacă au intrat în limba franceză şi vreo 4.000 în limba engleză.

Alfabetul grecesc are 24 de litere.

é

Ne = da [eu crezusem că „ne” s-ar traduce prin „nu”];

Ohi = nu;

Adio = adio;

Kalispera = bună ziua.

Am vizitat şi Insula Poros [= pasaj, în greacă].

é

Dansuri pe vapor. Strigau Hoo-paa, Bravo, Rapido [ca-n româneşte]. Jucam şi eu. Ne prindeam hora ca-n Oltenia.

é

Casele din insula Aegina (al doilea popas): mici străzile, strâmte, printre clădiri. Multe motociclete huruind (îmi aduc aminte de Veneţia). Ne-am plimbat de-a lungul cheiului. Turiştii japonezi dădeau demâncare câinilor.

Vânzătorii cu marfa în bărci veneau de pe alte insule. Cu 3 € am luat un kg de struguri.

é

Aristophan [c. 445 – c. 386 î.C.] a fost un poet comic grec tradiţional. S-au păstrat unsprezece creaţii de-ale lui: „Evenimentele rele din rău aduc primăvara”. Avem şi noi un proverb asemănător: tot răul spre bine!

Îmi place următorul citat din Socrate: Cel mai bogat este cel ce se mulţumeşte cu puţin, fiindcă mulţumirea este bogăţia naturii.

Deci, să ştii să te limitezi la cât ai, să-ţi înfrângi poftele (prea) mari, să te chiverniseşti.

Omul Socrate [470-399 î.C.] n-a scris nimic (ăsta mare creator), dar este cunoscut datorită lui Platon (unde apare ca personaj central al „Dialogurilor”), Xenophon şi Aristophan. Creator al maieuticii, arta de a-l face pe interlocutor să descopere adevărul din el (punându-i întrebări adecvate).

é

Flori pe mese pe vapor.

Cântau şi dansau „Zorba Grecul”!

– Dacă-ţi place, mă-ndeamnă o doamnă din echipaj, să strigi „Hopa”, înseamnă „O-lé” (pentru greci eram… spaniol).

Jocul se încinsese în salonul vaporului.

Frumooooooooos… Frumos.

Văd o chelnăriţă blondă cu ochii albaştri servind băuturi. Mă mir, grecoaicele-s brunete. O întreb, zice că-i ucraineancă. Din fostele republicii sovietice au plecat săracii locuitori pe unde-au putut…

é

Scriitorul naţional Nikos Kazantzakis (1883-1957) a creat, domnule, un roman nemuritor: „Alexis Zorba”, universal.

Zorba a devenit un simbol naţional. Un ţăran fără carte, dar inteligent, care aşază pasiunea înaintea raţiunii. Bea vin, aleargă după femei, în vreme ce şeful său îşi stăpâneşte poftele.

Kazantzakis a fost persecutat de biserica Ortodoxă pentru publicarea volumului „Cristos recrucificat”.

Însă mondializarea lui Zorba s-a produs prin ecranizarea romanului sub coloana sonoră a lui Mikis Theodorakis [care-a fost închis ca disident comunist între anii 1967-70, în timpul juntei militare dintre 1967-74] şi, mai ales, datorită interpretării inegalabile a lui Antony Quinn (1915-2001). Am văzut filmul când eram copil. Cutremurător… Zorba joacă la vestea morţii fiicei sale pentru a alunga durerea…

Pelicula a fost creată în 1964, sub direcţia lui M. Cocoyannis.

é

Seara ne-am întors cu vaporul Giorgis la Pireu, portul Atenei. Apoi cu autobuzul turistic la hoteluri. Am nimerit pe scaun cu un doctor rus emigrat din Chişinău în USA. Se plângea că Voronin, preşedintele Basarabiei, e un mafiot fără pereche. Oamenii de afaceri nu pot dezvolta un biznis că-i jupoaie de bani cu taxele.

é

Plimbare pe strada Ermou: cu muzicanţi şi caricaturişti.

În Atena. Plină de lume. Se întunecase bine.

19.12.2006

Fashion TV (Moda)… cu fete dezbrăcate.. clipuri muzicale, şoapte de amor, după miezul nopţii.

Nu puteam s-adorm…

é

Dimineaţa m-am întâlnit cu profesorul universitar John Rassias, care predă cursuri de analiză matematică la Universitatea din Atena. A publicat şi câteva cărţi.

Ne-am cunoscut de la revista International Journal of Appied Mathematics and Statistics, unde el este redactor, iar eu redactor-şef.

Mi se rupseseră ochelarii în două şi ne-am dus să-i lipesc.

é

Din cauza traficului prea aglomerat maşinile cu numere pare n-au voie sa circule în zilele impare prin centrul oraşului. Şi reciproc.

Ne-am aşezat într-o cafenea să discutăm nişte proiecte comune. L-am întrebat ce înseamnă „eteria”?. Învăţasem la istorie despre Alexandru Ypsilanti, care pregătise revolta din Balcani împotriva otomanilor, precum Tudor Vladimirescu din Oltenia până-n Bucureşti.

Eteria = Compania.

é

Căutam să citesc pe ziarul ELEYΘEPOΣ τOV,

îmi aminteam de la matematică: a, b, g, d, h, …

Dr. Rassias râdea.

Mi-a arătat clădirea universităţii sale, Biblioteca Naţională.

é

Kali Hronia [kaln xrouia] = An Nou Fericit! (se apropia 1 ianuarie 2007). M-a condus până la avion.

Cu compania Cehă (pe care n-o mai folosisem) şi trecând prin Praga (pe care nu l-am vizitat) mă îndreptam spre Otopeni.

Lângă mine doi tineri, din Argeş şi Botoşani, se întorceau din Spania, de la „muncitul cu cârca” (se exprimaseră ei), pentru sărbători.

– N-avem bani ca să rămânem în România! îmi spun.

Să vizitaţi cu ochii deschişi e sănătos.

Deasupra văzduhului…

FLORENTIN SMARANDACHE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s