MONITOR CULTURAL * on-line

~Adrian Dinu Rachieru: „Artur Silvestri – un enciclopedist fantast“

Ocnaş al scrisului nocturn, asediat – şantieristic – de un munte de fişe şi dosare, ARTUR SILVESTRI părea că scrie dintotdeauna. Scrisul este viaţa, zicea. Ideea cumplită, de nesuportat, că i-ar putea fi furate orele de scris l-a vizitat, totuşi. Dar s-a lepădat, nu tocmai lesnicios, de această temere spăimoasă. Şi în foiala proiectelor urieşeşti, de absorbţie enciclopedică, mânat de impulsuri secrete deturnându-i energiile, scriitorul ivea ritmic, recuperator, titluri de altădată, îngropate ori rătăcite în stiva manuscriselor.

Trist, regretabil, nedrept, timpul – cum sună o sintagmă predistă – „n-a mai avut răbdare”. Artur ne-a părăsit lăsând în urmă exemplul faptei, mânat de un simţământ al datoriei dar şi atâtea alte gânduri rodnice pe care nimeni, vai, nu le va putea continua. Avea, probabil, în chip de poruncă divină, în regim de urgenţă, sentimentul misiunii. Credea în acea lucrare tainică, biruitoare, întâmpinându-i pe cei de după noi, vestind înrădăcinarea într-o vreme tulbure, de vâscozitate axiologică, ameninţând cu destrămarea chiar Ţara Părinţilor. Cartografiase, prin ARP, o geografie de valori, visa la o Românie tainică urmând a izvodi cărţi fundamentale, o Predanie culegând „modele” şi „exemple” pentru Omul Român. Aduna Cuvinte pentru urmaşi, un şir de poveţe (îndrumări orale, laconice, apoftegmatice) rostite / şoptite de „povăţuitori secreţi”, atât de trebuitoare însă în ceasuri de cumpănă şi nevolnicie. Un şir de bărbaţi iluştri, binefăcătorii naţiei, lucrând tainic aproape, testamentar, – departe de circul mediatic şi jalnicul spectacol politicianist – spre binele unei Românii ipotetice, pentru acel mâine care va exista, desigur, fără noi.

Este impresionantă, la o primă ochire, suprafaţa preocupărilor sale. Cu „gust semi-profetic”, Artur Silvestri palpa originismul cultural, umplea goluri, evidenţia „orele astrale” şi răspunsul autohton. Închipuia, aşadar, largi panouri privind geografia literaturii proto-române, cobora în substratul getic, developa spiritualitatea patristică. Propunea, se vede bine acum, o sinteză istoriografică, acribios documentată, fructificând cercetări alcătuite cu ani în urmă. Altfel zis, descoperea realitatea strămoşilor, aducând la lumină urmele, ale familiei sau ale neamului. Negreşit, când e vorba de studii mai vechi, unele chiar netipărite (încă) în limba română, pecetea unei vârste (intelectuale, îndeosebi, dar şi sufleteşti) se simte. Avem, în totul, în această stăruinţă risipită de-a lungul câtorva decenii de trudă tenace, un critic artist, în descendenţă călinesciană, de cert rafinament stilistic şi, să nu uităm, cu apetit doctrinar. Bătăios în perioada luceferistă, angajat în felurite campanii de presă şi războaie ideologice, oferindu-şi apoi o voluntară retragere („dispariţia publică” fiind o întremătoare adâncire în sine), Silvestri împăca – aş zice miraculos – succesul în afaceri (fiind, se ştie, un expert în piaţa imobiliară) cu largile desfăşurări eseistice, încercând a descifra pentru noi „revolta fondului neconsumat”, procesele modelatoare enigmatice, ciclicitatea cu irizări fantastice.

Era uşor de bănuit că instinctul epic lucra în fiinţa cărturarului. Artur Silvestri avea, neîndoios, „magia ficţiunii” (cum se pronunţase, folosind invocata sintagmă pentru Mesure d’une ombre, romanul lui Paul Lahovary). Aşa fiind, nu e de mirare că literatura enigmatică i-a confiscat interesul în anii juneţii; iar compoziţiile de atunci erau, în fine, dezvăluite în Apocalypsis cum figuris (Ed. Carpathia Press, 2005). Fiindcă opul în discuţie recuperează şapte nuvele fantastice, izvodite între 1983-1984 la Snagov şi Izvorul Mureşului. E drept, una dintre ele (e vorba de Geneza, după Balzac) e din 1977. Aceste şapte compoziţii se alătură unui roman (Pinnacle, tot din 1977) şi fac dovada că aveam în Artur Silvestri un prozator secretos şi parcimonios.

Bineînţeles, efortul de a cerceta această recoltă prozastică în ramă contextuală ne invită să chestionăm epoca. Erau anii explozivi ai realismului magic sud-american. Dar, observăm iute, prozatorul – atent la proximităţi – nu se îndatorase vreunui model. Dominanta scrisului său, tutelat de o memorie care, luxuriant, se desfăşoară îndărăt penetrează, inevitabil, şi epica. Silvestri ne-a propus, deseori, un imaginar acvatic, reverberând liturgic; întotdeauna însă folosea „pastă geneziacă”, într-o regresie îmbibată de stranietate, dezvăluind – pe un fabulos scenariu mitic – noi straturi ale arhaicităţii. Încât, vorba autorului, „totul pare să fi fost scris”. Sunt descrieri fastidioase, de o lentoare a acumulărilor care amintesc, cred, de o epicureică plăcere barbiană, savurând textul; şi, desigur, de un ecou eliadesc, rodind, în această formulă, o scriitură, până deunăzi, încă tăinuită.

Hotărându-se, târzior, să se îngrijească, gospodăreşte, de manuscrisele care aşteptau de atâta vreme lumina tiparului, Artur Silvestri era promis unei înalte cariere. Verdictul a venit brusc, curmând firul unei vieţi muncite, vestea neagră ne-a cutremurat. Dar nu putem crede nicidecum că cei ce se dedică binelui colectiv sunt destinaţi uitării, cum nota undeva chiar Artur Silvestri. Aşa că numele lui va dăinui.

ADRIAN DINU RACHIERU , Timişoara, România

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s