MONITOR CULTURAL * on-line

~Nastasia Maniu: „Artur Silvestri n-a murit. A plecat doar să-l întâlnească pe Creatorul său“

– Oamenii prin care lucrează Dumnezeu nu mor niciodată –

E ştiut că Dumnezeu lucrează în lume prin oamenii Săi. Aceştia nu sunt mulţi, dimpotrivă,

sunt chiar puţini, dar valoarea fiecăruia dintre ei este inestimabilă. Unul dintre aceştia era/este Artur Silvestri. Cum îi deosebim pe adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu de falşii oameni ai lui Dumnezeu, care se află mai degrabă în slujba adversarului Său?

Printr-un lucru extrem de simplu şi de evident. Între cuvintele şi faptele celor dintâi există o

armonie, o suprapunere până la identitate. Cuvintele devin fapte şi faptele devin Cuvânt cu majusculă. Omul lui Dumnezeu Artur Silvestri s-a văzut în tot ceea ce a făcut: în cărţile sale, în ideile sale, în credinţa sa, în milostenia sa exprimată prin acte filantropice, în rolul benefic de magister şi de mecena în care s-a manifestat cu înţelepciune, cu justeţe şi cu echilibru faţă de tinerii talentaţi, aflaţi la început de drum, dar lipsiţi de puteri financiare, pe care el i-a ajutat să iasă în lumină şi să se exprime liber.

Dincolo de toate aceste lucruri bine ştiute, există o zonă tainică, umbrită, dar nu întunecată, dimpotrivă, luminată cu blândeţe dinlăuntrul fiinţei, acea zona a sufletului, a minţii şi a spiritului uman, zonă în care el a lucrat asupra multora cu delicateţe, îndemânare şi cu multă răbdare, reuşind să reînvieze un sentiment ce părea de multă vreme sucombat: sentimentul de fraternitate, de solidaritate între oamenii de care s-a înconjurat, fără să-i fi văzut vreodată la faţă şi cu care nu s-a întâlnit niciodată decât în mod virtual, rămânând astfel o întâlnire pură, nealterată, doar o întâlnire în spirit, unde comunicarea se înfăptuieşte într-o atmosferă înaltă, rarefiată.

Pentru acest lucru, îţi trebuie însă har de la Dumnezeu, îţi trebuie un suflet imens, îţi trebuie ştiinţa relaţionării, îţi trebuie generozitate şi multă energie disponibilă să o dăruieşti celorlalţi. Iar el, Artur Silvestri, le-a avut pe toate şi le-a cultivat, ţesând o adevărată reţea de suflete şi de minţi umane conectate la cele mai nobile idei, ca să nu spun idealuri, cuvânt pe care mulţi îl consideră azi perimat, fără să ştie că un om, dar cu atât mai mult un popor fără idealuri îşi asumă starea de animalitate, de turmă uşor manipulabilă şi uşor deturnabilă, după cum bate vântul capricios al istoriei şi al intereselor strâmte din umbra ei.

Artur Silvestri a ştiut să cultive, mai ales în sufletele proaspete, încă nepervertite, credinţa în Dumnezeu şi sentimentul apartenenţei la o patrie tainică, la o Românie tainică, profundă,

în care el însuşi credea mai întâi cu toată fiinţa lui. Făcea acest lucru neostentativ, neinsistent, aproape insesizabil, de parcă ţi-ar fi transmis propriile lui credinţe şi idealuri fără cuvinte, direct prin gând, prin starea de spirit, lăsându-ţi, în acelaşi timp, libertatea de-a fi aşa cum eşti tu, dar determinându-te discret să păşeşti, dacă n-ai făcut-o încă, pe drumul Damascului, drumul pe care el însuşi l-a străbătut până la capăt. Drumul acesta există în fiecare din noi. Tot ceea ce trebuie să facem e să-l străbatem, chiar dacă ni se pare uneori imposibil. Doar aşa putem învinge moartea, transformându-ne, născându-ne din nou pentru o viaţă fără sfârşit. Iar acest lucru se poate face doar respectând Cuvântul lui Dumnezeu şi transformându-l în faptă, astupându-ne urechile la şoaptele seducţiei înveninate a Şarpelui.

De aceea Artur Silvestri care era un om drept şi bun la suflet a dus o luptă acerbă împotriva a ceea ce era injust, împotriva izolării, a marginalizării, a ignorării şi umilirii valorilor autentice pe care s-a străduit să le pună în drepturi, lăsând în urma lui o operă văzută, dar şi una nevăzută, la fel de vie şi de adevărată ca şi cea dintâi. Toate acestea le-a făcut jertfiindu-se pe sine, muncind până la epuizare, după care, golit de energie, s-a mutat în Cer, la izvoarele tuturor energiilor neîncepute, acolo unde oamenii prin care Dumnezeu a lucrat pe Pământ se întorc să-şi încarce bateriile, să se odihnească şi să trăiască în veci.

Artur Silvestri n-a murit. A plecat doar să-l întâlnească pe Creatorul său.

NASTASIA MANIU,

Bucureşti, 24 ianuarie 2009

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s