MONITOR CULTURAL * on-line

~Nastasia Maniu: „O personalitate copleşitoare – Artur Silvestri“

A scrie despre Artur Silvestri este ca si cum te-ai hazarda sa inoti intr-un ocean, animat(a) fiind de iluzia sinucigasa ca, pornind de pe un tarm, poti ajunge pe celalalt, cel de vis-a-vis, inotand, desigur, de unul singur. O personalitate complexa ca a sa, un spirit enciclopedic, lucru atat de rar in zilele noastre, poate induce teama sau un complex de inferioritate, atunci cand nu esti pregatit pentru asta, dar poate, in acelasi timp, incita la a deschide portile spre un taram nebanuit. Personalitate multipla de mare generozitate, daruindu-si energia proprie in plan cultural in calitate de scriitor, istoric al culturii, critic literar, recuperator al valorilor ignorate de cele mai multe ori cu rea-credinta de catre oficiali si oficiosi, mecena al scrisului, prin descoperirea si publicarea unor tinere talente, revigorator prin resurse proprii al bibliotecilor satesti, editor, creator si coordonator al unui trust de presa on line monumental, cuprinzand sute de pagini web la care colaboreaza peste 1000 de scriitori si oameni de cultura de pe toata suprafata planetei, incepand din Australia si continuand pana in SUA si in Canada, precum si zeci de reviste on line de mare prestanta si de inalta tinuta culturala, dar si o editura on line, antologii on line, biblioteci on line, creator si coordonator al Programului RECONQUISTA care cuprinde „documentare esentiale despre activitatea si opera unor scriitori, artisti si carturari importanti din Romania, din preajma anului 2000”, reusind sa creeze o viziune alternativa fata de imaginea oficiala, dar si om de afaceri, expert imobiliar, care scrie articole si carti in domeniu, marcate puternic de amprenta omului de cultura, a carturarului, acesta ar fi in mare si extrem de schematic spus, daca ar incapea intr-o fraza-fluviu, Artur Silvestri, omul care s-a daruit si se daruieste pe sine pana la epuizare, fara zgarcenie, fara sa se bata cu pumnii in piept. O face cu discretie si eleganta, o face tacand. Intr-un astfel de om, daca am trai intr-o lume normala, te-ai astepta sa se arunce doar cu flori.

De aceea m-am limitat, cel putin in aceste randuri, la a vorbi in mare despre calitatea sa de om de cultura care a pus pe picioare si a facut sa functioneze, prin resurse proprii, mai multe institutii, organizatii si asociatii menite a proteja, a conserva si a reintineri patrimoniul national. Toate acestea le-am amintit in treacat, riscand schematizarea unui profil complex, enigmatic si profund, neapucand sa spun nimic despre adanca lui spiritualitate care l-a facut sa dedice numeroase carti unor personalitati din domeniu, precum cea a Patriarhului Teoctist ori a lui Antonie Plamadeala, ca sa amintesc doar doua dintre figurile importante asupra carora si-a oprit privirile de recuperator al valorilor neamului romanesc. In continuarea acestor sumare date, voi incerca , in randurile ce urmeaza, sa descifrez, pe cat imi sta in putinta, tainele, mai intai, ale uneia dintre nenumaratele carti semnate si editate de Artur Silvestri. Desigur, nu mi-a fost usor sa fac aceasta alegere,
intrucat fiecare dintre ele este fascinanta, chemandu-te sa-i surprinzi nu doar farmecul stilistic impecabil, ci si profunzimile de nebanuit pe care le cuprinde.
Pentru inceput, ma voi opri asupra binecunoscutei si binecomentatei Apocalypsis cum figuris, Sapte nuvele fantastice si un epilog, cea de-a doua editie, aparuta in 2005 la Carpathia Press, precedata de doua introduceri, una a profesorului dr. Ovidiu Drimba, Schita de portret, alta a profesorului dr. Alexandru Husar, Arta scrisului in pagini antologice, dar si de o a treia, semnata de insusi autorul cartii, Artur Silvestri, si intitulata semnificativ „Hieroglife” si „tipare”. De ce m-am oprit asupra acestei carti si nu a alteia ? In primul rand pentru ca am vazut ca am de-a face cu beletristica, un domeniu in care ma simt cat de cat acasa, apoi, pentru ca, de la primele randuri, am fost sedusa iremediabil, invaluita ca in niste mreje in frazele melodioase si bine ticluite, de un rafinament artistic desavarsit, infuzate de o magie poetica speciala, careia iti vine greu sa-i rezisti. Dealtminteri, in aceste proze, scrise cu multa vreme in urma, unele in 1984, la Snagov, altele in 1983, la Izvorul Muresului, iar una chiar in 1977, tot la Snagov, autorul isi dezvaluieste simultan ipostaza de prozator si pe cea de poet, poezia si proza magic-ermetica reusind aici un mariaj perfect.
Unii comentatori (cartea se incheie cu un grupaj substantial de exegeze) l-au situat pe
Artur Silvestri fie in familia lui Borges si cea a lui Marquez, a lui Alejo Carpentier si Vargas Llosa, fie in cea a lui Marguerite Duras si a lui Ernst Junger, familii cu care insusi autorul isi gaseste grade de rudenie. Daca tot trebuie sa incadram opera intr-un anume context, eu i-as gasi inrudiri ceva mai apropiate, cum ar fi, de pilda, cu farmecul si parfumul Crailor de Curte Veche, remarcabila opera a lui Mateiu Caragiale, dar si cu magia si fantasticul lui Mircea Eliade, cu care autorul se inrudeste dealtminteri si prin eruditia ori prin inclinatia spre cercetarea stiintifico-filozofica a culturii si a civilizatiei, cu predilectie ale celei romanesti.
Prin haloul si prin atmosfera create in jurul lor, aceste proze reusesc sa ne smulga din cotidianul vulgar, marcat de o imoralitate crasa, si sa ne transfere intr-o lume paralela,
parca epurata de tot ce este hidos si inconfortabil in viata cotidiana.
Prima dintre nuvele, cea care da titlul cartii, este o calatorie stranie, cu masina, in noaptea de Craciun, inspre un sat nenumit si inspre o casa izvorand parca dintr-o memorie ancestrala, o calatorie initiatica. Cine face calatoria ? Un cuplu ce pare arhetipal, dar care este in acelasi timp modern. El – un fin intelectual, foarte rafinat, care se defineste a fi astfel prin gesturi, prin cuvinte, prin atitudini; ea – avand un nume parca predestinat, Maria – este femeia feciorelnica, jucausa, cand copilaroasa, cand trista, intuind parca finalul tragic, nu al fiului, precum in Biblie, ci al iubitului, al barbatului ei. Apocalypsis cum figuris este nuvela in care firul epic, chiar daca sublimat, este cel mai usor detectabil, desi extrem de profund. In celelalte nuvele acesta, firul epic adica, pare a se topi treptat intr-o poezie criptica si misterioasa.
In Peter in aprilie reapare motivul calatoriei cu masina, tot in noapte, destinatia calatoriei fiind de data aceasta si mai incerta. Scopul sau, poate, pretextul pare a fi documentarea si filmarea pentru o emisiune de televiziune. Si in aceasta nuvela exista un cuplu: el si ea, un cuplu in care pare a se infiripa un sentiment fragil, menit a umple golul dintr-o viata stearpa si monotona. In cele din urma, sentimentul se evapora, iar femeia ramane singura, asa cum fusese, in vreme ce barbatul dispare in noapte, tot singur, taind brusc la plecare orice posibila relatie.
In celelalte nuvele (Mileniu in padure, Ordinul vrajitoarelor, Venetia fara Isadora etc.) lacul, luciul apei, padurea, cu toate elementele care se tes ca intr-o vraja in jurul lor, par a fi simbolurile principale, iar cuplul, in Ordinul vrajitoarelor si in Venetia fara Isadora, ramane undeva in tesatura visului, a imaginarului. Un alt element care se detecteaza in unele dintre aceste nuvele este topirea personajului in contextul natural si fantastic totodata al universului. O lume stranie te intampina astfel intr-o proza la fel de stranie, de misterioasa si de sugestiva, izvorata parca din puterea magiei.
NASTASIA MANIU, Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s