MONITOR CULTURAL * on-line

►Mariana Popa

EXCURSIE ÎN ITALIA

„The World is a book, and those who do not travel read only a page.” (St. Augustine)

„The real voyage of discovery consists not in seeing new landscapes, but in having new eyes.” (Marcel Proust)

„The soul of the journey is liberty, perfect liberty, to think, feel, do just as one pleases.” (William Hazlitt)

Stam adunati langa autocarul ce ne va duce spre noi taramuri, ca puii pe langa closca. Este inca devreme si unii dintre noi tremura de racoarea diminetii dar si de excitarea neprevazutului din fata lor.

Nu stim cu cine vom sta alaturi in autocar sau vom imparti camera de hotel; doar cei ce calatoresc “in familie” sau cei ce si-au adus prieteni, stiu.

Infine apare ghidul care ne striga ca la scoala, dupa catalog, dar nu dupa alfabet ci primii inscrisi – primii in masina! Locul meu, tot timpul excursiei va fi langa o doamna mai in varsta; ma bucur, totdeauna am apreciat compania persoanelor mai “serioase”. Plecam; avem ocazia sa ne revedem orasul nostru drag, Piata Matache, cartierul Cotroceni si, pe drum alte orase din tara: Pitestiul, Sibiul, Aradul, Deva in mijlocul a minunate campuri de grau necopt inca, a padurilor de salcam in floare, a muntilor falnici. Iesim din tara in Ungaria, pe la Nadlag.

Ajungem la Budapesta in timp pentru a ne gasi hotelul, a manca si a ne pregati de noapte.

Duminica 18 mai

A  journey of a thousand miles begins with a single step. (Confucius)

“Experience does not ever err. It is only your judgment that errs in promising itself results which are not caused by your experiments ” (Leonardo da Vinci)

Dis de dimineata, dupa micul dejun, “dam o fuga” de la Budapesta la Viena si, dupa ce facem turul orasului, ne oprim sa vizitam Schonbrunnul. Nu putem vedea totul: unii aleg o vizita de 45 minute a castelului, altii prefera sa rataceasca pe aleile gradinilor minunate.

O ploita fina se porneste si se opreste mereu. Am urcat pana la Gloriette, cladire construita  in varful dealului din fata castelului. Situata in axa Palatului Schonbrunn, cladirea Gloriette se profileaza pe cerul innourat gratioasa si transparenta. Interesanta aceasta compozitie de lacuri si fantani a parcului, desenat in stil francez de Jean Trehet in 1690.

De retinut ca totdeauna parcul a fost deschis publicului, familia regala si-a rezervat o parte din parc in dreapta si alta in stanga castelului. Fantana Neptunbrunnen creata de arhitectul curtii Hetendorf von Hohenberg in 1870, se afla la poalele dealului Gloriettei. Un alt punct de interes este Schoner Brunnen, un izvor descoperit de Imparatul Matthias. Se spune ca apele acestui izvor pastreaza tinar pe cel ce bea din ele; izvorul va imprumuta numele lui Palatului Schonbrunn.

Ne-am reluat drumul; am mers mult. Seara se lasase si noi nu mai ajungeam in zona Udine, unde urma sa ne cazam. De plictiseala am inceput sa numar tunelele; dar cand am ajuns la numarul 35, am inceput sa pierd firul si m-am oprit.

Luni 19 mai

“Life is pretty simple: You do some stuff. Most fails. Some works. You do more of what works. If it works big, others quickly copy it. Then you do something else. The trick is the doing something else.” (Leonardo da Vinci)

Ne-am odihnit bine peste noapte si dis de dimineata am pornit cu sufletul la gura sa vedem taramul promis: Venetia – despre care s-a scris atat. Venetia a dat multi oameni de geniu. Dezvoltat, cat pare de neecrezut pe mlastini si pamanturi miscatoare, orasul este format din 127 insule unite prin poduri.

Vechea Republica a Venetiei a inceput dis de dimineata sa-si arate frumusetea, sa-si dezvaluie misterele.  Palatele ei construite in locul vechilor locuinte lacustre in care se refugiau bastinasii pentru a scapa de hoardele gotilor si vizigotilor, stau azi scaldate de apele lagunei si, ne fac sa ne intrebam ce izolatie au subsolurile, ce lemn au pilotii fundatiilor, cat vor mai rezista loviturilor gentile dar perseverente ale valurilor!? Ca nuferii, murdare la baza, cladirile isi expun logiile cu coloane frumos impodobite de capiteluri de stil compozit si corintic sau de stil gotic inflorat, specific acestui oras.

Cine nu si-a dorit sa ajunga in vastul salon ce se cheama Piata San-Marco!?  Basilica Saint-Marco, ce imbina stilul bizantin cu stilurile arhitecturii vestice, este piesa de interes a acestei piete.  Frumoasele sale portale, cinci la numar, ornate de mozaicuri si bazoreliefuri romano-bizantine, ca si cele cinci cupole, una mare, centrala si patru asezate pe bratele de cruce (biserica este construita dupa un plan in cruce greaca), dau eleganta dar si masivitate cladirii. In interior abunda finisajele de marmura si alabastru; mozaicuri si o superba pardoseala cu motive florale si animale intregesc aceasta minune a artei si arhitecturii.

Campanila, semn distinct al Venetiei, marcheaza inceputul “strazii” principale a Venetiei, Grand Canale. Bordat de interesante cladiri de cele mai diverse stiluri (Palazzo Labia, Palazzo Vendramin Calergi, Ca’d’Oro, Palazzo Grassi, Ca ‘Pesaro), canalul constitue o alta atractie a orasului Venetia. Langa Bazilica se afla Palatul Dogilor, marturie a gloriei si puterii maritime si politice de care s-a bucurat  Venetia. Cladirea indeplinea in acelas timp functiile de rezidenta a dogilor, sediu de guvern, tribunal si inchisoare. Splendida cladire cu o un frumoasa fatada din marmora alba si roz, are la etajul intai o frumoasa galerie cu motive quadrilobe; poarta este in stil gotic flamboiant, ca si fatadele curtii interioare. Dar avutiile acestui palat se afla in interior: o scara monumentala – Scara de Aur de Sansovino, Sala de Colegiu, Sala de Anticolegiu, Sala Consiliului celor zece, Sala Busolei, Sala Armelor, Sala Avocatilor, Sala Tribunalului de Justitie, Sala Marelui Consiliu – cu fresce printre care cea de Tintoreto, “Le Paradis”. Faimoasa Punte a Suspinelor facea legatura intre palat si inchisoarea orasului.

Alte obiective sunt: Canalul Judeca, Galeriile Academiei, bisericile santa Maria della Salute (cu fresca lui Tintoreto  “Nunta din Cana”), San Giorgio Maggiore (biserica de Palladio cu doua panze de Tintoreto: ”Cina” si “Recolta de mana in desert”), bisericile San Zanipolo, San Zaccaria, San Sebastiano (numeroase fresce de Veronese). Din Venetia se poate lua un vaporas catre alte insule de interes: Murano – renumita pentru sticlarie realizata de mesteri sticlari de mare talent, Burano – cunoscuta pentru dantelele de mana, Torcello – fost centru sediu de evec in 639, care si-a pierdut importanta din sec 10, in fata Venetiei ce se dezvolta vertiginos. O plimbare prin oras ne-a revelat eleganta magazinelor, frumusetea stradelelor inguste luminate la un unghi interesant de un soare arzator, gondolele ce-si asteptau clientii cu frumosii gondolieri ce fredonau cate o cantoneta pentru a ne atrage atentia. Am uitat ca vizitam un oras asezat pe ape, ne-am obijnuit cu ideea de a trece mereu cate un podet in drumul nostru. Am stat pe faleza si am admirat cea mai azurie apa ce am vazut-o vreodata, asa cum aparea in vederile primite de bunica mea cand eram copil.

Bolonia – oras cultural cu universitati vechi de prestigiul Sorbonei, al saselea oras al Italiei ca importanta, a fost urmatorul nostru scurt popas. Am vizitat cele doua piete, Maggiore si Piazza del Nettuno cu gigantul de bronz sculptat de Jean Bologne. Am remarcat statuia papei Gregoire al XIII intr-o logie a Palatului Comunal si colonadele cladirilor (se pare ca orasul are 37 km lungime de colonade). In 1530, in Basilica San Petronio, Charles Quint l-a obligat pe Papa Clement al VII sa il incoroneze Imparat Roman ca urmare a invingerii lui Francois I si a intrarii trupelor sale in Roma. (Este ultimul Imparat Roman incoronat de un papa)

Marti 20 mai

„Tourists don’t know where they’ve been, travellers don’t know where they’re going.” (Paul Theroux)

Republica San Marino este un statulet de numai 61 kmp ce ocupa pantele Muntelui Titano, fondat de un mason pios ce a cautat refugiu in fata persecutiei Imparatului Diocletian in sec. 4. Republica isi trage veniturile din turism, comert, filatelie, artisanat si agricultura. Sistemul de guvernamant s-a schimbat putin dea lungul celor 800 ani de existenta. Cei doi capitani regenti alesi de un consiliu de 60 membrii si schimbati la fiecare 6 luni, sunt insarcinati cu conducerea republicii. Dupa ce am degustat vinurile regiunii, am mancat de pranz si ne-am plimbat pana la Bazilica ce conserva resturile pamantesti ale Sf. Martin, ne-am intors catre autocar, gata de a pleca spre alte taramuri necunoscute inca noua. Ploaia marunta nu ne-a stricat buna dispozitie. Plantele specifice zonei aveau parca frunze mai verzi si mai lucioase sub ploaia monotona.

Calatorind spre Asissi, mi-am amintit de zona muntoasa in care Apolo si-a plasat sanctuarul. De data aceasta era vorba de un fel de sanctuar al Sf. Francis. Vazuta de pe drum, basilica San Francesco apare impozanta cu fatada ei ornata de o singura rozeta. Ansamblul este format din doua cladiri suprapuse, ce se odihnesc pe arcade imense: Bazilica inferioara formata dintr-o nava unica, alungita, compusa din patru travee patrate decorate de fresce de Simone Martini, Pietro Lorenzetti, Cimabue; Bazilica superioara decorata de 28 fresce executate de Giotto si discipolii sai. Sub scara se gaseste mormantul sfantului Francis. Veche din 1253, bazilica este desenata de fratele Elie, care orienteaza ordinul franciscan catre fast si decoratie.

De amintit Domul (San Rufino), cu fatada sa de tip arhitectural roman , una din cele mai frumoase din Umbria; aici au fost botezati Sf. Francis, Sf. Claire si Imparatul Frederic II. Nu departe, Biserica Sf. Chiara este asezata pe o terasa de unde o superba vedere se deschide catre campia Umbriei.

Parasim acest loc minunat, unde soarele a zambit numai pentru noi dupa ploaia de la San Marino. Drumul merge printre case de tara, ferme bogate pe varf de dealuri, vegetatie specifica locului: vii, grane, chiparosi falnici, pini negri ce se proiecteaza pe cer. Livezi de maslini vedem mai in tot locul, precum si pepiniere cu puieti de tot felul. Nu ne simtim depeizati caci, din cand in cand, intalnim salciile noastre plangatoare si plopii ce marcheaza cursuri de ape. Directia noastra este spre Roma, pe care o vom ocoli insa si vom cobori catre Neapole; vom vizita orasul Pompei mai intai. Dar asta se va petrece in dimineata zilei urmatoare. Tarziu in noapte poposim la hotelul nostru, in zona Napoli-Pompei. Dimineata vom avea din balconasul nostru o priveliste de vis: doi munti mari in zare, unul il credeam Vezuviu, dar am aflat de la ghid ca vulcanul nu mai are varf caci a explodat o data cu eruptia ce a ingropat Pompeiul. Eram nu departe de Sorrento.

Miercuri 21 mai

“All human actions have one or more of these seven causes: chance, nature, compulsion, habit, reason, passion, and desire.” (Aristotle)

Pompei este un oras plin de mister chiar si in starea lui de ruina respectabila. Te plimbi pe strazile lui si esti stapanit de un sentiment de respect, de curiozitate, de apreciere ca pentru un oras contemporan. De ce acest lucru? Stim cu totii ca Pompeiul constitue cel mai clar exemplu de oras roman care ne lasa sa aruncam o privire nu numai in organizarea urbana dar si politica, economica si sa aflam lucruri interesante despre viata de zi cu zi a cetateanului roman. Aici gasim “radacinile” urbanismului contemporan; strazile pavate cu dale mari de piatra de culori calde, borduri, rigole si canale, treceri pietonale, baile publice, grupurile sanitare, chiar si bucatarii publice (un fel de “fast food” modern), un amfiteatru, zona comerciala sunt tot atatea minuni ale geniului de edil al poporului roman. Omul modern a invatat de la romani cum sa pastreze caselor acea racoare, acea intimitate, acea personalitate pe care azi, o apreciem atat de mult. Curtile interioare impodobite de fantani, mozaicurile splendide ce te intampina la intrarea in case, grilele interesant decorate sunt tot attatea lucruri de admirat.

A trebuit sa se petreaca acea teribila tragedie, ca sa ramana posteritatii aceasta proba suprema de civilizatie si bun simt, care sa ne faca sa ne simtim umili si sa gandim ca minti dotate ca in timpul nostru au existat din vechime.

Considerat un vulcan stins de catre romani, Vesuviu a erupt in 79 i.e.n. Daca ar erupe azi, ar face 350000 de victime. Cu toate acestea, azi ca si atunci, oamenii isi vad linistiti de ocupatiile zilnice, de bucuriile zilnice ale vietii.

Oamenii au murit asfixiati de gazele ce au atins o temperatura de 450 grC. Cenusa fierbinte de 300 grC a cazut timp de trei saptamani peste oras acoperindu-l in intregime. Corpurile contorsionate de oameni si animale ce le vedem expuse in vitrinele sitului, provin din introducerea unui mortar in spatiile lasate in cenusa de materia organica volatilizata a vietuitoarelor (procedeu initiat de arheologii ce au dezgropat situl).

Locuitorii ce au fugit spre mare au fost ajunsi de cele trei suvoaie de lava incandescenta care au ocolit orasul si s-au indreptat catre mare. Secole intregi locul a fost considerat blestemat. Vegetatia si-a luat drepturiile crescand luxurianta pe cenusa vulcanica. In sec 19 incepe excavarea care continua si astazi.

Se stie azi ca cca 23000 de oameni au murit la acea vreme, deoarece eruptia a vut loc la o ora cand lumea era in majoritate plecata la lucru in alte orase.

Ne-am intors la autocar si luat drumul spre Neapole unde urma sa luam un vapor catre Capri. Deziluzie mare: in acea zi frumoasa de vara, in care soarele stralucea tare pe cer si marea sclipea promitator, capitania portului nu ne-a permis iesirea in larg; se pare ca furtuna statea gata sa inceapa si, intorcerea noastra de pe insula minunata ar fi fost plina de pericole, daca nu imposibila pentru 24 de ore. Am facut turul orasului, care cu toata greva gunoierilor incerca sa se arate curat in vederea vizitei Presedintelui Berlusconi, vizita ce se anuntase cam in ultimul moment. Un oras frumos, clasic dar cu un aer estival in acelas timp, aer ce i-l da faleza si portul, Neapole ascunde sub simplicitatea, romantismul, pitorescul lui, atata istorie…

Am petrecut o jumatate de ora pe faleza; ni se oferea privirii, in acea dimineata minunata, vederea indepartata a Vezuviului si Castelul del’Ovo, inconjurat de mister.

Joi 22 mai

All journeys have secret destinations of which the traveler is unaware.” ( Martin Buber)

Orice initiere cere sacrificii, asa ca ne-am strans iar, cu totii, in spatiul mic al autocarului, uitand pentru cateva ore de orizonturile largi pe care le-am stapanit.

Am ajun seara la Roma si inainte de a descinde la hotel, am vizitat un supermarche si ne-am facut ceva provizii – stiam ca vom avea nevoie de energie cele 2-3 zile cat vom vizita Roma.

La Roma nu m-am pregatit sa caut ceva anume caci cunosteam de la prieteni ce vizitasera orasul, aproape totul despre el…Cel putin asa am crezut. Totdeauna insa, impresiile, trairile ce le ai cand parcurgi cu pasul un oras, cand apreciezi proportiile cladirilor in direct, cand respiri alaturi de alte suflete nevazute ce au locuit acele locuri in vremuri uitate, sunt cu totul noi, minunate si de neasteptat.

Roma m-a facut sa ma simt acasa, intr-un Bucuresti un pic de altadata, un pic mai ingrijit, un pic mai reverentios turistului. Clasicismul cladirilor, zgomotul circulatiei, multimea pietonilor nedisciplinati nu erau diferite de cele de acasa. Istoria insa, de care italienii sunt foarte mandri, este pusa in valoare in cele mai diferite moduri.

Am luat tramvaiul dintr-o statie nu departe de hotel si am mers 40 minute ce nu se mai terminau, dar care ne-au permis sa vedem omul de pe strada de aproape. Biletul de tramvai a inclus si un drum cu metroul pana la Coliseum. Ne-am asezat rabdatori la coada la bilete si am intrat in aceste ruine, pe care credeam ca le cunoastem deja. Ei nu! Am fost initiati de un ghid italian in tainele constructiei, in tainele luptelor de gladiatori, in politica timpurilor trecute. A urmat Arcul lui Constantin si Forul Roman, unde am benefiaciat din nou de asistenta profesionala a unui cercetator de istorie comparata. Cate nu ni s-au spus! Ce importante porti de cunoastere ni s-au deschis! Pacat ca nu am putut inregistra toata pledoaria tipului ce ne-a calauzit in aceasta plimbare.

Ploaia ce s-a pornit deodata nu ne-a impiedicat sa trecem prin Piata Venetia, sa fotografiem Columna lui Traian, sa stam pe lespezile Fantanii Trevi. Dupa ploaie am poposit in Piata del Popolo si am luat drumul spre Piata Spaniei, de dimensiunile careia am ramas minunati – o credeam mult mai larga. Toate aceste piete sunt de o splendida proportie si statuile ce le impodobesc sunt adevarate copii dupa trupul omenesc, chiar daca subiectele sunt mai mult mitologice.  Ne-am intors franti de oboseala la hotel. Dupa o pauza de odihna am iesit sa vedem imprejurimile si am dat de un magazin romanesc de delicatese. Seara la televizor am vazut ca ploaia torentiala ce a lovit Roma dupa plecarea noastra, a facut nevizitabil Forul Roman unde apa s-a ridicat pana la 50 cm.

Vineri 23 mai

One’s destination is never a place but rather a new way of looking at things.” (Henry Miller)

Azi am continuat cu Vaticanul. Ne-am asezat rabdatori la o coada care poate avea un km lungime; intr-o ora si jumatate am ajuns la intrare. Daca as fi fost singura nu m-as fi asezat la rand, dar in grup, timpul trece repede. Ne-am distrat cu niste vanzatoare de esarfe venite din indepartata Mongolie, care ne ofereau produsele lor pe un pret de nimic. Vaticanul este un stat in Italia, cel mai mic stat din lume, al carui sef este papa. Majestuosul palat este format din sali cu cele mai variate functii. Noi am trecut prin muzeul etrusc, sala egipteana, sala hartilor, sala tapiseriilor, executate dupa desenele lui Rafael. In sfarsit, am ajuns la Capela Sixtina. Am privit inghetati in uimirea noastra pana ce o garda ne-a impins usurel de umeri, pentru a degaja locul, a lasa si alti vizitatori sa se minuneze de realizarile gigantului care a fost Michelangelo (bolta capelei a fost pictata in numai patru ani). Inutil sa amintim modul de asezare a esafodajelor, felul cum trebuia sa stea pictorul pentru a executa ceeace vedeam, faptul ca desenele au fost executate jos si decalcate pe bolta Capelei. Admirand maiestria pictorului si vedem ca nu este nimic lasat la voia intamplarii. Sibile si profeti ne lasa sa asistam la activitatile lor. Adam tocmai creat de Dumnezeu se odihneste, uman cum nu se poate spune. Trei fresce pe pereti sunt executate de Botticelli, altele de Perugin si Girlandaio.

Am iesit visatori din aceasta incinta si ne-am indreptat catre Piata San Pietro. Bazilica San Pietro trona enorma in mijlocul colonadei lui Bernin, maestru al barocului.  Obeliscul central, aproape ca se pierdea in imensitatea pietei. In 324 Constantin, primul imparat crestin, a decis constructia bazilicii. Planul de refacere al bazilicii este conceput in sec. 15 de Bramante, apoi reluat de Michelangelo si de Carlo Maderna ce ii adauga doua travei. In 1626 Bernin ii adauga cladirii o somptuoasa fatada baroca. In interior se gasesc monumente funerare a numerosi papi si, in dreapta intrarii renumita “Pieta” a lui Michelangelo, opera de tinerete.

Am vizitat cu umilinta basilica ce-l face pe om sa se simta mic, prin proportiile sale.

Dupa un binemeritat pranz, am pornit sa vedem Piata Navona cu Fantana celor patru Fluvii (Dunarea, Gangele, Rio la Plata, Nilul), capodopera baroca a lui Bernin.

O alta minune a vechii arhitecturi romane, Pantheonul, ne astepta. Construit in anul 27 i.e.n. de Agripa, reconstruit de Adrian in 127, a fost transformat in biserica in sec 7. Porticul de intrare format din 16 coloane monolite din granit, dateaza din antichitate cu exceptia a trei din ele, in partea stanga. Intrand, cupola ne uimeste prin grandoarea ei, data de proportiile ei: are diametrul egal cu inaltimea, 43.3 m. Capelele laterale adapostesc mormintele regilor Italiei si al lui Rafael.

Cu ultimele puteri am vizitat Castelul San Angelo, edificiu ce dateaza din 135 e.n., fiind initial mauzoleu dedicat imparatului Adrian si familiei sale. Capela construita in sec 6 de Grigore cel Mare, cu ingerul pazitor al castelului, significa terminarea unei epidemii de ciuma. Nenumaratele modificari au facut din acest castel inchisoare, apoi aprtament pontifical. De pe larga terasa se poate admira orasul, castelul fiind situat pe malul stang al Tibrului; Podul cu acelas nume ornamentat de statui baroce de Bernin, leaga cele doua maluri ale Tibrului. Un lung pasaj conecteaza castelul cu Palatul Vatican.

Sambata 24 mai

Inspiration exists, but it has to find us working. (Pablo Picasso)

Cat de adevarata remarca!

Asa probabil se face ca in 1550, cardinalul Hypollite D’Este, cazut in disgratie la curtea lui Henri II, decide sa se retraga la Tivoli si sa construiasca un palat pe locul manastirii benedictine. Inspiratia nu l-a ocolit. Cu concursul arhitectului napolitan Pierro Ligorio, Cardinalul imbraca dealul in gradini somptuase, impodobite de nenumarate fantani, care mai de care mai demne de atentie. Complexul, situat la cca 36 km de Roma, ii poarta numele: Vila si Gradinile d’Este.

Odata ajunsa pe aceste meleaguri, o pace dulce m-a cuprins, de parca timpul nu mai avea nici o importanta…susurul apelor, diversitatea boschetelor inflorite (caci plantele de vara nu fusesera inca scoase din subsol de gradinari), racoarea diminetii, m-au invitat sa ma asez pe o piatra imbracata in muschi, o piatra martora seculara a caderii apelor in Fantana Orgii. Nu canta ca alta data aceasta fantana, dar imaginatia m-a ajutat sa o aud cantand. Alte fantani sunt: Fantana Dragonilor, Fantana Ovala, Fantana lui Neptun, Fantana Naturii, Rometta precum si cele 100 de fantani de pe aleea care leaga toate aceste puncte de interes.

Ghidul insa nu ne dadea ragaz asa ca ne-am plimbat pe aleile ingrijite, (unele mozaicate), am vazut vila si fantanile din alte puncte de perspectiva, am admirat inlantuirea de bazine sapate in deal, dintre care, ultimul de 4 metri adancime. Vila Adriana, nu departe, nu a mai putut fi inclusa in excursia noastra din lipsa de timp.

Directia in care ne indreptam era Florenta, dar in drum voiam sa vizitam Orvieto si Siena.

Pentru a vizita orasul Orvieto am urcat cu un teleferic. La prima impresie parea un oras modern, dar o data angajati pe strazile lui spre centrul istoric, ne-am trezit intr-un frumos oras medieval, cu strazi inguste, cu steagurile diverselor partide politice agatate deasupra strazilor, cu magazinase de tot felul, de predilectie de ceramica, unde farfurii de arta, chiupuri barosane, tavi mari, inflorate se vindeau la pret de vesela de zi cu zi. Nu degeaba se spune ca zona aceasta a Italiei (triunghiul Florenta, Piza, Siena) a fost binecuvantata, aici nascandu-se mari talente, oameni geniali; nici mestesugarii de rand nu au fost ocoliti de geniu.

Domul, monument specific stilului de tranzitie romano-gotic, va fi construit intre 1290 si 1600 din tuf vulcanic in doua culori adus din carierele locale. Fatada principala, exemplu de bogatie si culoare a stilului gotic italian, detine primul loc din punct de vedere a sculpturilor somptuase, mozaicurilor colorate si finisajelor policrome in marmura si piatra.

Arhitectii Maitani, Pisano, Orcagna si Sanmicheli s-au succedat in desenarea proiectului si executia cladirii. Lui Maitani i se datoreaza si etonantele bazoreliefuri ce impodobesc pilastrii. Sculptorul sicilian Emilio Greco este raspunzator pentru magnificele porti de bronz. La interior, printre numerosii oameni de geniu ce au contribuit la infrumusetarea domului, se numara si Fra Angelico cu frescele lui. Se crede ca plafonul de lemn al navei centrale este cel initial, unul din cele mai vechi din Italia.

Siena, leagan al artelor, este chemata sa joace, datorita scolii sale de pictura un rol primordial in evolutia artei italiene. Rivalitatea dintre Siena si Florenta nu se rezuma numai la domeniul politicii ci, se extinde si in domeniul artelor, constructiilor si arhitecturii. Siena se pleaca mai mult catre maniera greaca sau bizantina, in care arabescul, pretiozitatea culorii asigura imaginilor acea eleganta schimbatoare, calda, ce constitue farmecul picturii gotice. Florenta redescopera arta antichitatii; scoala florentina va pastra un echilibru si un realism ce o vor conduce la plenitudinea formelor renascentiste, in timp ce Siena ramane atasata unui gotic tarziu.

Jacopo della Quercia va fi sculptorul ce va imbina armonios in opera sa traditia gotica sieneza cu maniera florentina a renasterii.

De vazut in Siena sunt:

-Domul, cu bogata fatada a carei ornamentatie a avut ca model Domul din Orvieto; aportul capital la constructia cestuia si l-au adus Nicola si Giovanni  Pisano. Legat de acesta este Baptisteriul, ale carui cuve expun panouri de bronz ale mai multor maestri ai timpului: Ghibertti, Donatello, Jacopo della Quercia;

-Piata del Campo, in panta lejera pentru a facilita intrecerile de care si turnirurile, pavata cu caramizi rosii si incercuita de o bordura lata de pavaj din piatra.

-Fantana Gaia (Fantana Veseliei) si Palatul Public, alte obiective ce nu trebuie uitate. Intrecerile (Palio delle Contrade) au loc si in timpurile noastre (2 iulie si 16 august) in Piata del Campo reflectand traditiile medievale ale orasului.

Duminica 25 mai

“If you have an apple and I have an apple and we exchange these apples then you and I will still each have one apple. But if you have an idea and I have an idea and we exchange these ideas, then each of us will have two ideas.” (George Bernard Shaw)

Nu se poate spune cu ce emotie, am poposit in dimineata zilei de 25 mai, in aceasta minunata, batrana si incercata cetate a Florentei! Ne-am lasat autocarul pe malul lui Arno, si am pornit-o cu teama, aproape ca mergeam doi pasi inapoi pentru fiecare pas inainte…Oare ce ne va oferi atat de celebrul oras, Florenta? Aveam aproape o zi de petrecut aici, mult! dar s-a dovedit foarte putin. Mai intai am mers la Basilica di Santa Croce -biserica franciscana, situata in Piazza di Santa Croce, cam la 800 m sud-est de Dom. Aceasta biserica este cunoscuta si sub numele de Pantheonul Italian, deaorece aici sunt ingropati numerosi Italieni ilusti ca: Michelangelo, Donatello, Galileo, Machiavelli, Foscolo, Gentile, Rossini, Marconi si Fermi.

Cele 16 capele din biserica sunt in mare parte decorate cu fresce de Giotto si discipolii sai. Se spune ca aceasta biserica a fost fondata chiar de Sfantul Francis. Constructia a fost inceputa in 1294 de Arnolfo di Cambio.

Intrand in Piata Santa Croce, am facut cunostinta cu stilului italian gotic al monumentului religios dar si cu constructia oraseneasca ce imbina incinta negustoreasca cu zona rezidentiala. Una din cladirile acestei piete, avea fatada tratata cu o tencuiala gen fresca. Pardoseala pietii, caci este o piata pietonala, era din dale, placute la mers si de loc alunecoase.

Am plecat catre punctul cheie, Piazza del Duomo, unde ne astepta Domul (Biserica Santa Maria del Fiore) , Campanila si Baptisteriul.

Nu am sa zabovesc mult, nu am sa ma pierd in amanunte…fiecare poate citi despre aceste cladiri magnifice. Vreau insa sa spun ca, ceeace stiam din scoala despre arhitectura acestui loc, a fost total depasit. Pasind in aceasta somptuoasa piata, nu stii ce sa privesti mai intai: Catedrala – ridicata pe piedestalul ei, cu fatada minunata; cupola acesteia, inalta de 91m, cu un diametru de 50m realizata de Brunelleschi care a folosit pentru prima data pentru a rezolva forta mare de impingere, doua cupole suprapozate; Baptisteriul ale carui usi de bronz (intrarea de nord) executate de Ghiberti sunt celebre in lume (Ghiberti a castigat concursul la care au participat Brunelleschi, Donatello si Jacopo della Quercia); usile de sud sunt de Andrea Pisano; Campanila, cu o inaltime de 82m, a carei eleganta complementeaza impozanta Cupolei lui Brunelleschi (planurile si detaliile de fatada sunt executate de Giotto in 1334)

Totul mi-a parut de o perfectie, de o originalitate, de o exactitate riguroasa a desenului ce nu am mai intalnit. Nu mi-am dorit sa urc in Campanila, nici sa intru in biserica, mi-am dorit sa fiu singura in aceasta piata, timpul sa se opreasca, iar eu sa pot in liniste sa privesc, sa ma reculeg, sa inteleg. Am avut sentimentul ca daca acum nu fac ceva, totul se va destrama ca un castel de carti de joc…Si atunci am inceput sa fac poze.

Ploita marunta m-a readus la realitate. Am intrat in Bazilica prestigioasa cu respiratia taiata si…nu mi-am adus aminte de nimic: nu am stiut la ce sa privesc, nici de ce sunt acolo. Cum pozele cu flash erau interzise, ale mele nu au iesit prea bune. Mi-am propus sa vin altadata, sa stau cel putin 5 zile in Florenta, sa o gust pe indelete…am inteles atunci ca este o crima sa vezi patru orase pe zi…si ce orase! pline de istorie, cultura, arta, orase vechi de doua milenii.

Ce mai aveam pe lista mea? Palatul Pitti si Galeriile de arta Ufizzi – una din cele mai bogate galerii de arta din lume, unde Cimabue, Giotto, Paulo Ucello, Filippo Lippi, Botticelli (cu vestitele picturi “Nasterea lui Venus” si “Primavara”), Leonardo da Vinci, Perugin, Cranach, Durer, Bellini, Correge, Michelangelo, Tintoreto, Rubens (“Bacus adolescent”), Rembrandt, Caravage stau alaturi in pace si armonie.

Ghidul ne-a dus in Piata Signoriei unde am stat o ora. Am facut poze statuilor minunate: Davidul lui Michelangelo, Grupul statuar al fantanei lui Neptun de Ammannati, statuia ecvestra a lui Come I, de Jean Bologne; tot de Jean Bologne, in Loggia Signoriei troneaza “Rapirea sabinelor” si “Hercule si Nesus”, precum si splendidul bronz al lui Benvenuto Cellini, “Perseu”. Dupa aceasta am fost liberi sa mergem la cumparaturi pe Ponte Vecchio. Cine s-a mai uitat la bijuteriile expuse in vitrinele frumos luminate? S-a spus o poveste despre cineva din Romania care ar fi cumpat o bijuterie de 300 000 euro pentru logodnica lui. Pe nimeni nu l-a interesat acest lucru. Am alergat pe strazile orasului, sa vedem cat mai mult, sa putem lua cu noi cat mai mult din aceste frumuseti ce ne inconjurau..

“Poate as putea vizita Palatul Pitti si Gradinile Boboli in acest scurt timp ce ne-a fost acordat”, mi-am spus.Odata ajunsa acolo insa, nu m-am indurat sa intru stiind ca dispun doar de o ora, doua, pentru vizita si voi parasi muzeul si gradina cu mare dezamagire in suflet. Am plecat pe Via Romana in sus, si am poposit, la umbra si racoare intr-o micuta biserica in care se faceau pregatiri pentru un botez. M-am considerat norocoasa sa stau pe o banca de lemn si sa asist la botez. Am mancat apoi de pranz si cu tristete m-am intors pe malul lui Arno unde la ora patru aveam intalnire cu grupul si ghidul noastru pentru a parasi Florenta. Desigur am facut poze, multe poze, dar oare nu meritau aceste locuri mai multa atentie?

Luni 26 mai

“The advantage of a bad memory is that one enjoys several times the same good things for the first time.” (Friedrich Nietzsche)

Cu mult entuziasm am poposit la Pisa. Cele trei cladiri reprezentative, Turnul inclinat, Baptisteriul si Domul – stau pe o baza de marmura in mijlocul unei peluze verzi bine ingrijita. Marmora alba a edificiilor contrasteaza placut cu verdele peluzei si, in ziua vizitei noastre, norocosi ca totdeauna, am beneficiat de un soare arzator, ce facea aceste edificii magnifice sa reflecte lumina intr-un mod deosebit.

Le-am vizitat pe rand: Turnul inclinat (inalt de 58m) din marmora alba, stil roman pur, a fost inceput in 1173 de Bonanno Pisano si terminat in 1350. Asemanator turnurilor bizantine, are sase etaje de galerii si coloane, care parca ruleaza in spirala, iluzie optica datorata inclinarii. Romburile cu care este ornata fatada la parter, sunt ornamentatii de tip pisan. Turnul se inclina lent, 1-2 mm/an, din cauza naturii aluvionare a terenului. Toate incercarile de a-l fixa au esuat. In 1990, inchis pentru reparatii, turnul a fost inconjurat de o centura de otel inoxidabil, iar in 1993, soclul i-a fost intarit si contrabalansat cu o greutate din plumb de 670 t. La inceputul anului 1994 turnul s-a redresat cu 9 mm. In 1998 i s-au legat bretele de otel care i-au fost retrase in 2001, cand s-a stabilit ca s-a redresat cu 40cm.

Baptisteriul – inceput in 1153, este de stil gotic, cu marmora alba si neagra, folosita alternativ; cuva de botez este octogonala, opera a lui Guido Bigarelli. Cupola mareata de 35m diametru, este foarte luminoasa.

Domul – construit cu  banii obtinuti din expeditiile contra musulmanilor, a fost inceput in 1063 sub conducerea lui Buscheto, urmat de Reinaldo. Fatada i se datoreaza tot lui, avand o gama de colonete; portile din bronz sunt executate dupa desenul lui Jean Bologne. La interior, domul are o lungime de 100m; numeroasele coloane, ofera o perspectiva multiplicata foarte interesanta.

Am facut de voie cumparaturi: cine rezista artei kitch? Am achizitionat pentru prietenii de acasa mici turnuri inclinate, cani inclinate ce imitau turnul cel faimos, sorturi de bucatarie cu tot Complexul din Pisa imprimat pe ele, presse-papieuri…Doamne, ce sete ni s-a facut! Ne-am dus sa ne adapam la o cismea pe care nu reuseam sa o deschidem…toata lumea face economie la apa in Europa si am remarcat atatea feluri de a deschide robinetele. Un copil ne-a aratat cum se face si apa a curs si pentru el; l-am privit cum bea insetat si ne-am amintit de copilasii lui Rafael. Ne-am amintit deasemenea de “copilul” celebru al Pisei, Galileo Galilei.

Ghidul ne-a adunat si, vream nu vream a trebuit sa parasim piata. In drum spre autocar, negustori ne imbiau cu ciorchini de struguri albi care cantareau cel putin un kilogram. Nu ne-am lasat sedusi caci ne asteptau minunatii soferi sa luam drumul catre Genova.

Genova s-a afirmat ca putere datorita unui concurs de imprejurari dar si ca urmare a stiintei genovezilor de a actiona la momentul oportun. Aventurieri, ei devin vamesi ai marilor; in 1104 detineau o flota de 70 de vase, construite toate in santierele navale propri. Cruciadele i-au ajutat sa ia legatura cu orasele de est ale Mediteranei. Luptau adesea cu piratii sarasini, carora, infrangandu-i, le confiscau averile furate. Stapani ai coastei de vest a Italiei, luau tribut tuturor celor ce treceau prin Marea Tireniana. Aici s-a introdus prima oara notiunea de “cec” si “bond”, bancherii genovezi fiind primii bancheri in lume care au lucrat cu hartii ce inlocuiau banii cash. Negustorii de stofe foloseau o substanta pe baza de otet, ce fixa colorantul in stofe: “timalia”; mai tarziu au vandut reteta pe bani buni. Urmand exemplul Venetiei in organizarea politica, la sfarsitul sec. 16, Genova alege pe viata un Doge. In Marea Adriataica, Venetia si Genova se vor alia si vor lupta contra turcilor. Batalia de la Lepante le intareste suprematia in aceasta mare. In 1768, prin Tratatul de la Versailles, Genova cedeaza Corsica Frantei. In 1848 devine un centru activ al miscarii Resorgimento.

Declinul comercial al cetatii in secolele 16 si 17, coincide cu un nou avant in dezvoltarea artelor. Pictori flamanzi vin aici: Rubens, Van Dyck, Puget.

Scoala Genoveza, caracterizata printr-o linie rapida si febrila, prin folosirea culorilor mate ce se topesc in fundal, cat si prin lirismul dramatic, anunta modernismul. Luca Cambiaso, Strozzi, Castiglione Genovese, Magnasco, sunt numai cateva nume de artisti consacrati ai Genovei. Arhitectul Alessi egaleaza adesea pe Sansovino si Palladio prin nobletea  ordinelor si ingeniozitatea cu care isi integreaza monumentele in decorul urban. Dogele Andrea Dolia este cel ce aduce moastele Sf. Ion in Catedrala San Laurenzo.

Catedrala San Lorenzo cu fatada sa in stil gotic genovez cu influenta franceza la arcadele portilor de intrare si a rozetei de pe fatada de vest, a fost desenata de Alessi. Interiorul sever si majestuos, gazduieste intr-o racla cenusa Sf. Ioan. Deasemenea, in tezaurul catedralei se gaseste faimoasa cupa hexagonala numita Saint-Graal. Galeriile Nationale din Piata Spinola, Pinacoteca Palatului Bianco, Galeria de Arta a Palatului Rosu, Palatul Principelui, sunt toate cladiri pline de opere de arta realizate de mari oameni ai Renasterii.

Portul, Acvariul, Casa lui Columb, sunt alte obiective interesante. Orasul in sine, cu arhitectura renascentista si baroca, cu bulevardele sale – Via Garibaldi, via Balbi bordate de palate somptuoase, este fermecator.

Torino, orasul legat de industria constructoare de masini, a incercat sa-si pastreze spiritul conservator, auster si riguros reflectat printr-un baroc sublim dar masurat, echilibrat, indepartat de opulenta romana.

Sunt remarcabile Palazzo Madama, in piata Castello, Palatul Regal si cateva biserici frumoase. Singura biserica gotica din oras este San Domenico. Domul San Giovanni, edificiu de renastere dedicat Sf. Ioan, este ridicat in sec 15 de cardinalul della Rovere. Fatada de vest poseda trei portale fin sculptate. Coronamentul campanilei a fost executat de Arh. Juvara. Giulgiul lui Cristos se gaseste in tezaurul bisericii.

O placuta promenada ofera parcul asezat pe malul raului Po. La nord se gaseste Castelul Valentino, construit pentru ducesa Cristina de Franta in sec 17.

Marti 27 mai

„Travel is a fool’s paradise. We owe to our first travels the discovery that place is nothing. At home I dream that at Naples, at Rome, I can be intoxicated with beauty and lose my sadness. I pack my trunk, embrace my friends, embark on the sea, and at last wake up in Naples and there beside me is the Stern Fact, the Sad Self unrelenting, identical, that I fled from . . . My Giant goes with me wherever I go.” (Ralph Waldo Emerson, Journal, May 28, 1839.)

Asezat in Campia Lombardiei, orasul Milano este al doilea in Italia ca importanta prin populatia sa, prin rolul politic, viata culturala, administrativa, industriala si bancara. Ludovic le More, din familia Sforza, a facut din Milano o noua Atena, atragand geniali artisti ai epocii printre care Leonardo da Vinci si Bramante. Louis XII si Francois I incearca sa intre in posesia acestui oras, fara succes insa. Intre 1535 si 1713 orasul se afla sub dominatie spaniola. Sub Napoleon orasul devine capitala a Republicii Cisalpine in 1797 si a Regatului Italiei in 1805. In 1815 devine capitala Regatului Lombard-Venetian.

Domul, importanta opera de stil gotic flamboiant, animat de turnulete, arce, statuete formand o dantelarie de marmora alba, este inceput in 1386 la initiativa lui Jean Galeas Visconti si continuat in sec. 15 si 16 sub directia diferitilor sefi de lucrari italieni, francezi, germani, care au pastrat totusi cel mai pur stil gotic, nealterat de diversele influente ale vremii. Fatada este terminata in timpul lui Napoleon I (1805-1809). Domul are 2245 statui de marmora alba atasate fatadelor si 135 flese fine (cea mai inalta flesa are 108m). Interiorul sobru contrasteaza cu exteriorul extrem de incarcat. Dimensiunile catedralei sunt de 148m x 91m.

Langa Dom, Galeria Vittorio Emanuele II construita in 1877, ne conduce in squarul Operei Scala, unde troneaza statuia lui Leonardo da Vinci. Exteriorul cladirii Scala nu lasa sa se ghiceasca magnifica sala de concerte ce poate acomoda 2000 de auditori. Castelul Sforzesco, fosta rezidenta a ducilor de Milan, gazdueste colectia municipala de arta. Tot aici se gaseste “Pieta Rondanini”, ultima opera a lui Michelangelo ramasa neterminata.

Pinacoteca Ambroziana construita in 1609 de cardinalul Frederico Barromee, poseda una din cele mai bogate biblioteci din lume (colectia de desene a lui Leonardo da Vinci se afla aici), cat si picturi apartinand celor mai variate si prestigioase scoli.

Basilica Santa Maria del Grazie, bisrica renascentista construita intre 1465-1490, terminata de Bramante (turla impresionanta este opera lui), este situata langa manastire, in a carei sala de mese se gasesste “Cina cea de taina”, celebra fresca a lui Leonardo da Vinci pictata la cererea lui Ludovic le More (1485-1497).

Dupa acest minunat oras, caruia timpul scurt nu ne-a permis sa-i oferim atentia cuvenita, a urmat Verona. Adapostit intr-un meandru al raului Adige, Verona ne-a calauzit pasii din Piata Bra, pe frumoasa strada cu magazine elegante via Mazzini, spre Casa Julietei, vila medievala de stil gotic, cu balconasul renumit in curtea interioara. Pavajul de marmora roz si bej, inclinarea dalelor pentru a facilita scurgerea apelor provemite din ploi, capacele de canale, traforate si ele in marmora, mi-au dat sentimentul ca sunt intr-o mare, eleganta incapere, nu pe strazile unui oras. In Piata Bra, Arena, splendid amfiteatru roman, unul dintre cele mai mari ale lumii romane, poate cuprinde 25000 de spectatori pe cele 44 de etaje ale sale. Construita din blocuri de marmora roz, din silex si blocuri de caramizi aglomerate, permite situarea ei in timp spre sfarsitul sec I.

In Piaza dei Signori troneaza Palatul Comunal, Turnul Lamberti, Palatul Tribunalului si Logia Consiliului, elegant edificiu de stil renascentist venetian.

Nu departe se gaseste Domul, construit in stil gotic, cu fatada de stil roman lombard; in interior se vad minunate coloane de marmora roz si fresca lui Titian “Assomption”. Un splendid tripic de Mantegna il putem gasi in Verona in frumoasa biserica de stil gotic lombard, San Zeno Maggiore.

Padova, centru important activ si oras de pelerinaj, ne-a intampinat cu un soare dulce de dupaamiaza. Am grabit pasul prin Prato della Valle, incantatoarea gradina ovala ce dateaza din sec. 17, plantata cu platani si inconjurata de un canal bordat de statui ale unor oameni celebri. Pe via Belludi am ajuns la Bazilica del Santo ce adaposteste mormantul Sf. Anton. Construita in stil romano-gotic de tranzitie, avand opt cupole bizantine, bazilica se aseamana cu San Marco. Un bronz de Donatello se afla in interior iar in piata din fata catedralei troneaza Gattamelata (condotierul venetian Erasmo da Nardi), statuie realizata tot de  Donatello.

Intrigata de fatada simpla a Bazilicii Santa Giustina, am intrat si am descoperit o atmosfera placuta; in fundul altarului exista o fresca de Veronese.

Am fost cazati in localitatea Grado, Laguna Marano, nu de parte de drumul catre Trieste, intr-un hotel minunat cu un splendid parc in spate si marea in fata, dincolo de soseaa asfaltata. Am iesit sa mancam si apoi, desi obositi, unii dintre noi am facut o plimbare pe plaja cu nisipul umed si racoros.

Miercuri 28 mai

Go as far as you can see, and when you get there you’ll see further. Persian Proverb

Don’t listen to what they say. Go see ~ Chinese proverb

Pestera Postojna

In ultima zi de fapt a excursiei, caci cea de maine nu ne va oferi decat un drum lung de la Budapesta la Bucuresti, ne-am sculat mai devreme cu o ora si, cu micul dejun la pachet, ne-am indreptat spre Slovenia: obiectiv Pestera Postojna. Mai intai m-a mirat alegerea acestui obiectiv; ma obijnuisem cu monumentele istorice, cladirile medievale si bisericile gotice si nu vedeam rostul acestei “pauze stiintifice” – o pestera.

Dar drumul pana la intrarea in grota, curatenia locurilor, pestii mari din apa ce am trecut-o pe podet de lemn ingrijit lucrat, mi-au trezit curiozitatea. Am intrat in Pestera unde, am mers cu un trenulet cca 10 minute, prin grote scunde de nu puteai sta in picioare; era frig si umed. In fine trenul s-a oprit si am coborat pe un peron. Ne-a luat in primire o ghida draguta, o tanara ce studia speologia. Ne-a purtat prin galerii, ne-a aratat stalactite si stalacmite, ne-a spus cat de greu se formeaza acestea (se depune numai 1mm de material la 30 ani), ne-a vorbit de fauna acestui taram (gandaci, grieri, paianjeni, creveti, miriapozi si o curiozitate, pestele “olm”, care este orb si care poate atinge varsta de o suta de ani), ne-a invitat sa cantam in sala numita “Concert Hall” care poate gazdui 10000 de oameni. Iesiti afara ne-am bucurat de lumina si caldura soarelui.

Ne-am urcat iar in autocar si am pornit catre Budapesta unde urma sa ne cazam, iar seara sa facem o croaziera scurta pe Dunare. Intr-adevar o seara pe Dunare, privind podurile si cladirile Budapestei luminate feeric, dealul Gellert – a fost o seara de despartire frumoasa pentru noi excursionistii, calatori de aproape doua saptamani. Cina luata pa vas, in acelas timp cu explicatiile unei ghide tinerele care vorbea romaneste cu un pronuntat accent unguresc, a fost deosebita.

Joi 29 mai

“Life is like riding a bicycle. To keep your balance you must keep moving” (Albert Einstein)

Dimineata, ne-am trezit intr-un hotel interesant, pe Dealul Gellert. O vedere superba a orasului ce se intindea la picioarele noastre, un hall in stil “castel de vanatoare”, un mic dejun somptuos, ne-au facut sa ne simtim bine si, optimisti, sa ne bucuram ca ne intoarcem acasa. Avea sa urmeze o zi intreaga de stat in autocar, cu pauze, desigur, in diverse puncte pentru a face plinul cu benzina a autocarului cat si a lasa excursionistii sa manance.

Nu au mai fost obiective de atins si, prieteniile s-au legat cat nu s-au legat in tot restul excursiei. S-au schimbat adrese si telefoane, s-au schimbat pareri, s-au facut promisiuni de mers impreuna intr-o alta excursie anul viitor. S-a cantat si s-au spus bancuri. Cand si cand, cate un coleg de pelerinaj cadea prada unui scurt somn, dar in general toata lumea a facut fata onorabil si, in Piata Victoriei ne-am despartit multumiti, dupa ce ne-am luat un ultim bun ramas. Pe unii ii astepta vre un membru din familie cu masina, pe altii cate un prieten, iar cei care la ora doua noaptea nu aveau nimic aranjat, au fluerat un taxi si s-au pierdut in noaptea calda de sfarsit de mai.

Un sentiment de regret dar si de bucurie ca am ajuns acasa ma stapanea. Care va fi urmatoarea tara pe care o voi vizita? Nu stiam – timpul va raspunde acestei intrebari; stiam insa ca am intors o fila interesanta din cartea vietii mele.

Toronto, 14 iulie, 2008

__________________

CĂUTÂND RĂDĂCINILE CIVILIZAŢIEI (GRECIA ÎN 10 ZILE)“

Cate lucruri nu se pot invata dintr-o excursie in Grecia!

Cine stie de exemplu ca Osman Pasa, infrant in 1877, a cedat sabia sa generalului roman Cerchez? Monumentul eroilor pe langa care trecem in goana autocarului, monument ridicat la o margine de drum in Bulgaria, aminteste ghidului nostru de acea intamplare pe care ne-o istoriseste.

Ne intrebam: oare padurile acestea luxuriante de liliac si glicine galbene, au fost martore evenimentului?

Radioul hauleste: “Rien, rien de rien…” iar noi, cuminti, privim nemarginita campie bulgara, galbena de rapita in floare…sau este canola – rezultat al ingineriei genetice aplicate rapitei comune.

Lasam in urma Sofia, capitala Bulgariei, dar avem promisiunea ferma din partea ghidului ca la intoarcere vom vizita orasul.

Dupa un popas la soare pe terasa unui restaurant asezat la o margine de drum, alaturi de camionagi insetati sositi din patru colturi ale lumii, ne reluam periplul spre locurile sfinte unde mergem sa ne adapam la izvorul luminii si al culturii europene.

Trecem pe langa oraselul Pravat, Scornicestiul bulgarilor, oras ridicat si dezvoltat de Theodor Jivkov. Muntele Botev l-am lasat in urma; varful lui ingamfat se pierde in ceruri la 2600 de metri. Si timpul trece.

Avem acum de lucru incercand sa ne tinem echilibrul pe scaune, caci autocarul fuge pe serpentinele stranse ce serpuiesc urcand muntii dintre Bulgaria si Grecia. Muntii bogat impaduriti, cu pereti drepti sau apleacati amenintator peste serpentine, ne lasa sa patrundem in sanctuarul lor unde se afla Manastirea Rila.

Odata ajunsi, coboram din autocar fericiti ca putem din nou calca pe pamantul ferm. Intram in incinta manastirii si ramanem surprinsi de decorul de teatru ce se desfasoara in fata ochilor nostri. Calcam pe pietre enorme, vechi de sute de ani, slefuite de picioare de calugari si piosi calatori, pietre ce formeaza caldaramul curtii manastiresti. Chiliile celor trei sute de calugari sunt repartizate pe trei nivele cu un cerdac in fata. Stalpi inalti cu arce din caramida pictata in doua culori, contribuie la splendoarea asezamantului. Fiecare detaliu de sculptura in lemn este executat cu minutie; streasini, atice si capitele sunt impodobite de maini mestere de dulgher.

Manastirea, fondata in sec X de Sf. Ion de Rila, reconstruita in sec XIII si XIV, sta mandra intre muntii uriasi, adevarati pazitori ai crestinismului. Varful Rila ajunnge la 2955m, iar varful Musala atinge 2925m.

Turnul de aparare are o biserica proprie cu cca 2000 de fresce. Fresca din cerdacul manastirii, care reprezinta arhanghelul Gavril omorand balaurul, ne atrage in mod deosebit atentia. Dupa o scurta vizita in biserica, ne grabim sa ne umplem sticlele cu apa tamaduitoare de la izvorul manastirii – caci ne asteapta iar drumul serpentinelor – Sidirocastro, este urmatoarea noastra oprire, oraselul unde vom innopta dupa aceasta prima zi de excursie.

Oras cetate, dupa cum ii spune si numele, Sidirocastro este asezat la poalele unui munte pe care se vede si azi cetatea de aparare. Din hotelul nostru – “Hotel Olimpic”, vedem muntii incetosati atat de aprope de noi de parca i-am putea atinge cu mana; “gainusele” din tabla asezate pe cosurile cladirilor inconjuratoare, se rotesc usor indicand directia vantului. De acum le vom vedea pe acoperisurile din intreaga Grecie.

Urcam bagajele in camere si apoi coboram pentru a vizita si cunoaste orasul cu buticile lui elegante, cu fantana frumoasa din centru si “motoretistii” indarjiti care, buni conducatori auto, trec in zbor, la numai cativa centimetride noi, facandu-ne sa ne indoim de legile gravitatiei.

Despre Muntele Athos (2300m), Munte Sfant invaluit in taina religiei si a legendei, s-a scris enorm de mult. Ouranopolis, de unde pleaca vaporasul spre manastirile de pe muntele Athos, este urmatorul nostru popas. Athos gazduieste douazeci de manastiri de calugari de religie greaca ortodoxa, pe o limba de pamant de 57×10 km. Peninsula Athos este “stat in stat” in Grecia cum este Vaticanul in Italia. Autonomia i-a fost acordata in 1926. Pe aceste taramuri nu a calcat picior de femeie. Singurele fiinte de gen feminin permise in aceasta “imparatie a barbatilor” sunt gainile, ale caror oua sunt necesare la prepararea temperei pentru icoanele si frescele bisericesti.

S-a dus vestea acestui loc fiind unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant. O pelerina deasa de conifere si de foioase acopera versantii abrupti ce cad in mare. Padurile adapostesc animale ce traiesc numai pe acest Munte Sfant. Exista aici pesteri care mai ascund calugari retrasi departe de lume. Peninsula are si minunate plaje pe care nu se insoreste nimeni. Manastirile ascunse in munti sau agatate de un colt de stanca, sunt adevarate fortarete. La ele nu se poate ajunge decat pe mare. La poalele muntelui exista biserici ce slujesc micilor comunitati, biserici care ascund in ele atat aur cat se gaseste in tezaurul bancilor unor tari. Gradinile, livezile, acareturile manastirilor sunt ingrijite atat de calugari cat si de lucratori, meseriasi veniti din toate statele peninsulei Balcanice, ba chiar din Rusia, Anglia si alte tari mai indepartate.

Excursia noastra, a barbatilor din grup de fapt, a pornit din micutul si fermecatorul oras Ouranopolis, pe un mic vapor ce ducea la portul Daphne, locul de intrare pe teritoriul Athos.

Nu stiu ce am pierdut ne luand vaporasul spre M. Athos – unde oricum nu aveam acces – dar stiu ca micutul Ouranopolis m-a fermecat de cum am coborat din autocar. M-am pregatit de plaja si de baie; am coborat pe nisip sa culeg pietre frumos slefuite de apa marii Egee, caci scoici nu se gasesc pe aceasta plaja. Cand m-am plictisit de apa, soare si vant, m-am plimbat pe faleza cu restaurante fermecatoare de tip italian si grec, cu flori exotice dar si muscate de toate culorile, cu meniuri explicit scrise in greaca, engleza si romana, in cazul cand limba greaca nu constituie punctul forte al turistului.

Stand la o masa de lemn sub umbrela putin mai albastra ca marea Egee, mi-am lasat privirea sa rataceasca in larg, mi-am incarcat-o cu azurul marii. Am mancat o placinta cu branza cum gaseam o data la Hanul lui Manuc in Bucuresti si am baut un pahar de chefir. Aceasta gustare m-a bucurat mai mult decat un pranz la Ritz. Am amanat pentru seara pestii mari “preparati dupa voia clientului”, precum si caracatitele de o fragezime pe care nu o voi intalni probabil in alte restaurante continentale. Scaldate de vinul rosu local, ce inmagazineaza dulceata strugurilor perpeliti in soare dar si asprimea vantului sarat al marii, preparatele mi-au parut, seara la cina, cu atat mai gustoase.

O plimbare de voie prin oras m-a familiarizat cu vegetatia specifica mediteraneana: palmieri, portocali si lamai cresc pe marginea trotuarelor intr-o adevarata fratie. In stanga, marea cea albastra nu m-a scapat o clipa din ochi. Era o zi cu lumina cruda, stralucitoare ca o panza albita; pe marea albastra o barcuta rosie statea aproape nemiscata; o albinuta grasa inspecta o floare de cicoare; un bondar vargat, greoi, insista sa guste dintr-o floare de mac de un rosu-grena cum nu mai vazusem niciodata; probabil ca nici el nu mai vazuse, pentruca desi floarea se inclina periculos sub greutatea lui, bondarul nu se indeparta.

Si in aceasta a doua zi de excursie, in acest loc de vis, pe langa vocabularul de baza tiparit pe hartia ce ne-a inmanat-o ghidul, am invatat un nou cuvant: “limani = port”. Un cuvant care m-a facut sa ma gandesc la refugiatii veniti din Asia Mica dea lungul timpului, in aceasta oaza de lumina si pace.

Salonic sau Thessaloniki, dupa numele sorii lui Alexandru cel Mare, este unul din cele mai vechi orase in Europa. Fondat in 316 I.C. pe ruinele unei asezari vechi de 2300 de ani de regele Kassandros, Salonicul a suportat in 904 D.C. invazia piratilor saraceni si a rezistat sub influenta turca, din anul 1430 pana in 1812. Cele 450 de biserici ale orasului la o populatie de un milion de locuitori, sunt proba de anduranta a populatiei crestine.

Oras european cu caracter pronuntat oriental, Salonicul a fost o poarta importanta de intrare a corabiilor negustorilor orientali dea lungul tuturor timpurilor. Acest lucru a dus la dezvoltarea orasului dar si la imbogatirea si prosperitatea locuitorilor lui.

Am vizitat Bazilica Sf. Dumitru, cladire lunga de 47 m, cu cinci nave, asezata pe o esplanada la care se accede urcand trepte largi de marmora. Langa bazilica se afla o gradina de plante si arbori exotici, precum si ruinele unor bai romane. La interior cladirea este sustinuta de coloane cu capiteluri de cele mai diferentiate stiluri, pastrate pentru a lasa vizitatorilor posibilitatea de a aprecia trecerea timpului peste sfantul edificiu. Moastele Sf. Demetru, protectorul orasului Salonic, se odihnesc intr-un sicriu de argint, intr-un chiosc de marmura alba sculptata atat de mestesugit ca numai o croseta mestera in dantelarie de Bruxelles ar putea sa o egaleze. Nu departe, intr-un sicriu de cristal dorm moastele Sfintei Anisia.

Tot in Salonic am vizitat Bazilica Sf. Sofia, construita din caramida rosie in stil bizantin, inalta si eleganta la interior pe cat pare de greoaie vazuta de afara. Sunt impresionante cele trei candelabre: doua de cristal, demne de Buckingam Palace, iar al treilea din bronz cu pasari ce tin pe capete lumanari. Biserica era plina de lume eleganta, venita cu mic cu mare pentru a celebra o nunta. De afara se facea auzita o ploaie torentiala, cazuta din senin pentru a prevesti belsug celor ce se insoteau in acea sfanta zi. Mireasa, imbracata intr-o roche verde era atasata de mire printr-un snurulet lung ce pornea de la coronita ei de cununie la coronita lui. Am ramas pret de o jumatate de ora in biserica, timp in care cerul si-a slobozit baierele si si-a secatuit rezervele de apa. Am pornit apoi prin oras atenti la alte semne ale trecerii popoarelor de-a lungul timpului.

Romanii au lasat Forul Roman, Arcul si Palatul lui Galerius – ridicate cu ocazia celebrarii victoriei imparatului Galerius asupra persilor in anul 300 D.C. Rotonda si Turnul alb ce a devenit emblema orasului, construite in sec.XV pe locul unui vechi turn bizantin, fac legatura cu zidul fortificat al orasului. Turnul a fost mult timp inchisoare pentru condamnatii la moarte.

Pe faleza troneaza statuia ecvestra a lui Alexandru cel Mare si cea a lui Filip, tatal sau. Ambele personalitati au jucat rol important in istoria orasului. Asezat strategic la rascruce de drumuri maritime si terestre, Salonicul s-a dezvoltat inca din timpuri imemoriale. In vremurile bizantine a fost al doilea oras important, dupa Constantinopole. Orasul a fost totdeauna capiatala Macedoniei. De aici au pornit calugarii misionari Cyril si Methodius in misiunea lor de crestinare a Balcanilor.

Infrangerea Greciei in Asia Mica a condus la migratia unei parti mari de populatie spre vestul M. Egee. Dupa cel de al doilea razboi mondial, orasul Salonic, al doilea ca marime si importanta in Grecia, devine metropola internationala.

Prestigioasa artera internationala, autoastrada Egnatia, va trece nu departe de acest oras.

In afara orasului merita vizitate ruinele cimitirului vechi din Sindos, descoperite cu ocazia escavarilor intre 1980 si 1982. O surpriza pentru arheologi a fost descoperirea a 121 morminte datand din perioada arhaica a Greciei (sec VI si V I.C.), morminte mult mai bogate in piese de aur decat cele provenite din perioada clasica a Greciei.

Ne indreptam spre campia Thessaliei. Avem drum lung pana la telul nostru final Thermopile (Portile Calde) si Sanctuarul de la Delphi.

Am lasat in drepta Muntele Olimp, cu fruntea incetosata, inalt de 2917 m. Ghidul ne povesteste crampeie din mitologia greaca, din vremurile cand oamenii se masurau cu zeii. Trecem prin Defileul Pinios, si ascultam legenda raului Pinios si a arbustului de dafin. Peneu (Pinios), este rugat de fiica lui, nimfa Daphnee, sa o ajute sa scape de urmarirea lui Apollo. Acesta cedeaza rugamintilor fetei care, oprita pe malul unui rau, se transforma treptat intr-un arbust care de atunci ii va purta numele. Nefericitul indragostit nu poate decat sa se lamenteze, imbratisand trunchiul din ce in ce mai scorojit al copacelului.

Ne acompaniaza pe stanga Muntii Pelion unde-si aveau locuinta centaurii. Portul Volos, locul de unde au plecat argonautii in cautarea Lanei de aur, doarme si el in zare. Sufletul nelinistit al lui Jason mai bantuie prin imprejurimi, probabil.

Un fenomen straniu are loc aici: curentul apei in stramtoarea dintre insula Eubeea si continent isi schimba sensul de circulatie de sase ori pe zi. Se spune ca Aristotel si-ar fi gasit moartea in acest canal cercetand fenomenul.

Pe un soare torid specific Greciei, am ajuns la Thermopile. Aici, in anul 480 I.C. a avut loc batalia faimoasa dintre greci – condusi de Leonida si persi – condusi de Xerxes. Batalia de la Thermopile a ramas un exemplu de curaj si patriotism. Se face referie la ea, ori de cate ori se vorbeste de puterea de rezistenta a unei armate mici ce-si apara patria impotriva unei armate mari, cotropitoare. Grecii in numar de 7000 (printre care se numarau spartani, greci, aliati din Arcadia si Corint si chiar sclavi de diferite nationalitati) au infruntat pe persi in numar de doua-trei sute de mii. Ultimii ramasi in viata, 300 de luptatori spartani comdusi de Leonida, purtand mantale rosii pentru a nu-si vedea sangele ranilor, au luptat pana la ultima picatura de sange. Monumentul ridicat pe locul unde a cazut regele Spartei, Leonida, poarta urmatorul epitaf: “Trecatorule, mergi si spune Spartei ca noi am murit aici cu cinste”.

Pe mare, comandantul atenian Themistocle si-a repezit corabiile in flota persana, pentru a proteja pe spartanii ce luptau pe uscat.

In acele vechi timpuri, trecatoarea de la Thermopile nu masura in latime mai mult de 14 m. Deasupra sta aplecata o stanca. Aceasta a fost scena ideala de lupta pentru mai multe batalii dea lungul timpului. Azi, aluviunile raului Spercheios au largit trecatoarea pana la cinci km. Un drum modern trece prin mijlocul aceastei foste trecatori iar pe marginea lui se gasesc monumentul lui Leonida si monumentul lupatatorilor tespieni, ridicat de Presedintele Greciei Constantin Stefanopulos in 1997.

Am continuat drumul prin muntii plini de zacaminte de fier, argint si bauxita; din loc in loc, insangerati, muntii isi aratau gurile de mina. Peretele muntos ne-a calauzit cand pe dreapta, cand pe stanga. Am trecut prin trecatoarea Gravia, unde au avut loc lupte intre nemti si englezi in Primul Razboi Mondial. De pe serpentinele stranse pe care se aventura autocarul nostru, vedeam jos in vale asezari albe de vis – ai fi crezut ca o mica Elvetie a rasarit aici.

Cei doi vulturi lansati de Zeus in cautarea centrului pamantului – “omphalos”, s-au intalnit pe Muntele Parnas (2457m) care ne bara acum orizontul.

La Delphi, delfinii l-au adus pe Apollo de pe o insula; el si-a facut sanctuarul la 700 m inaltime, pe versantul sudic al muntelui Parnas. Coboram acum, din varful muntilor pentru a vizita acest minunat loc.

In credinta vechilor greci, prin sec VI I.C., centrul pamantului – omphalos – se gasea aici, marcat fiind de o piatra in forma de ou, frumos sculptata, piatra care azi poate fi vazuta in muzeul din Delphi. Acum 26 de secole, tot aici, Pythia iti bolborosea viitorul raspunzand la intrebarile tale cu privire la investitii, la decizia ce trebuia sa o iei in legatura cu diversele probleme ivite, iti indica locul unde sa-ti construiesti casa noua sau te sfatuia cum sa rasplatesti zeul care te-a ajutat.

Raspunsul, tradus in cuvinte comprehensibile de catre preotii faimoasei preotese, venea direct de la Apollo!

Se pare ca gazele ce erau emanate prin doua falii ce se intersectau sub templul zeului, erau raspunzatoare de intrarea in transa a Pythiei si inspiratia ce o avea.

Se stie ca Apollo, zeul ce i-a invatat pe greci masura – in toate lucrurile facute, prudenta si modestia, caracteristici reprezentative ale poporului grec, era un bun sfatuitor.

Din complexul de la Delphi fac parte: Templul lui Apollo, stadionul – pe ruinele caruia romanii au construit un altul cu 6500 locuri, teatrul de 5000 de locuri, cladirea ce adaposteste tezaurul atenienilor, un bogat muzeu care expune in cele 12 sali ale sale una din cele mai largi si pretioase colectii arheologice din lume. Dintre exponate mentionam comoara Sifnioi, cu decoratiile sculptate, statuia din arama, unica, a Sfinxului din Naxioi sculptata de Iniohos, exponate de aur si fildes scoase la lumina zilei de sapaturile arheologice din 1939.

Alte puncte de interes din zona sunt Izvorul Kastaliei, Sanctuarul zeitei Athena – o cladire rotunda capodopera de ordin arhitectural dorian, precum si Hipodromul din Delphi, ingropat partial sub livezile de maslini ale localitatii Chrisso.

Modernul oras Delphi rezultat prin mutarea celui vechi un km mai spre vest cu ocazia sapaturilor arheologice din 1892, tinde sa devina un centru international dedicat artelor si istoriei vechi grecesti. In acest oras se afla Centrul European Cultural, Muzeul Celebratiilor Delphiene, o ramura a Scolii de Arte si ateliere de arta cu specific popular grecesc.

Capul Sounion, Templul lui Poseidon.

Athena si Piraeus sunt legate prin lupta pentru concurenta a zeilor lor protectori: Athena si Poseidon. Litoralul ce incepe la Pireus si se extinde pana la Capul Sounion este numit Coasta lui Apollo.

Aici se gasesc cartierele cele mai selecte ale capitalei: Glyfada ,Voula, Kavouri si Vouliagmeni. Dealurile inverzite ale suburbiilor calauzesc pe calator spre Var, Saronida, Anavyssos and Legrena. Pierdut in zare, la capatul drumului apare Cape Sounion imbratisat de Marea Egee, cu Templul lui Poseidon, cel mai inalt punct al falezei.

Templul a fost ridicat pentru a-l multumi pe Poseidon, care a pierdut rolul de protector al orasului Athena in fata zeitei Athena Parthenos. Darul facut de Poseidon orasului Athena – un cal inaripat ce a rasarit din stanca Acropolei lovita de tridentul zeului, a trecut pe locul doi, caci orasenii au ales maslinul, dar oferit de zeita Athena.

Locul trei l-a luat vita oferita de Dyonisos. Zeul a ramas un favorit iar festivalul dedicat lui Dyonisos se desfasoara anual; participantii canta si danseaza plini de veselie sub influenta vinului.

Zeita Demetra i-a invatat pe locuitorii din Eleusis cum sa cultive pamantul. S-au pastrat de atunci Misterele din Eleusis, manifestari ce au loc annual.

Capul Sounion, numai la o ora distanta de Athena, este frecventat de atenieni care pot sa petreaca o seara placuta pe terasa unuia din restaurante in compania prietenilor. Se pare ca apusul de soare vazut de la Capul Sounion este unul din cele mai feerice din lume.

Athena, Acropola, Stadionul Olympia.

Nu putem vorbi de Athena fara a vorbi mai intai de stanca Acropolei ce se ridica la 156 m inaltime deasupara marii, are o lungime de 300m si o latime de 150m. A fost fortificata de pelasgi, primii locuitori ai Athenei, pentru a rezista diverselor invazii straine.

Monumentele ce au ramas azi pe Acropola se incadreaza in perioada clasica a arhitecturii grecesti. Se crede ca au fost ridicate de Pericle intre 447 si 406 I.C.; arhitectii Iktinos, Mnisiklis, Kallicrates si sculptorul Phidias au facut parte din echipa de constructori.

Parthenonul, poate cea mai perfecta creatie a spiritului uman, simbol al frumusetii clasice, suprema opera a arhitecturii grecesti inchinat zeitei Athena Parthenos, este de stil doric cu opt coloane pe latura scurta si 17 pe cea lunga. Cladirea este un exemplu maiestru de proportionalitate bazata pe minutioase calcule matematice. Principiile ce stau la baza acestei constructii se regaseau si in dezbaterile dintre filozofii pitagoreeni si Anaxagoras. In templu se gasea statuia zeitei Athena, turnata din aur si inalta de 12 m.

Templul zeitei Nike, o bijuterie de arhitectura ionica se situeaza in partea de sud-est a Acropolei. Statuia zeitei Nike cea cu aripile taiate, se gasea in nava templului.

Erechtheionul era al doilea templu ca marime, pe Acropola, avand spre sud portalul atat de cunoscut al cariatidelor, cele sase “kores” care sustin gratios entablamentul. Cinci din statuile originale se gasesc in muzeul de pe Acropola iar a sasea la British Museum in Londra. Actualele cariatide ale templului sunt copii realizate din materiale moderne. Teatrul lui Dyonisos, Propileele, Odeonul lui Herod Atticus, sunt alte monumente de pe aceasta faimoasa colina. De sus am admirat orasul, toropit sub soarele torid de amiaza, cu casutele sale albe, raspandite printre chiparosii drepti ca niste lumanari; se desenau in lumina deasemenea zone industriale si complexe sportive. Athena, acest oras mare, primul in Europa care aminteaste de Orient prin lumina si culoarea sa, ne-a cucerit.

Cladiri importante ca: Libraria Nationala – cladire in stil doric ce contine peste un milion de volume, manuscrise, desene etc, Universitatea, Academia, centrul Zapeion Megaron – unde au loc conferinte internatiuonale, Cladirea Parlamentului – unde se schimba garda la fiecare ora, precum si piata Syntagma Square de unde se masoara distantele in Grecia (kilometrul zero) si Gradinile Nationale sunt numai cateva din puncetele de atractie ale acestui oras.

Panathenaic Stadium, construit pe locul vechiului stadion grec datand din 330 I.C. si refacut in timpurile moderne, nu este departe de poala Acropolei. Acest stadion in forma de U, a gazduit primele Jocuri Olimpice moderne in 1896, iar in 1968, cu ocazia finalei Cupei Europene de Baschet, a batut un alt record: a adunat 60000 de amatori de baschet, cel mai mare numar de oameni ce au urmarit un joc de baschet vreodata. Finala probei de maraton a Jocurilor olimpice din 2004 a avut loc tot pe acest stadion.

Celalalt mare stadion al Athenei este noul Olympic Stadium, situat in nordul orasului, desenat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava si refacut in vederea jocurilor Olimpice din 13-29 august 2004.

Cele doua arce cu deschidere de 304 m suporta acoperisul de polycarbonat armat rezistent la vanturi cu viteza de 120 km/ora.

Am facut o vizita la Muzeul Arheologic al Athenei, unde printre alte exponate de renume am gasit masca de aur a lui Agamemnon, superbe vase din epoca miceniana si cretana, o minunata statuie a Afroditei avand capul refacut de sculptorul Canovra. Statuia a fost gasita in sudul Italiei si oferita Greciei in 1924 de statul italian.

In cartierul Plaka m-am plimbat pe stradutele de un colorit local de neuitat, am admirat bisericile, magazinele mici si am ascultat greci batrani cantand la flasneta. Cand s-a lasat noaptea am petrecut o seara de neuitat intr-unul din restaurantele din zona, asistand la un spectacol popular grec. S-au cantat chiar si cantece romanesti, in semn de salut adresat noua, excursionistii din Romania, popositi in acea seara.

Croaziera pe marea Egee cu vizitarea insulelor Egina, Poros si Hydra trebuia sa se faca pe intai mai. Ne-am adunat dimineata la autocar plini de nelinistea anticiparii ce ne-o da o noua aventura; am traversat orasul si am ajuns in portul Pireu. Acolo am constatat ca muncitorii portuari erau in greva. Nu au fost rugaminti pe care sa nu le fi adresat conducerii portului, dar in zadar. Dupa o ora ne-am intors in oras si l-am vizitat la pas, pe indelete, intrand in biserici si magazine, in piata de carne si peste, in piata de flori – unde gradinari priceputi etalau cele mai minunate plante si flori ce am vazut vreodata. Am stat pe banca in parcul de vis-à-vis de Palatul Prezidential, parc pavoazat pentru sarbatorea de 1 Mai! Da, se sarbatorea cu mult suflet ziua muncii in Athena.

Asa numitul Forum roman, sau mai bine zis ce a mai ramas din acesta, aduce cu ruinele celui din mijlocul Romei. De remarcat este Turnul Vanturilor, construit din marmora panteleica ce s-a pastrat destul de bine in lupta cu timpul si care, pe cele opt laturi ale sale, are bazoreliefuri reprezentand vanturile: Boreas – cel de nord, Kaikias – de nord est, Eurus – de est, Apeliotes – de sud est, Notus – de sud, Lips – cel de sud vest, Zephyrus – vantul de vest si Skiron – cel de nord vest. In interior se afla un ceas de apa.

Forul a gazduit inca din sec. VI I.C. Agora (pe dealul Areopagului), cu cladirile sale administrative unde cei 500 de reprezentanti ai poporului votau, unde erau pastrate etaloanele grecesti de greutate si lungime, unde Sofocle se plimba cu discipolii lui discutand, unde judecatorii erau alesi prin vot democratic, unde se incununau invingatorii olimpiadelor, unde se afisau listele cu numele tinerilor chemati in serviciul militar.

Aici unde altadata batea inima Athenei, stau inca in picioare ruinele a doua temple: primul dedicat lui Apollo, celalalt lui Zeus. Tot lui Zeus i-a dedicat regele Pergamului Athalos II porticul, omagiu adus orasului unde regele si-a urmat in tinerete studiile. Mai fac parte din ansamblul Agorei muzeul si un cimitir.

Templul lui Hephaistos (Thesseion) se afla nu departe, la poalele Acropolei. Este un monument doric, putin mai mic decat Prthenonul dar mult mai bine pastrat.

Am coborat pe stradutele intortocheate ale cartierului Monastiraki, flee marketul Athenei. Aici calatorul interesat poate gasi marfuri de tot felul, mai ales obiecte de piele, icoane, blanuri, podoabe si sticlarie, toate cu specific grecesc.

Succinta relatare despre Athena nu o pot incheia inainte de a aminti ca Portul Pireu nu trebuie considerat portul Athenei; el formeaza o entitate cu totul aparte, este cel mai mare port al Balcanilor si unul dintre cele mai mari ale Mediteranei. Aici se adaposteste flota greaca, cea mai larga din lume.

O alta colina renumita a Athenei este Lycabettus, pe care am urcat pe seara, cu un teleferic micut cu vagoane de tren, pentru a asista la apusul spectaculos de soare. Am stat pana ce noaptea a pus stapanire pe oras. Am privit de sus Acropola luminata – o adevarata feerie. Orasul Athena parea format din rauri de lava ce se scurgeau in toate directiile pe strazile inrosite, printre casele albe ce parca se fereau sa fie atinse. Am intrat in Capela alba din varful muntelui si apoi am coborat insotiti de un caine ce ne era devotat inca de la venire. Latra si ataca pe toti cei ce veneau din directie opusa noua.

Corinth, Epidaurus, Mycene, Nafplio, Mormantul lui Agamemnon, Sparta

Ne-am reluat locurile in autocar si am pornit in directia sud-vest, spre canalul Corinth pentru a trece in Peloponez. Parcurgem cea mai poluata parte a Greciei, zona industriala cu fabrici de tigari, de bauturi alcoolice, de ciment si materiale de constructie. Localitatile ce ne intampinau pe stanga sunt: Eleusina – legata de Athena prin “Drumul sacru” al sarbatorii Misterelor Demetrei, Salamina, Megara si in sfarsit Corint. Orasul vechi, asezat aici inca din sec VIII I.C., care s-a dezvoltat prin comertul pe mare ajungand al doilea centru ca importanta numai dupa ce a fost cucerit de Athena. Locuitorii Corintului excelau in mestesugul prelucrarii aurului si in olarit.

Ideea de a sapa acest canal dateaza din timpul tiranului grec Periandru in sec VI I.C. Mult mai tarziu, in anul 67 D.C., Imparatul Nero a dat semnul inceperii lucrarii sapand cu o lopata de aur prima mana de pamant. Dupa trei luni lucrarea a fost insa abandonata.

Abia in 1881 a fost reluata de o companie franceza, care a dat faliment dupa opt ani. Aceasta companie a reusit totusi sa sape capetele canalului, excavand la cca 80m adancime in stanca. Lucrare indrazneata de inginerie, canalul Peloponez va fi terminat in 1893 de statul grec. S-au unit astfel M. Egee cu M. Ionica, facilitand pasajul vaselor, care pana atunci navigau prin sudul Peloponezului, scurtand cu 400km traseul lor. 11000 de vase trec pe an prin acest canal lung de 6,3 km si larg de 23 m, cu o adancime de 8 m. Prin coborarea sub apa a podurilor din capetele canalului pot trece chiar vase de 10 t.

Urmatorul obiectiv Epidaurus. Acest superb teatru de 14000 de spectatori, are o forma semicirculara usor largita, cu 55 de randuri de gradene divizate printr-o zona – “promenada”, in doua grupuri: de sus si de jos. Teatrul are o acustica perfecta. Fosnetul unei hartii mototolite de mana actorului se aude clar in ultimul rand de scaune, la 22,5 m inaltime, iar soapta ajunge nedistorsionata la spectatorii din ultimul rand. De proportii ideale, teatrul a fost costruit in sec. IV D.C. de arh. Polykleitos pe versantul de nord al muntilor Harani, cu fata catre valea sacra a lui Asklepios. Restaurat in 1954 este in folosinta si azi. Maria Callas a cantat aici.

Sanctuarul lui Asklepios a cunoscut prosperitatea in sec. VI I.C. Din anul 426 D.C. a inceput sa decada o data cu interzicerea cultului de catre Imparatul Teodosius II.

Aici se gaseau Templul lui Asclepios, al zeitelor Artemis, Afrodita si Temis. Azi se mai vad ruine ale unor cladiri publice pentru intreceri atletice si reprezentatii muzicale.

Mycene, cetatea lui Agamemnon

Tot ce a ramas azi din cetatea militara fortificata, sunt ruine datand cam din 1600 I.C.

Micene s-a dezvoltat eclipsand civilizatia minoana din Creta. Dar spre 1200 I.C. orasele distruse de invadatori incep sa fie abandonate. Faimoasa Poarta a leilor – din zidarie ciclopiana, strajuieste inca intrarea in vechiul oras Micene din campia Argos. Exista si o a doua poarta, catre munti, nevazuta ochiului celui ce vine din campie. Se crede ca mormintele ce s-au gasit aici sunt ale lui Atreus, Clytemnestra, Aegistus. Se mai afla aici asa numita comoara a lui Atreus, de fapt un mormant tipic “tholos”, cladire conica deschisa la varf, cu pereti din blocuri de piatra proiectate usor in afara, dar care se retrag catre varf. Mormantul a fost construit in 1250 I.C. si a ramas timp de aproape o mie de ani cel mai inalt dom in lume (h=13.5 m, diametru=14,5 m). Piatra ce se odihneste deasupra intrarii cantareste 120 t.

Despre Micene aflam multe lucruri citindu-l pe Homer.

Naphlio –- acest frumos oras-port a fost capitala Greciei din 1828 pana in 1834.

Partea veche a orasului, cu stradute inguste, curate, impodobite de acea planta decorativa numita boganvilea, ne amintesc de Venetia. Nu este de mirare, deoarece printre popoarele ce au pus stapanire pe oras, avari, goti, slavi, albanezi se numara si venetienii, care in 1389 incep sa-i intareasca zidurile de aparare.

In istoria acestui oras au jucat rol important doi barbati ce au purtat numele Nauplios: unul din ei, fiul lui Poseidon, este cel care ar fi fondat orasul. Cel de al doilea, tatal lui Palamedes, inventator, doctor, astronom, poet, matematician si filozof a contribuit mult la dezvoltarea orasului.

Palamedes, invinuit de Odysseus de tradare si colaborare cu regele Priam in timpul razboiului Troian a fost ucis de furia poporului. Atunci Nauplios, tatal lui, a incercat sa-l razbune seducand toate femeile din oras. Razbunarea nu i-a reusit deoarece singura femeie care a ramas fidela sotului a fost tocmai Penelopa, sotia lui Odysseu, dusmanul de moarte al lui Nauplios.

Distrus in sec VII I.C. de argires, orasul va fi restaurat in epoca elenistica. Vor urma invazii ale popoarelor migratoare: francii in 1212, apoi venetienii care au construit cladiri renascentiste ce au supravietuit pana azi. In 1540, dupa un asediu de trei ani, orasul cade in mainile turcilor ramanand sub puterea otomana pana in 1822, cand incepe lupta de eliberare prin revoltele de la Fortul Palamidi. In 1833 Grecia intra in Europa prin domnia regelui Otto de Bavaria. Anul urmator capitala se muta la Athena.

Sparta. Intram in Laconia – campie bogata unde s-au asezat spartanii, triburi de dorieni. Ceeace stim despre spartani stim de la Platon, Aristotel si Herodot. Desi un stat bine fondat, cu legi si precepte respectate de populatie, nu a ramas nimic scris de la ei. De altfel, poezia si artele nu erau bine vazute in Sparta.

Fundata in sec X I.C., asezata la poalele muntilor ce o aparau din trei directii, Sparta a devenit o putere militara fara a se baza pe ligi si vecini. Numai Corintul i-a fost aliat si i-a urmat politica in deaproape. Dupa doua secole de existenta Sparta invadeaza si supune Messenia.

Stat militar care se baza pe supunerea grupului, Sparta avea legi clare despre cresterea si educarea copiilor. La sapte ani baietii incepeau cariera militara activand cu mici perioade de concediu pana la 60 de ani cand ieseau la pensie. La 20 de ani se casatoreau in vederea procreerii. Femeile se bucurau de mare trecere in stat, ceeace nu se putea spune despre femeile din statul atenian. Fetele aveau dreptul la educatie ca si baietii. Sportul era deasemenea o activitate importanta. Fetele luau parte la competitii la care participau nude. Se pare ca adoratia pentru frumosul corp omenesc spartanii le-au imprumutat-o grecilor. Femeile purtau ca si barbatii, haine scurte, lejere. Ele puteau iesi sa se plimbe unde si cand voiau. Copiii nou nascuti erau prezentati unui consiliu de batrani care hotarau daca sunt sanatosi si apti sa devina soldati. In caz contrar erau lasati pe versantele muntelui Tayget prada animalelor salbatice. Femeile casatorite erau incurajate in a-si lua un iubit, cu conditia ca acesta sa fie mai frumos si mai puternic decat sotul, iar copii rezultati din aceasta insotire erau bine primiti in casa sotului. 90 % din populatia Spartei o formau sclavii. Nu puteai fi cetatean spartan daca nu aveai macar unul din parinti de origine spartana.

Ce putem vedea azi din Sparta sunt ramasitele templului Athenei si ale unui teatru. Se crede ca Acropola Pellana ar ascunde ruinele palatului lui Menelau si al Elenei. Sapaturile incepute de statul grec in 1904 au continuat pana in 1995 cu mai mici sau mai mari lapsuri de timp, reveland mereu ceva nou si contribuind astfel la negarea uneia sau alteia din teoriile acceptate.

Nu departe de Sparta se intind ruinele orasului Mystra, unde Constantin a fost incoronat Imparat al Imperiului de Rasarit. Orasul a fost ocupat de bizantini in 1262. In 1450 cade sub turci.

Strabatem Arcadia si ajungem la Pyrgos unde vom inopta. Localitatea Olympia, urmatorul nostru obiectiv se afla in imprejurimi.

In dimineata urmatoare, am contemplat din balconul camerei de hotel, o priveliste de neuitat: muntii Arcadiei si raul Alfios ce curgea in valea inverzita.

Olympia este cosiderata unul din cele mai vechi si importante sanctuare ale antichitatii

dedicat tatalui zeilor, marelui Zeus. In acest oras au fost initiate Jocurile Olimpice reluate la fiecare patru ani timp de cca 1000 de ani (s-au desfasurat 276 editii). Teodosiu cel Mare le-a interzis. Orasul Olympia a fost neintrerupt populat in ultimii 3000 de ani. Monumentele importante aici sunt: Templul lui Zeus, Templul Herei, Philipeionul, Vouleftireionul, Palestra, Gymnasium si Stadionul. Fara gradene, stadionul lasa spectatorii sa stea in picioare; lung de 180 m, putea sa acomodeze 45000 spectatori.

In fata Templului Herei se afla oglinda parabolica ce aprindea flacara olimpica. Traditia acestei flacari se mai pastreaza si azi; aprinsa aici, flacara olimpica este purtata pana la locul unde se desfasoara olimpiada moderna. In templul lui Zeus se afla o enorma statuie a zeului stand pe tronul sau, executata de sculptorul Phidias, devenita una din cele sapte minuni ale lumii. Aceasta avea o inaltime de 14m, iar hainele lui Zeus si pedestalul statuii erau din aur. A fost realizata in atelierul sculptorului si asamblata in templu. Sculptorul a primit critici pentru proportiile statuii: daca s-ar fi ridicat in picioare, Zeus ar fi distrus acoperisul templului iesind prin el cu capul. Dar poate ca acest efect fusese cautat de Phidias. Sapaturile au dezgropat statuia lui Hermes tinand pe brat zeul Dionisos copil, opera a lui Praxiteles.

Azi Olympia este un parc de ruine inconjurat de copaci majestuosi (pini de Alep)* cum vedem in picturile vechi, religioase. Omul este micut in mijlocul naturii. Ne-a impresionat, in dimineata racoroasa de mai, istoria acestui loc devenit centru religios in perioada tarzie miceniana. Nu stiam multe despre sanctuarul de la Olympia si ne-am lasat imaginatia sa zboare cuceriti de spiritul locului; am calatorit pentru o clipa in trecut, am contemplat maretele coloane dorice ale templului lui Zeus, (azi numai una a ramas in picioare), am auzit strigatele invingatorilor la maratonul scurt pe stadionul ce azi este acoperit de iarba. Trecand pe sub maslinul batran de poate 400 de ani ce troneaza in mijlocul ruinelor m-am gandit ca nici el nu a vazut sanctuarul lui Zeus in perioada lui de glorie.

Mi-am amintit de anecdotele spuse de ghid referitoare la traditia jocurilor si la participanti. Se spune ca numai barbatii puteau participa la jocuri. Din cauza participarii frauduloase a unei femei, din anul 730 I.C. se impunea ca sportivii sa participe dezbracati la intreceri.

Un muzeu mare, cu o curte interioara racoroasa, ne prezinta multe exponate provenite din sapaturile de la Olympia. Stau aici, la adapost de intemperii, bazoreliefuri de pe frontoanele templului lui Zeus avand ca subiecte: lupta lapitilor cu centaurii, intrecerea de care de lupta intre Pelos si Inomaus, regele cu frumoasa fiica Hypodamia, cele douasprezece munci ale lui Heracle. Tot aici se gaseste o frumoasa statuie a zeitei Nike precum si statui de demnitari romani la care admiram arta sculptorului in redarea imbracamintii. Sculpturile, de un inalt realism le putem crede contemporane.

Academia Olimpica se gaseste intr-o cladire moderna de la intrarea in sanctuar. Inima lui Pierre de Coubertain este aici (corpul este ingropat la Lausanne).

Am admirat maiestria cu care muzeologii au pus in valoare frumoasele exponate tinand cont de lumina ce cadea intr-un unghi favorabil. Notele ce insoteau exponatele erau scrise in trei limbi internationale.

Am incercat sa fac poze fara a folosi blitul, deoarece am aflat de la o supraveghetoare ca lumina blitului ar ataca culorea rozalie a marmorei. Aceasta femeie care facuse studii in muzeistica, mi-a destainuit lucruri interesante legate de istoria catorva exponate, iar cand vizita mea s-a terminat, spunandu-i ca vin din Canada, mi-a marturisit ca ea nu numai ca nu ar dori sa locuiasca in nici o alta tara, dar nici macar Athena nu ar atrage-o, atat de mult iubeste aceste locuri. In felul ei m-a lasat sa inteleg ca orice om care se indeparteaza de locul unde s-a nascut, se instraineaza, sufera; iar omul nu are dreptul sa faca nimic impotriva fiintei lui. Am meditat la cele spuse de ea intrebandu-ma unde am mai auzit acest lucru.

Grecii pretuiau frumusetea corpului, socializau si se lasau atrasi in discutii interminabile despre subiecte care nu schimbau lumea, sau poate ca au schimbat-o intr-un fel…

In curand vom parasi Peloponezul indreptandu-ne spre nord, spre Patra, pe unde vom trece in Grecia continentala. Lasam pe stanga o insula mare, Zachitos, in Marea Ionica.

Cum drumul a fost destul de usor, ne-a ramas timp si pentru o pauza in care am vizitat in orasul Patras Catedrala Sf. Andrei – o cladire neobizantina impozanta, cu 12 turnuri, construita in 1879. In biserica se gaseste capul sfantului Andrei (sfantul ocrotitor al Greciei si al Scotiei) si crucea renumita a sfantului, cruce pe care a fost rastignit de Imparatul Roman Nero.

Sunt de ramarcat pardoselile superbe de mozaic cu motive de plante si animale, mobilierul de lemn maiestrit sculptat, catapeteasma din marmora si candelabrul urias din lemn.

Mitropolitul Ghermanos a citit in 1821 in orasul Patras, declaratia de independenta a Statului Grec. Drept raspuns turcii l-au spanzurat in duminica Pastelui pe patriarhul de Constantinopole Grigorie al V-lea si l-au aruncat in Bosfor. Tot in acest oras, in 1809 a debarcat poetul englez devenit erou national al grecilor, Byron.

Am lasat orasul Patras stralucitor sub soarele amiezii si am trecut in Grecia continentala pe superbul, modernul pod ce leaga orasul Rio de Antirio.

Podul se numeste Charilaos Trikoupis, dupa numele unui prim ministru grec din sec 19. Este un pod pe cabluri si piloni, lung de 2880m, comparabil numai cu Millau Viaduct, Franta (2460m). Are o latime de 28 m si sase fire de circulatie auto plus unul pietonal.

Dat in folosinta in august 2004, costul lui a fost de 630 milioane euro. Proiectantul este Berdj Mikaelian iar compania constructoare franceza Vinci a lucrat alaturi de alte companii locale. Constructorii s-au confruntat cu probleme speciale dintre care enuntam doar cateva: apa la 65m adancime; patul de sedimente marine instabil; zona tectonica activa; posibilitate de tzunami; expansiunea stramtorii cca 3 cm in fiecare an.

S-au adoptat urmatoarele solutii: pilonii nu sant infipti in fundul marii ci se odihnesc liber pe un pat de pietris nivelat, fapt care le da posibilitatea de miscare laterala in caz de cutremur, iar pietrisul este apt sa absoarba energia degajata. Deasemenea conexia platformei de circulatie cu stalpii nu este rigida ci prezinta libertate de miscare.

Inceput in 1998 cand s-au facut primele dragari, a fost terminat la 7 august 2004, la timp pentru a permite purtatorilor flacarii Olimpiadei din 2004 din Grecia, sa treaca primii pe acest pod.

Canalul ce leaga Golful Amvrakikos, cel mai mare golf inchis al Greciei (40 km x 15 km) de Marea Ionica are o latime de 700 m. Pe sub el a fost costruit un tunel intre orasele Aktio la sud si Prevaza la nord. Tunelul are o lungime de 1600m din care 900m sub apa. Unicitatea golfului vine din faptul ca raurule ce se varsa in golf il fac sa fie mai putin sarat decat Marea Ionica permitandu-i o fauna si flora speciala. Se practica sporturi navale pe acest mare lac-golf.

Mesolongi este urmatorul important oras in drumul nostru pe coasta vestica a marii Ionice. Pana in 1700, Mesolonghi a fost sub dominatie venetiana. In timpul revolutiei lui Orlov in 1770, flota orasului a fost invinsa si confiscata de turci. In 1822 orasul suporta un nou atac turc.

In aprilie 1826, locuitorii orasului in numar de cca 10000, dupa ce au rezistat unui asalt sustinut timp de un an, decid sa se strecoare afara din cetate. Sunt macelariti de turci; doar 1800 au scapat. Orasului i s-a acordat titlul de Oras Sacru, unic intre orasele grecesti. De aici s-au ridicat artisti, poeti, arhitecti. Poetul Byron, sustinator al luptei grecilor pentru libertate, moare in acest oras unde ii este pastrata si inima. Corpul i-a fost transportat in Anglia. Recunoscut ca erou national al grecilor, i s-a ridicat o statuie in oras.

Ajunsi in Igumenitza ne-am imbarcat pe feribotul Pantocrator pentru a trece in insula Corfu. Pantocrator este cel mai inalt varf muntos de pe insula. Insula are 60 km lungime si o suprafata de 600 km patrati. Din cei 100000 locuitori 30000 traiesc in capitala Kerkyra.

Traversarea a luat o ora si jumatate. Apa, de un verde smarald cu inflexiuni de otel, aerul mai rece si mai curat deasupra apei, ne-au facut sa ne credem in paradis. Numai avionele cu burti umflate, care zburau foarte jos deasupra noastra cu o frecventa de doua-trei pe minut, ne-au amintit ca suntem in mijlocul civilizatiei. Insula Corfu are un aeroport propriu si este un resort foarte apreciat de turisti pentru clima sa dulce si vegetatia luxurianta. Faleza inalta ce gazduieste un castel se face vazuta in zare. Sa fie castelul Imparatesei Austriei, nefericiata Sisi? Dam un ocol insulei si vedem ruinele cetatii de aparare lasata de venetieni. Debarcam si dupa o noapte la hotelul Potamaki situat la 15 km de oras, suntem gata sa vizitam insula.

Insula Corfu (Corcyra, Kerkyra – sunt numele ei locale), ne asteapta calda si umeda in dimineata putin innourata. Sa se anunte ploaie?

Legenda spune ca zeul apelor, Poseidon s-a indragostit de nimfa Korkyra, fiica lui Asopos si a nimfei Metope. A furat-o aducand-o pe aceasta insula careia i-a dat numele ei. Cu timpul numele Korkyra a devenit Kerkyra. Insula a jucat un rol important in vremurile tulburi de lupta pentru independenta a grecilor. Insula Corfu devine parte din Grecia in 1864.

Mergem mai intai sa vizitam palatul Achilleion, situat in zona Gastouri, in sudul insulei Corfu, palat pe care Elisabeta de Austria l-a comandat (1890) ca resedinta de vara. Aici se va ascunde adesea, departe de obligatiile vietii de curte, de plictiseala ceremonialului. Palatul are ca tema viata lui Achille, personaj homeric pe care regina il admira foarte mult.

Achille, cel mai frumos dintre eroii Troiei, era vulnerabil caci mama sa, zeita Thetis, in dorinta ei de a-l face nemuritor, l-a tinut de calcai cand l-a scufundat in raul Styx; astfel calcaiul a ramas singura parte vulnerabila a corpului lui.

Palatul de o eleganta sobra, inconjurat de statui clasice, este un monument de romantism platonic. Langa terasa castelului se afla impozanta statuie de marmura a lui Achille, realizata de sculptorul german Ernst Gustav Herter, reprezentand pe erou care incearca sa-si smulga sageata lui Paris din calcai. Privirea ii este indreptata catre Olymp, parca implorandu-si tatal ceresc. Poarta casca veche greceasca pe cap si o panza simpla ii acopera soldurile. De remarcat printre nenumaratele fresce din palat cea in care Achille, triumfator, duce pe un car corpul neinsufletit al lui Hector.

Gradina palatului, bogata in specii de plante mediteraneene, copaci exotici si flori rare, se deschide catre apele Marii Ioniene.

Dupa asasinarea Imparatesii Elisabeta in 1898 la Geneva, palatul a fost vandut Kaiserului Wilhelm II al Germaniei, apoi obtinut de guvernul grec si folosit drept cazinou. Azi este un muzeu foarte vizitat si apreciat.

Ne intoarcem in Kerkira pentru a vizita orasul si a face cumparaturile de rigoare. Dar mai inainte aflam cate ceva despre orasul minunat ce ne intampina primitor.

Cunoscuta ca loc de refugiu al unor personalitati literare, insula devine gazda a primei Academii a Greciei Moderne in 1732. In 1984 a fost restabilita aici Universitatea Ioniana ca semn de recunoastere de catre guvernul lui Papandreu a contributiei pe care Corfu a avut-o la pastrarea traditiei elene in educatie si cultura.Vechea Academie Ioniana fuseses fondata in 1824, la numai trei ani dupa independenta castigata de greci.

In sec. XIX insula trece pentru o scurta perioada la francezi, apoi devine protectorat englez (1815) si sediu al comisionarilor englezi. (singurul loc unde se joaca criket in Grecia este pe insula Corfu). Strictele reguli impuse de englezi nu au fost pe placul localnicilor si insula a fost cedata in 1864 guvernului grec. Castele fortificate exista si azi in multe locuri pe insula. Capitala Kerkyra este inconjurata de doua astfel de castele fiind singurul oras in Grecia fortificat astfel, de unde si numele de Kastropolis.

In capitala sunt de remarcat Primaria orasului nu departe de citadela Venetiana, despartita de oras printr-o fosa adanca, punct de aparare ce a devenit in vremurile moderne Marina orasului unde se adapostesc ambarcatiuni particulare de lux. Orasul, un labirint de stradute prea inguste pentru trafic rutier, sunt pavate cu pietre vechi de pe vremea venetienilor care au stapanit orasul pana in 1797 cand l-au cedat turcilor.

Promenada orasului si esplanada intre oras si citadela Liston, este bordata de elegante si scumpe restaurante. Activitatea culturala si muzicala ce se desfasoara aici tot timpul anului, fac din acest oras un bastion al culturii vestice.

Catedrala Sf. Spiridon construita in stil venetian, dateaza din sec XVI. Plafonul este decorat cu fresce cu scene din viata sfantului Spiridon – protectorul orasului si a celor patru evanghelisti. Catedrala nu are cupola. Inauntru sunt moastele sfantului care se scot de patru ori pe an. Papucii de panza ai sfantului stau intr-o raclita; ei se tocesc se pare si de aceea sunt inlocuiti o data pe an.

In curtea interioara a vechii fortarete care a fost restaurata, au loc spectacole nocturne de teatru. Pe fundalul marii si al cerului luminat feeric, spectacolele de sunet si lumina sunt marete.

Noua fortareata, construita de venetieni este vizitabila. Aici sta garnizoana navala. Palatul Anaktora si gradinile sale cu plante exotice si acvarii venetiene sunt alte interesante obiective turistice. Muzeul de arta chinezeasca este unic in Europa de sud pentru bogatia si varietatea exponatelor. Aici se gaseste o colectie greco-budista care atesta influenta lui Alexandru Macedon in cultura budista din Pakistan. Se pare ca din timpul lui Alexandru au inceput sa fie sculptati acei uriasi Budha cu trasaturi omenesti.

Pe insula cresc maslini salbatici si cultivati, migdali, banani, rodii, varietati de pomi fructiferi din sudul Europei ca meri, peri si smochini. Un fruct deosebit este kumkwat care se gaseste numai pe aceasta insula si este adus din Japonia. In salbaticie creste mirtul si alti arbusti specifici zonei calde si umede, magnolii si chiparosi.

Carnavalul anual traditional este un ecou al celui ce se desfasoara in Venetia.

Deasemenea, in vinerea mare a Pastelui, fanfare din orasele lumii vin aici sa cante marsuri mortuare. Fiecare are in program un mars specific: Fanfara Filarmonicii canta Adagio lui Albinon; Mantzaros canta Marsul Funebru din Don Carlos ; Capodistria canta Marsul Funerar de Chopin. Sambata fanfarele canta alte piese legate de sarbatoarea sfanta, insotind moastele sfantului Spiridon plimbate in oras. Traditia dateaza din sec. XIX, cand englezii au interzis, fara succes insa, participarea fanfarei militare in serviciul religios din vinerea mare.

Ne vom odihni pe faleza asteptand ora de mers in port pentru a traversa spre Igoumenitza apele Marii Ionice. Vom privi apele mov in cunostinta de cauza de data aceasta si vom fi rasplatiti cu un superb, enigmatic apus de soare, contemplat de pe acelas vas, Pantocrator, cu care am venit.

Intram in Regiunea Epirului. Muntii Pindului vor fi calauzele noastre pentru un timp. Vom urca pe serpentine taiate in peretii lor stancosi pana la o inaltime de 1700 de metri; vom vedea lucrarile ce se fac pentru autostrada ce va lega Europa de vest de Istambul taind muntii prin tunele elegante si aerisite, modern luminate si prevazute cu masuri speciale in caz de coliziune. Este vorba de vestita Egnatia Odos. Autostrada va avea 670 km. Proiectul inceput in 1990 urma sa se termine in 2007. Intarzierea se datoreaza problemelor de mediu, deoarece sanctuarul ursului brun este deranjat de aceasta lucrare. Solutia a fost gasita abia in 2003, cand lucrarile stagnate pentru un timp au fost reluate. Pana acum s-a costruit cca 70% din autostrada. La terminare in 2008, autostrada care taie Muntii Pindului si Vermion traversand Epirul si Macedonia, va avea 76 de tunele de o lungime totala de 99km, 1650 de poduri si va costa 5,9 bilioane de euro. Prevazuta cu cate doua fire de circulatie in fiecare directie, cu un spatiu central de rezerva si o linie de refugiu pe dreapta, autostrada este paralela pe o distanta de 360km (intre Evros si Salonic), cu vechiul drum roman Via Egnatia.

Meteora – padurea de roci a Greciei

Douzeci si patru de stanci gigantice se ridica drept spre cer in vestul campiei Tesaliei. Pe aceste stanci batute de vanturi si scrijelate de geruri, si-a asezat manastirile o comunitatea de calugari asceti, inca din secolul zece. Rocile constituite dintr-un conglomerat de gresie si pietris au aparut prin miscari tectonice acum 60 milioane de ani, din fundul marii ce acoperea campia Tesaliei.

Conflictele politice tot mai frecvente ale vremii, au facut ca in 1344 calugari fugiti de la Muntele Athos sa-si gaseasca adapostul aici. Meteora a cunoscut cea mai mare populare intre secolele XIII si XVI. Azi numai sase din cele 24 de manastiri raman active.

Agios Stefanos este singura manastire de maici in Meteora; de aici avem o vedere libera catre campia Kalambaka. Nu se stie exact cand a fost construita vechea biserica dar cea prezenta dedicata Sf. Haralambie, dateaza din 1798. Teasta sfantului se gaseste aici, primita in dar de calugarite de la Printul Vladislav al Wallachiei. Biserica Sf. Stefan are un acoperis de lemn si multe din picturile de pe pereti sunt facute in anul 1545 de calugarul Ioannis din Stagoi.

Urmeaza vizita la Marele Meteor. Urcam cca 300 de trepte, trecem prin grote sapate de vremuri si timp in munte, grote devenite pasaje de trecere pentru vizitatori. Admiram de sus gradinile manastirii, urmarim chiar un calugar care, intr-un fel de teleferic improvizat – o cutie batuta de vant – trece peste haul adanc ce-l desparte de civilizatie. La muzeul manastirii, in semn de bun venit, un calugar ne intampina cu o muzica bisericeasca de o frumusete rara. Am vazut aici costume vechi grecesti, armuri, haine tesute de calugari sau alte lucruri rezultate ale indemanarii lor.

Printre calugarii acestui sfant lacas, se gasesc talentati pictori de icoane. Mestesugul picturii de icoane ne-a fost prezentat cu putin inainte in localitatea Zindros, unde se gaseste un magazin de desfacere. Pictura cu tempera si ou, precum si aplicarea foitei de aur pe icoane, au facut parte din expunere.

La intoarcere de la Marele Meteor am zabovit un pic de vorba cu vanzatorii de suveniruri. Unii stiau chiar un pic romaneste si ne imbiau sa cumparam amintiri adresandu-ne cuvant romanesc.

Urcati in autocar am depanat amintirile si am rasfoit cartile cumparate. Am aflat ca zona muntoasa ce tocmai am starbatut-o este cea mai inalta din Grecia – soseaua ce trece la mare inaltime, va fi dublata de autostrada Egnatia.

Epirul, cu capitala la Ioanina, este un tinut salbatic, singurul in Grecia care mai pastreaza sanctuarul ursului brun. Mergand din Epir spre est in directia Muntilor Pelion, vedem cladiri din caramida cu acoperisuri verzi de ardezie, comune zonei macedonene si bulgare.

Mesteri pietrari priceputi au costruit viaducte si poduri ce mai sunt inca in folosinta. De aici au plecat vlachi, aromani, sarakatsani care s-au imbogatit prin munca lor in Rusia, Romania sau alte tari europene dar nu si-au uitat locurile natale, rudele si prietenii ramasi acasa; ajutoare banesti vin mereu sa suplineasca lipsa de mana de lucru. Aici au luptat in rezistenta fiii cei mai bravi ai poporului grec, ascunsi si aparati de mandrii munti ai Pindului. Generalul Aris a luptat contra nemtilor in 1940. Locuitorii acestei zone sunt mandri si incapatanati, de unde si zicala “cap de epirot”.

In regiunea Zagori, in munti, la inaltime se culeg plante medicinale si se lecuiesc boli de catre doctori locali renumiti. Daca ar fi numai pentru linistea si frumusetea locurilor, pentru cantecul pasarelelor, aerul proaspat si laptele venit direct de la sursa, turistul ratacit pe aceste taramuri, intarziind o saptamana, doua, ar pleca vindecat de “raul” civilizatiei. Viata sus la munte nu este usoara. Clima este aspra; relieful nu permite un acces usor pentru aprovizionare; copiii ajung greu la scoli si gradinite. Guvernul a decis sa-i ajute pe tarani sa paraseasca regiunea Zagorohoria pentru a se stabili in zone cu un climat mai bland, pe pamanturi mai fertile, mai usor accesibile, in care viata sociala sa se poata desfasura satisfacator.

Zona va fi pastrata in interes istoric si turistic. Ca instrument muzical, fluierul drept, asemanator cu cel romanesc, a intrat in randul exponatelor de muzeu. Lacuri provenite din ghetari topiti, Valea Calda, defileul Vikos, orasul Metsovo, raurile Voidomatis si Aoos sunt numai cateva din obiectivele minunate ce merita semnalate.

Erau in floare ciresii salbatici agatati de stanca; pacat ca abia ii vedeam din goana masinii. Manastirea Aristi Spiliotissa sta ca o ciuperca crescuta pe stanci, mai-mai sa se lase luata de vanturi. Fauna acestei zone este deosebit de bogata si rara in Europa. Pe langa ursul brun, mandru si temut locuitor al acestei zone, traiesc aici linxi, otarii, mistreti, cerbi imperiali si caprioare gratioase. Parcul, care este rezervatie naturala, se cheama Aoos National Park. Locul unde stramtoarea Vikos se taie cu masivul Gamila, este al doilea loc in lume ca verticalitate. O cortina de piatra inalta de 400 m, este taiata in munte.

Mergem acum prin campie, depasim orasul Larisa si luam drumul spre Bulgaria. Urcam iar prin munti, trecem prin defileul Lipinios. Copaci batrani de sute de ani, platani si artari ne inconjoara soptindu-ne, chemandu-ne in dumbravile lor minunate.

In mijlocul atator frumuseti te faci mai bun; ai vrea parca sa contribui si tu la pastrarea acestui monument de frumusete salbatica naturala. Asa se face ca am acceptat cu entuziasm invitatia de a cobori la Schitul Sf. Paraschiva. Ghidul ne-a spus legenda acestui locsor pierdut in munti. Sfanta ar fi aparut in fata unui tren, pe calea ferata. Mecanicul, vazand-o, a oprit locomotiva si a coborat. Femeia disparuse dar omul, mergand cam o suta de metri in cautarea ei, a vazut un maldar de pietre care tocmai se pravalisera din munte; daca nu ar fi oprit s-ar fi produs o deraiere si moartea multor oameni. In semn de recunostinta Compania Helenica Cailor Ferate a ridicat un micut schit, langa un izvor de apa sfanta ce tamaduise multi bolnavi de ochi. Ziua era vineri, iar schitul a fost dedicat Sfintei Paraschiva (Sf. Vineri). Aceasta se intampla cam prin 1920. De atunci sanctuarul a primit moastele sfintei si patru icoane ferecate in argint, din care una este facatoare de minuni. Trecem peste podul indragostitilor aruncat peste raul Pinios. In trecut erau aici sapte fortarete ce pazeau defileul “Gura lupului”. Peisajul este reprodus la Tivolio, vila romana a Imparatului Adrian; se spune ca, spalandu-si fata cu apa din acest izvor, Adrian si-ar fi vindecat ochii.

Strabatand Grecia, te afli cand la munte, cand la mare – intr-un laps de timp nu mai mare de cateva ore. Se pare ca niciodata, in oricare punct te-ai situa in Grecia continentala, nu esti la mai mult de 150 km de mare. Acest lucru m-a facut sa cuget la caracterul munteanului si al pescarului, la sufletul lor atat de legat de locul unde au vazut lumina zilei.

Pentru a ne odihni putin dupa serpentinele stranse si muntii inalti, ne-am oprit in orasul Paralia Katerini. Avand program de voie, am dat mai intai o raita prin oras apoi am intrat int-un restaurant care anunta in romaneste pe meniul sau, “ciorba de burta”. Din nefericire nu mai aveau la ora tarzie cand am ajuns noi. Dupa ce ne-am ostoit foamea cu alte specialitati locale, ne-am plimbat pe faleza unde un vanticel placut ne-a facut sa zabovim pana la plecarea din oras in directia Sidirocastro unde urma sa petrecem ultima noapte din excursia noastra.

Dimineata, dupa ce am luat micul dejun ne-am reluat locurile in autocar, iar minunatul nostru ghid a pus discul Acropole adio si, dupa un timp ne-a sfatuit sa incepem a ne lua adio de la maslini, migdali, chiparosi, satiri, minotauri si chiar rafinariile de petrol pe langa care am trecut adesea, intr-o tara care nu are petrol ci doar il prelucreaza. Mai trist a fost sa ne despartim de soarele Greciei si de marea Egee cea atat de albastra…

Cand credeam ca nu va mai fi nimic de semnalat pana la Sofia, unde aveam promisiunea sa zburdam un pic pe langa cele doua catedrale importante ale orasului, am fost anuntati ca trecem prin Sandowski, orasul unde s-a nascut Spartacus. Cu muntii Pirin in zare, ghidul nu se poate abtine sa mai depene inca doua legende locale: cea a Pegasului, nascut din Meduza si cea a lui Perseu si Andromedei. Va urma cate ceva din istoria Bulgariei si a Bizantului legat de dezvoltarea religiei si a arhitecturii religioase in Bulgaria, caci ghidul nostru ne pregateste de vizita catedralei Nevski din Sofia.

Catedrala Alexandru Nevski, construita in stil neo bizantin, una din cele mai mari biserici ortodoxe din lume, este atractia principala pentru turistul ce trece prin Sofia.

Inceputa in 1882, catedrala s-a construit intre 1904 si 1912 in cinstea soldatilor rusi cazuti in razboiul din 1877, razboi ce a facut posibila eliberarea Bulgariei de sub Imperiul turc.

Cladirea are un dom central de 44,5 m inaltime placat in aur cu turnul clopotnita ce ajunge la 50,52 m. Cele 12 clopote ale catedralei cantaresc 23 de tone, cel mai mare de 12 tone iar cel mai mic 10 kg. Decorata si construita de un grup de artisti si arhitecti europeni (bulgari, rusi, austro-ungari) catedrala are elemente de décor realizate la Munchen, Viena si Berlin. Mozaicurile vin direct din Venetia. Biserica este bogat decorata in marmora italiana de diverse culori si texturi. Sunt folosite onyxul brazilian, alabastrul si diverse materiale naturale de o bogatie de nedescris. Rugaciunea “Tatal Nostru” este scrisa inprejurul domului central cu litere de aur.

Proclamata Museu de cultura in 1924, catedrala poseda in cripta sa cea mai mare colectie de icoane din Europa.

Cu o suprafata de 3170 m² (73,5m x 50,5m) poate primi pentru rugaciune credinciosi in numar de 5000.

Bazilica Sf. Sofia, veche din sec13, exemplu de gratie si simetrie austera, este construita pe locul unui teatru roman din secolul al doilea, pe timpul cand orasul purta numele Serdica. Cateva bieserici ce s-au ridicat consecutiv pe acest loc au fost distruse de goti si huni. Presenta biserica construita in forma de cruce este partial ridicata in vremea lui Justinian I, partea de mijloc in sec VI D.C. In sec. XIV, Hagia Sofia va impumuta numele sau orasului.

Convertita in moschee sub stapanirea otomana, primeste minarete iar fresca din sec. XII este distrusa. Restaurarea ei incepe in 1900, actuala cladire fiind una din cele mai valoroase bazilici din sud-estul Europei. Legenda spune ca Sf. Sofia a fost cea care a ocrotit-o, pastrand-o intacta dea lungul timpului.

Cand sa intram in bazilica tocmai ieseau nuntasii, mirele si mireasa, familiile si prietenii lor; se aruncau bani, pe care ne-am aplecat sa-i luam caci se spune ca poarta noroc, se aruncau graunte pentru belsugul mirilor. Le-am urat si noi belsug mirilor si ne-am intors la autocarul ce ne astepta pazit de Alexandru al II-lea, primul rege european al bulgarilor (1885). Statuia lui trona in Piata Parlamentului, unde ne lasasem autocarul.

Am luat drumul spre Romania, am trecut pe la Ruse si am intrat in tara cu sentimentul de regret ca aventura noastra se termina aici, dar multumiti totusi ca ne intorceam acasa.

Nota:

D.C. = Dupa Christos

I.C. = Inainte de Christos

* la numai o luna dupa aceasta excursie, a inceput marele incendiu in Grecia, vara 2007 care a decimat copacii din jurul sanctuarului si a amenintat intreaga zona Olympia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s