MONITOR CULTURAL * on-line

Adrian Botez: O carte de Dan Puric -„Cine suntem“

Posted by ARP pe Iulie 4, 2008

În ultimii ani, cultura română, atât de debilă şi dezorientată, până la năuceală sau abulie/frigiditate spirituală, fie a refuzat cartea, „din principiu” (dacă avem telenovele, şi pe ecran, şi în realitatea socio-politică, la ce mai e bună cartea?!) – fie a avut nevoie de un soi de „viagra cultural-spirituală”: critica sub formă de „reclamă”…ca la „oale roşi”… Ei bine, pentru prima oară, după 1989, apare, în România, o carte care depăşeşte, de departe, prin conţinutul energic şi bine clădit conceptual, orice potenţial de miorlăială şi scremătură de „critică reclamatistică”…Nicio reclamă comercială n-ar fi în stare să se apropie, fie şi vag, de „flash”-urile orbitoare de idei, ale cărţii. Este printre extrem de puţinele cărţi postdecembriste, în conţinutul ideatic al căreia autorul ei crede fără nicio rezervă, dar şi fără preţiozităţi ori sclifoseli „de rating”: Dan Puric rosteşte, aproape că …răsteşte vorbele, de parcă ar vrea să re-ritmeze paşii şi bătăile inimii unei largi mulţimi umane, de mult dezobişnuită cu mersul normal, cu sistolă-diastolă normale…Din pricini de continuă ţopăială acefală. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s