MONITOR CULTURAL * on-line

CULTURA SI „LOC ” – Prof. dr. Ion Buzaşi: „Monografia satului Bucerdea Grânoasă“

Posted by ARP pe August 2, 2008

M-am întrebat adeseori de ce se scriu monografiile unor sate, comune (şi mai puţin ale oraşelor). Şi răspunsul l-am găsit în Amintirile din copilărie ale celebrului humuleştean; cu acele rânduri de frumoasă trăire nostalgică după satul natal şi raiul copilăriei: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti … parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie … şi satul Humuleşti, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, lipsit de priveliştea lumii ca alte sate …”. În fond, Amintirile din copilărie sunt şi ele o monografie, e drept poetică, a satului românesc de odinioară, adică o privire cuprinzătoare, de ansamblu, în resorturile principale ale vieţii, asupra unei aşezări. Dar cum nu toţi avem harul scrisului evocator precum Creangă, dar toţi care ne-am născut la sat, purtăm icoana lui în sufletul nostru, ne îndreptăm cu dragoste şi recunoştinţă spre amintirea lui. Pentru că satul natal şi al copilăriei este unic şi inconfundabil pentru fiecare dintre noi. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s