MONITOR CULTURAL * on-line

Anastasia Dumitru: „Să ne cunoaştem scriitorii!“

Posted by ARP pe Septembrie 5, 2008

Nu ştiam că s-a demarat un program naţional ,,Să ne cunoaştem scriitorii!”, program al Uniunii Scriitorilor. Din fericire, întâmplător, programul s-a întâlnit cu mine la o sărbătoare, în alt oraş decât în urbea gânditorului poetul latin Ovidiu. Zilele trecute am fost invitată de o bună amică a mea şi a literelor la Zilele Techirgiolului. ,,Căldură mare, mon cher”… mi-am zis: trebuie, totuşi, să merg; rar prilej de întâlnire cu spiritualitatea, cu mănăstirea, unde priveghează asupra sufletului nostru părintele Arsenie Papancioc, dar şi cu poezia, cu scriitorii, care fac să dăinuie cuvântul prin scris”. Habar n-aveam de programul naţional, m-am dus ca simplu cititor şi iubitor al frumosului, dar m-am întâlnit cu programul naţional. Nu râdeţi…, e de bun augur, este singurul program care chiar funcţionează în România, din moment ce m-am întâlnit cu el lângă Ghiolul lui Techir, chiar printre zgomotul muzicii proaste care se auzea de pe o scenă din apropiere.Cea care mi-a făcut invitaţia a fost scriitoarea, traducătoarea, profesoara de limba română, Acmola Guner. Nici ea nu ştia de programul naţional. A venit pentru a lansa Monografia oraşului Techirghiol, o carte realizată cu mult efort, cu documente, cu o bibliografie vastă, care consemnează date unice despre istoria acestui oraş, îndrăgit şi de M. Eliade. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s