MONITOR CULTURAL * on-line

PAGINI UITATE – Monica Grosu: Petru Comarnescu în paginile cotidianului ,,Politica”

Posted by ARP pe Septembrie 25, 2008

Bogata activitate desfăşurată de Petru Comarnescu se completează cu articolele şi cronicile literare destinate diverselor publicaţii. Chiar dacă Petru Comarnescu nu a reuşit să strângă într-un volum unitar aceste studii şi articole, ce ar fi scos mai bine la iveală rodul unei munci extinse în câmpul literaturii şi al altor arte, totuşi mărturia existenţei lor nu poate fi contestată, căci rândurile scrise cu multă generozitate şi pasiunea implicării îşi aşteaptă tăcute cititorii, răspândite în paginile unor reviste sau ziare.

După cum bine preciza Zigu Ornea, Petru Comarnescu făcuse parte dintr-o generaţie mai aparte, cu un crez deosebit nu doar despre ceea ce voiau să înfăptuiască, ci şi despre propria lor formaţie, despre propriul lor destin, pe care-l vedeau unic, important, esenţial. ,,Se considerau – şi erau, subliniază Zigu Ornea – a fi generaţia de după război, necontaminată de vechile tare morale ale celor dinaintea lor, justiţiari şi îndreptăţiţi să croiască vieţii literare ca şi celei sufleteşti o nouă cale.” Într-adevăr, Petru Comarnescu s-a situat printre cei care s-au străduit în măsura puterilor să croiască un drum nou, a avut temperamentul iniţiatorului, a simţit permanent impulsul începuturilor, impuls căruia i-a răspuns prin înfiinţarea unor asociaţii sau reviste, prin iniţierea unor conferinţe, dezbateri publice ori anchete pe teme literare şi culturale. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s