MONITOR CULTURAL * on-line

Corneliu Stoica: „Florian Doru Crihană, un profesionist al umorului“

Posted by ARP pe Octombrie 15, 2008

Meleagurile de la Dunărea de Jos, care de-a lungul timpului au dat culturii, literaturii, artei şi ştiinţei româneşti numeroase personalităţi, multe dintre ele fiind valori cu dimensiune mondială, constituie locul de obârşie şi al multor caricaturişti, artişti pentru care grafica satirică a reprezentat un gen în care s-au exprimat cu talent şi totală dăruire, aducându-şi din plin contribuţia la evoluţia acestuia. Pictorul Nicolae Mantu (n. 1871), unul dintre primii noştri caricaturişti social-politici, a ilustrat seria a doua a revistei „Moftul român” a lui I.L. Caragiale, a colaborat la Adevărul lui Constantin Mille, la Zeflemeaua lui George Ranetti”, la Belgia Orientului, Dimineaţa, Moş Teacă, Furnica, Tămâia, Adevărul politic etc. Grafica sa publicistică are valoarea unei adevărate cronici ilustrate a perioadei cuprinse între ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primii ani ai celui de-al XX-lea. Camil Ressu (n. 1880), începând din 1907, când s-a întors de la studiile făcute la Academia Joulian din Paris (Franţa), a publicat desene satirice în Furnica, Viitorul, Adevărul, Nea Ghiţă, Facla, Revista celorlalţi ş.a. Celor doi mari artişti le-au urmat, mai aproape de noi, maestrul Octavian Covaci (n. 1941), Vasile Crăiţă-Mândra (n. 1945), Vladimir Crivoi (n. 1952), Pavel Botezatu (n. 1955), Florian Doru Crihană (n. 1958), Cristian Marcu (n. 1959), Viorel Baciu (n. 1962), Costel Pătrăşcan (n. 1966), Monica Zanet (n.  1974), Valentin Chibrit (n. 1980), caricaturişti care deţin un loc important pe scena umorului grafic contemporan >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s