MONITOR CULTURAL * on-line

Premiile „Cenaclului Vasile Sav“

Posted by ARP pe Noiembrie 24, 2008

Casa municipală de cultură Cluj-Napoca, în parteneriat cu revista „Cetatea Culturală”, a iniţiat concursul de creaţie literară cu tema „Scriitorul şi patria”. Manifestarea este dedicată zilei naţionale a României şi împlinirii a 90 de ani de la făurirea statului naţional unitar român.

Concursul s-a adresat autorilor de poezie, proză şi eseu.

Au trimis, în condiţiile specificate de organizatori, plicuri cu materiale un număr de 35 de persoane din Cluj-Napoca, Buzău, Medgidia, Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Strehaia, Bistriţa, Satu Mare şi Braşov.

Juriul format din: Constantin CUBLEŞAN, preşedinte, Miron SCOROBETE, membru, Ion CRISTOFOR, membru, Dumitru CERNA, membru şi Daniela GÎFU, secretar, a avut o misiune deloc uşoară în a stabili câştigătorii secţiunilor de poezie şi proză înscrişi în concurs. Pentru secţiunea eseu-istorie literară s- a primit un singur plic.

La secţiunea, poezie juriul a acordat următoarele premii:

Premiul special al juriului: Doru Emanuel ICONAR din Cluj-Napoca

Premiul I: Adelina Georgeta DOGEASCU (Timişoara) şi Dumitru ISTRATE RUŞEŢEANU (Ruşeţu, judeţul Buzău)

Premiul II: Ştefan Alexandru CIOBANU (Bucureşti)

Premiul III: Alexandra Emilia BUCUR (Bucureşti)

La secţiunea proză:

Premiul I: Georgeta CHIRCU (Strehaia, judeţul Mehedinţi)

Premiul II: Gheorghe POSTELNICU (Pârscov, judeţul Buzău)

Premiul III: George L. DUMITRU (Bucureşti)

La secţiunea eseu-istorie literară s-a acordat doar o Diplomă de participare Irinei Roxana P. GEORGESCU (Medgidia).

Premianţilor li se vor oferi diplome şi cărţi de beletristică, istorie şi critică literară

Joi, 20 noiembrie a.c., Casa municipală de cultură Cluj-Napoca îi invită pe toţi participanţii clujeni la concurs, ca şi pe toţi iubitorii de poezie şi literatură la o seară literară. În cadrul acesteia autorii clujeni premiaţi, precum şi poeţii Constantin Cubleşan, Miron Scorobete, Ion Cristofor, Dumitru Cerna, Adina Ungur şi alţii vor citi din creaţiile lor. Manifestarea va avea la sediul Casei de cultură din Piaţa Unirii nr. 24, cu începere de la ora 17.30.

DIRECTOR

Dr. Dan BRUDAŞCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s