MONITOR CULTURAL * on-line

Maria-Daniela Pănăzan: „Discobolul şi exilul interior“

Posted by ARP pe Aprilie 8, 2009

Numărul ultim al anului 2008 („Discobolul”, Revistă lunară de cultură, Serie nouă, nr. 130-131-132, apărută sub dicobolulegida Uniunii Scriitorilor, redactor-şef: Aurel Pantea) este o atractivă incursiune în lumea exilului interior, temă propusă ca dezbatere de către scriitorul Cornel Nistea. La ancheta „Discobolului” despre Exilul interior sau Nevoia de adevăr au răspuns scriitori, critici şi istorici literari, poeţi, din România, Basarabia şi Bucovina de Nord, toţi având de suferit, într-un fel sau altul, din cauza nedreptăţilor unui sistem care nu ar mai trebui în nici un caz repetate. Amintim: Gheorghe Grigurcu, Alexandru Vlad, Irina Petraş, Leo Butnaru, Radu Mareş, Gheorghe Schwartz, Titu Popescu, Nicolae Prelipceanu, Virgil Diaconu, Ion Zubaşcu, Silviu Lupaşcu, Gabriela Cretan, Mariana Codruţ, Constantin Cubleşan, Mihai Posada, Doina Jela etc.

Ancheta este o provocare atât pentru cei care au răspuns la întrebări, impunând „memoriei afective” să readucă în atenţie evenimente, oameni şi întâmplări care dor şi ating coarde sensibile, cât şi pentru tinerii scriitori de astăzi care sunt invitaţi să găsească utilitatea anchetei şi să nu trateze cu superficialitate importanţa celor exprimate.

Spicuim câteva „aduceri aminte” pline de tâlc invitând la meditaţie şi reflecţie: pentru Gheorghe Grigurcu „a fi scriitor sub dictatura comunistă fără să o slujeşti propagandistic n-ar fi putut fi decât o experienţă traumatizantă”, iar a deţine cărţi ce nu erau pe placul oficialităţilor însemna condamnare la închisoare (s.n. – sunt cunoscute cazurile lui V. Voiculescu, Radu Gyr, Vasile Miliatru, etc.) >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s