MONITOR CULTURAL * on-line

Maria Diana Popescu: „Capetele luminate ale României“ – Doctor în medicină HORIA MUREŞIAN

Posted by ARP pe Octombrie 31, 2009

Dr Horia Muresian„The clinical anatomy of the coronary arteries”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009

De-a lungul unui deceniu, contabilizîndu-şi eficient timpul între Milano, Bucureşti şi alte ţări, doctor în medicină Horia Mureşian reuşeşte să-şi onoreze exemplar obligaţiile profesionale pe care şi le-a asumat. Este şeful secţiei Chirurgie Cardiacă a Spitalului Universitar Bucureşti, iar în paralel desfăşoară o bogată activitate de cercetare şi publicistică. Incontestabil, mediul riguros în care s-a format ca medic îşi spune cuvîntul. Autor strălucit a numeroase studii şi lucrări de cercetare de înaltă ţinută în ţară şi în afara graniţelor, într-o cadenţă demnă de aprecieri, doctor în medicină Horia Mureşian aduce cu demnitate, cu eficienţă şi fără infatuare, contribuţii fundamental-valoroase în cercetarea ştiinţifică medicală românească şi internaţională, dar şi în folosul social.  >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s