MONITOR CULTURAL * on-line

Octavian Curpaş: „Despe rolul şi problemele femeii în societatea românească, într-un interviu cu Alice Năstase, redactor-şef la revista «Tango»“

Posted by ARP pe octombrie 31, 2009

Alice2Despre Alice Năstase se poate spune că şi-a inventat propria revistă – “Tango”. Licenţiată a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea română-spaniolă, şi a Facultăţii de Psihosociologie şi având un masterat în reclamă şi publicitate, Alice Năstase îşi face debutul în presă în 1997, la un cotidian de mare succes –  „Naţional”. Anul 2001 îi aduce lui Alice Năstase o nouă provocare – revista „Tabu”, pe care aceasta o începe de la zero. La „Tabu”, Alice Năstase va munci timp de patru ani, în calitate de redactor-şef.  2005 este momentul când Alice Năstase se decide pentru o schimbare majoră în viaţa şi în activitatea ei. Iar această schimbare se numeşte „Tango”, propria revistă pentru femei, pe care de atunci, aceasta o conduce cu entuziasm şi devotament. Alice Năstase este de asemenea, autoarea unui roman, “Noi suntem zeite” şi al antologiei “Cele mai frumoase iubiri”. Alături de Aurora Liiceanu, Alice Năstase semnează si volumele – “Care pe care – femei şi bărbaţi” şi „Dincolo de bine, dincoace de rău- Despre iubire”.  Alice Năstase s-a născut şi a crescut la Ploieşti. În curând, aceasta va deveni pentru a treia oară, mamă. >>>>

Lasă un comentariu