MONITOR CULTURAL * on-line

Dan Lupescu: „Replică la Carnavalul de la Veneţia“

Posted by ARP pe Decembrie 12, 2009

Doamna Aurora Speranţa, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, este pictoriţa cea mai valoroasă din zona meridională  a României. De o viaţă, trăieşte şi creează în Craiova, cândva capitala Valahiei Mici. Este vorba de provincia istorică renumită prin temperamentul solar, dinamic şi scânteietor al locuitorilor săi. Comparabil doar cu acela al sicilienilor, gasconilor şi bascilor.

Oltenia se numeşte această străveche vatră de cultură şi civilizaţie – în al cărei areal au fost descoperite:

1. cele mai vechi oase de hominid (peste două  milioane de ani, la Bugiuleşti, Vâlcea);

2. situl arheologic de la Cârcea, în preajma Craiovei, care atestă  locuirea neîntreruptă din neolitic şi până în prezent;

3. prima bazilică romană, fântâna secretă, la 30 de metri sub pământ, şi vestigiile cetăţii dacice de la Sucidava (Histria Olteniei) şi ale castrului roman, de unde Împăratul Constantin cel Mare a arcuit, peste Dunăre, un semeţ pod din lemn, deschizând astfel cel mai scurt drum spre inima Balcanilor, până la Salonic; >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.