MONITOR CULTURAL * on-line

George Popa în dialog cu Călin Ciobotari: „Lipsesc marile modele de intelectual“

Posted by ARP pe Decembrie 24, 2009

Dificil de încadrat, iubind deopotrivă  filosofia şi literatura, atent la vibraţiile prezentului cultural, însă mereu întors către un trecut de la care se revendică, George Popa este unul dintre intelectualii care încă mai aspiră la idealul universalismului, pe formulele unei tot mai rar întîlnite opţiuni pentru polivalenţa spirituală. În rândurile de mai jos, fragmente dintr-un dialog mai amplu pe teme dintre cele mai diferite: eminescianism, parcurs biografic, viziunea asupra poeziei etc.

C.C.: De la seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, la Facultatea de Medicină din Iaşi, după care preocupări literare dintre cele mai serioase. De unde tendinţa aceasta a ramificării pe multiple planuri de cunoaştere?

G.P.: Dintru început, odată cu tendinţa spre solitudine şi meditaţie, am avut deschidere către semnificativ, către esenţial, către ceea ce este pur, elevat. Acest fond structural, ale cărui constante au fost intuiţia şi năzuinţa către valorile superioare ale vieţii şi ale creativităţii umane, avea să se obiectiveze în preocuparea pasionată pentru poezie, muzică, pictură, sculptură – totul filtrat atît prin sensibilitate, cît şi prin intelect. Emoţia inimii s-a îmbinat cu emoţia minţii, fapt care s-a reflectat în diversele mele scrieri. Lecturile – literare şi filozofice – , apropierile de muzică, de artele plastice au fost selective. Am preferat să merg din creastă în creastă. >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.