MONITOR CULTURAL * on-line

Cezarina Adamescu: „Premiul de excelenţă pentru Valeriu Lucian Hetco – la aniversarea a zece ani de la apariţia revistei «Agero»“

Posted by ARP pe Februarie 26, 2010

În virtutea faptului că suntem români şi dorim să ne preţuim valorile şi personalităţile de excepţie devenite emblematice pentru cultura noastră, forurile culturale gălăţene au hotărât să acorde  Domnului Lucian Hetco – Premiul de Excelenţă pentru activitatea de promovare a culturii şi artei româneşti peste hotare, cu atât mai mult cu cât, se apropie Jubileul de zece ani de la apariţia revistei „AGERO”.

Din multitudinea apariţiilor revuistice, fie pe suport clasic, fie în sfera on-line, ce s-au afirmat cu adevărat şi au rezistat nesiguranţei tranziţiei, prin  valoare, competenţă, profesionalism şi, mai ales, ţinând piept tentaţiilor de a se banaliza, urmând spiritul gregar al momentului şi al trendului, din ce în ce mai agresiv, dar nu şi valoros, al epocii actuale, în special în anii de după 2000,  revista AGERO s-a distins încă de la început, prin calitatea ei, prin înalta profesionalitate  şi iscusinţa de conducător a directorului şi redactorului şef, Domnul Lucian Hetco.

Apariţie permanentă de-a lungul acestor ani,  AGERO, Revistă  de Cultură, Opinie  şi Informaţie,  serveşte interesele informaţionale şi culturale ale românilor. AGERO – un simbol al educaţiei şi culturii latine, al bunului gust şi al toleranţei este  o Tribună liberă de luptă împotriva prăbuşirii valorilor naţionale şi internaţionale. >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.