MONITOR CULTURAL * on-line

Cezarina Adamescu: „Renaşterea unui cenaclu pentru toate vârstele“

Posted by ARP pe Februarie 26, 2010

Este ştiut, gălăţenii au acest merit că-şi cinstesc valorile  şi personalităţile culturale, după ce aceştia trec în umbra Luminii veşnice.

Au trecut mai bine de zece ani, de când omul de cultură, poetul, jurnalistul, redactorul, editorul Ion Chiric, a plecat grăbit, prea grăbit de lângă noi, să editeze în cer, Cartea îngerilor. Aproape că nu e om de litere în urbe să nu-l fi cunoscut şi îndrăgit pentru generozitatea şi bunătatea lui proverbiale, pentru cărţile pe care le-a lăsat moştenire, pentru miile de articole şi reportaje pe care şi-a lăsat semnătura, ca ziarist la Agerpress, la cotidianul local, sau la Revista „Acţiunea”, ori la revistele literare centrale, unde apărea frecvent cu pagini întregi de texte şi grupaje de versuri proprii, care făceau cinste culturii şi literelor gălăţene. A fost un vrednic promotor cultural în toate domeniile, dar mai cu seamă, al literaturii, formator de talente, iniţiator de programe cultural-artistice de marcă şi cu răsunet în lumea artistică.

În căuşul memoriei încă mai  păstrăm cu evlavie şi pietate amintirea lui luminoasă. Cât timp? Câţi scriitori, poeţi, pictori, actori n-au plecat dintre noi şi acum se aşterne zăpada pe numele lor, îndeobşte? Cine-şi mai aminteşte de poetul Ion Trandafir, de pictorul Vasile Onuţ, de actorii Mihai Mihail, Stela şi Lucian Temelie, de jurnalistul de excepţie Corneliu Mihăilescu, de atâţia oameni care şi-au închinat viaţa scenei, cuvântului, artelor plastice? >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.