MONITOR CULTURAL * on-line

Dan Brudaşcu: „Invitaţie pentru cunoaşterea poeziei şi spiritualităţii tunisiene“

Posted by ARP pe Martie 30, 2010

Ion CRISTOFOR – este una dintre cele mai dinamice şi interesante prezenţe din lumea poeziei şi culturii clujene şi transilvane.

Doctor în filologie (din 2001) şi autor a numeroase volume de poezie, eseistică şi traduceri, Ion CRISTOFOR domină, de câţiva ani de zile – şi pe bună dreptate –, scena lirică clujeană unde l-au impus volume ca: „În odăile fulgerului” (1982), „Cina pe mare” (1988), „Marsyas”

(2001), „Sărbătoare la ospiciu” (2004), „O cuşcă pentru poet” (2007), respectiv „Angore et Taedio” (2009).

Ca exeget şi critic literar, autorul a mai semnat volumele: „Aron COTRUŞ exilatul” (1999) – în care valorifică editorial o parte din teza sa de doctorat, „Scriitori belgieni” (2000), „Lecţia tenebrelor” (2000), „Seneffe sau Vocaţia dialogului” (2002), „Scriitori din Ţara Sfântă”, vol. I-III (2000, 2002, 2004) – volum care îl consacră drept unul dintre cei mai pertinenţi observatori ai fenomenului literar din Israel, scoţând la lumină numeroase talente remarcabile din rândul scriitorilor israelieni de origine şi limbă română, „Memoria exilului românesc”, în colaborare cu poeta Maria PAL, o altă lucrare de referinţă în opinia noastră în  valorizarea operelor uitate sau neglijate ale autorilor de limbă română cu un destin aparte, obligaţi  de o istorie stupidă şi ostilă să-şi părăsească meleagurile natale, dar nu şi devoţiunea faţă de frumuseţea cuvântului scris. >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.