MONITOR CULTURAL * on-line

George Anca: „Lola şi Delia, solemnitate şi extaz“

Posted by ARP pe Martie 30, 2010

De fapt, Delia şi Stefano, cei doi tineri din Verona. Şi fapt e că în tinereţe, prin ’67-’68, când eram radioreporter şi pentru ştiri muzicale, am întâlnit-o, ascultat-o şi intervievat-o, la Ateneu, pe Lola Bobescu. Mi-a plăcut să lucrăm aşa la repezeală, mi-a scris în autograf. Cam la vârsta ei de atunci am ascultat, într-o companie elevată, în 3 martie 2010, în Sala Mică a Ateneului – sus se serba Ion Iliescu orchestrat ca întotdeauna de SPP -, un concert de neuitat interpretat de Delia Diaconescu, vioară, şi Stefano Chiozzi, pian. În program: Schumann, Chopin, Enescu, Franck.

La partea a treia a Sonatei opus 105 în la major, de Schuman, mi-am zis „iuţeală”, în loc de „repezeală”, cu gândul la Lola, da, violonista, Delişoara, pentru părinţi, se smulgea din gravitaţia întregului sonatei spre a-l recontura deplin. După prima cunoştinţă cu erosul vioară-pian, auzim într-o română impecabilă: Dedic această Nocturnă Deliei, iubirea mea cea mare. Ea are 26, el 27, Chopin 200 de ani şi două zile. Nocturna răsunase solo, ca aici, dar şi în fabrica a trei piane, în replici moderne româneşti, la Universitatea de Muzică, la Festivalul Chopin de zilele trecute. Ea-şi întoarce foile să o poarte clapele, văd că îi făcusem şi eu o dedicaţie ca dintre melomani. El uite că ştie pe dinafară şi Nocturna şi Scherzo. Atunci, vom fi având, per caso, de a face cu un lirism delio-italo-chopinian. Fără glumă, ba valpurgii, orgi de mătase. >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.