MONITOR CULTURAL * on-line

Lia Lungu: „Prezenţe academice româneşti la Harvard“

Posted by ARP pe Martie 30, 2010

Este necesar să impunem în conştiinţa publică valorile româneşti, care aduc contribuţii dintre cele mai importante în tabla de valori a omenirii. Societatea noastră, audiovizualul, nu reuşeste să aducă în faţa publicului larg modele demne pe care tinerii sa le urmeze. Din nepăsare, din neştiinţă sau din calcul mercantil, aceştia uită că avem înaintaşi dar şi contemporani iluştrii în toate domeniile, la care ne putem raporta.

La sfârşit de  ianuarie, la Harvard, lumea academică românească s-a etalat  printr-un grup de tineri profesori universitari de la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti. Conferinţele de la Harvard au însemnat atât exprimarea competitivităţii academice româneşti cât şi afirmarea valorilor. Voi denumi, prezentându-i pe ambasadorii intelectualităţii române, aflaţi la Harvard între 27 şi 29 ianuarie.

Lector universitar, doctor, George Lăzăroiu este licenţiat şi doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. Susţine cursuri şi seminarii de Filosofia comunicării şi Filosofia limbajului mediatic la Facultatea de Jurnalism Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universitatăţii Spiru Haret din Bucureşti. Totodată, este  director editorial pentru Europa Centrală şi de Est al Addleton Academic Publishers şi cercetător ştiinţific la Advancement of Scholarly Research Center (Contemporary Science Association) – ambele din New York. A publicat 3 cărţi ştiinţifice în SUA şi 12 în România, şi peste 60 de articole indexate BDI sau ISI. >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.