MONITOR CULTURAL * on-line

Karina Drăgaş: Cărţi de Artur Silvestri

Posted by ARP pe Aprilie 22, 2010

Lansarea cărţilor „Revolta fondului neconsumat (Cazul Zaharia Stancu)“ şi „Radiografia spiritului creol (Cazul Miron Radu Paraschivescu)“ de Artur Sllvestri – volume îngrijite de Mariana Brăescu Silvestri – a avut loc în după-amiaza zilei de 14 aprilie a.c. în cadrul Târgului GAUDEAMUS. la standul Editurii Carpathia.

Despre regretatul autor a vorbit scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, soţia scriitorului, care a subliniat, printre altele, rolul acestuia în promovarea culturii autentice. Alte comentarii despre autor: profesoara Maria Vaida, poetul bucureştean şi diplomatul Theodor Răpan şi scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România. Acesta din urmă a evidenţiat personalitatea lui Artur Silvestri ca istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, ca descoperitor şi editor al „Jurnalului lui Pius Servien“, în 1984. Preşedintele Ligii Scriitorilor din România a vorbit şi despre importanţa Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, înfiinţată de Artur Silvestri, asociaţie care promovează personalităţi culturale şi ştiinţifice din România Tainică. În încheierea intervenţiei sale, Al. Florin Ţene a citit două poezii din volumul său de versuri „Ziua a şaptea după Artur“, dedicat lui Artur Silvestri. La final, publicul a primit în dar cărţi semnate de Artur Silvestri.

KARINA DRĂGAŞ

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.