MONITOR CULTURAL * on-line

Expoziţia pictorului Viorel Lăzărescu: „Călătorind în univers“

Posted by ARP pe Mai 8, 2010

Galeriile de artă ale Cercului Militar Naţional şi-au deschis porţile pentru a primi expoziţia pictorului Viorel Lăzărescu. „Călătorind în univers” este tema expoziţiei vernisată pe 26 aprilie pe care iubitorii artelor o pot vizita până pe 7 mai.

Despre Viorel Lăzărescu, regretatul scriitor Artur Silvestri spunea că „şi-a descoperit adevărata genealogie sufletească, a unui visător ce nutreşte idealul lumilor armonioase”.

Viorel Lăzărescu expune începând din 1982 la Bucureşti, Craiova, Milano, Florenţa iar operele sale se găsesc în colecţii din România, Italia, Germania, Anglia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Israel, Canada, Statele Unite ale Americii.

Viorel Lăzărescu a decorat în tehnica „ceramică glazurată” patru biserici şi o troiţă din judeţul Argeş, pe Valea Topologului. Ca element inedit al acestei tehnici este Altarul bisericii din Bârseşti, jud. Argeş.

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.