MONITOR CULTURAL * on-line

George Motroc: „Poeţi români din Basarabia (Aurelia Borzin)“

Posted by ARP pe Martie 5, 2011

Prima întrebare este de fapt o rugăminte: să faceţi o scurtă autobiografie, în câteva propoziţii…

– Sunt redactor-șef la revista de cultură și creație literară pentru tineri „Clipa” și autoare a trei cărți de versuri. Mă conduc după principiu: cred și se adeverește.

– Vă mai amintiţi contextul şi / sau primele versuri scrise?

– Am un caiet cu poezii din clasa a III-a. Îl păstrez nu pentru că poeziile pe care le-am scris la acea vârstă ar fi geniale – mai mult decât atât, nu au nicio relevanţă în contextul vieţii mele actuale, – ci pentru că au reprezentat la un moment dat fiinţa mea cea mai intimă şi sunt dovada unei etape în devenire depăşită. La începuturi scriam despre tot ce mă înconjoară: lucruri aparent banale şi lipsite de importanţă pe care maturii nici nu le observă. Bunăoară, orice gânganie pe care o vedeam mi se părea demnă să ajungă un personaj în textul meu. De aceea îi cream o poveste, un mit… Et voilà începutul începuturilor! >>>>

Anunțuri

Sorry, the comment form is closed at this time.