MONITOR CULTURAL * on-line

~Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Cum se strică omul nostru azi“

Mai bine preferăm să ne uităm la nu ştiu ce tâmpenie de doi bani transmisă de un post de televiziune, decât să admirăm creaţia lui Dumnezeu!
Primăvara şi-a intrat deplin în drepturile ei. Iarna a fost învinsă. Speranţele încep să renască la fiecare. Din păcate, mai există multă neîncredere, teamă, îndoială. Vedem bine că au înflorit pomii, că peste câteva săptămâni trebuie cosită lucerna, că în grădini au răsărit zarzavaturile şi, totuşi, ne temem de îngheţ, ne temem de secetă, ca să nu mai vorbim de potoape, de grindină, de inundaţii şi alte nenorociri. Rămân atâtea locuri nemuncite, fiindcă ne e teamă de eşec, de pagubă. Ne lipsesc posibilităţile economice, e drept, dar ne lipseşte şi speranţa în Dumnezeu. Mulţi dintre noi nu avem convingerea fermă că la cârma lumii este un navigator atotputernic, care ştie totul şi pentru care nimic nu e cu neputinţă. Ne comportăm de cele mai multe ori parcă am fi ai nimănui, copii orfani, fără busolă, fără perspective. La fiecare pas avem prilejul să ne alungăm îndoielile şi în locul lor să ni se instaleze convingerea fermă în puterea şi în grija lui Dumnezeu, dar nu suntem interesaţi de aceasta. Câţi dintre noi mai avem răgazul să privim cerul senin dintr-o noapte de aprilie sau de mai? Mari înţelepţi ai lumii şi-au recăpătat credinţa numai admirând cerul, cu frumuseţea, armonia, cu măreţia lui. Mai bine preferăm să ne uităm la nu ştiu ce tâmpenie de doi bani transmisă de un post de televiziune de cartier, decât să admirăm creaţia lui Dumnezeu! Păcat! Ne-am reîmprospăta forţele, speranţele şi încrederea în Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate cele din jurul nostru şi pe noi înşine. Am trăi într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu. De multe ori am impresia că suntem nişte oameni deconectaţi de la sursa supremă de energie şi de viaţă. Vezi atâta tristeţe, atâtea feţe încruntate, stafidite, gălbejite, fără puterea de a zâmbi, de a se bucura!

Nu mai ştim să ne bucurăm de o Sărbătoare! Viaţa a devenit monotonă pentru mulţi. Nimic nu le mai marchează existenţa decât  grija de ce vor mânca şi cât vor câştiga. Desigur, şi acestea sunt necesare, dar e păcat să ne lipsim de bucuria sărbătorilor.

Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU-BARDA

Anunțuri