MONITOR CULTURAL * on-line

~Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Presa Bisericească în pericol?“

Folosesc din nou  această ,,mică tribună”, pentru a semnala o situaţie, care  mi se  pare  a nu fi de folos Bisericii noastre. Mă refer la anumite publicaţii centrale şi eparhiale. Înainte de 1989, cenzura supraveghea totul cu lupa. Trebuiau făcute planuri editoriale, în care eparhiile să prezinte cu mult înainte listele cărţilor , revistelor, calendarelor, pliantelor etc., pe care intenţionau să le publice. În aceste liste se intervenea cu brutalitate şi multe, foarte multe erau tăiate, sub pretextul lipsei de  hârtie. Cele care erau aprobate, erau pregătire de tipar  cu o grijă imensă. Manuscrisele cărţilor , revistelor şi celorlalte materiale propuse pentru publicare se cloceau la Departamentul Cultelor  cel puţin un an. De multe ori erau trimise înapoi eparhiilor să fie revăzute, modificate, anulate. Fiecare pagină ieşită de la cenzură trebuia să aibă celebra ştampilă ,,B.T.”, adică ,,bun de tipar”. Fără această ştampilă nici nu te băga în seamă la tipografie. Mai exista şi o altă formă de cenzură, care se făcea în interiorul eparhiei care publica o revistă, spre exemplu. În conţinutul revistei se introduceau multe materiale inutile, pe care nu le citea nimeni: reportaje  privind vizitele unor ierarhi în ţară şi străinătate, reportaje de la sfinţiri  de biserici şi mânăstiri, de la alegeri, hirotonii, instalări şi funeralii  de ierarhi, de la  diferite întâlniri ale ierarhilor cu tot felul de  personaje din ţară sau din străinătate. Se mai introduceau ,,agendele de lucru” ale ierarhilor, conţinutul felicitărilor de la Crăciun şi de la Paşti primite de către ierarhi etc. Uneori acestea erau date cu lux de amănunte. Nu era o noutate ca să citeşti un reportaj, din care să afli ce s-a servit la o masă, cu ce instrumente au servit mesenii cutare mâncărică, cine mai era acolo, ce-a mai zis fiecare. Desigur, toate sunt bune, frumoase şi plăcute, dar acestea s-ar fi putut foarte bine rezuma în două-trei pagini sau chiar mai puţin, lăsând locul unor studii, articole, recenzii etc. cu adevărat valoroase. Să mai adăugăm la acele materiale altele care priveau activitatea ,,conducătorului iubit” al ţării, vizitele şi întâlnirile lui,  epocalele realizări etc. Toate acestea  ,,confiscau” uneori  până la 90% din numărul de pagini al unei reviste. Mai rămânea loc în unele reviste pentru două-trei recenzii!  Răsfoiţi, spre exemplu, revista ,,Biserica Ortodoxă Română” de dinainte de 1989. Acelaşi lucru se petrecea şi cu revistele eparhiale din provincie. Abonamentele erau  obligatorii pentru fiecare parohie şi mânăstire, uneori şi pentru preoţi, aşa că în publicaţiile respective se putea scrie orice, fiindcă ,,cititorii” cu siguranţă că le ,,înghiţeau”.

A venit Revoluţia şi credeam că lucrurile vor intra pe făgaşul normalităţii. Au apărut, din fericire, numeroase reviste, gazete, chiar ziare la unele eparhii scrise şi pe înţelesul şi gustul cititorilor. Unele au fost destinate din start unor categorii de vârstă sau chiar unor stări sociale şi acestea au avut succes. Multe au făcut adevărată epocă.  Cenzura statului a dispărut. A rămas, din păcate, cenzura internă a publicaţiilor noastre. Mă refer iar la acele materiale menţionate mai sus, care au continuat să fie introduse în revistele de bază ale Bisericii. Unele reviste  importante şi-au micşorat numărul de apariţii. Spre exemplu, revista ,,Biserica Ortodoxă Română” apărea înainte de război şi în 12 numere pe an; de la război încoace a apărut în şase numere, pentru ca acum să apară şi în … două numere. Mai mult, unele reviste , sub pretextul că  ridică nivelul calităţii, au adoptat un vocabular savant, pe care nu-l înţeleg decât doar câţiva iniţiaţi. Citiţi, spre exemplu, dacă puteţi, ,,Vestitorul Ortodoxiei”. În afară de rubrica de Liturgică a Părintelui Necula, mă îndoiesc că veţi mai alege şi altceva. Abonamentele fiind obligatorii, nu interesează pe nimeni dacă materialele publicare sunt sau nu digerate de cititor…!    Cui foloseşte, oare?  Credincioşilor? Nu! Bisericii? Nici atât!

Cred că dacă ar dispărea abonamentele obligatorii şi publicaţiile respective s-ar confrunta cu piaţa şi ar ,,trăi” numai din vânzări, cele mai multe ar dispărea. Ar trebui să lase locul celor cu adevărat gustate şi căutate de cititori. Redacţiile ar trebui să – şi angajeze oameni capabili să scrie cu adevărat pentru public, o presă vie, formatoare de conştiinţe, o presă care să facă, într-adevăr, apostolat într-o lume tot mai înstrăinată de Dumnezeu, tot mai secularizată.  Şi cred că, la urma-urmei, aceasta este misiunea unei prese bisericeşti.

ALEXANDRU STANCIULESCU -BARDA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s