MONITOR CULTURAL * on-line

~Anastasia Dumitru: „Sărbătoarea limbii române la Constanţa“

Invitat Măria Sa, Poetul, patriarhul limbii române, Grigore Vieru
Nu mai cunosc un alt popor care să  lupte atâta timp pentru reîntregire, iar limba să fie scut de rezistenţă şi să aibă o zi dedicată ei, anume 31 August –Ziua Naţională a Limbii Române în Republica Moldova.

Limba Română este icoana sufletului nostru, Poetul este patriarhul ei, ,,Lacrima lui Eminescu”, după cum afirmă Grigore Vieru. În această limbă strigăm noi către Tine, Doamne!”
În data de 24 august 2008, la mal de mare, sub pavăza eternităţii pentru ,,Acum şi în veac” a fost invitat sfântul limbii române,  Grigore Vieru, care mărturisea cu lacrimi în ochi ,,nu ştiu dacă voi apuca 75 de ani, dar consider sărbătoarea de la Constanţa, mai precis, de la Eforie Sud, de la hotelul Hora, omagiul meu”.

Reîntâlnirea mea cu poetul pe care nu-l mai văzusem din 1988, de când luptam pentru renaşterea spirituală, pentru limba română cu grafie latină, nu a fost întâmplătoare. Îi mulţumesc poetei Emilia Dabu, director al revistei de cultură Solteris pentru invitaţia de a o însoţi în acea seară frumoasă la întâlnirea cu poetul pe care îl iubesc de mică. Dintre cei prezenţi la deosebitul eveniment enumerăm pe membrii Uniunii Scriirorilor din România, Costache Tudor, psiholog, director al revistei Agora, preşedinte al Fundaţiei Culturale ,,Sorin Tudor”, pe scriitorul, realizatorul de emisiuni, pe directorul revistelor Jurnal pentru adolescenţi şi Constanţa. Jurnal de cultură, Iulian Talianu şi, nu în ultimul rând, pe cele două poete surori Emilia şi Marcela Dabu, sufletul revistei de la Mangalia Solteris, Carmen Aldea Vlad, nelipsită din viaţa culturală constănţeană; şi Maria Vidiş, basarabeancă, managerul restaurantului ,,O seară la Constanţa”, care a venit cu lăutarii săi pentru a-i aminti poetului de muzica bună şi de mâncarea de acasă. Elevii coregrafului Iurie Bradiş, clasaţi pe locul 30 în lume, (de altfel, unul dintre ei, elev al liceului nostru, ,,L.Blaga”, unde sunt profesoară) i-au dansat poetului. Atmosfera a fost superbă. Toţi au vorbit de Poet la superlativ. Copiii i-au recitat, Fuego i-a cântat. Eu, însă am tăcut şi am ascultat pentru că aveam prea multe de spus. I-am oferit maiestrului cele două cărţi ale mele pentru copii şi o poezie închinată lui. I-aş mai fi spus o poveste. Nu am avut curaj, sunt prea mică pentru a adormi cu poveştile mele pe oamenii mari. Acum, totuşi îndrăznesc să-i spun povestea.

Povestea mea începe aşa. Îl iubesc pe Grigore Vieru, îl cunosc de o viaţă. S-a născut cu 38 de ani mai devreme decât mine. Mi-a vegheat părinteşte copilăria rămasă la Pănăşeşti, Străşeni, o bucăţică a Basarabiei, numită de poet ,,copil înfăşurat în sârmă ghimpată!” Acolo, odată cu pruncia mea, a rămas Maria, măicuţa-mi, adică ,,începutul tuturor începuturilor”, cum scria sărbătoritul nostru. Acolo mi-au rămas rădăcinile, începuturile. Apoi am venit aici, în România ,,în ţara plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe”, citez tot pe tatăl meu, Gr. Vieru.

Părinte, primele poezii învăţate de mine, pe lângă rugăciuni, au fost şi poeziile Măriei Tale cele din Abecedar, Abinuţa, Făt-frumos curcubeul, Mulţumim pentru pace, Buna ziua, fulgilor. Atunci aveam vreo zece anişori, îţi mai aminteşti? Atunci eram fulgi acum avem zăpadă multă pe creştet.

Ambii ne-am născut în secolul XX. În 1973, în mai eu eram la maternitate, doar cu mama Maria, tu cu Mama- România şi cu toţi redactorii revistei Secolul XX: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, I. Olteanu, Geo Şerban, T. Nicolescu. Mama se ruga pentru noi. Visul era împlinit: ,,Unii şi-au dorit să ajungă în cosmos”, noi lângă mama: eu- pe pământ, să mă nasc, tu -să renaşti, ,,să treci Prutul”. În 1974 tu treceai Prutul, vizitai Transilvania, eu treceam pragul casei părinteşti de-a buşelea, învăţam să merg şi să vorbesc limba mamei. Am stat aproape de mama, mâna ei ne-a alinat. Aşa am învăţat în 1975 eu, să spun ,,mama”, tu să o cânţi în volumul ,,Mama.” Aşa o cânţi pe măicuţă ,,Mama, /Tu eşti patria mea…Mama,/ Tu eşti patria mea!”.

În 1980 ambii o venerăm, ambii spuneam ,,Fiindcă o iubesc”, măicuţa ne zicea ,,Să creşti mare” şi aşa continuă povestea cu ,,Cele mai frumoase poezii” (1981). În 1983 începea ,,Taina care mă apără” şi ,,Un secol grăbit”.

Poate că din prea mare iubire a ta pentru noi, copiii, de atunci şi de totdeauna, a venit în 1988 şi cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii Diploma de Onoare ,,Andersen”. În 1989 părinte, Vieru te întrebai în placheta de versuri, cântece, aforisme ,,Cine crede?”. Am răspuns: ,,Eu cred” şi am citit mai departe.

Aşa a trecut timpul, noi am citit, ne-am făcut mari, tu ai scris, te-ai făcut înţelept. Am crescut cu volumele tale. În 1990 am trecut graniţele Moldovei împreună cu primii studenţi basarabeni, (deşi am jurat într-o poezie premiată la concursul ,,Florile dalbe”, de la Chişinău că nu mă voi îndepărta de locurile natale, nu consider că m-am îndepărtat, din contra, m-am apropiat, Mama m-a înfiat). Aşa am trecut Prutul ,,podul de flori”  pentru a ne convinge că  ,,Frumoasă-i limba noastră”.

În 1990 eu am ajuns studentă la Constanţa, unde am fost constanta iubitoare a poeziei şi a limbii; tu- membru al comisiei de stat pentru problemele limbii. Era anul 1991, ambilor ne-a fost greu, dar …,,Am ştiut că Hristos nu are nicio vină.”

În 1992 luptam din răsputeri să răsărim, eu printre studenţii români, tu prin cântecul limbii române ,,Răsai”, alături de Doina şi Ion Aldea Teodorovici (din păcate, cei doi cântăreţi au răsărit ca stelele pe cer). Ai tot recitat versuri la Chişinău, la Bucureşti, ai tot cântat, inclusiv la casa de discuri de la Moscova ,,Cântece”, încât în 1993 eşti ales membru corespondent al Academiei Române pentru o perpetuă ,,Curăţire a fântânii”(volum apărut la Porto Franco), care este limba română. (Eu 15 ani mai târziu, în 2008, tot la  Porto Franco aveam să scriu Ecouri ale lui Eminescu în muzică şi artele plastice, eseu premiat la concursul naţional Porni Liuceafărul). Iată că ambii cântăm şi curăţăm graiul român ,,ruginit de multă vreme”.

În 1994, ambii departe de mama, ce dor ne era de ea, de Patria-Mama,  eu  obosită de drumuri, tu neadormit, prins între sârmă ghimpată, trăiam într-o continuă ,,Rugăciune pentru mama”.

În 1995 eu terminam facultatea de litere, Facultatea de Filologie şi Istorie ( ca şi tine), tu o terminaseşi demult, încă din 1958, ai absolvit Institutul Pedagogic ,,Ion Creangă” din Chişinău.

O, Doamne, câte avem în comun. Suntem legaţi prin  Legământul faţă de Eminescu, pentru că ,,Ne-am ales cu domnul Eminescu, Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastra- Eminescu”, pentru că ,,Suntem în cuvânt şi-n toate,/ Floare de latinitate” şi îl chemăm pe ,,Eminescu sa ne judece!” Avem legământ deoarece avem ,,Trei culori şi-o singură iubire/ Românească,/ Trei culori şi-o singură vorbire/ Românească!/ Trei culori şi-o singură credinţă/ Românească,/ Trei culori şi-o singură fiinţă Românească!” Şi tu, mai înainte, eu de curând am promis Luceafărului că îl vom citi. (Eu am scris poezii şi articole despre Geniul poeziei româneşti, Eminescu: Odă lui, Poetului, Eminescu vs postmoderniştii în Amurg sentimental; Eminescu şi legea valorilor în Tribuna învăţământului, Eminescu şi Blaga în revista Emel; Eminescu in memoriam în Nelinişti metafizice).

Ambii ne iubim limba, nu doar că am absolvit filologia, ci trăim întru şi pentru ea. Părinte, tu ai scris oda limbii pe care o ştiu de mică, Frumoasa-i limba noastră: ,,Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag si cu mirare/ Ascultă limba noastră/ De-ar spune şi cuvinte / Când cântă la fereastră,/ Ea le-ar lua, ştiu bine, /Din, sfânta, limba noastră.”

De asemenea, exişti pentru a ne îndemna ,,Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă/Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă/ Prin limbă şi prin carte!”  Salvarea este prin limbă pentru că în poezia În limba ta scriai ,,În aceeaşi limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă/ Râde un pământ./ Ci doar în limba ta/ Durerea poţi s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ In limba ta/ Ţi-e dor de mama,/Şi vinul e mai vin, /Şi prânzul e mai prânz./ Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur/ Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi/ Nici plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia/ Şi nici cânta,/ Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atunce/ Tot în limba ta”. Ambii o iubim, ştiind că ,,întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române”, avem acceaşi Profesiune, şi eu ,,Ostenesc în ocna cuvintelor”.

Părinte Grigore, ne aduci aminte în Cântare scrisului nostru cine suntem ,,Vin din munţii latiniei, Deci, şi scrisul mi-i latin!”, iar în poezia ,,Basarabie!” ne spui depre destinul nostru, al basarabenilor, ,,Încâlcită-ţi este viaţa/, Basarabie! /Ca grâul ce-l bate gheaţa, /Basarabie!”. Ne aduci aminte prin versurile tale şi prin cântecul lui Fuego (Paul Surugiu) să nu ne vindem rădăcinele ,,Casa părintească nu se vinde,/ Nu se vinde pragul părintesc./ Din atâtea lucruri dragi şi sfinte/ Ochii mamei înca ne privesc”.

Spui asta pentru că în poezia ,,Of, Italie” descrii soarta pribeagului ,,Foaie verde şi-o lalea,/ N-am crezut s-ajung cândva/ Tocmai în Italia,/ Să las ţărişoara mea; /Of, Italie!/ Lăsai casa şi plecai/, Şi plecai din plai în plai, /Câştig mult n-am bucurii,/ Că mi-i dor de-ai mei copii, /Câştig bine, voia-i rea,/ Că mi-i dor de casa mea/Şi mi-i dor de satul meu.” Cât adevăr!

Sunt sigură, îţi vom urma sfatul ,,Reaprindeţi candela-n căscioare/ Lângă busuiocul cel mereu/ Degerat la mâini şi la picioare,/ Se întoarce-acasă Dumnezeu.” În secolul trecut românii erau trimişi forţat la muncă în Siberia, azi, în veacul acesta pleacă singuri, de bună voie în Italia. Slugi la două imperii: ,,Doamne Cel din slăvile creştine,/ Ce păcate oare-am săvârşit!?”, te întrebai, maiestre.

Cu toate vitregiile destinului, trecem graniţe, venim înapoi la mama şi completăm Formularul pentru că: ,,Am numai mamă, iar ocupaţia ei? -Aşteaptă”, ne întoarcem la şi în ,,Limba noastră cea română” şi spunem ,,Sărut vatra şi-al ei nume/ Care veşnic ne adună,/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastra cea română./ Cânt a Patriei fiinţă/ Şi-a ei rodnică ţărâna/ Ce-a născut în suferinţă/ Limba noastra cea română./ Pre pământ străvechi şi magic./ Numai dânsa ni-i stăpână:/ Limba neamului meu dacic,/ Limba noastră cea română./ În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/ Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română/.”

Ambii venim acasă în zi de sărbătoare, ne întoarcem de Crăciun sau de Înviere, toţi ne întoarcem odată la lucrurile sfinte, la iarba de acasă…căci iarbă vom ajunge. E bine că mai sunt mănăstiri, ele ne mai salvează, venim ,,La mănăstirea cea Căpriană”: ,,Bate un clopot în zi de duminică/ La Căpriana rană pe rană,/ Rană pe rană în taină se vindecă./…Bate frumos un clopot,/ Bate un clopot/ Al invierii şi-al bunei vestiri!/ Vine din cer un şopot,/ Vine un şopot/ Si mă ridică din mari pustiiri!”

Si tu, părinte, Grigore, Măria Ta, scriitorul şi eu, fiica- cititorul, ambii sperăm, ştim …vine Învierea. În autograful dat mie pe cartea dumitale ,,Acum şi în veac”, mi-ai scris ,,Surorii noastre, Nastasia Dumitru, să ştiţi că dacă nu aş fi avut acest reazăm moral aici în Ţară, mă prăbuşeam demult. Vă mulţumesc.” Semnat Gr. Vieru, 24 august 2008.” Eu îţi mulţumesc, Părinte Grigore. Tu mă ai pe mine ,,reazăm”, eu te am pe tine şi amândoi pe Dumnezeu. Ne rugăm pentru ţară, pentru mamă, pentru limbă. Limba română ambii am învăţat-o de la mamă, prin cântec de leagăn şi  prin rugăciune.

Părinte, Grigore Vieru, ,,Acum şi în Veac” am un ,,Legământ” aşa cum ai Dumneta faţă de Eminescu şi  îl respect pentru că ,,Stiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsârit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale./ Am s-ajung atunce, poate,/ La mijlocul ei aproape./ Ci să nu inchideţi cartea/ Ca pe recile-mi pleoape./S -o lăsaţi aşa deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ Ce n-a reuşit nici tata.” Poezie care cu multă emoţie şi lacrimi în ochi ai recitat-o la Constanţa, în cadrul emisiunii Familia Favorit.

Părinte, Grigore Vieru, ,,poet de pe Golgota Basarabiei”, patriarhul limbii române, ,,Acum şi în Veac” îţi promit că am să strig asemeni Ţie ,,SALVAŢI-VĂ PRIN LIMBĂ!” pentru că în sufletul nostru, prin limba română răsare Dumnezeu şi picură lumină. Ce frumos ai scris!: ,,Mama mea viaţa-ntreagă,/ Stând la masă, ea şi eu,/ Se aşază între mine/ Şi Preabunul Dumnezeu./ Oh, şi crede-aşa într-însul,/ Ca-n albastru văzul ei/ Chipul lui de pe icoană/ Se străvede sub scântei”.

Aşa a început povestea mea, din copilărie până acum. Acum eu sunt la mal de mare scriu despre limba română, tu, părinte, grăbit ai plecat la Chişinău, sub poala codrilor Moldovei pentru a sărbători limba română. Nu mai cunosc un alt stat care să se lupte atât pentru limbă, iar limba să fie scut de rezistenţă şi să aibă o zi dedicată ei, anume 31 august –Ziua Naţională a Limbii Române. Trebuia să fiu şi eu acolo, alături de voi, am fost invitată la Căinari, la poetul Alexe Mateevici pentru a omagia limba, pentru a ne aminti că ,,Limba noastră-i o comoară” şi pentru a vorbi despre ea copiilor la Ziua Cunoştinţelor, când se deschide anul şcolar. Urma să ajungem şi la mănăstiri. Colegii mei, membri ai  Asociaţiei Culturale Pro-Basarabia şi Bucovina au plecat. Acum când eu scriu, când ostenesc în ocna cuvintelor; ei sunt pe drum spre casa poetului-preot, Alexe Mateeevici, un alt patriarh al limbii române. Am rămas acasă, îmi învăţ coplilul limba maternă, legământul e făcut, e miez de noapte, cartea e deschisă: ,,S-o lăsaţi aşa deschisă/, Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ Ce n-a reuşit nici tata.”

Să lăsaţi cartea deschisă pentru că ,,limba română este patria mea”, este comoara din suflet pe care o preţuiesc şi vă preţuiesc pe toţi, fraţi de pe ambele maluri de Prut. Nici eu nu ştiu dacă voi apuca 75 de ani, dar ştiu că toţi vom fi cândva ţărână, ,,fir de iarbă, mai simplu nu pot fi”, scria Gr. Vieru, de aceea mă rog, de voi, cei mici să învăţaţi limba.  Cred cu multă convingere că, sărbătorind graiul român, îi veţi pe omagia pe toţi străbunii de la Văcăreşti încoace, care scriau ,,Las vouă moştenire/ Creşterea limbii româneşti/ Şi a patriei cinstire” îl veţi omagia pe Măria Sa, Poetul: pe Eminescu, pe G. Coşbuc, pe O. Goga, pe A. Mateevici, pe T. Arghezi, pe L. Blaga, pe N. Stănescu, dar şi pe ceilalţi care încă mai luptă pentru limbă, pe Grigore Vieru, pe N. Dabija, Acum şi în veac pentru că ei sunt Limba Română, icoana din sufletului nostru, ,,Lacrima lui Eminescu”, după cum afirmă G. Vieru.  Aşa ,,Strigăm noi Către Tine, Doamne!”.
ANASTASIA DUMITRU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s