MONITOR CULTURAL * on-line

~Andreea Rodica Ardelean: „Multiplele faţete ale iubirii -abordare din perspectiva psihologiei transpersonale“

,,Despre iubire vorbeşte nu numai istoria fiecărui om, ci şi tot ce ne înconjoară, pentru că, aşa cum observă Nietzsche, lucrurile sunt încopcicate, împletite, îndrăgostite…” (Anca Munteanu)

Iubirea este izvorul şi axa lumii noastre interioare şi exterioare, puntea dintre acestea, precum şi suportul vieţii, la orice vârstă, începând cu penumbra uterină şi sfârşind printre frisoanele senectuţii. Din acest motiv, şi din multe altele, un grav blestem indian sună astfel: fie ca tu să uiţi numele iubitei tale. Dar de ce iubirea este calificată ca una din esenţele umane? Există multiple cauze, dar vorbind acum din perspectiva psihologiei transpersonale, cauza primordială este aceea că, fără iubire, rugăciune şi meditaţie rămânem înămoliţi în lumea cea de jos şi nu ne putem înălţa, pentru a descoperi sensul liturgic al vieţii.

Iubirea trebuie învăţată ca pe cea mai subtilă artă, însă se dobândeşte doar prin experienţă directă. Acest adevăr este atât de bine ilustrat în celebra parabolă a lui Osho: ,,Se spune că un tânăr vine la un bătrân înţelept cu rugămintea de a-l ajuta să descopere calea spre Dumnezeu. Atunci ascetul îl întreabă:

Ai iubit vreodată pe cineva?

-Nu, nu sunt vinovat de un lucru atât de trivial. Nu am căzut niciodată atât de jos: vreau să-l realizez pe Dumnezeu.

-Atunci va trebui să mă scuzi. Te rog să te duci la altcineva. Experienţa mea îmi spune că dacă ai fi iubit pe cineva, pe oricine, dacă ai fi avut o licărire a iubirii, atunci aş fi putut să o ajut să crească, să se dezvolte, probabil să ajungă la Dumnezeu. Dar dacă nu ai iubit niciodată, atunci nu ai nici o sămanţă care să poată creşte ca un copac. Du-te şi întreabă pe altcineva. Prietene, în absenţa iubirii, eu nu văd nici o poartă spre Dumnezeu.”

Încercând să descifrăm esenţa enigmei versatile care este iubirea, se poate observa că omul occidental, deşi deţine în portofoliul său lingvistic un nume pentru fiecare tip de automobile, are însă un singur termen pentru a iubi. De aceea, am ales ca în acest scurt articol să analizez succint, principalele forme ale iubirii, din perspectivă transpersonalistă. Pentru aceasta, am recurs la un ghid de excepţie, şi anume la lucrarea lui Marc Alain Descamps, Iubirea transpersonală (Paris, 1989, Ed. Trismegiste).

Iubirea canibalică este prima formă, o formă instinctivă, pe care individul o cunoaşte din timpul alăptatului, pentru că, prin intermediul laptelui matern, copilul încorporează ceva din trupul mamei sale. Conotaţia orală a acestui tip de iubire este evidentă. Din păcate, dragostea canibalică se conservă uneori şi după înţărcare, astfel încât, pentru acele persoane, ,,a iubi” se confundă cu ,,a mânca”. Individul în cauză îşi iubeşte partenerul într-un stil, să-i zicem, uşor … gastronomic, de pildă, ca pe o bucată de ciocolată pe care doreşte să o devoreze. Este vorba, prin urmare, de o iubire antropofagă ce uneori alimentează declaraţia : te-aş mînca!

Iubirea închisoare se referă la regatul posesivităţii în cadrul unei relaţii, în care fuziunea merge atât de departe, încât vrea să anuleze parcă identitatea celuilalt, precum şi independenţa acestuia. Astfel, poate lua naştere un totalitarism sufocant, când individul vrea să ştie totul, permanent, despre celălalt, douazeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, să îl controleze neîncetat, să îşi petreacă împreună şi numai împreună cele douăzeci şi patru de ore ale fiecărei zile, fără nici o posibilitate de evadare printr-un program separat. În esenţa ei, această iubire fagocitoză evocă dorinţa nostalgică de regresie intrauterină, de fuziune cu mama. Deşi, la începutul unei relaţii, o astfel de iubire încântă, mai târziu poate deveni paralizantă pentru că te simţi ca într-o ,,închisoare insalubră”(Anca Munteanu, Jurnalul de Psihologie Transpersonală, mai, 2003).

Iubirea sado – masochistă: acest tip de iubire caută suferinţa, relaţia fiind impregnată cu ură. De aceea, se concretizează prin maltratări mentale şi fizice, existând întotdeauna în astfel de cupluri un stăpîn şi un sclav, un sadic şi un supus. Unele femei, animate în sipetul lor lăuntric de tendinţe masochiste, practică, sub masca unei devoţiuni imense, o iubire carpetă, comportându-se ca un covor pe care doritorul îşi poate liniştit şterge picioarele. După opinia lui Marc Alain Descamps, o anume sclipire de iubire masochistă poate fi detectată şi în vieţile sfinţilor, ceea ce înseamnă că existenţa acestora nu este întotdeauna de o puritate desăvârşită, fiind cangrenată de flagelarea trupului.

Iubirea oedipiană. Există situaţii când, fantasma lui Oedip nu se disipează la vreme, aşa încât unele fete continuă să-şi iubească exclusiv tatăl sau caută în celălalt imaginea – copie cât mai perfectă a tatălui, iar unii băieţi îşi iubesc exclusiv mama. Apar şi cazuri când însăşi vocaţia religioasă ia naştere din dragostea oedipiană, sub masca iubirii faţă de Biserică, ascunzându-se refulată, dragostea faţă de mamă. A nu se uita că toate aceste procese sunt inconştiente!!!

Iubirea narcisică sau captivă: această formă de dragoste apare atunci când de fapt, ne iubim doar pe noi, celălalt având rolul unei oglinzi pentru noi, fiind vorba, aşadar, de o iubire acaparatoare. În realitate, dragostea adevărată nu se negociază! Multe femei cad în capcana unei iubiri – repaus: dacă mă iubeşte, mă iubeşte oricât de neglijent aş arăta. Iar dacă într-o zi nici un bărbat nu va mai putea fi atras de farmecul acestor femei, un patruped, de exemplu, poate înlocui partenerul absent – în psihologie, acesta se numeşte obiect tranziţional (Anca Munteanu, Jurnalul de Psihologie Transpersonală, mai, 2003).

În urma acestui scurt periplu în lumea tipurilor de iubire, atmosfera care se naşte este una deloc plăcută şi securizantă, deoarece fiecare dintre noi se regăsesşte, mai mult sau mai puţin, în una din aceste modalităţi de a iubi. De aceea nu ne putem consola  cu aceste surogate afective, trebuie să ne folosim elanul vital şi  spiritual pentru a ucenici un alt fel de iubire, care ne poartă dincolo de toate aceste iubiri. O cale regală spre această alchimie interioară sunt basmele, poveştile, legendele şi miturile din literatură, prin care inconştientul arhetipal dezvăluie învăţături adînci. O altă modalitate este oferită de psihanaliză, care cheamă la sublimarea şi purificarea pasiunilor. Şi acum ne punem întrebarea: ,,Este oare posibilă metamorfoza iubirilor noastre?” Aşa cum observă Osho, suntem atraşi de celălalt sex deoarece această deschidere ascunde, în fond, atracţia faţă de transcendent. Orice om simplu, fară cultură şi fără să fi luat contact cu ceea ce înseamnă transpersonalul a luat contact cu licărirea transcendenţei în timpul orgasmului sexual, acea stare de mică moarte când eul dispare şi clepsidra timpului se opreşte.

Natura a deschis o poartă spre spiritualitate prin sexualitatea umană, dar societatea a închis această poartă, trivializînd-o. Răul se întoarce asupra noastră, deoarece reprimând energia sexuală prin prejudecată şi false pudori, devenim, inconştient, robii ei. Soluţia este transcendenţa ei, sublimarea, înţelegerea că sexul nu este o simplă experienţă epidermică sau o mecanică a trupului, cum prof. dr. Anca Munteanu spunea. Şi pentru că iubirea erotică este cea mai perisabilă şi cea mai fragilă dintre iubiri, ea nu reprezintă decât seducătorul ţărm din care priveşti orizontul. Pasul următor este să ne deschidem larg sufletul şi să iubim, pur şi simplu, fară expectaţii, fără iluzii şi condiţionări, tot ce ne înconjoară: păsari, arbori, stele, pietre şi duşmani, întreg universul. Apoi, după ce am îmbrăţişat toate aceste semne ale Marelui Anonim, cum Blaga îl numea, să ne întoarcem spre noi înşine, în amfora tainică a Sinelui şi în vraja iubirii faţă de sine – căci şi Dumnezeu consideră esenţială iubirea de sine ca premisă pentru iubirea Universului.

Astfel, vom înţelege că Sinele Divin este simultan cu Sinele fiecăruia, precum şi a tuturor vieţuitoarelor lumii. Aşa cum Victor Hugo spunea, ,,un singur spectacol e mai grandios ca marea şi acela e cerul, un singur spectacol e mai grandios ca cerul şi acela e înlăuntrul sufletului.” 

ANDREEA RODICA ARDELEAN

Anunțuri