MONITOR CULTURAL * on-line

~Aurel Anghel: „Hârşova, un oraş văzut de aproape”

Ma aflu de doua zile la hârsova în Casa profesorilor Forica si Petre –Denisu Rosca. O vizita de familie devenita traditie, prilejuita de întoarcerea acasa „pasarilor calatoare”, copiii nostri veniti în vacanta din îndepartatul Shanghai unde locuiesc, muncesc si învata de câtiva ani.

Sunt si ei „români de-AI nostri plecati”, o parte din sufletul meu calator zilnic peste mari si tari.

Pe aici, prin acest stravechi oras îmbratisat de Dunare, trec zilnic mii de masini spre mare. La prima vedere, calatorul grabit nu are nici un motiv sa faca popas. Ce sa vezi într-un târg prafuit vara , cu câteva blocuri în partea centrala, cu un mic parc si o fântâna arteziana cu un peste mare , simbol mai recent al orasului. Impresia târgului în care”nu se întâmpla nimic „, te învaluie si te pacaleste.

Vin aici de câtiva ani .Cu fiecare vizita, cu fiecare ora petrecuta în Hârsova prima impresie este uitata definitiv. În locul ei , ca într-o simeza inedita se contureaza orizontul unei asezari cu o straveche istorie, cu repere culturale inedite, cu peisaje de o tulburatoare frumusete.

Sunt gazduit în Casa profesorului Rosca Denisu-Petre si îmi aleg de fiecare data sa locuiesc în atelierul pictorului. Gasesc aici o bogatie de carti rare, teancuri cu desene, crochiuri, ebose, pensule ,culori, instrumente felurite, Dar si o adevarata colectie de undite.

Casa întreaga, un apartament de bloc este o veritabila pinacoteca, ilustrând un inedit drum al unei creatii de aproape 40 de ani: icoane pe sticla, icoane în ulei, chipuri de sfinti, scene biblice, picturi moderne, o

Lume transfigurata cu migala si talent, o creatie artistica de o valoare deosebita.

Citesc într-o carte a Floricai Cruceru, ARTELE LA MALUL MARII, EDITURA MUNTENIA, la pag.200: „Recunoscut specialist în pictura religioasa, cele peste 20 de biserici zugravite în judetele Constanta, Ilfov, Ialomita si Buzau, stau marturie, Petre Rosca este un artist complex, dupa cum opera as îl recomanda. Virtuos al picturii pe sticla- si nunumai- el lucreaza peisaje si compozitii al caror motiv principal este Dobrogea natala. Atras de peisajul schimbator al „elementelor primordiale marea, cerul, soarele, focul, cum însusi marturiseste, Dar si de „microcosmosul vietatilor marine”, pictorul alcatuieste imagini care conserva si orizontalitatea clara a stepei dobrogene. El exploreaza aspectul romantic al realului, opereaza translatari de simboluri si enunturi cu ecouri istorice si mitologice, adunându-Le în imagini cu un anume sens poetic.

Uneori stranie, ciudata, lumea compozitiilor sale pastreaza totusi cu obstinatie legatura cu realul pamântului natal, al Dobrogei, ale carui frumuseti Le aduna în „corola”picturii laice.” Text inedit.2005.

Ramas singur în atelier îmi fac o veche si „indiscreta” placere de mângâia cu privirea cartile doi stapâni AI casei, un professor de desen si o profesoara de limba româna. Sub cartea din care am citat gasesc un volum de versuri al poetului buzoian MILEA PREDA, FÂNTÂNA DIN OGLINDA, nume cunoscut din revistele literare buzoiene. Coperta cartii este o imagine cunoscuta. Un tablou din „domestica pinacoteca „semnata de Rosca Denisu- Petre, o imagine de pe o alta planeta o hora inedita a unor silfide, mirese ale cosmosului, în apropierea unui glob urias, însângerat, o imagine vazuta prin telescop, o stea rosie în prezenta unei celule, simbolul începutului vietii cu raze rasfirate ca firele unui neuron.

Pe pagina de garda citesc titlul imaginii „Cetatea Carsium”, taiat de pictor cu o linie orizontala. Pictorul corecteaza si scrie alaturi Fantasme, denumirea reala a imaginii.

-Ion Rosioru I-a dat autorului cartii o fotografie cu tabloul meu, nu MI-au cerut aprobarea…

-Ar if trebuit sa te întrebe, continui eu dialogul.

-Ei, asa e azi, IA fiecare de unde vrea si ce-I place.

-Mie îmi place mult imaginea aceasta.

-Ma bucur macar ca MI-au trimis o carte de o asemenea valoare.

Ma apuc si citesc cartea. Retin cu emotie de la pag.16 o strofa din poezia Legitimatie de taran:

Balegarul proaspat de la oi

L-am plimbat pe strada în picioare

Ca acum sa gustati si voi

Urda-dulce-a blândelor mioare.

Citesc si gândul zboara catre marele poet rus Esenin. Reverberatii din Spovedania unui derbedeu:

O, dac-ati întelege

ca fiul vostru

Este cel mai de seama poet al Rusiei!

………………………………………….

Dar în el dainuieste firea apriga de odinioara

A strengarului de la tara.

Vacile de pe firmele macelariilor din orice parte

El Le saluta de departe.

si întâlnindu-se cu birjarii prin pietele goale,

îsi aminteste mirosul de balegar al plaiurilor natale.

Pe coperta a doua Ion Rosioru noteaza:”Fântâna din oglinda”, titlu mai

Mult decât emblematic, este , în esenta ei, rodul dragostei autorului pentru marea literatura.(gasesc în carte titluri de poeme. LI_TAI_PE, BLAGA, LABIS, LEV TOLOSTOI, OMAR KAYYAM).

Citesc înfiorat si îngândurat în poezia Amprenta cuvintele poetului trecut în linistea cea fara de sfârsit:”curând voi zabovi-ntr-o floare”

Eu zabovesc în emotia acestei clipe la Hârsova câteva zile dupa ce am traversat Baraganul meu rapus în aceasta vara de o seceta cumplă, o seceta care „a ucis orice boare de vânt, ciuturile scot din fântâna pamânt”.

cu batrâna Dunare, retragând apele în senal, cu iarba rosie a dealurilor de deasupra Hârsovei, prilej de inspiratie pentru câteva tablouri, în care pictorul Petre Rosca întinde fluidul albastru, grabit sa nu-l usuce soarele.

În prima duminica urc dealul si ajung în punctul cel mai înalt la biserica. Tin de mâna pe nepotica mea Ioana adusa spre a primi sfânta împartasanie.

Ne învaluie un vânt rece, semn ca puterea vipiei îsi pregateste plecarea.

Intram în biserica chiar în clipa începerii SFINTEI LITURGHII:”Binecuvântat este Dumnul Dumnezeul nostru , acum si pururea si în vecii vecilor„ ne întâmpina glasul de bas al preotului. Batrânul dascal raspunde „Amin”, lungind neasteptat de mult raspunsul care trece prin noi ca un fir nevazut si ne pregateste sa primim cu sfintenie si credinta clipele ce vom petrece aici. Cele câteva batrâne aflate în biserica se apleaca adânc si ating cu fruntea recele mozaicului.

Îndrumata de Florica, mamia de la Hârsova, tinând în mâna o lumânare aprinsa, Ioana se apropie de altar. Ma apropii si eu de sfintele icoane, zabovesc rostind în gând o scurta rugaciune în fata Icoanei Maicii Domnului si simt doua lacrimi care pornesc fara veste alunecând pe obraji. Clipa sfânta, dar divin primit în ziua de 6 august anului 2007, la prima ora a diminetii în Hârsova, aici unde pare ca nimic deosebit nu se întâmpla. Iesim din biserica si ne întâlnim cu celalalt preot. Ne invita pentru câteva clipe in trapeza. Sunt invitat sa privesc spre peretele din fata. O noua emotie ma cuprinde. O pictura murala de 6 / 1,60 m, este o lucare cu vopseaua proaspata a artistului plastic Rosca Denisu-Petre.

Cina cea de Taina (în italiana, Il Cenacolo sau La Ultima Cena) este o pictura murala a lui Leonardo da Vinci, realizata pentru patronul sau, ducele Lodovico Sforza din Milano . Una din cele mai celebre picturi din istoria universala a artelor, se gaseste în fosta sala de mese a bisericii dominicane „Santa Maria delle Grazie” din Milano.

Opera masoara 460 x 880 cm si a fost executata în tempera si ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsa între 1494 si 1497. Pictura reprezinta scena biblica a Ultimei Cine a lui Isus Cristos, asa cum este descrisa în Evanghelia dupa Ioan (13:21), redând reactiile diferite ale Apostolilor sai, dupa ce Isus anuntase ca unul dintre discipolii sai îl va trada. Forma definitiva a fost precedata de studii amanuntite, schitele corespunzatoare s-au pastrat si se gasesc în biblioteca „Albertina” din Viena, la „Accademia” din Venetia si în „Royal Library” din castelul Windsor.

Privesc cu bucurie transfigurarea unei scene biblice, a unei picturi celebre, lucrare a unui profesor din Hârsova, cel care ieri ne învata cum sa aruncam undite în apa Dunarii.

-A fost ca la o lectie, n-am prins nici macar un peste

Ma bucur ca n-a picat nimic. Daca as fi prins trebuia sa-i curat, rosteste convingator si detasat pictorul.

Ochii lui cautau acolo frumusetile pe care avea sa ni le arate acasa, peisajele de o frumusete fara asemanare de pe malul drept al Dunarii…

iata câteva din ele din ele expuse într-un modest magazin de la parterul blocului în care locuieste:

Priviti chipul acestui om si veti vedea deplina împacare a sa cu lumea cu locul în care traieste de o viata, Hârsova, cuvânt pe care îl auzim când se dau cotele apelor Dunarii sau când trecem prin oras si rostim „am trecut de Hârsova, semn ca în mai putin de o ora vom fi la malul marii.

Între cartile lui Petrica gasesc un volum de 462 pagi ale aceleiasi autoare Florica Cluceru, ARTISTI DOBROGENI,EDITURA MUNTENIA.

Gasesc aici în ordine alfabetica 170 de slujitori ai formei si culorii, care au trait ori au stat o vreme în aceasta minunata Dobroge, iubirea cea mare a unuia din marii scriitori români Geo Bogza.

„Putine sunt locurile din Dobrogea – acest tinut încarcat de istorie – care sa prezinte o dezvoltare istorica continua, din neolitic si pâna în prezent, cum întâlnim la Hârsova.

Cercetarile arheologice au scos la iveala urme materiale care pun în lumina o convietuire neîntrerupta de comunitati umane a caror zone încep în paleoliticul superior. Cel mai bine reprezentate sunt culturile neolitice care se deruleaza aproape didactic în straturile tell-ului de la Hârsova si care reprezinta unul dintre cele mai importante centre arheologice specifice acestei perioade, nu numai din Dobrogea ci si din tara.

Desi nu la fel de bine reprezentate, culturile materiale apartinând epocii metalelor îsi fac prezenta în perimetrul orasului Hârsova prin cîteva vestigii arheologice (unelte, arme, morminte) fiind suficiente în sustinerea ipotezei unei continuitati neîntrerupte pe aceasta vatra. Creatorii acestor culturi sunt geto-dacii, stramosii directi ai poporului român, una din cele mai puternice forte politico-militare ale lumii vechi.

Întemeierea cetatilor grecesti pe malul vestic al Pontului Euxim avea sa influenteze pozitiv dezvoltarea economico – sociala a getilor din Dobrogea prin permanentul contact ce a facilitat schimburi materiale si culturale între civilizatia elena – cea mai dezvoltata în acea vreme – si cea getica în plin proces de afirmare.

Pentru Hârsova, perioada greco – elenista este reprezentata de existenta a cetatii Histria care falicita difuzarea produselor grecesti în tinuturile getice din stânga Dunarii.

Cucerirea Dobrogei de catre romani avea sa confere noi dimensiuni acestor locuri. Cu spiritul lor practic, romanii si-au dat seama înca de la început de importanta strategica a acestor locuri si, în vremea lui Traian sau poate mai devreme, a fost durata din piatra si caramida o puternica cetate fortificata, pe locul în care va fi existat mai înainte cea getica, cunoscuta sub numele de Carsium – în prezent orasul Hârsova.

Muzeul Carsium

Dascalul a mostenit dragostea pentru antichitati de la tatal sau, Ioan Cotovu, întemeietorul scolii de stat din localitate. Muzeul este deschis împreuna cu scoala la 1 mai 1904 în prezenta Regelui Carol I, a Reginei Elisabeta, Principelui Ferdinand, Principesei Maria, aflati, împreuna cu alti membri ai Familiei Regale si Guvernului, în excursie pe Dunare. Toti au semnat, cu aceasta ocazie, în „Cartea de Aur” a Muzeului Regional al Dobrogei, cum s-a numit institutia la vremea respectiva. În timpul primului razboi mondial, muzeul este distrus în întregime. Este reorganizat si inaugurat oficial, pentru a doua oara, de aceasta data în locuinta personala a directorului scolii, la 29 mai 1926, de Regele Ferdinand si Regina Maria.

În primii ani ai regimului comunist este desfiintat, piesele arheologice sunt duse la muzeul din Constanta, iar colectiile de arta, etnografica, geologica, fotografica, sunt împrastiate. Dupa 1975 a fost reluata ideea reînfiintarii muzeului de la Hârsova si pe masura ce au început cercetarile, în asezarea neolitica, în anul 1985, în necropolele, asezarea civila ori fortificatiile antice, în anii 1987 – 1989 si mai ales dupa 1993, ca urmare a cantitatii uriase de materiale arheologice de importanta exceptionala, aceasta a devenit o necesitate imperioasa.

Pentru reorganizarea muzeului, autoritatile locale au pus la dispozitie, în anul 2000, actuala cladire care a fost amenajata. Dupa încheierea lucrarilor, în anul 2005 Ministerul Culturii si Cultelor a avizat functionarea Muzeului Carsium ca sectie a Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. La 1 februarie 2006 muzeul este deschis publicului iar la 20 aprilie este inaugurat de Regele Mihai si Regina Ana. Muzeul ilustreaza, prin cele mai reprezentative descoperiri de la Hârsova si împrejurimi, dezvoltarea civilizatiei materiale si spirituale din spatiul dunarean, din neolitic pâna la începutul epocii moderne.

Sunt expuse piese cu valoare deosebita, unele prezentate în expozitii internationale sau nationale, tipice culturilor neolitice (Hamangia, Gumelnita), culturii epocii metalelor, dezvoltarii civilizatiei romane, romano-bizantine si medievale la Dunarea de Jos.

Si tot aici pictorul Rosca Denisu –Petre, un om frumos, blând, comunicativ, oferind în dreapta si în stânga tablouri, icoane , masti, lucrarile sale de o inestimabila valoare:

-Ia si masca asta, te îndeamna sincer,.

Încerci sa refuzi:

-Dar e o lucrare de valoare…ai muncit, trebuie sa recuperezi bani pe culori, pe rame…

-Bine, ia-o, îmi aduci data viitoare un pahar de vin rosu din via ta de la Cocora…

La plecare îmi pune în portbagaj o sacosa cu peste.

-Sunt pescuiti de mine, atunci când sunt singur. Pestele nu se lasa prins

cu martori.

Îl cred, îi multumesc, îi promit sa revin, sa vizitez si Muzeul Carsium despre care am auzit ca s-a deschis de curând, aici la Hârsova , prin care trecem în graba la mare.

AUREL ANGHEL

11.08.2007