MONITOR CULTURAL * on-line

~Cezar Adonis Mihalache: „Un murmur în oglindă“

În loc să se fi luat cu presa de gât, mai bine schimba DEX-ul. Aşa, ca un tătic grijuliu faţă de viitorul politic al odraslei, mai ales că de viitorul ei economic pare să se fi îngrijit din vreme, comandantul Biruinţei ar fi trebuit să pună o vorbă bună pe lângă academicieni. Poate schimbau ei două trei rânduri de pagini, deşi pentru a ţine pasul cu strâmbăturile de limbă ale mimozei ar fi fost nevoie de revizuire întrgului tom, şi aranjau ei ca „succesuri” să aibă o conotaţie mai de… succes.

Ar fi putut da o mână de ajutor şi limbii vulgare, aia în care maneliştii şi trăgătorii la măsea fac acordurile după cum le pică fesul, să demonstreze că Bubi a lui vorbeşte corect limba română. Ce dacă o face într-un dialect acordat după murmurele ei de veşnic uimită? Vorbele sirenei au ele rostul lor. Chiar dacă sunt scufundate în tainele gramaticii. Traian-Poc a preferat însă să-şi arate colţii. A franjurit pe marginea discursului copilului timid luat peste picior de rechinii de presă, s-a maimuţărit în stilul lui Becali, dar cu mai multe acorduri în frază şi, dând în freza presei cu voinţa lui de tată, voinţă exprimată prin instrumentele serviciului, a pus el ordine în topica sirenei lui cea ştirbă în vorbe.

La rându-i Elena, deşi lucrurile ar fi cerut să rămână măcar o vreme pe fundul acvariului gramatical, nu a rezistat tentaţiei de a ieşi din nou pe stânca (golaşă pentru dânsa) din mijlocul limbii române. A făcut ploşc pe stânca publică cam în aceeaşi vreme în care tăticul ei făcea trosc în maşina de suflet a poporului român. Şi dacă tăticul distrugea ultimul simbol al trecutului, bătrâna Dacie (fie şi una în haine de SRI-ist travestit!), de ce nu ar fi distrus mica sirenă şi ultima noastră speranţă de a tăcea? Mimoza a rupt însă navodul de casă în care a fost pedepsită („Elena nu mai ai voie la politică două săptămâni!”) şi precum un copil ce tocmai a luat rostul pedpesei (de fapt, un pezvenchi care îşi duce de nas părinţii) a ieşit „afară”. Afară, în curtea politicii. Şi-a dres glasul şi a concluzionat sec (aşa cum îi place lui tăticu!): „Mi-am făcut botezul!”.

Dar, vai!, minte de copil răsfăţat, tot cu gândul la burtică. În loc să-şi prezinte decolteurile prin revistele ei de „succesuri”, a aruncat harponul de amazoană a politicii. Cică experienţa trăită (adică umilirea în public) a ajutat-o să-şi facă „acel stomac de politician de care am atâta nevoie pentru a obţine cât mai multe succese pe viitor”. Să fi zis domnul preşedinte că politicienii gândesc cu stomacul? N-ar fi de mirare… Mai degrabă, însă, probabil să-i fi spus că toate trec prin stomac. Şi de aici „succesul” în logică al Elenei. E drept, trebuie să stai bine cu stomacul pentru a nu da pe afară la auzul vorbelor politice. Dar pentru asta nu trebuie să fii „politician”. Ci simplu om din popor.

Oricum, dacă tânăra crede că discursurile penibile o vor ajuta să capete experienţă, ba chiar „maturitate politică”, chiar că am încurcat-o. Nu mai scăpăm de ea. De această combinaţie fatală de duiduie blondă şi tanti Mimi la un loc. Nu va mai murmura discursuri învăţate strâmb, ci va lăsa stomacul ei de politician să-o conducă pe drumul de pe care nu vrea să se abată. Ce stânci, ce recifuri, ce bancuri de nisip? Dacă nu a eşuat tăticul cu ditamai Biruinţa, nu o să se facă nici ea praf în oglinda (retrovizoare!) a politicii.

Oglindă-oglinjoară, cine o să mai murmure oare prin ţară?!

CEZAR ADONIS MIHALACHE

Anunțuri