MONITOR CULTURAL * on-line

~Constantin Cubleşan: „Oameni Mari” de azi: Ion Hangiu

Într-o epocă dominată de stea informaţională, când toată lumea navighează pe Internet pentru a se documenta în cele mai variate domenii de activitate, în cutare sau cutare chestiune, aproape că nu-ţi vine să crezi că în urmă cu mai puţin de o jumătate de secol, trebuia să cauţi în biblioteci, zile în şir, poate luni sau chiar ani, pentru a ajunge la scopul dorit. Cineva trebuia să răscolească arhive, să sistematizeze biblioteci, să colaţioneze fişe etc. pentru a realiza dicţionare, antologii, sinteze s.a., de fapt unelte de lucru atât de necesare oricărei aprofundări, uşurând munca cercetătorului. Dar, să nu ne păcălim singuri. Situaţia a rămas, în esenţă, identică. Mijloacele de lucru s-au schimbat. Dar, şi azi, cineva caută respectivele date, respectivele informaţii, pe care le scoate de undeva şi le stochează în memoria computerelor, de unde iau drumul meridianelor lumii în beneficiul tuturor. Aşa se face că tinerii de azi utilizează tot mai puţin dicţionarele clasice, apelând la dicţionarele electronice, în dosul cărora însă stau tot nişte oameni, autori/cercetători individuali sau companii specializate în elaborarea unor asemenea unelte de lucru. Un asemenea autor de instrumente de lucru (indivudal) este şi profesorul I. Hangiu care, iată octogenera azi, se bucură de a-i fi recunoscute câteva patente esenţiale în cultur filologică românească. Pe urmele unor mari înaintaşi, alături de care numele său se aşează cu îndreptăţire (I. bianu, Nerva Hodoş, Al. Sadi-Ionescu), I. Hangiu a întocmit cărţi, cu migală şi deplină probitate profesională, toate indispensabile cunoaşterii sistematice a trecutului nostru cultural, spiritual: De la tiparniţa lui Macarie la Combinatul poligrafic (1959); Presa literară românească, Articole program de ziare şi reviste (1789-1948). Ediţie în două volume, bibliografie şi indici (1968); Bibliografia naţională retrospectivă şi progresul ştiinţelor filologice, vol. I (1977); Reviste şi curente în evoluţia literaturii române (1978); Socieăţi şi asociaţii în ştiinţa românească (1981); Centenarul concursurilor şcolare. De la „Tinerimea Română“ la Concursul „M. Eminescu“ (1885-1985), cu ilustraţii (1985); Dicţionarul presei literare româneşti (1790-1982), apărut în 1987, reluat într-o a doua ediţie, în 1996, extinzând sumarul până la 1990, iar la o atreia ediţie, din 2004, ajungând cu inventarierea până la 2000 (Lucrare premiată de Academia Română) – o carte ce nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă liceală, din nici o bibliotecă publică şi, fireşte din nici o bibliotecă personală, a profesorilor de literatură română. Iată, un palmares impresionant prin cantitatea de informaţii edunate, prin calitatea prelucrăii şi sistematizării, în beneficiul cercetătorilor de toate vârstele şi de toate orientările. El ne vorbeşte elocvent despre o vocaţie şi o dăruire exemplară a acestuia, în beneficiul cercetătorilor de toate vârstele, despre o muncă asidură, de salahorie intelectuală, care n-a fost răsplătită nici pe departe, financiar, dar a fost încununată cu dosebita recunoştinţă a celor ce beneficiază de pe urma ei. „Dinamic, întreprinzător, sociabil – îl caracterizează acad. Constantin Ciopraga – olteanul bucureşteană, a dus cu sine – de la Horezu – aspiraţia de a adăuga fondului primit dimensiuni integratoare. Iar prof. Gh. Bulgăr, vorbind despre Dicţionarul presei literare româneşti, ţine să precizeze: „…întocmit cu migală, pasiune, dârzenie în investigaţie şi bună rânduială a conţinutului atât de instructiv, merită toată preţuirea cititorului interesat de istoria dinamică a culturii naţionale, lucrarea fiind un impresionant izvor de cunoştinţe şi de detalii semnificative pentru spiritualitatea şi scrisul românesc.

I. Hangiu s-a născut la 16 februarie 1924 în comuna Horezu, judeţul Vâlcea. După terminarea claselor primare în localitatea natală, urmează o şcoală profesională (1937-1940) la Drăgăşani şi între 1942-1944 frecventează două clase la Liceul „Al. Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea, pentru ca apoi să se transfere la Sibiu, la Liceul „Gh. Lazăr“, unde îşi ia bacalaureatul, în 1946. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti (1946), în paralel frecventează doi ani la Drept, pe care îl abandonează, obţinând Licenţa în Litere în 1949. Un an este profesor la Horezu, după care ajunge în capitală, urmând a intra mai apoi în redacţia Editurii Politice, până în 1958, când se transferă la Editura Didactică şi Pedagogică, în calitate de şef al redacţiei de manuale pentru limba şi literatura română. În 1966 se transferă la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, devenind ulterior secretar al Comisiei de Ştiinţe Sociale şi Umaniste. În 1968 îşi ia doctoratul în ştiinţe filologice cu teza: Sămănătorul (geneză, ideologie, reprezentanţi). În 1971 este ales secretar al Societăţii de Ştiinţe Filologice. De-atunci înainte, viaţa sa se confundă cu viaţa acestei Societăţi, pe care a animat-o şi a însufleţit-o cu iniţiative dintre cele mai nobile, cu pasiune şi un devotament întru totul exemplar, timp de un sfert de sdecol perioadă în care a realizat 97 de numere ale revistei Limba şi literatura română şi alte 17 volume ale Buletinului Societăţii de Ştiinţe Fiologice. Societatea de Ştiinţe Filologice a fost pentru noi – spune acad. Gabriel Ştrempel – nepreţuit sprijin moral (…) Prof. dr. I. Hangiu, secretarul Societăţii n-a încetat o clipă să se încurajeze şi să ne îndemne la finisarea întregii opere. Prin simpozioane, mese rotunde, sesiuni de comunicări, din care n-au lipsit subiectele legate de importanţa bibliografiilor şi în primul rând a Bibliografiei romîneşti moderne, a menţinut mereu treaz interesul în rândul publicului de specialitate pentru operă şi a contribuit afectiv la mobilizarea forţelor noastre.“

La împlinirea celor opt decenii de viaţă, profesorului I. Hangiu i-a fost consacrat un amplu volum omagial (I. Hangiu la 80 de ani. O viaţă închinată şcolii şi presei româneşti, Bucureşti, 2005, 420 p.) în care, pe lângă obişnuitele date bio-bibliografice, se întâlnesc o serie de calde evocări, articole şi intervenţii exegetice privind opera sa, semnate de personalităţi distincte ale filologiei româneşti: Constantin Ciopraga, Gabriel Strempel, D. Micu, I.D. Bălan, Nae Antonescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Şerban Cioculescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Neagu Udroiu, Eugen Todoran, Dan Mănucă, Mircea Popa, Geo Şerban, Iordan Datcu, I.C. Chiţimia, Nicolae Florescu, Al. Săndulescu, Cornelia Ştefănescu, Rodica Florea ş.a.

Volumul mai cuprinde un amplu calup de studii şi articole ale sărbătoritului, pe diverse teme, privind chestiuni legate de viaţa cărţilor în România, cu precădere, scrise şi publicate de-a lungul vremii, dar şi o parte ce se constituie într-un fel de protocoale ale Societăţii de Ştiinţe Filologice, materiale privind aniversări, congrese, participări internaţionale, acte şi documente de un interes major în istoria culturală românească, până în 1966. Este un volum ce se constituie într-un semn de recunoştinţă dar şi de reper în viaţa acestei Societăţi, aşa cum s-a confundat ea cu viaţa unuia dintre importanţii cărturari români de azi. Opera acestuia, elaborată în lungi ani de strădanii, de cercetare, stă la baza studiului filologiei moderne la noi, în epocă cărţile sale jucând rolul unor veritabile baze de date computericeşti pentru cei interesaţi de dinamica presei, a cărţii şi a sistemului scrisului românesc din secolul al XVIII-lea încoace. Tocmai de aceea, ne place să alăturăm acum aceste puţine cuvinte omagiului economiastic pe care acest volum îl reprezintă, acum la vârsta omagiară, mulţumindu-i pentru to ceea ce ne-a dăruit până în prezent, şi urându-i încă mulţi ani cu sănătate pentru a-şi putea finaliza toate proiectele pe care le-a anunţat ca fiind demarate. Avem, iată, persoana lui I. Hangiu exemplul elevat al intelectualului de clasă de la noi, de o modestie proverbială dar de o eficienţă cu totul de invidiat, demnă de un înalt şi binemeritat elogiu şi respect.

CONSTANTIN CUBLEŞAN

Anunțuri