MONITOR CULTURAL * on-line

~Corina Ungureanu-Kiss: Hans-Werner Henze şi „Muzica impură“

Nivelul general spiritual şi de creativitate muzicală nu se poate urmării pe firul unei cronologii, deoarece transpare sau poate fi decelat în atitudinea etică şi estetică explicită a compozitorului, care şi-a făcut publice opiniile şi convingerile.

Hans-Werner Henze (n. 1926), o personalitate importantă a vieţii muzicale germane de după cel de-al doilea război mondial, este cel care marchează nu numai în compoziţie un loc important, ci şi în direcţia dirijorală şi regizorală. Compozitorul îşi creează o lume proprie, un imaginar muzical din care nu lipsesc: întoarcerea, răstălmăcirea şi schimbarea, căutând ca prin mesajul muzicii să găsească un răspuns potrivit mediului său. În comportamentul său artistic se simte mereu căutarea, prin mijloace noi de exprimare şi prin alternanţe între contrapunct şi melodie.

Estetica lui Henze stă încă de la început în categoria, respinsă de către avangardă, a comunicativităţii muzicii şi a caracterului ei discursiv. Din observaţiile directe şi indirecte ale compozitorului german se poate deduce o delimitare de teoria estetică a lui Theodor Adorno (1903-1969), care susţine că: „dacă compoziţia muzicală se ia prea în serios, atunci se pune întrebarea dacă astăzi ea nu devine ideologică. De aceea, nemetaforic şi fără consolarea că muzica nu poate rămane aşa, trebuie gândită şi posibilitatea amuţirii.” După Hans-Werner Henze acesta tratează muzica din punct de vedere al purităţii, iar temenul ideologic în sens marxist este mai degrabă o idee morală estompată. Henze duce mai departe această ordonare a purităţii şi impurităţii muzicii, afirmând în 1972 că muzica lui este o „muzică impură” care nu se vrea nici abstractă, nici curată, ci este o muzică pătată cu slăbiciuni, dezavantaje şi imperfecţiuni.

27.febr. 2008

CORINA UNGUREANU-KISS