MONITOR CULTURAL * on-line

~Cristian Neagu: „Ce mai ştiţi despre romanţe?“

Aşadar, -din punct de vedere cultural- ne aflăm în plin curent postmodernist, sau mai bine zis, în apele tulburi ale acestuia, constatându-se o regretabilă instalare a mediocrităţii, a lipsei de bun-simţ, şi nu în ultimul rând, a fenomenului corupţiei în cultură, impunându-se astfel cu îngrijorare întrebarea: cât timp va mai trebui să treacă pâna la limpezirea lor? Va fi nevoie de instituirea unei rezinstenţe culturale?

Într-o oarecare măsură, aveam să deduc răspunsul, când cu totul întâmplător, banalul cotidian al unei după-amieze de noiembrie a anului trecut, mi-a scos în cale un personaj din zona periferică a societăţii; un anonim, care în mod surprinzător, prin firescul său comportamental a reuşit să trezească în mine o tensiune afectivă, conectându-mă reflex la nostalgia gândurilor către acele repere indispensabile fiecăruia dintre noi,…părinţii.

Bucureşti, Piaţa Gemeni (fostă Galaţi). Monotonia „rece” a toamnei târzii, rărise considerabil trecătorii la acea oră, astfel că în aşteptarea tramvaiului, nu eram decât cinci persoane. Atenţia mi-a fost atrasă de individul -trecut bine de prima tinereţe- care se ţinea cu o mână de indicatorul staţei, având –vizibil- probleme cu echilibrul firesc. Mormăia ceva nedesluşit în barba-i brâncuşiană, atrăgându-şi fie dispreţul, fie compătimirea celor de lîngă el. La un moment dat, am fost impresionat de chipul său răvăşit; plângea. Nu, nu era plânsul beţiei, era plânsul sfâşietor al suferinţei, al deznădejii; (puţin mai târziu am observat că avea prinsă la rever panglica de doliu).

Cuprins de o euforie motivată de cine ştie ce sentimente, omul îşi elibera spiritul prizonier intonând melopeic, -şi o făcea chiar foarte bine- versurile lui Vasile Militaru, pe melodia cunoscutei romanţe:

“A venit aseară mama

Din sătucu-i de departe,

Ca să-şi vadă pe feciorul,

Astăzi domn cu multă carte.”

Observând că îl privesc cu oarecare complicitate, omul se opri din cântat, şi după ce oftă adânc, înainte de a mai trage un fum din ţigara chircită, crezând că ceea ce cântase imi era necunoscut, după ce doar pentru o clipă m-a privit în ochi, se pronunţă:

“-Romanţă…”

Atunci am înţeles un lucru esenţial; indiferent cum vom numi curentele culturii, oamenii trebuie să se regăsească în ceea ce se numeşte act de cultură. Iată că şi după şapte decenii, Vasile Militaru, (ca şi mulţi alţii) încă alină dureri. Uitasem cu desăvârşire de premiaţii curentului postmodernist, de scrierile lor cu nuanţe novatoare unde, mai ales poezia, este supusă unei diformităţi metrice, ajungându-se până la a-i atribui vulgului titlu de capodoperă, constatând că de fapt stilistica acestui curent este -chiar şi în cazurile mai fericite- una dietetică, lipsindu-i „sarea şi piperul”, adică lirismul în scop de mesaj afectiv.

În timp ce trăgeam concluzii, îşi făcu apariţia tramvaiul, iar omul rosti de undeva dintre gânduri, aşa ca pentru el:

“-Ce mai ştiţi despre romanţe?”

Fără să-şi dea seama, pronunţase titulatura notei reportericeşti al cărei erou devenise, însă nuanţa interogativă din exprimarea sa mă trimitea în spaţiul efemer al poeţilor uitaţi, ale căror versuri, -odinioară- armonizate cu liantul indispensabil poeziei, -muzica- se constituiau în veritabile repere spirituale, ameliorând tumultultrăirilor sufleteşti.

Aş aminti, -ca într-un acatist spre altarul poeziei- doar câţiva dintre aceştia: MATILDA Cugler-Poni, HORIA Maicu, IOANA Russet, CONSTANTIN Cîrjan, IONEL Băjescu-Oardă, CAROL Scrob, HARRY Negrin, PASCAL G. Alexandru, JAK Fulga, CINCINAT Pavelescu, precum şi pe compozitorii care au reuşit prin stilistica melosului, să redea transa nostalgiilor, dar şi filozofia din cumulul vieţii: ERNEST J.Alexandrescu, RICHARD Bartzer,          IONEL Băjescu-Oardă, GEORGE Cavadia, ALEXANDRU Corfescu, DAN Mizrahy, IOANIN Lupescu, IONEL Fernic, MIŞU Iancu, AUREL Giroveanu, VASILE Vasilache, GIULELM Şorban, HENRY Mălineanu.

Căt de mult cunosc tinerii aceste valori ale trecutului nostru cultural? De ce după 1990 înregistrăm o creştere alarmantă a faptelor antisociale juvenile? Ce rol are cultura în formarea caracterelor?… Ce linişte, şi câtă lehamite prin minister!

Făcând abstracţie de influenţa -neconvingătoare- a curentului cultural contemporan în care, -după tezele unor „specialişti”- sensibilitatea, (lirismul) ar aparţine desuetului, mă încumet să atrag atenţia că spiritualitatea românească mai are destui „lăncieri” ai cernelei, ce nu vor accepta vreodată rolul elevului numai ochi şi urechi, la ceea ce li se predă. Drept dovadă, în periferia societăţii noastre postmoderniste, omul cărunt a ales să rămână sensibil, să-şi plângă amarul pe muzica şi versul potrivit suferinţei, să iubească integrând sufletului, versul şi muzica dorului, apoi sesizând cum de la o vreme, vulgul şi şmecheria şi-au fabricat pe diferite ritmuri cuvinte, -caracteristic înţelepciunii sale de om simplu- ne provoacă întrebând: “Ce mai ştiţi despre romanţe?”
CRISTIAN NEAGU

Anunțuri