MONITOR CULTURAL * on-line

~Dan Ghelase – ” Echipele studenţeşti interbelice : unde sunt ?”

Motto:“Pilda omului care el singur munceşte, deşi intelectual, cu cazmaua, la asanarea băltoacelor din sat, care singur altoieşte pomii din modeste pepiniere, care trece din casă în casă pentru a deschide ferestrele şi arată cum trebuiesc îngrijiţi copiii şi oamenii maturi pentru ca sănătatea să le fie bună este singura care poate fi urmată de sat, pentru că numai ea vine de îndată cu un folos practic ce nu se poate tăgădui!” – H.H.Stahl – 1935

Căutând mijloace pentru depăşirea handicapurilor actuale şi construirea viitorului am redescoperit o interesantă iniţiativă, cu elemente perene ce pot fi preluate aplicându-le din nou cu succes.

Abandonată din cauza războiului, activitatea echipelor regale studenţeşti a început în 1934, s-a dezvoltat cu rezultate notabile, fiind în final întărită prin lege în 1938.

S-a înscris într-o concepţie socială sănătoasă, fără tendinţe de egalitarism, care urmărea integrarea funcţională a tuturor cetăţenilor ţării în circuitul producţie-consum, spre o creştere a forţei şi randamentului obştesc.

Potrivit necesităţilor epocii, când mediul sătesc rămăsese mult în urma civilizaţiei urbane (la modul absolut şi astăzi satele sunt sărăcite şi rămase în urma progresului) s-a propus participarea sudenţilor la o campanie de propăşire rurală.

Reconsiderând cu discernământ trecutul, trebuie arătat că iniţiativa a fost atent patronată de regele Carol al II-lea (cu importante merite în susţinerea ştiinţei şi culturii, dar cu deficienţe morale şi conducător catastrofal al ţării) şi îndrumată inteligent de personalităţi ca D.Gusti şi H.H.Stahl.

S-a înscris alături de renumite mişcări similare, ca cea a ”setlement”-urilor universitare americane – campanii de sprijinire şi asimilare a marilor grupuri de imigranţi din SUA.

Ideea de principiu prevedea implicarea unei categorii sociale cu idealism şi energie tinerească – studenţii – datoare societăţii pentru mijloacele de învăţătură atribuite, ca o recompensare printr-o contra-prestaţie de muncă în folosul ţării. Se obţineau bilateral:

– Impărtăşirea unei părţi din cunoştinţele dobândite în amfiteatre şi laboratoare ditect către locurile în nevoie, devenind bunuri comune pentru toţi

– Adaptarea organică a tineretului la viaţa reală

– Impuls de iniţiativă pentru intelectualitatea satelor şi acţiunile obşteşti

– Monitorizare şi control al sprijinului acordat de stat vieţii şi tradiţiilor culturale

– Educaţia tinerei generaţii de cărturari cu sentimentul datoriei faţă de oamenii simpli

La început voluntar, pe perioade de 3 luni vara se formau echipe de 8-10 studenţi şi elevi ai şcolilor de gospodărire (o pregătire necesar a fi reluată, cel puţin pentru turism). Acestea erau încadrate şi cu specialişti maturi în medicină, zootehnie, agronomie, gospodărire, asistenţă socială sau chiar educaţie fizică şi erau repartizate în câte un sat tipic unei anumite zone.

Inzestrate cu importante mijloace materiale de către ministere, camere agricole şi Fundaţiile Regale (şi astăzi existând ajutoare de stat şi fonduri europene care se pierd), ca material farmaceutic, inventar agricol, cărţi şi alte bunuri utile în gospodăria ţărănească cele 12 echipe cu cca 100 studenţi din primul an au raportat în toamna lui 1935 într-o expoziţie la Bucureşti, ca realizări:

-In domeniul sănătăţii: 18 000 consultaţii şi tratamente, 590 vizite medicale, 150 analize şi întemeierea a 12 farmacii model

– In domeniul muncii: 3 300 consultaţii agronomice, 5 000 veterinare cu injecţii şi vaccinări, 32 conferinţe şi lecţii practice, aratul şi însămânţatul sistematic a 350 ha, deparazitarea şi altoirea a 3 500 pomi

– In domeniul edilitar: 22 poduri de ciment, 400 podeţe de lemn, 30 000 m şanţuri, 1500 mp terenuri de sport, vopsirea şi repararea a 200 de case, construirea a 16 grajduri, curăţarea a 16 fântâni, repararea a 6 şcoli şi două biserici

– In domeniul cultural: 89 predici religioase, 36 conferinţe, 96 şezători, premierea a 240 gospodari harnici şi începerea clădirii de cămine culturale, dintre care unul ajuns la acoperiş

Bineînţeles că au şi fost ajutaţi de săteni, exemplul antrenant fiind sprijinit de învăţători şi preoţi.

Experienţa acumulată s-a concretizat în pregătirea mai bună a campaniilor următoare, prin desfăşurarea de cursuri de îndrumări sociale şi seminarii practice în universităţi şi o intensă acţiune de propagandă.

Dar mai ales, şi pentru asigurarea continuităţii între campanii s-a trecut la înfiinţarea în sate a instituţiei căminelor culturale cu rol deosebit de complex, dincolo de ceeace ni s-a transmis nouă azi:

1. Cultura sănătăţii: for de ridicarea higienei, educaţie sanitară, prevenirea bolilor, creşterea capacităţii umane şi reducerea indisponibilizărilor

2. Cultura muncii – noţiuni pentru creşterea randamentului prin:

– însuşirea cunoştinţelor de bază agroveterinare şi de gospodărie moderne

– promovarea măririi şi îmbunătăţirii inventarului agricol

– creşterea diversităţii culturilor agricole pe specific local

– crearea unei mici industrii rurale sau ateliere pentru ocuparea forţei de muncă în exces sau între sezoane

3. Cultura minţii, sufletului şi de educaţie naţională, în special prin stimularea tradiţiilor autentice

Studenţii au fost trimişi în continuare să construiască aceste obiective, să se integreze lor şi să activeze ca membri.

Căminele culturale au avut o mare însemnătate şi ca unificator al notabiliţătilor satelor, de capacitare a acestora dincolo de divergenţele politice.

In 1938 echipele studenţeşti activau în 55 de sate din diverse regiuni, iar în 1939 a apărut chiar Legea Serviciului Social care înrola obligatoriu pentru un an la muncă în folosul păturii rurale pe toţi absolvenţii şcolilor superioare. Acţiunea era condusă de Institutul de Cercetări Sociale al României şi au fost înfiinţate şcoli de îndrumare pentru cadrele conducătoare ale nucleelor săteşti – căminele culturale. Prin lege acestea coordonau toate activităţile desfăşurate de organele de stat şi sociale pentru dezvoltarea armonioasă a satelor.

In încheiere – excepţia confirmând regula – se poate aminti preluarea acestei iniţiative inteligente şi de succes apolitică, după ocuparea ţării, de către echipe de trimişi ai fabricilor, coordonate de activişti politici. Rezultatul a fost, parafrazând cunoscuta anecdotă: … Mercedesul a devenit ceas Pobeda şi …care nu s-a dat, ci s-a luat…

ing. Dan Ghelase