MONITOR CULTURAL * on-line

~Daniela Pârvu: „De ce trebuie să ţinem un jurnal?“

Primesc multe mesaje de la voi, care mai de care mai îndrăzneţe şi cu multe întrebări specifice vârstei. Adolescenţa este un adevărat „laborator” de plămădiri ale personalităţii, pentru că este perioada cea mai fragilă şi mobilă a evoluţiei fizice, psihice şi sociale a tânărului. În foarte multe scrisori îmi scrieţi despre vise „neîmplinite”, despre iubirea „imposibilă”, despre relaţii „dezastruoase” tocmai cu cei pe care-i iubiţi, şi vă întrebaţi neîncetat: „De ce?”.
Sunteţi la vârsta unui proces în zig-zaguri, cu salturi spectaculoase, dar şi cu oprelişti, iar întrebarea „cine sunt?” devine uneori obsedantă. Este vârsta adolescenţei, acea închidere în sine, închiderea sufletului în propriul jurnal; „el” vă înţelege, „el” ştie câtă suferinţă duceţi cu voi. Toate aceste „arderi” ale voastre nu înseamnă decât studiul propriei deveniri, căutarea de sine, autodescoperirea şi autovalorizarea.
Într-adevăr, voi gândiţi altfel, într-un mod foarte unic şi personal, voi transformaţi valorile materiale şi spirituale în modele şi idealuri de viaţă. Nu am considerat niciodată adolescenţa o criză, ci, dimpotrivă vârsta oglinzii şi a creativităţii. Din consumator de cultură, adolescentul devine creator de cultură.
La 16 ani, Eminescu a scris „La mormântul lui Aron Pumnul”; Mendelssohn Bartholdy a compus „Visul unei nopţi de vară” la numai 12 ani; N. Grigorescu a pictat lucrări remarcabile la 17-18 ani etc. Este vârsta curajului şi a ideilor abstracte, a dramatismului, a conduitelor de tip „totul sau nimic”, la toate aceste caracteristici adăugându-se nevoia voastră de originalitate. Timpul căutărilor înseamnă tot creaţie.
Scrieţi-vă ideile în jurnale. Este o terapie formidabilă să-ţi recunoşti sentimentele, chiar e necesar să plângi dacă trebuie. Numai tu cu jurnalul tău ştiţi cel mai bine prin ce treci. Frământările tale sunt unice, aşa cum eşti şi tu.
Creaţia ta înseamnă cunoaştere. Tocmai asta te defineste pe tine şi te leagă afectiv şi cognitiv de cei din jur. Tot ce scrii, tot ce gândeşti înseamnă construcţia conştiinţei de sine. Tu elaborezi trăsături caracteriale (încrederea, demnitatea, dorinţa de dreptate, perseverenţa); tot ce atingi cu sufletul tău se diferenţiază în unic.
Voi, adolescenţii, cu entuziasmul şi ardoarea vârstei, daţi succesiune vieţii, intensitate, profunzime, voi daţi valoarea existenţei şi sudaţi natural copilăria de maturitate. Noi, adulţii, suntem mândri de voi, dar suntem mai infantili în a arăta în vreun fel acest lucru. Avem şi noi mii de defecte, n-avem răbdare şi timp să fim mai multă vreme cu voi, să vă sprijinim trăirile şi confidenţele, suntem oponenţi, unii dintre noi ridiculizăm, minimalizăm sau marginalizăm acţiunile voastre, n-avem tact, chef de dialog. În numele adulţilor care se regăsesc în aceste noncomportamente vă cer iertare. Ştim cu toţii că amestecul brutal în viaţa voastră vă scoate din minţi. Şi pentru asta vă cerem iertare.
Relaţiile dintre generaţii au fost mereu aceleaşi, n-am învăţat nimic noi, adulţii, de la propria adolescenţă, nici de la părinţii noştri, iar voi, la rândul vostru, veţi fi tentaţi să înfrânaţi adolescenţilor ce vin aceleaşi lucruri. Nu uitaţi asta! E în legea firii să păstrăm acest stres universal (între generaţii), tocmai pentru a fi voi în LUMINĂ , mai strălucitori, mai în arena vieţii, pentru că lupta din voi înşivă nu s-ar vedea în afară. Adolescenţa n-ar mai fi un generator de opinii şi discuţii în contradictoriu. Ar fi plictisitor să dispară dintre noi lupta; dezvoltarea personalităţii ar fi astfel înfrânată, adolescentul ar fi arid în sentimente. V-aţi gândit la asta?
Să nu vă doriţi să creşteţi prea repede
Lumea adolescenţilor e plină de emoţii, de dorinţe, este o lume a afirmării şi exaltării. Sentimentele iau cu asalt tot ce e mai frumos şi de nerealizat la prima vedere. La întrebarea ce v-a adus bun adolescenţa, o tânără mi-a spus: „Mi l-a adus pe Dumnezeu!”. De fapt, a vrut să spună că l-a descoperit în inima sa.
Trăiţi frumos şi scrieţi-vă în jurnale trăirile. După ani veţi fi mândri de evoluţia voastră şi acest lucru vă va da un sentiment mai profund de acceptare. Veţi deveni maturi nu dintr-o dată, ci progresiv, (cu încetinitorul). Nu vă doriţi să creşteţi mai repede! Faceţi o magie şi întârziaţi această vârstă, pe care unii o numesc „ingrată”, dar căreia eu îi spun „dumnezeiască”. Şi credeţi-mă pe cuvânt că ştiu ce spun!

DANIELA PÂRVU