MONITOR CULTURAL * on-line

~Dimitrie Grama: „Cotidianul mistic şi umanismul”

Majoritatea filozofiilor trecute şi actuale îşi au rădăcinile adânc înfipte într-un misticism arhaic, aproape shamanic, în dorinţa inconştientă a fiinţei umane de a înţelege şi face “corp comun” cu spiritul, dar acest lucru nu este recunoscut de aproape nici una din şcolile filozofice sau de adepţii respectivi.

Umanismul modern, cu toată alura ateistă, nu este altceva decât o nouă credinţă care încearcă să concureze religiile mai vechi, vânzându-ne iluzia prin care noi, oamenii, cu ajutorul ştiinţei vom cunoaşte adevărul.

Filozofia umanistă, filozofia ecologică, filozofia ştiinţifică ca unică instituţie logică etc. sunt doar alte forme ilusorice ale gândirii umane, care în continuare încearcă să defineze, să satisfacă o teorie a omului ca “animal ales”, diferit, independent şi stăpân pe soarta lui. Nimic nou, revoluţionar aici, este de ajuns să cunoşti puţină istorie şi istorie a religiilor ca să descoperi continuitatea filozofică de la budism, iudaism, creştinism la umanism modern.

Gândirea umană în fond un promovează adevărul, ci succesul evoluţionar.

Fiinţa umană este din timpuri străvechi angajată într-un război continuu al ideilor, care din păcate nu a dus până acum la triumful adevărului, ci doar la victorii temporare al celor care au avut de partea lor puterea, atât cea de expresie, cât şi cea de împlimentare a ideii în “conştiinţă umană”.

Toţi evoluţioniştii serioşi au demonstrat însă că cunoaşterea adevărului nu este deloc esenţială pentru reproducere şi supravieţuire.

De aceea umanismul modern, acest curent care se expune ca apărător al adevărului şi progresului uman, nu este altceva decât o altă organizaţie politică cu ambiţii îndoctrinate bazate pe speranţă.

Nu are importanţă că se semnează J.P. Sartre, Simone de … est., etc., etc.

Umanismul modern, bazat pe ştiinţe, ne bombardează cu iluzia că, omul, diferit celorlalte animale, înţelege natura. Universul având la îndemână mijloacele tehnice, descoperite de om.

Dar fiinţa umană nu poate înţelege lumea înconjurătoare altfel decât o limitează condiţia ei de vietate umană. Aici nu poate fi vorba de comparaţie în înţelegere; eu, omul, înţeleg mai bine lumea înconjurătoare decât microbul, balena sau orangutanul. Este absurdă o astfel de comparaţie, deoarece fiecare vietate înţelege natura în felul. ei. Iar omul este mai animal decât vrea să accepte, dovadă fiind constituţia lui genetică.

Raţiunea umană, creeată de un creier tehnocrat şi cu ambiţii dictatoriale, tinde să ne despartă de rădăcini, tinde să ne izoleze e “restul lumii înconjurătoare” şi, astfel să ne transforme în entităţi egoiste iresponsabile şi fără empatie universală.

Asta poate duce până la urmă la distrugrea tot “restului neuman”.

Se pare că acest “rpocess rational” a dat naştere unei lumi virtuale, “iluziei”, cu ajutorul căreia ne putem explica şi auto-accepta rolul de stăpâni ai lumii înconjurătoare, idealizând şi înfrumuseţând banalitatea cotidiană. În acst fel “umanismul filozofic”, demagog, este confundat cu o atitudine plină de conştiinţă responsabilă sau chiar confundat cu “conştiinţa” în sine.

În toată această miriadă de banalităţi filozofice, ce înseamnă “cotidian mistic”? Este vorba aici de o stare de letargie visătoare? O stare de credulitate naturalist-animalistică sau o reîntoarcere la primitivism??

Nu, nici decum aşa!

În concepţia mea, cotidianul mistic, înseamnă trezirea prin efort volutiv şi conştient la o stare în care fiinţa umană nu este altceva decât ceea ce într-adevăr este. O vietate printre alte vietăţi.

Păşind cu sufletul şi cugetul larg deschise pragul cotidianului mistic, omul pătrunde într-o lume nouă pe care nimeni nu i-a putut-o descrie în prealabil. Acolo, fiecare devine un explorator şi un descoperitor. Bogăţia trăirilor în acest domeniu depinde de resursele spirituale şi intelectuale ale fiecărui individ în parte.

Revelaţiile cotidianului mistic au doar o valoare personală şi nu pot fi “exportate” altor persoane.