MONITOR CULTURAL * on-line

~Ecaterina Ţarălungă: „În faţa uşii… şi dincolo de ea“

Cultural vorbind, ne aflăm în faţa unei uşi. Dincoace de ea suntem chiar noi, cu toţii, cu toate opţiunile noastre culturale diverse, cu împlinirile şi frustrările noastre, cu „prietenii“ şi „duşmanii“ noştri de ieri şi de azi, cu „ideologiile“ şi ideile noastre, provenite din acumulări diverse, care se raportează la ultima jumătate de veac, la ultimul veac, la toate veacurile culturii române. Este cultura celui mai numeros astăzi popor din zona balcanică, aşezat în mod compact în România, Republica Moldova, o parte din Voivodina. Dincolo de această uşă simbolică se află lumea unită (mai mult sau mai puţin) a Europei, în orice caz o lume care nu se defineşte atât prin graniţe geografice, cât prin identităţi culturale. Aşadar miza noastră, a celor care sunt gata să apese pe clanţă şi să intre, este exact identitatea culturală. În lumea mare a Europei ea va da diferenţa specifică a românilor, ea va fi marca spirituală a acestui popor care se va integra economic, politic, social… Şi, nu în ultimul rând, cultural. Numai că, în acest caz, integrare înseamnă marcarea identităţii de sine, a diferenţei specifice. Marca spiritului românesc.

Imitaţia este, fireşte – a fost întotdeauna – prima treaptă a unui lung proces de sincronizare, dar nu de identificare cu spiritualitatea lumii de azi. Aşa a fost în veacul al XIX-lea, când forţajul modernizator adus de revoluţiile de la 1848 a scuturat inclusiv lumea româneascăşi a dus la apariţia însăşi a statului român. De la „scrieţi băieţi, numai scrieţi“ a început totul. Aşa pare să fie şi acum, când ideea însăşi de stat îşi schimbă parametrii.

Momentul în care ne aflăm este al unui nou „scrieţi băieţi, numai scrieţi“. Dar lipseşte încă discernământul scrisului, abordarea chestiunilor care fac diferenţa noastră specifică în plan cultural. Traduceri de toate felurile, de la volume care nu vizează decât profitul material al editorului, la altele, care sunt cu adevărat „voci“ ale prezentului, dar aduc prăbuşirea materială a editorilor lor, totul, orice poate fi văzut prin librăriile româneşti. Demersuri şi ele foarte diferite prin ţintăşi conţinut atestă însă conştiinţa faptului că acest moment de traversare nu este unul simplu şi că trebuie făcut ceva. Am văzut adevărate repertorieri ale inventarului cultural românesc, un fel de „punere în sac“ împreună, a valorilor trecutului, pentru ca un purtător nenumit şi incert – cititorul – să-l ducă mai departe, în viitor. Asceasta este situaţia marilor colecţii de clasici români, a lucrărilor fundamentale – gramatici şi dicţionare – şi a traducerilor din clasicii literaturii universale. Am văzut apoi „reţele de comunicare“ ale unor grupuri de generaţie (mai ales ale celor din ultimele generaţii) care încearcă să se racordeze direct la lumea europeanăşi la problematica ei, îşi găsesc corespondenţe, afirmând „voci“ care plutesc ca duhul pe deasupra apelor, fără nici o rădăcină în profunzimile spirituale ale culturii din care provin şi fără nici o şansă de implant în solul de adopţie, cel european.

Ce suntem noi? Pe cine reprezentăm? De unde venim şi unde ne ducem? Ce luăm cu noi şi ce nu? De ce? Cum răspund, cum îşi corespund valorile noastre cu ale lumii a cărei parte vom fi? Şi cum va fi pertinentă identitatea spirituală românească prin intermediul lor? Acum, aflaţi în faţa uşii, gata să apăsăm pe clanţă şi „să intrăm în Europa“, ar fi vremea, în sfârşit, să ne întrebăm toate acestea şi să facem ceva. Să înţelegem că toţi suntem parte a unui proces şi nimeni nu deţine, pentru el însuşi ca şi pentru ceilalţi, cheia adevărului. Pentru că această identitate culturală românească este – aşa şi trebuie să fie – multiplăşi diversă. Cu cât mai diversă, cu atât mai bine pentru situaţiile multiple şi diverse la care va trebui să cupleze spiritul românesc în variata lume europeană. Nu fac decât să măsor în rândurile care urmează ceea ce cred despre starea culturii române şi despre drumurile care i se deschid ori i se închid acestei culturi dincolo de uşa despre care vorbeam. În cea mai mare parte chiar noi, cei de aici şi de acum, voci mai puternice ori mai puţin puternice ale culturii române, suntem cauza şi ţinta tuturor deschiderilor ori închiderilor care-i lasă pe interlocutorii lumii largi să ne vadăaşa cum ne văd. Şi mi se pare că premisa oricărei judecăţi este să conştientizăm acest lucru.

Cel mai important lucru care trebuie amintit, repetat, conştientizat permanent, este faptul că spaţiul cultural românesc riscă să intre în Europa fără veacul XX. Doar cu unica lui permananţă numită folclor, singura care a rezistat tuturor intemperiilor istoriei, nefiind atinsă de fluctuaţiile politice. Fiindcă perioada de după al doilea război mondial a însemnat prăbuşirea valorilor interbelice din cauza virajului politic al României spre socialismul de tip sovietic. „Recuperarea“ lor înceată, lentăşi fragmentată, vreme de aproape o jumătate de veac, încă nu se sfârşise în 1989. Asta se întâmpla exact în deceniile în care lumea occidentală stabilea contacte – cultural vorbind, dar nu numai cultural – cu sistemul socialist, cu centrul însuşi al sistemului, nu cu maginile, adică direct cu URSS-ul. Aşa că, în vreme ce Şolohov era aniversat la Paris, Simonov şi Gorki traduşi acolo, mari „voci“ sovietice vizitau SUA, iar noi nu făceam decât – citind doar presa de stânga franceză (singura care venea aici) şi impulsionaţi direct de cultura sovietică – „săţinem pasul“ dialogului inter-sistemic, acum, după 1989, suntem singurii şi deplin vinovaţii acestui tip de dialog, iar creaţia perioadei socialiste din România, vocile ei autorizate – cultural vorbind – sunt singurele vinovate pentru perioada socialistă (comunistă, sups acuzator, ca şi când România ar fi inventat-o!), pentru această turnură europeană a celei de-a doua jumătătţi a veacului XX. Astfel, o parte a lumii culturale româneşti este acum aruncată contra alteia, care propune restaurarea epocii intebelice, fără nici o punte de trecere către prezent, fără nici o cale care să admită valorile culturale ale perioadei socialiste. Redescoperim noi înşine anii ’20-’30 şi pierdem din vedere (adică negăm) anii ’60-’70, care au afirmat, nu de puţine ori, identităţi puternice, au făcut coloana vertebrală a culturii române din a doua parte a veacului XX şi au constituit răspunsurile şi tendinţele de sincronizare europeană ale spiritelor româneşti chiar dincolo de imperativele „sistemice“ despre care vorbeam. Singurele valori nedisputate par să fie cele apărute după 1989, în condiţiile în care acestea nu şi-au putut accesa propriul trecut, iar el nu constituie referinţe pentru aceste voci tinere. Cu ce va ţine deci piept cultura română marilor valori dintotdeauna ale lumii europene? Rămase valori indiferent de fluctuaţiile puterii politice? Nu cu vocile veacului XX, evident. Fiindcă încă „recuperăm“ perioada interbelică pentru noi înşine, ea n-a devenit motiv de referniţă (şi, în bună parte, acel model este depăşit de timp) şi încă n-am început să „recuperăm“ perioada socialistă (ale cărei voci, unele „de rezistenţă“, ar putea fi încă modele active pentru noile generaţii). Ce mai rămâne? Generaţia care acum deschide ochii către lumea culturii, nu ştie încă bine de unde vine şi priveşte] deja prin crăpătura uşii lumea către care aspiră. A, mai rămâne ceva! Folcorul! Nu vă miraţi deci că, la toate manifestările internaţionale unde spaţiul românesc trebuie să-şi afirme identitatea, de la New York şi Paris până la Tokio, o să vedeţi fete şi băieţi în costume naţionale, dansând, adesea cu simbolica „tzuica“ românească agitată în mână, alături de drapelul tricolor. Fiindcă fotbalul şi gimnastica, alte valori „culturale“, nu mai par să fie pertinente. Cui prodest această stare de lucruri? Ce-ar fi să ne gândim că aşa şi nu altfel aşteptăm noi, intelectualii români, în faţa unei uşi care se va deschide, în sfârşit, şi pentru România. Şi că asta facem, atât şi doar atât vedem din ceea ce ni se întâmplă. Personal, am sentimentul că trebuie să facem şi altceva. Şi încerc să transmit acest sentiment şi cititorilor, de orice fel ar fi ei.

ECATERINA ŢARĂLUNGĂ

septembrie 2007

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s