MONITOR CULTURAL * on-line

~Elisabeta Bogăţan: „Fapta ziditoare”

    Accentuând necesitatea faptei ziditoare şi importanţa modelului într-o perioadă de relativizare axiologică pe plan social şi poate chiar moral, cea din România în preajma  hotarului către mileniul al treilea, Artur Silvestri a subliniat, într-o teorie unitară şi susţinută de propriile eforturi de conturare a faptei sub variatele ei înfăţişări, o linie directoare majoră, de netăgăduit. Ideile sale au constituit un factor de coagulare într-un „misterios orizont paralel” celui oficial, dar cu reverberaţii care îl intersectează.

      Adevărat „semănător” pentru rodiri lente, dar sigure, el pune în lumină repere pentru valorizări,  generale sau personale: care e fapta sau care sunt faptele pentru care trăiesc,  ce seminţe arunc în timp şi care e rostul şi lumina lor, în ce fel mă raportez la ideea de  model.

      Introspecţii rodnice şi necesare, izvorâtoare de puteri şi certitudini.

      Încercând să mă privesc în această lumină, descopăr în mine, întâi de toate, poezia. Poezia ca orizont existenţial, ca faptă, ca rost. Poezia  ca izvor de lumină. Poezia ca izvor de putere pentru mersul înainte. Poezia ca o cale de comunicare. Poezia ca expresie, pentru care, după ce am citit tot ce am reuşit să găsesc considerat ca reprezentativ în domeniu,  mi-am ales „repere” şi „modele”: Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu, care m-au ajutat să înţeleg importanţa limbajului poetic şi a limpezimii lui, necesitatea profunzimii sensului, rolul esenţial al „necuvântului” în poezie.

      Dar, ciudat, încercând să trasez coordonate clare în această privinţă, descopăr un mister al „transformării în poezie”, un flux de energii interioare care vin pe căi nu tocmai bine înţelese şi care revarsă sedimentări care scapă conştiinţei, reverberând lumini care mă uimesc şi mă bucură că s-au născut în mine sau au trecut prin mine. Am, de exemplu, de fiecare dată când îmi recitesc un ciclu din „Hipnoze” – Variante pentru o descifrare a lespezilor de la gura de schit  – o înfiorare, chiar mai mult, un fel de cutremurare, ca la atingerea unor zone uimitoare sau interzise. Şi, mai mult, am avut marea surpriză ca persoane depărtate cărora le-am dat cartea, precum Magdalena Constantinescu Schlesak din Germania, să-mi  mărturisească faptul că, citind ciclul acesta, au simţit un fel de înfiorare.

      Am, în acest punct al drumului meu, certitudinea că poezia, dacă are un rost şi nu se poate să nu aibă, trebuie să mijlocească accesul spre spiritual, reprezentând un tărâm în care balastul trivialului nu are ce căuta, nici măcar mascat în tendinţă înnoitoare.

      Faptele mele numără, mai nou, două reviste care s-au născut firesc şi inevitabil,  deşi cu eforturi aproape inimaginabile în ceea ce mă priveşte:

      1. Revista de etnografie, antropologie şi folclor  s-a născut pe fundamentul revistei Viaţa de la Est la Vest, scoasă de Ioan Dan Bălan, şi fără acest fundament cu siguranţă  nu ar fi apărut. Întrucât revista îşi propune în primul rând să pună în lumină aspecte actuale în domeniul circumscris de titlu, acum când integrarea europeană ridică multe semne de întrebare, mă bucur că revista îşi croieşte  singură drum: în primul an de apariţie Ministerul Culturii şi Cultelor a comandat 42 de abonamente pentru bibliotecile judeţene, în al doilea RODIPET a solicitat şi el 31 de abonamente. Desigur, nu se pune problema comparaţiei cu marile tiraje şi explozii de pe piaţă, dar iau acest fapt drept o confirmare a faptului că revista are un rost, pe care-l doresc în creştere.

      2.  Revista  Confluenţe literare internaţionale se vrea un teren pentru întâlnirea literaturii române cu celelalte literaturi, de aceea este concepută integral bilingv, obligatoriu şi limba română.

      Graţie unei împrejurări favorabile, lansarea la Ambasada României din Paris, la  27 februarie 2007, a trei cărţi de poezie ale Lindei Bastide,  vicepreşedintă a Societăţii Poeţilor Francezi, având traducerea în limba română semnată Elisabeta Bogăţan, ( Plumes / Pene, Une plume verte qui courrait dans l’herbe / O pană verde ce alerga prin iarbă  şi Insula-Munte la Clape, viticultorule, aminteşte-ţi de marinari ), numărul 1 al revistei Confluenţe literare internaţionale a fost lansat, deşi în plan secund, la Paris, apoi în sudul Franţei, la Narbonne, cu ocazia manifestărilor de anvergură internaţională prilejuite de Primăvara poeţilor.

      Meditând la aceste fapte am sentimentul straniu că nu ele îmi aparţin mie, ci eu le aparţin, într-un mod neînţeles,  în sensul că simt o „interzicere” în a mă depărta de ele sau a alege alt drum.

      Dar, la urma-urmei, nimic nu este mai important decât fapta ziditoare.

ELISABETA BOGĂŢAN