MONITOR CULTURAL * on-line

~Ioan Mugioiu: „O Ţară este ca o Casă”

Basel (Elveţia) – Freiburg (Germania) – 26 Decembrie 2003. O ţară nu este mai mult decît o casă. Cum concepi o casă, aşa concepi şi o ţară. Ai chiriaşi într-o casă cărora le-ai dat, din slăbiciune cu duhul, drepturi care nu sînt drepturi, ci pretenţii, ai pierdut casa. Acest principiu nu-l cunoaşte poporul român şi nici nu a fost capabil să-l înveţe de alungul secolelor. Pentru un francez, german, elveţian, olandez, suedez, norvegian, danez, englez, grec, italian, ceh, bulgar, ungur, croat, sârb, polonez sau ucrainean, noţiunea de casă este foarte bine definită. Oaspeţii care nu aparţin familiei sau nu vor să aparţină familiei şi care nu respectă casa, trebuie să o părăsescă. Distrugerea unei case a fost expresia instabilităţii psihice a locuitorilor casei respective. Tot aşa este şi cu o ţară. O ţară este o casă. Un popor care nu e în stare să-şi menţină casa şi să o întreţină să nu se ruineze, este un popor incapabil. Marele Cioran spunea ironic că el are înţelegere pentru popoarele care tot admirînd cerul, au dispărut din istorie. Adică popoare care nu au fost capabile să aibă o casă. Este efectiv o problemă a spiritului de autoconservare, dictat direct de gradul de inteligenţă al poporului respectiv. Vitejiile temporare nu joacă nici un rol. Ci numai o filozofie stabilă de viaţă, care automat conduce la apariţia organizării unei case la nivel de naţiune, adică la o convieţuire conştientă a unei familii din casa respectivă sub convin-gerea că aparţine obiceiurilor acestei case. Dacă oaspetele refuză obiceiurile acestei case şi reuşeşte să-şi impună cerinţele sau „compromisele” sale, casa e pierdută. Totul e foarte simplu şi nu necesită filozofie înaltă. Exemple în istorie sînt destule.

În Europa toţi, în afară de români, urmează acestă regulă, care nu cunoaşte „ordonanţe”, şi nu duce la bătăi de cap. Cine nu respectă această regulă şi se lasă dus de nas ( din cauza lipsei de inteligenţă) este pierdut. Căci aşa zisele democraţii vestice nu trăiesc decît într-o casă, în care întrega familie şi chiriaşii respectă strict regulile casei. Cine şi-a vîndut uneltele, puţul, grajdul şi animalele din gospodărie, e pierdut ! Cu banii luaţi a fost o zi fericit , dar o viaţă întreagă argat !

Românii, un popor de peste 30 de milioane în Europa, nu au fost capabili să înţeleagă aceste principii.

Avarismul şi lăcomia i-au dus la pierzanie. Ei nu au fost capabili să-şi menţină casa. Un român, Ioan Cuza le-a construit o casă, pe care românii nu o doreau. Noroc că nişte străini (monarhia regală) le-a salvat casa, care însă a durat numai cca. 80 de ani (cu noroc, căci în 1918, prin Tratatul de la Cotroceni, românii acceptaseră deja demolarea casei. Norocul a fost că regele nu a fost de acord.). Au urmat 42 de ani de comunism, din care în ultimii 25 de ani s-a consolidat casa. Au mai urmat ultimii 14 ani, în care nu se mai ştia, cine e stăpîn în casă. În anul 2003 (Octombrie), poporul român a hotărît singur, ca în casa lui, fiecare chiriaş să facă ce doreşte. Mărinimie unică şi necunoscută în Europa, care practic în cîţiva ani va duce la dezmembrarea casei. Prieteni buni, rude şi cunoştinţe de-ale mele, au contribuit conştient la această „democratizare”, cu toate că le-am atras atenţia şi i-am informat că aceasta nu este „democraţie vestică”. Au făcut-o însă conştient şi nu m-au crezut, din motivul că sînt român. Ei îi cred numai pe străini ! Slăbiciune cu duhul! Un şofer de taxi din Cluj m-a crezut însă, şi mi-a spus, surprinzător, în vara anului 2003, că românii nu au un aluat bun !

Anii de după 1990 au fost o şansă unică ( paradoxal, mulţumită comunismului) de a păşi pentru prima dată în istorie pe un drum al bunăstării şi demnităţii, tocmai datorită puternicei industrii şi economii. Dar după cum cu adevăr se spune, că omul sfinţeşte locul, această şansă a oferit numai o privire în oglindă şi astfel de cunoaştere cu adevărat a profilului acestui popor. Anii de după Decembrie 1989 (14 ani) au pus deschis pe „masă” toată istoria românilor după Mihai Viteazul încoace. Istoria înjosirii! ! Ora adevărului amar a sosit ! Românii şi străinii ştiu acum cine sînt românii.

Lăcomia, jaful şi distrugerea sînt deja genetice. Spărgători de casă au existat şi la daci şi pînă la Mihai Viteazul. Dar după 389 de ani, spărgătorii de casă au devenit majoritari. Ultima etapă de existenţă a unei case.

Trecerea sub tăcere a caracterului acestui popor ar fi o mare greşeală, care nu duce decît la speranţe de-şarte. Cercetez cultura acestui popor de peste 26 de ani. Zi de zi. Şi ştiu cu cine am de-aface. Am încer-cat de fiecare dată să cred că mă înşel. Am ajuns însă de fiecare dată, la început.

Încă la anul cca. 1057, exista o descriere amănunţită a caracterului poporului român, făcută de militarul bizantin Katakalon Kekaumenos în lucrarea sa, Strategikon. Prin anii 1983, credeam că autorul are ceva împotriva românilor, cum deseori se întîmplă. Realismul autorului este însă confirmat de pasajele pozitive, referitoare la cultura acestui popor ! Anii de după 1990 au confirmat total descrierea de caracter, făcută de Kekaumenos:

„187. Vlahii sînt un popor necredincios (Comentar Mugioiu: e vorba de credinţa faţă de împăratul bizantin, deci bineînţeles că nu trebuia să-i fie credincios) şi un popor dezordonat ; ei nu cred cu adevărat în Dumnezeu şi nici nu ţin credinţă împăratului sau rudelor, sau prietenului; mai mult sînt ei pentru înşelăciune în toate. Ei mint mult şi fură şi mai mult; în fiecare zi jură ei prietenilor teribile jurăminte şi le încalcă fără gînduri; ei încheie frăţii de sînge şi cumetrii numai în scopul să amăgească sentimentele. Nimănui nu-i păstrează ei credinţă; nici măcar faţă de vechiul împărat roman. Împăratul Traian a trebuit să lupte împotriva lor, el i-a bătut total şi i-au făcut prizonieri. Aşa numitul rege Dekabalos a fost ucis şi capul lui a fost pus în vîrful unei lance, în Roma. E vorba aici anume de aşa zişii daci şi bezi. Ei locuiau mai înainte în apropierea Dunării şi Saos-ului, pe care noi astăzi Sava o numim, unde astăzi sârbii locuiesc, în localităţi inaccesibile şi greu de ajuns.

Pentru încredere simulau ei, sub vechiul împărat roman, dragoste şi supunere; ei ieşeau din locurile lor de baştină şi jefuiau ţara romanilor. Deaceea aceştia s-au înfuriat şi i-au distrus, după cum am spus. Apoi s-au mutat ei de acolo şi s-au împrăştiat în tot Epirosul şi Macedonia, cei mai mulţi s-au stabilit în Hellas. Ei sînt foarte laşe picioare de iepure şi îndrăsneala lor se explică din laşitatea lor. Se întîmplă o revoltă şi ei simulează supunere şi credinţă pe care chiar şi jură, nu-i crede pe ei ! Eu vă sfătuiesc pe voi astfel, să nu aveţi încredere în ei, în nici un caz. Este mult mai bine să nu le acceptaţi niciun jurământ sau un înlocuitor de jurământ; consideraţi-i pe ei întotdeauna ca răufăcători, în niciun caz să le acorzi încredere; fă în aşa fel, ca şi cum ai fi prietenul lor. Apare odată o revoltă în Bulgaria, ca cele descrise, şi se recunosc ei sub jurământ ca prieteni ai tăi, nu-i crede.”

(traducere de I. Mugioiu din germană. Autorul german Beck a tradus din limba rusă şi a făcut o serie de modificări . Acest pasaj este numai o parte din descriere) Desigur că deosebit de importantă este descrierea lui Herodot ( la anul cca. 480 î.Hr.) care-i prezintă pe traci ca un popor numeros, dar slab şi incapabil de a avea un stat puternic din cauza certurilor dintre ei. Descrierea lui Herodot s-a confirmat perfect. Geto-dacii şi mai tîrziu românii, au reuşit numai temporar şi numai datorită caracterului unor conducători, să se menţină ca popor. Dar asta cu mari pierderi teritoriale, în favoarea unor noi veniţi, care cu toate că erau mult mai puţini numericeşte, aveau însă multă demnitate. Mihai Viteazul a fost ultimul reprezentant al demnităţii române. Excepţii, precum Alexandru Ioan Cuza (1859), a unor generali la 1877 şi apoi generalii Mărdărescu şi Moşoiu (primăvara lui 1919), au confirmat trăsăturile principale de caracter ale românilor.

La 1 Decembrie, de “Ziua Naţionala a României”, am ascultat România Internaţional, căci nu mai eram sigur dacă se mai sărbătoreşte, căci de la an la an, românii nu-şi mai doreau sărbătorirea acestei zile. Gîndurile mi s-au dus automat la ziua naţională a Franţei, vizavi peste Rin la un kilometru de locuinţa în care trăiesc, în Franţa, mai bine zis în Alsacia, unde locuieşte cea mai numeroasă minoritate etnică a Europei, minoritatea alsaciană (germană). De ziua naţională, fiecare stîlp, de pe străzile fiecărui sat, are cîte un tricolor. Fiecare cimitir militar e plin de flori. E ceva sfânt ! Şi asta în întreaga Franţă, din Nord pîna în Sud. Căci nimic nu se „mişcă”, fără să fie pornit din Paris. O centralizare totală. Şi asta nu numai în Franţa, ci şi în statele federale, precum Germania şi Elveţia. Nici o frunza nu se mişcă fără un vînt de la centru.

Am citit recent noua Constituţie a Romaniei. Nu-mi pot crede ochilor ceea ce am citit. România s-a transformat, peste noapte, dintr-un stat naţional, într-un stat multinaţional. Ca şi cum ar fi fost o schimbare a regulamentului de funcţionare a unei pieţe publice.

Toate sacrificiile Războiului de Întregire a Neamului au fost inutile. Constituţia veche, o constituţie precum celelalte constituţii europene, aprobată odată de Consiliul Europei, a fost aruncată la gunoi. De ce nu au facut aşa, cehii, polonezii, ungurii, slovacii, ucrainenii, slovenii sau croaţii ? Pentru români o Constituţie este fără importanţă, deci şi statul este pentru romani fără importanţă.

Cum a putut un popor să voteze o asemenea Constituţie ? Cum au putut să voteze cei din Parlament o asemenea Constituţie ?

De ce în România este totul altfel ? O întrebare relevantă. O întrebare pe care fiecare român ar trebui să şi-o pună, din ce în ce mai frecvent. Cum a fost posibil un asemenea referendum? Sub parola de „Intrare în Europa”, parolă pentru oameni cu un nivel scăzut, regimul marionetă corupt încearcă ultima manevră de desfiinţare a statului român. Şi a reuşit. Această modificare nu are nimic de-aface cu, “Intrarea în Europa”, ci cu ieşirea din Europa. Căci Constituţia României, de până acum, fusese aprobată de Consiliul Europei. Nici o ţară din Europa nu şi-a modificat Constituţia ca să intre în Piaţa Comună ! Şi nimeni n-a cerut României să-şi modifice Constituţia !

Scopul a fost însă altul : transformarea României din stat naţional, în stat multinaţional. Cu toate că România este statul din Europa cu cele mai puţine minorităţi etnice. Prin introducerea limbii maghiare în administraţie se confirmă de fapt, că limba romană nu mai este obligatorie în România. Singurul stat în Europa cu o asemenea clauză. In Slovacia există o minoritate maghiară de 15% , plasată la graniţa cu Ungaria. Drept de păstrare a identităţii culturale : 3 clase primare. În Bulgaria există o minoritate turcă de peste 15 % , romană de cca. 7 %, macedoneană de peste 5%. Drepturi pentru minoritatea turcă: 3 clase primare. În ţările vestice, minorităţile etnice nu sînt în general recunoscute. Aici toţi cetăţenii unei tări au drepturi egale şi nu speciale, funcţie de etnie. În Suedia, cu 12% minoritate finlandeză, este similar ca în Bulgaria sau Slovacia. În Franta , cea mai mare minoritate etnică a Europei, alsacienii, nu sînt recunoscuţi ca minoritate. Etnizarea unei ţări este considerată fascism. România este caz special in Europa. Duhul slab !

Instabilitatea psihică tradiţională a românilor a condus la acest rezultat. Octombrie 2003 a însemnat totul pentru România. Românii şi-au hotărît singuri soarta. Scuzele ulterioare, ca deobicei la români, că „alţii au fost de vină” sau că, „eu nu am votat”, sînt comportamente tipice româneşti, ca urmare a laşităţii tradiţionale. Un popor incapabil de a avea un stat. Un popor, care-şi doreşte genetic un stăpîn străin. Un popor pentru care tot ce este străin este mai bun decit ce-i propriu, indiferent de calitate. Un popor cu gura căscată , pîna la urechi, către Vestul Europei. Linguşirea faţă de unele ţări din Vestul Europei a ajuns pînă la falsificarea istoriei şi culturii proprii. Şi exact faţă de ţările care au luptat sute de ani pentru desfiinţarea poporului român. Un popor incapabil de a realiza ceva material. Efectul clar al lipsei de inteligenţă. Numai un asemenea popor poate în 14 ani să distrugă o industrie şi economie avansată ( realizată de o minoritate politică comunistă), cum nu au avut multe ţări vestice în Europa. Fiecare a luat ce-a putut. Ca la o lichidare ! Şi s-a bucurat ca un infantil. În lăcomia lor, românii erau orbi la ceea ce făceau vecinii lor, care nu distrugeau. Ambasadorul SUA la Bucureşti , Michael Guest, caracterizează (in vara lui 2003) societatea românea-scă actuală, referindu-se la corupţia societăţii româneşti: ” nu este o chestiune de centru stânga, ci este legat de lăcomie, fiind o problemă a indivizilor puşi pe căpătuială „…” de prea multă vreme cei din interiorul acestei ţări şi-au folosit poziţiile, legăturile şi influenţa pentru a împiedica România să-şi atingă adevăratul potenţial şi pentru a-i împiedica pe cetăţenii României să-şi împlinească visurile. Acest lucru trebuie să înceteze”…” Faceţi-o pentru copii voştri. Faceţi-o pentru ţara voastră !” D-ul Guest a văzut perfect esenţialul. Primul vestic care spune un adevăr României! Acest esenţial nu-l pot vedea românii. Ei nu pot crede ca totul vine de la ei. Ei nu ştiu că zonele geo-politice critice se for-mează în locurile de minimă rezistenţă.

Corabia spre stânci grăbit pluteşte, / O vezi ? Şi niciun braţ n’o cârmuieşte. / Piraţi în ea îşi numără grăbit / Averi, şi’mpart ce-au jefuit. / Nici vântul nu-l aud, nu văd furtuna: / La bani li-e gândul tot, şi’mpart întruna / Iar marea-i duce’ ncet, dar drept spre stânci. / Români ! la ce-aş cânta cuvinte-adânci, / Cănd n’auziţi furtuna’n orbui-i mers ?
La bani li-e gândul tot
– George Coşbuc- cca. 1896

In 14 ani au distrus cu o furie incredibilă investiţii industriale la nivel de tehnică mondială, cumpărate cu bani grei din Vest. Au fost distruse fabrici perfect rentabile şi de înaltă tehnologie ( de ex: Electro-putere Craiova, care avea contracte asigurate pentru peste 20 de ani !) sub pretextul absurd al nerenta-bilităţii. Pentru cîteva Mercedesuri s-a inchis fabrică dupa fabrică, cu mii şi în cele din urmă milioane de oameni. Sărăcia a devenit cruntă. Corupţia a fost de jos pînă sus. Vina este colectivă şi nu individu-ală. S-au vîndut fabrici de ciment, perfect funcţionabile, de la care românii primesc 1,5 % iar străinul 98,5 %. S-au vîndut fabrici cu rol strategic în asigurarea suveranităţii României. Cum se poate ajunge la un asemenea grad de imbecilitate ? Iar cîţiva directori, cu privire scurtă, au primit cîte un Mercedes ca să le ridice personalitatea. În SUA asemenea persoane ajung pe scaunul electric. In România sînt oameni de vază. Popor invers !

Am atras atenţia multor persoane responsabile din Romania, încă de acum 10 ani. Degeaba. Pe ei nu-i interesau ţara. Am muncit 26 de ani, în timpul meu liber, pentru România. Am trimis articole referitoare la problemele socialo – economice ale României, privite cu ochiul vesticului, la diferite jurnale. Degeaba. Mă considerau comunist, “naţionalist” sau extremist ! Autocenzură voluntară şi inconştienţă totală, dictată nu numai de lăcomie, dar şi de capacitate intelectuală redusă. Reclamele vestice, pe micul ecran, îi fascinau total. Am stat de vorbă cu mulţi intelectuali români, din cam toate domeniile. Aş putea să-i număr pe degete, pe cei care aveau ceva în cap !

Oare port eu şapcă năzdrăvană / Care face omul nevăzut, /De-am rămas aşa necunoscut /În naţiunea mea daco-romană ? /Poţi urla ca leul în pustiu, / Nu te-aude, nu te-ascultă nime. /Glasul care vine din mulţime /E bătaie surdă, din sicriu. /Hei ! au fost aicea cînva codri. /Tremura de doine frunza vara, /Tremurau şi domni, la chip ca ceara, /Cit de cît, măcar de mîndrii lotri. / Ce deşert din toate se alege ! /Au rămas doar tufe din pădure; /Unde-a fost năprasnica săcure /Oamenii-s ca iesmele betege. /Sure sînteţi, creste dezvelite ! /Iar prin văi şi cîmp sporeşte bozul. / De-asta oare cîştigarăm lozul, /După-nfrîngeri şi dureri cumplite ? /Crişule cu ocolitul umblet, /Tare-ţi este apa turburată, /Dar mai turburat îs eu la suflet, /Că o zi ca lumea nu s-arată. /Poţi urla ca leul în pustiu, /Nu te-aude, nu te-ascultă nime. /Glasul care vine din mulţime /E bătaie surdă, din sicriu.
Nu te-aude nime
– Mihai Beniuc- 1938

Existenţa unui stat îi deranjează pe români. Ei iubesc haosul, care cred ei, că este „democraţie”. Adică „Democraţia” distrugerii. Un popor care nu poate înţelege mersul unui stat european. După noua Con-stituţie, autorităţile locale au putere totală. Prefectul este numai de formă, căci lui nu-i sînt subordonate autorităţile locale. Adică fiecare face absolut ce vrea. Nimeni nu poate să controleze. Acesta este şi scopul ! Aşa nu poate funcţiona un stat. În Europa nu există aşa ceva , nici măcar în statele federale

( Elveţia). Dacă intelectualitatea română, care trebuia să conducă ţara pe un drum optimal, crede că un asemenea „stat” poate funcţiona, atunci se poate vedea, ce fel de calitate are această intelectualitate.

Nici măcar absurdul nu este observat de intelectualitatea română. Se tot fac parole de atragere a inves-tiţiilor străine, iar investitiile existente se distrug cu o furie incredibilă ! Contradicţie totală ! O naivita-te infantilă. Un investor străin serios nu are curajul să investească în această atmosferă de distrugere.

Sony şi Panasonic , în Cehia ; Toshiba, JVC şi alte firme renumite japoneze , în Ungaria, Slovacia şi Polonia; toate investiţii străine. De ce nu în România, căci România avea o industrie electronică dez-voltată ? Era tocmai aversiunea faţă de distrugători. Românul o ia tot timpul de la “capăt”, fără să realizeze ceva în final. El nu are noţiunea acumulărilor cantitative şi calitative. Românul crede că începind, din nou, „de la început” i se va îmbunătăţii viaţa, căci acum are ocazia să pună mâna pe ceva. Dar românul a rămas întotdeauna sărac, cu toate că ţara este foarte bogată. Acesta este tocmai indicatorul absolut al incapabilităţii unui popor. Lacomia este tocmai efectul, că românul nu poate vedea prea departe.

Se tot vorbeşte de îmbunătăţirea Imaginei României în străinătate. Poporul român a confirmat însă exact teoriile vestice, care spun că este incapabil. Nu acelaş lucru se spune despre Cehia, Slovacia, Po-

lonia, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi Ucraina. Şi ei nu aveau nivelul industrial atins de Româ-nia la anul 1989 ! În anul 1991, un coleg de serviciu german a venit la mine, ştiind că sunt român, şi mi-a spus, fără nici un fel de jenă, că Romania va dispare ca stat. Eram revoltat şi i-am dat o replică dură. La anul 2003 constat, că ştia el, ce ştia. Din istorie. Căci românii spre deosebire de alţi europeni, au greşit întotdeauna în istorie. Şi ei calcă întotdeauna pe aceleaşi urme. Ca un magnet se îndreaptă ei spre acei care au vrut întotdeauna să-i distrugă. Ei nu au capacitatea de a recunoaşte pericolul.

România a cumpărat licenţe de mare valoare din Vest. Cum au pătruns pe mâinile românilor, au fost distruse. Totul s-a dus pe apa Sâmbetei. Românii nu doresc produse românesti, chiar dacă ele sînt mai bune decît cele străine. O întreprindere în mâini româneşti îl deranjează pe român. Caută cu lumânarea un stăpân străin. Chiar şi pentru servicii publice şi de întreţinere. Nu mai sînt in stare nici să-şi repare tramvaiele, căci trebuie să vină elveţienii să le repare. Până şi întreţinerea canalizării vor s-o vândă ! Se rîde în Vest în hohote. O asemenea pradă uşoară, nimeni nu şi-a închipuit-o !

În ultimii 14 ani s-au făcut investiţii în Germania şi Franţa cum nu s-au făcut niciodată în istorie. La fiecare margine de sat, a apărut o zonă industrială.

Românii au mîncat, ani de zile, carne infectată de vacă nebună din Anglia, împachetată în conserve în Olanda, cu etichete în limba română. Numai pentru că era olandeză. Iar conservele româneşti similare zăceau în rafturi. Au mîncat şi mănâncă carne infectată din Ungaria, iar combinatele proprii le-au ras de pe faţa pămîntului, cu toate că produceau printre cea mai sănătoasă şi gustoasă carne din Europa !

România a devenit şi importator de carne ! Incredibil, dar adevărat, România a devenit piaţa de desfacere a Ungariei ! Cînd intri în România, venind din Ungaria, ai impresia că în România a fost un război. Totul distrus. Imaginea României, în străinătate, este România ! Ce e de îmbunătăţit ?

În Bucureşti, clădiri, în faza finală de construcţie, de mare importanţă naţională ( Arhivele Statului, Biblioteca Naţională, Muzeul de Istorie Naţională, ş.a.) şi mare valoare, zac în păragină de 14 ani, cu macaralele ruginite lîngă ele ! Kilometri de tunel de metrou, în Bucureşti, zac sub apă! Aceasta este România, şi nu alta ! Acesta este Imaginea României ! Un investor străin, cu intenţii cinstite, o ia la fugă! După noua Constituţie, limba română nu mai este obligatorie în România. Acesta este unul din paşii cei mai importanţi în dezmembrarea unui stat. De ce nu au văzut intelectualii români şi poporul român aceasta ? Înseamnă că nu au capacitatea de a vedea ceva mai departe. Aşa ceva nu există in Europa ! Mai ales că România este printre ţările europene cu cele mai puţine minorităţi etnice. În Europa de Vest, se practică politica integrării minorităţilor în societatea majoritară, şi nu separarea minorităţilor etnice de majoritatea tutelară, ca în România. De ce nu au văzut românii aceasta ? Este aceasta inteligenţă ? Este aceasta deşteptăciune ?

Se tot dă vina pe comunism. Dar comunism au avut şi cehii, şi slovacii, şi germanii, şi bulgarii, şi ucra-inenii etc. Şi nu a fost un comunism mai „blînd”, decît cel românesc. Pentru aceeaşi faptă, la Honecker se mergea la puşcărie, la Ceauşescu se trecea pe o „linie înfundată”, sau i se dădea drumul în străinăta-te. În anul 1939, românii îşi distruseseră deja statul, tot datorită instabilităţii psihice şi incapacităţii! Era tot tragedie ! Spionajul vestic conducea România, efectiv oficial. Lingăi de români erau de fapt nişte papagali. Aşa că, să fim serioşi cu comunismul ! Scuze tipice româneşti. Cauza trebuie căutată la român însuşi, şi nu împrejurul lui. Omul sfinţeşte locul. Vina individuală nu există, vina este întotdeauna colectivă !

Cine nu vrea să vadă realitatea, este libertatea lui personală. Dar nu e dreptul lui să falsifice realitatea, chiar dacă realitatea pare o insultă la adresa poporului. Referendumul care s-a făcut pentru modificarea Constituţiei a scos clar în evidenţă, cine este poporul român. Poporul român este o mulţime de oameni (cu basarabenii, cca. 30 milioane) fără naţiune. Românii nu au noţiunea de stat propriu. Românul nu are noţiunea de colectiv şi de apartenenţă la un colectiv. Prin anii 1994, credincioşii români din Paris s-au luat la bătaie în biserica lor ortodoxă. Motivul : cam jumătate dintre ei doreau ca biserica ortodoxă română din Paris să se afilieze Bisericii Ortodoxe Ruse şi nu Bisericii Ortodoxe Române. Basarabenii şi-au ales singuri conducători slavi. Românii din Transnistria, majoritari, s-au unit cu coloniştii slavi împotriva românilor de peste Nistru .Un german sau francez, sau oricare european, consideră aceasta o glumă !

Principala caracteristică a românului este instabilitatea psihică, de unde şi toate modificarile pe care le face. De aceea românul este foarte slab ca individ, lipsit de tenacitate şi total coruptibil, pînă la vinderea totală a ţării. De aceea a şi reapărut, în 1990, parola : ” Noi nu ne vindem ţara !”. În inconştient era exact reacţia handicapului. Românii ştiau de fapt cine sînt ! Lingăismul, înjosirea şi servilismul atinge graniţe groteşti. Demnitatea nu este cunoscută la români. Toate acestea sînt efectul laşităţii şi conduc la lipsă de unitate şi neîncredere în forţele proprii. Un asemenea popor nu are nici o şansă de supravieţuire. Aceasta este bine cunoscută în Europa de Vest. Hegemoniile vestice ştiu că au în România un teren fertil pentru crearea unei pieţe de desfacere şi a unei zone de conflicte politice care uşurează exploatarea materiilor prime. Şi aceasta în numele Democratiei Vestice şi sub ocrotirea unor organizaţii internationale, precum Consiliul Europei şi Piaţa Comună. Aşa zisa zona geo-politică critică, şi-au creat-o românii însuşi, tocmai datorită duhului slab.

Germanii îi consideră pe românii, rasă biologică inferioară şi popor slab cu duhul. În alte ţări din Europa de Vest, românii sînt consideraţi popor incapabil. La televiziunea germană a apărut acum cîţiva ani chiar şi o glumă : „Doriţi Autonomie ? Duceţi-vă în Republica Moldova !”

Toate modificarile şi distrugerile pe care le-au executat românii în ultimii 14 ani în România, înseamnă Imaginea României. În plus regimuri de marionete, lipsite de noţiune statală, produc o imagine şi mai negativă în Europa de Vest. Un sentiment de greaţă, indus de înjosirea unui popor. Deaceea României i s-a aplicat un tratament special în cadrul Europei, în ceea ce priveşte : intrarea în Consiliul Europei, „privatizarea” economiei, promisiuni de intrare în Piaţa Comună, păstrarea identităţii culturale a minorităţilor etnice, administraţie locală, dezarmarea, etc. Nici o ţară în Europa, nu a făcut ceea ce a facut România ! Nici Cehia, nici Slovacia, nici Bulgaria, nici Ucraina, nici Ungaria, nici Polonia, nici Slovenia, şi nici Croatia. De ce ?

De ce românii nu s-au întrebat, de ce vecinii lor nu fac aşa ceva ? Era tocmai Orbul Gainilor, apanajul inteligenţei ? Căci alături, în Ungaria, pământurile erau în continuare lucrate în comun. Grîu sau po-rumb, neparcelat, se puteau vedea, de la un orizont la altul. De la Oradea la Cluj, numai bălării, de 14 ani de zile ! De la Borş la Oradea , peisajul unui război distrugător.

Aprecierea poporului român în vestul Europei e deosebit de relevantă şi în domeniul programelor de calculator ( software). Urmăresc de cîţiva ani de zile toate programele importante. Pînă acum cca. 4 ani şi încă şi astăzi, limba română nu e prezentă, decit sporadic. În schimb de mulţi ani (7-8 ani) sînt pre-zente limbile: bulgară, maghiară, cehă, croată, albaneză, rusă, estonă, poloneză şi chiar limbi ale unor popoare mici din Africa şi Asia. Şi România, a avut industrie de calculatoare !

Românii nu au sisteme de informaţie în masă proprii, precum vecinii lor. Sistemele de informaţie în masă ale românilor sînt preparate din vest. Ca pentru copii ! În care ţară se transmite la radio pe postul naţional, Radio Londra ? Numai în Marea Britanie, coloniile ei şi Romania ! Dar românul e fericit că i se permite aşa ceva. Ei preiau fiecare ştire vestică, ca adevărul adevărat ! Cehii, deja în anul 1992, au cerut interzicerea Europei Libere, în limba cehă, căci ei doresc să se informeze singuri. Europa Liberă a rămas şi astăzi pentru români. Românului i se spune cine e democrat şi cine e “naţionalist” la el în ţară, căci el singur nu e capabil să deosebească. Jurnalele româneşti de circulaţie sînt în mîini vestice şi reprezintă bineînţeles interese vestice şi nu cele româneşti. În ţările vesteuropene ultranaţionaliste, termenul “naţionalist” nu e dorit, şi atunci a fost recent înlocuit cu “patriot”. Aşa a învăţat românul, că organizaţiile maghiare sînt democratice şi nu fasciste. Iar tot ceea ce ar fi în favoarea ţării, precum în toate celelalte ţări europene, este tratat în România, ca naţionalism. Absurd, căci românii nu au naţiune ! În ţările vestice naţiunea e sfântă ! E ceva de la sine înţeles.

În România, fasciştii iredentişti maghiari vor să ridice un monument al generalilor ( veniţi din Ungaria şi nu din Transilvania !) unguri, care au măcelărit 40.000 de civili români, la anul 1848. Ce fel de popor sînt românii ? Un asemenea grad de înjosire, e de neimaginat! În Vest sînt şi astăzi condamnaţi criminali (în vîrstă de 80 şi 90 de ani) de război. În România , NU ! Autori ai holocaustului executat de maghiari în Transilvania şi de ruşi în Basarabia (anii 1940), mai trăiesc încă. Ce intreprinde Justiţia Română ? E aceasta expresia respectului românului pentru român ? Aceasta este Imaginea României. Ca să ai o Imagine bună , trebuie să te respecţi , tu însuţi !

Istoricii români actuali au modificat până şi istoria, numai să fie pe placul celor care au vrut, sute de ani de-a rândul , să-i desfiinţeze. Voevozi ardeleni sînt trataţi ca maghiari, numai că numele lor sînt scrise, după moda vestică istorică ! In manualele de istorie şcolară, stă acum scris , că „ nobilii maghiari erau buni cu ţăranii români” ! Cum poate fi calificat un asemenea popor ? Se poate găsi vreo scuză ? E aceasta inteligenţă ? E aceasta personalitate sau demnitate ? E aceasta respect pentru zeci şi sute de mii de vieţi româneşti ale holocaustului din Ardeal ? E aceasta tradiţionalul împăciuitorism românesc, efectul laşităţii genetice, care i-a dus întotdeauna pe români la tragedie? Căci numai aşa se poate explica respectul românului pentru jugul austro-ungar! Un grad de înjosire de neimaginat în Europa. Preşedintele ceh Havel a declarat pe la anul 1992 că atmosfera imperiului habsburgic nu are ce căuta în Cehia. Cum s-a deschis graniţa cu Austria, s-a aşteptat un aflux de cehi în Austria. Surpriză totală: Se puteau număra pe degete pe cei care treceau graniţa. Mândria unui popor. La români, minoritarii etnici au fost la toate timpurile deasupra lor. Chiar şi în timpul comunismului. De ce oare? Români entuziasmaţi, şi-au ţiganizat minunata lor muzică şi cultură, cu un entuziasm de masă. Manelele sînt tot ce are mai bun societatea românească actuală. Dragostea românilor pentru subcultură este de nezdruncinat. Aşa se simt ei bine, deci acolo aparţin. Românii nu au reuşit să educe ţiganii, ca în alte ţări. Ci invers. Bande de ţigani, înarmaţi cu ciomege de oină, atacă ziua în amiaza mare, sub privirea a numeroşi cetăţeni. Poliţia Română, în numele „drepturilor omului”, fuge din faţa ţiganilor. Fascişti maghiari îndeamnă în public, la acţiuni antistatale româneşti, fără să primească nici un fel de replică din partea autorităţilor statale. Mai se poate spune că există statul român ?

Cum e în Ucraina, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Croaţia, Austria, Germania, Franţa, Suedia sau Olanda ?

Nimic nu există la români, în care străinul să nu fie chemat să se amestece. În ultimii 14 ani, românii au angajat sfătuitori vestici. Capacitatea intelectuală a românului nu a ajuns însă să poată înţelege, cu toate că era vizibil, că aceşti „sfătuitori” aveau alte interese, decît cele româneşti. Aceşti bani grei pierduţi, puteau fi investiţi în spitale, aflate în ruină şi mizerie. Şi în plus se putea evita distrugerea economică a statului român. În Germania, Elveţia, Austria, Suedia şi altele, străinul este ultimul om în societate. În România, străinul e primul, iar românul ultimul. Popor invers ! Efectul instinctelor de inferioritate ? Deaceea şi credibilitatea românilor în zvonuri, lansate dibaci de diferite instituţii şi organizaţii vestive.

Românii pot fi dirijaţi numai prin zvonuri. Pe români nu-i nevoie prin război să-i distrugi. Ci prin zvonuri şi parole. Aşa cedează ei , întotdeauna şi la orice. Românul tratează orice compromis la dreptul lui, ca un succes ! Românii sînt singurii în Europa care îşi schimbă numele, cînd ajung în altă ţară. Le e ruşine şi de nu-mele lor. Complexe enorme de inferioritate. Complexe de inferioritate care duc astăzi chiar şi în Ro-mânia la schimbarea numelor şi denumirilor: “c”-ul se transformă în “k” iar “i”-ul în “y”. Ca pe timpul imperiului austro-ungar. Nostalgia românului după timpurile de sclavie e de nezdruncinat. Poate un asemenea popor sa aibă o ţară ? O simplă denumire străină, îl face pe român fericit. El nu doreşte ro-mâneşte. E dreptul românului ! Minunata cultură multimilenară a devenit un balast pentru noua socie-tate românească liberă. Sînt românii de astăzi alt popor, decât cel de pe timpul lui Mihai Viteazul ?

Maghiarizarea a fost un proces,“floare la ureche”. Cei 1,6 milioane de “ maghiari”, sînt români get-be-get. Puţini s-au împotrivit cu tenacitate să nu devină maghiari. Polonezii, care au avut de suferit peste 1000 de ani , în faţa unei colonizări germane, cu forţe mult superioare catolicismului din Ardeal, au rezistat cu demnitate şi şi-au păstrat identitatea culturală, fără să se lase atraşi de avuţii şi titluri. Lacomia după averi şi titluri vestice i-a dus pe mulţi români, după 1867, la maghiarism. Aceeaşi lăcomie ca astazi !

Deja în România, domneşte haosul total. Românii cred că aceasta înseamnă democraţie. Ei nu pricep nimic despre toate strategiile de tip <<pas cu pas>>. Interesant că nimeni din intelectualii români nu are capacitatea de a vedea despre ce este vorba cu adevărat : pierderea totală a controlului asupra diferitelor regiuni ale României. În Vest aceasta nu e posibil, nici macar în ţările federale. Poliţia Română şi-a pierdut controlul asupra întregii ţări şi de fapt ea nu mai există. Armata Româna este numai pe hîrtie. Ea nu mai are capacitatea de a apăra ţara, în cazul unei invazii externe. Elveţia , fără să aibă duşmani, are încă o armată de cca. 500.000 militari ( redusă recent, cu multe rezistenţe, de la 600.000), echipaţi şi antrenaţi la înalt nivel. Fiecare cetăţean elveţian, rezervist, este obligat cca. 1 lună pe an să se ducă la unitatea de care aparţine ! În anul 2003, armata elveţiană a executat un volum dublu de exerciţii de antrenament în comparaţie cu anul 2002. De ce oare este altfel in Romania ? La români, înrolarea în armată, pentru apărarea ţării se făcea cu arcanul. În Europa de Vest era şi este o chestiune de onoare. De ce oare ?

Românii nu mai au nici fabrici de armament ( garanţia suveranităţii), căci le-au vîndut străinilor. Inteli-genţa, nu glumă ! Românii nu cunosc, precum toate ţările, noţiunea de Interese Naţionale. Poate exista un stat fără Interese Naţionale ?

Tabloul actual al Romaniei :

– Regimuri corupte de marionete vestice şi fascişti maghiari.

– Ruine economice ca după un război mondial.

– Bogaţiile subsolului în mâini vestice.

– Intreprinderi înfloritoare românesti în mâini străine, în numele privatizării. Petrom-ul !

– Lipsa forţelor de ordine statale.

– Cenzură totală a sistemului de informaţii în masă.

– Falsificări de cultură şi istorie.

– Învăţămîntul românesc, unul din cele mai bune ale Europei, distrus.

– România, piaţă de desfacere (via Ungaria) a îngrăşămintelor chimice, furajelor şi animalelor infectate vestice ( care sau interzis prin lege in Vest si care trebuiau arse)

– Justiţie coruptă, care tolerează distrugătorii de ţară.

– România , piaţă de desfacere vestică.

Românii, cu gura căscată catre Vest, şi-au distrus ţara şi au ratat şansa istorică a unei ţări industriale, adică a unei populaţii cu bunăstare. Din turism şi din culegerea fructelor de pădure ( aşa cum un politician get-be-get român, foarte inteligent, într-o “vizită de lucru” la Hunedoara şi Valea Jiului, i-a sfătuit pe siderurgişti şi pe minieri) nu se poate trăi. Românii sînt deja după 14 ani, de „libertate”, slugile şi groapa de gunoi a Europei. Prin distrugerea propriilor fabrici, românii finanţează industriile din ţările vestice ( în special Germania). Mărinimia duhului slab şi a inteligenţei.

Dacă un german îi spune unui român să se arunce de la etajul 10, căci jos este o saltea germană care amortizează totul, românul se arunca fără doar şi poate. Românul nu e capabil să recunoască pericolul.

Încrederea românului în omul vestic, în ciuda tuturor decepţiilor din istorie, e genetică. Efectul complexelor de inferioritate. Am reţetă de medic român, de dinainte de 1989, pe care era prescris “Aspirină Bayer”. Credinţa românului, că o aspirină Bayer e mai bună decît o aspirină românească, e tipică sindromului românesc. E grotesc , dar adevărat. Românii sînt un popor de tip AB (“Aspirină Bayer”).

În ţara mea , tot cerul pare-o pată/ De sînge, scurs din rana unui soare,/ Ce-abia-şi deschide ochii-n zări ; şi moare/ Ca cei muşcaţi de-o gură-nveninată !/ În ţara mea pe marea frămîntată/ În aiurări de vînturi funerare,/ Nu vezi plutind corăbii albe-n zare/ Purtînd pe bord plecaţii de altădată ! …/ În ţara mea nu-s flori ca-n altă ţară/ Şi cîntece de dragoste nu sînt ;/ Şi-n ţara mea – tăcuţi ca-ntr-un mormînt –/ Cei vii şi-aşteaptă rîndul ca să moară ;/ Pe cîtă vreme morţii … Cine ştie ? …/ Aşteaptă-o zi ca-n alte ţări să-nvie !…
Sonet.
Ion Minulescu – 1908

Un domn director al Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea mi-a spus, convins, că românii sînt vestici şi nu bizantini ! Plus multe aberaţii istorice, fluturate de „istoriografi” vestici.

Dînsul nu e singurul director de muzeu, care debitează asemenea parole. Cei care trebuie să reprezinte cultura română, reprezintă interese antiromâneşti. Efectul complexelor de inferioritate, îi transformă în papagali vestici.

România este singurul stat din Europa care nu are un Muzeu Naţional de Artă ! El a fost desfiinţat du-pă 1990 şi „mutat” la Palatul Cotroceni, unde se intră printr-o uşiţă în gard şi cu aprobare specială.

Imaginea României este România .

Tabloul Inteligenţei româneşti :

Constituţia României din Octombrie 2003, prin care România devine stat multinaţional. Aceasta este piedica principală în admiterea României în Piaţa Comună. Căci nimeni în Europa nu doreşte un „stat” haotic şi etnizat, în care fiecare „oraş şi sat” se administrează după cum do-reşte. Nimeni nu doreşte în Europa un stat în care minorităţile etnice sînt separate şi nu integrate în societatea şi cultura tutelară.

„Privatizarea” şi distrugerea unor fabrici şi combinate în valoare de peste 500 miliarde dolari.

Vinderea sau distrugerea fabricilor de armament.

Privatizarea, autonomia locală şi “drepturile” minorităţilor etnice.

Desfiinţarea armatei, securităţii statului şi poliţiei.

Retrocedarea unor proprietăţi în care sînt adăpostite instituţii sociale ( şcoli, grădiniţe, bibli-oteci, muzee, arhive, etc). În celelalte ţări, aceasta este interzis prin lege !

Restabilirea atmosferei imperiului austro-ungar.

Distrugerea sistemului de asistenţă medicală ( conform statisticilor vestice din anii 1968-1975, România se situa, atunci, la nivel de vîrf european).

Rata demografică cea mai scăzută (cu excepţia Ucrainei) din Europa ( În Franţa se nasc trei oameni şi moare unul; în România se naşte unul şi mor trei), conform statisticei Encarta 2000.

Vinderea muntelui de aur. Vinderea Petrom-ului. Culmea inteligenţei poporului român.

Închiderea minelor de cărbune şi cumpărarea de cărbune din Anglia.

Vinderea băncilor. Vinderea flotei. Vinderea fabricilor de ciment.

Închiderea sau distrugerea unor unităţi economice de importanţă naţională, cu tehnologie de vîrf mondială, precum : Electroputere Craiova, Combinatul siderurgic Călan, Combinatul Side-rurgic Galaţi, Uzinele Reşiţa, Uzinele Roman Braşov, Progresul Braila, UMGB Bucureşti şi multe altele.

Propuneri de astupare a canalului Dunăre-Marea Neagră şi de concesionare a bogăţiilor ţării pe 50 de ani ( probabil ca românul să stea cu burta la soare , să bea şi să mănînce. Căci munca !).

Contractul de reparare a locomotivelor româneşti, dat firmelor americane. O economie care nu mai e în stare nici măcar să-şi repare produsele care le-a fabricat timp de 30 de ani. Cine plăteşte această reparaţie ? E aceasta inteligenţă şi deşteptăciune ? Sau imbecilism ?

Contracte către firme vestice pentru 100 de locomotive şi a trenurilor de metrou, produse de calitate aflate deja în producţia românească de mulţi ani de zile.

Construcţia autostrăzii Budapesta – Braşov ! Inteligenţa românească a uitat de Bucureşti, capitala ţării şi nu şi-a pus întrebarea : de ce de la Budapesta la Braşov ? E mai importantă pentru români, Budapesta decît Bucureştiul ? Sau de ce nu este finanţată de statul român, pentru a produce venituri statului român ? Căci trusturi de construcţii româneşti au existat suficient de multe. Un contract ar fi fost ca apa pentru peşte ! De ce nu autostrada Bucureşti- Beograd, căci e mult mai economică şi importantă, pentru legăturile cu Europa de Vest ?

Clauza vinderii pământului la străini. Constituţiile europene nu permit aşa ceva. Robie curată, pe viitoarele plantaţii vestice.

Ordonanţele, cu care s-au distrus ţara. Expresia instabilităţii psihice. În ţările europene, necunoscute !

Relaţia de reciprocitate e necunoscută la români. Expresia înjosirii.

România e singurul stat în Europa fără Interese Naţionale.

Entuziasmul general voluntar al românilor în acţiunea mafiei interne şi externe de distrugere a ţării.

„Revoluţia Română” şi teroriştii arabi, cu plăcuţă de înmatriculare (pe care fiecare a văzut-o la televizor) pe care era înscris : „H”. Nimănui nu i-a trecut altceva prin cap ! Cu toate că au dat foc Bibliotecii Universităţii, după ce nu mai exista în împrejurimi vreun reprezentant al comuniştilor. Au pierit documente vechi inestimabile. Păi de fapt, ăsta a fost şi scopul.

Desfiinţarea legii Patrimoniului Naţional. Expresia jafului.

Cedarea Basarabiei de Sud de către Emil Constantinescu pentru „intrarea” României în Piaţa Comună

Relaţiile cu Rusia, tratate prin prisma duşmanului tradiţional. Dar duşmanul tradiţional a fost de fapt Germania, Austria şi pionul lor, Ungaria.

O mică retrospectivă a inteligenţei româneşti :

Tratatul separat al guvernului de la Cotroceni cu Germania şi Austro-Ungaria, din Martie 1918, prin care România se reducea cam la vreo 50.000 de km2.

Semnarea Acceptului de la Viena, din August 1940, prin care la cererea Germaniei şi Italiei, este cedat Nordul Transilvaniei, Ungariei. După ce a semnat actul, reprezentantul României a leşinat . Mai bine leşina, înainte de a semna ! Fuga din Ardeal a armatei române şi părăsirea arhivelor statului care au fost transferate la Budapesta. Documente dispărute pînă astăzi.

Fuga din Basarabia şi Bucovina, la cererea URSS (la propunerea Germaniei şi înscrisă în Tratatul Ribbentropf-Molotov, din 1938), din 1940. În graba fugii şi-au uitat şi arhivele Statului. Stat serios, nu glumă. La fel a fost şi în 1812. Luptă nu cunosc românii. „La plăcinte înainte, la război înapoi”. Tradiţie îndelungată.

Prin cedări laşe, România pierde în 1940, 30% din populaţie şi 30% din teritoriu, în trei luni de zile. Performanţă statală, unică în Europa. Ţara la români este ceva, care astăzi este , mâine nu mai este.

Coaliţia cu Germania, imediat după ce această ţară a mutilat România. Exemplu inedit în istoria mondială. Exemplu inedit de laşitate. Ca şi cum te-ai fi aliat cu criminalii părinţilor tăi. Cum se poate numi acest comportament ? Inteligenţă ? Deşteptăciune ? Strategie ?

Acest act a fost încoronarea absolută a caracterului românilor, după actul de la Cotroceni.

Modul de gîndire şi acţionare este astăzi identic cu cel din 1918 şi 1940. Nimic nu s-a schimbat. Nimic nou, de sute de ani ! De armată nu au nevoie românii! Nu le-a plăcut niciodată. Căci se poate muri ! Ca şi astăzi. Mai bine, cedare, pe toate liniile şi fronturile, fără nici un fel de rezistenţă. Românii nu cunosc cuvîntul NU. Apanajul slugii.

Politic, sînt un social democrat german, antişovinist ( cu mulţi prieteni evrei, germani, turci, maghiari, polonezi, cehi, francezi, etc) şi pacifist. De peste 26 de ani trăiesc în Germania. Cunosc foarte bine societatea germană, elveţiană şi franceză. Aşa că cei cărora nu le convine ceea ce am scris, au libertatea să mă caracterizeze cum vor ! Familia mea a suferit enorm de pe urma comunismului.

Ora adevărului a sosit. Ascunderea realităţilor, şi aceasta o caracteristică a românilor, rezultată din laşi-tate, nu duce decît la o prăbuşire şi mai rapidă a statului român, în drumul spre Protectorat ( drum pla-nificat pentru Balcan, de către „Democraţiile” vestice. Noroc că socoteala vestică cu Serbia nu s-a potrivit !).

O cultură multimilenară, de avangardă a Europei, a ajuns la sfîrşitul existenţei. Pînă în anul 1990 eram bucuros că sînt român. Dupa anul 1990, am priceput cine sînt românii. Le-am văzut imediat istoria su-telor de ani, a cedărilor şi înjosirilor. Bucuria mi-a disparut. Mi-e ruşine să mai spun că sînt român.

Toţi în Europa întorc capul în altă parte, cînd aud de români ! La buletinele meteo ale televiziunilor vestice, Bucureştiul nici nu e prezent. În schimb, Budapesta, Sofia, Beogradul şi Kievul. În jurnale, tot la fel. Puţini vestici ştiu că, capitala României e Bucureştiul. Ştiu ei oare prea puţină geografie ? De ce oare ? Au fost oare de vină numai falsificările vestice, despre acest popor ? Puteau să apară aceste falsificări vestice, dacă românii erau altfel ? Ce-au întreprins românii ca să contracareze aceste falsificări ? Este aceasta, indolenţă orientală, inteligenţă sau deşteptăciune ?

Aceste consideraţii trebuiesc cunoscute, pentru ca urmaşii Protectoratului Dunării de Jos, care va urma României, să înţeleagă istoria precedenţilor lor, cunoscuţi în istoria de pînă la ei, ca români. Atunci însă nu mai e important ce e o cultură şi o ţară, căci una fără alta nu merge. Laşitatea a fost că-lăuza de sute de ani a românului. Românul nu a avut noţiunea de rezistenţă, nici la 1699 ( Transilvania, cadou austriecilor), nici la 1750 ( Banatul, aproape cadou austriecilor), nici la 1775 (Bucovina, cadou austriecilor), nici la 1812 (Basarabia, cadou ruşilor), nici la 1918 ( Tratatul de la Cotroceni, prin care Germania şi Austria primeau cadou cca. două treimi din teritoriile românilor, România reducîndu-se la cca. 50.000 km2. Noroc că regele Ferdinand I nu a ratificat tratatul), nici la 1920 (trasarea graniţei de vest a României, fără invitarea României şi fără luarea în considerare a pretenţiilor României. Adică cadou, Maramureşul de Vest şi Ardealul de Vest), nici la 1940 (Nordul Transilvaniei, cadou Ungariei) şi nici la 1940 ( Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herta, cadouri URSS-ului). O istorie impresionantă a laşităţii. La fixarea graniţei de vest a României, în anii 1920 -1922, după ce armatele române ajunseseră aproape pînă în vestul Ungariei, România nici nu fusese invitată să-şi prezinte pretenţiile asupra graniţelor proprii ! Acesta era respectul vestic pentru România şi pentru o victorie militară. Nimic nu s-a schimbat nici astăzi !

Istoria Poloniei este foarte similară cu Istoria României. Însă mult mai dură decât a României. Efectul însă a fost cu totul altul. Rezultatul demnităţii şi al naţiunii poloneze ! În Iulie 1922, comisia vestică de fixare a graniţelor a încercat să-i răpească Poloniei o parte din teritoriile de la graniţa vestică (Silezia fusese împărţită în două, de către comisia vestică. Precum Maramureşul şi Ardealul. Partea de Vest a Sileziei trebuia să revină Germaniei, pe motivul că acolo trăiau numeroşi minoritari etnici germani (Fără să fie luată în considerare istoria anterioară a ultimei mii de ani, de desfiinţare fizică a populaţiei poloneze, practicată de invazia colonistă germană !), fără rezultat însă. Ca şi România, Polonia nu fusese invitată la trasarea de către comisia vestică a propriei graniţe. Intelectualitaea lor a organizat imediat rezistenţa. În documetarul „Germani şi Polonezi”( producţie ORB-2002, patru părţi) prezentat la televiziunea germană în Ianuarie 2004, istoricul berlinez Heinrich August Winkler comentează realist şi obiectiv această situaţie:

În Iulie 1922,„ Naţionaliştii polonezi şi cei germani stăteau faţă în faţă. Şi a fost corect că drepturile minorităţilor etnice nu au fost luat în considerare. Polonia voia să devină un stat naţional.”

Ce-au făcut românii, când comisia vestică, arbitrar, pe bază de interese vestice, le-a fixat graniţa vesti-că, diferită de cea istorică ? Nimic ! Absolut nimic ! Şi aveau armate de ocupaţie până în vestul Ungariei ! Şi cca 2 milione de ardeleni (precum dacii de pe Columnă), de pînă la Tisa, au devenit maghiari! Dar tot ce vine de la vestici este pentru români, sfânt ! Atunci şi acum. Demnitate la polonezi, atunci şi acum ! Acum ( Decembrie 2003), Polonia a împiedicat adoptarea unei Constituţii a Pieţii Comune. Inteligenţa lor a evitat, din nou, hegemonia unor dornici de dictate. Istoricul berlinez spune clar că o minoritate etnică nu are nici un drept să blocheze un stat naţional ! Aceasta este bine cunoscut în Europa şi în Lume. Nici o lege în Europa sau în Lume nu acordă un asemenea drept unei minorităţi etnice.

În plus în cazul României unei minorităţi oaspete, care sute de ani a încercat să dezmembreze voevodatele romăne şi respectiv statul român prin crimă şi teroare. Când e pus în faţa faptului împlinit ( ultimul : Constituţia 2003), românul spune că nu a ştiut. De unde şi proverbul : „ dă-i românului mintea de pe urmă” sau imnul naţional : „ Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte …” Degeaba, că nu s-a deşteptat !

M-am luat cu muntele pieptiş,/ Cu pădurosul acesta de rege !/ Rîzi tu, rîzi, bătrîne Criş,/ Dar urma alege./ Urşi, poteci ascunse, vulpi viclene/ N-au să mă- ncurce./ Pînă sus la cuibul mîndrei Cosînzene/ Pasul meu are să urce./ A şi pornit să mă oprească-n drum/ Muma pădurii./ Vin după ea haită, duium,/ Toţi fiii blestemului , urii./ Hei ! popor mîncători de bureţi,/ Guri strînse de porumbele,/ Cîntaţi şi voi să sune codrul, de puteţi,/ Şi ridicaţi-vă privirile la stele./ La scrîşnetele voastre nu apare/ Ileana, de mult aşteptată./ Vă doare aceasta , vă doare./ Nimic de făcut. Aşa vi-i data./ M-am luat cu muntele pieptiş,/ Cu pădurosul acesta de rege !/ Rîzi tu, rîzi, bătrîne Criş,/ Dar urma alege.
Cu muntele pieptiş
Mihai Beniuc – Bucureşti- 11 Decembrie 1943

Aţi votat fără să vă oblige cineva ! Deci v-aţi hotărît singuri soarta ! Nu Consiliul Europei a cerut mo-ificarea Constituţiei României ! Ci buzunarele fanarioţilor români ! Pentru mici promisiuni şi parole, v-aţi lăsat, ca întotdeauna, să vă minţiţi pe voi insuşi.

Acesta este Imaginea României, România însăşi ! O ţară europeană normală, cu o bună Imagine , în-seamnă un stat bine organizat, cu instituţii statale care să-i asigure stabilitatea şi securitatea, cu cetăţeni cu aceleaşi drepturi şi fără drepturi politico- economice etnice, care înseamnă fascism. Un stat în care munca este intensivă şi în folosul societăţii proprii şi aceasta în cadrul unei economii şi industrii puternice. Numai aşa se poate ajunge la un nivel bun de trai pe piaţa liberă sau în cadrul unei orga-nizaţii economico-politice ( de ex. Piaţa Comună). O ţară, ca piaţă de desfacere sau furnizoare de materii prime, este suportul sărăciei. O organizaţie economico- politică poate salva o societate, fără o economie puternică, numai de la nivelul minim de existenţă ( de ex. Portugalia, Grecia, livrează numai forţă de muncă, ceea ce nu a dus la bunăstarea societăţilor respective), dar nu de la sărăcie. În Germania, salariaţii contribuie obligatoriu (de 14 ani), prin „sarcina de solidaritate”, cu multe zeci de miliarde Euro la consolidarea industriei Germaniei de Est. În plus statul german a subvenţionat, în anul 2002, economia germană, cu peste 20 de miliarde de Euro ! Un mod de gîndire sănătos. Numai aşa există bunăstarea şi liniştea.

Din culegerea fructelor de pădure, aşa cum recomanda un politician român tipic, nu se poate depăşi nici minimul de existenţă. Nici măcar minimul de deşteptăciune şi demnitate!
„Oricît am vrea să ne mîngîiem de condiţia existenţei noastre prin împrejurările vitrege ale vremurilor – năvălirea barbarilor, ocupaţia turcească, maghiară, dominaţia fanariotă … nu vom reuşi totuşi. Istoria este o explicaţie, dar nu o scuză. Înaintaşii noştri nu ne-au iubit destul, de au vărsat aşa de puţin sînge pentru libertate. Sîntem o ţară de răzmeriţe. Un popor cu instinctul libertăţii trebuie să prefere sinuciderea sclaviei”
„ Doamne ! ce vom fi făcut o mie de ani ?!
Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decît procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic…”
„Diferenţa între o cultură mare şi una mică nu se bazează nici pe numărul locuitorilor şi nici pe frec-venţa evenimentelor extraordinare, ci pe destinul spiritual şi politic în lume. O ţară care o mie de ani a fost un organism naţional în devenire, dar care în acest răstimp nu şi-a putut defini destinul ei spiritual şi politic, suferă de o deficienţă organică, chiar dacă acel mileniu i-a servit numai unei constituiri biologice”

„ De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decît germanii, a trebuit să ne aşteptăm soarta o mie de ani ? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnicia condiţiilor, năvăliri barbare, vecini sălbatici?
Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială, ne-ar fi aruncat în vîrtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie”
„ Cele cîteva milenii de istorie de care ne dispensăm numai în ignoranţă sau în extaz – două poluri a-istorice – ne obligă la o viziune macroscopică şi la o selecţiune implacabilă a desfăşurărilor omeneşti.

Cine nu simte nevoia să fie judecător al trecutului se desolidarizează de o întreagă lume ce l-a prece-dat, chiar dacă instinctul îl integrează prin legături invizibile, nu mai puţin este lipsit de existenţă în viitor acel ce nu se angajează în profeţie ca într-o actualitate.” Emil Cioran-Bucureşti-1935-1936,

„Schimbarea la faţă a României”

Cînd am citit aceste rînduri ale lui Emil Cioran (abia acum un an), constatările şi caracterizările prezente în acest articol sau dispersate în alte articole mai vechi pe care le-am scris, erau deja bine cri-stalizate, de mulţi ani. Nu de puţine ori, români interesaţi de cultura şi istoria lor, converg automat, fără să ştie unul de altul, în acelaş punct. Comportamentul românilor în cei 14 ani de „libertate” a fost sursa esenţei acestui articol.

Cioran nu a mai trăit aceşti 14 ani de „Schimbare la faţă a României”, care ani i-ar fi oferit, din neferi-cire pentru el şi pentru români, confirmarea practică a „Schimbării la faţă a Romaniei”, care în principal nu a însemnat prăbuşirea comunismului, ci autoprăbuşirea unui popor pe drumul lui istoric. Dacă l-aş fi citit pe Cioran acum 26 de ani, aş fi crezut că ar fi fost numai fantezia unui tînăr de 24 de ani. Aşa că mai bine că am citit „Schimbarea la faţă a României”, abia acum un an !

Românii au cedat în Octombrie 2003 şi ce le mai rămăsesără după toate cedările trecutului şi prezentu-lui. Nimeni nu a cerut României să-şi modifice Constituţia (nici un organism european sau mondial !) pentru a „intra” în Piaţa Comună ! Căci această cerinţă ar fi fost total absurdă. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, nimeni în Europa (nici Bulgaria, nici Slovacia, nici Polonia, nici Ungaria, nici Croaţia, nici Ucraina, nici Letonia, nici Estonia, nici Lituania şi nici o ţară cu mult mai multe minorităţi decît România) nu şi-ar distruge statul naţional în schimbul „intrării” într-o organizaţie, care astăzi este, şi poate mâine nu mai este. Cu un asemenea stat, distrus ca după un război mondial, nu se poate intra în Piaţa Comună. Piaţa Comună nu e o organizaţie filantropică. Piaţa Comună este compusă din state puternice naţionale. Statul naţional e ceva sfânt în Europa de Vest ! Admiterea în Pactul Atlantic de Nord a fost confirmarea Constituţiei de dinainte de 2003.

Românii au făcut-o, după chipul şi asemănarea lor. Nu cumva le lipseşte ceva esenţial românilor ?

Cîţi români şi-au pus o asemenea întrebare ? Nimeni cu cine stai de vorbă, intelectual sau om de pe stradă, nici nu-l interesează şi nici nu ştie că România a devenit stat multinaţional, precum fostul im-periu Austro-Ungar. O dezinvoltură care te îngrozeşte. Cedarea în faţa minorităţilor etnice înseamnă dispariţia unui stat.

„Pentru ca un popor însă să-şi poată desfăşura toate puterile de cari e capabil, spre a-şi crea maximul de condiţiuni favorabile existenţei sale pe teritoriul pe care s’a stabilit, şi pentru ca, pe de altă parte, să poată ajunge a da maximul de avantaje pentru vieaţa acelui popor, trebuie ca legăturile între acestea să devină tot mai intime, astfel în cât să ajungă a forma la un loc o unitate indestructibilă. Forma cea mai perfectă, prin care se poate realiza această unitate, este crearea unui stat naţional, care să închege într’o organizaţiune unitară întreg poporul cu întreg teritoriul ocupat de dânsul.

Un stat naţional reprezintă aşa dar o unitate organică, compusă din 3 organe fundamentale: 1) Poporul, cu totalitatea aptitudinilor moştenite dela strămoşii săi şi dezvoltate prin selecţiune în lupta sa penrtu existenţă în mediul special în care s’au desfăşurat şi care le-a fasonat după cerinţele sale; 2) Teritoriul cu totalitatea condiţiunilor naturale ce-l caracterizează şi 3) Capitalul Cultural, adică totalitatea instituţiunilor de cultură materială şi sufletească, create de activitatea acestui popor pe teritoriul său.

Energia vitală a acestei unităţi organice superioare astfel formată, numita Statul Naţional, este doar un produs rezultat din dezvoltarea, organizarea şi conlucrarea tot mai intimă a puterilor acestor 3 principii componenţi ai acestui organism” Grigore Antipa – 1919

Vesticii şi-au dezvoltat, după 1919, state ultranaţionale. Naţiunea e deja ceva sfânt, în Vest ! Naţiunea însemnă pace ! Românii sînt aproape singurul popor în Europa, care nu a reuşit să-şi formeze o naţiu-ne. Cu toate că au avut peste 40 de ani o societate comunistă, din care ultimii 25 de ani i-a ferit de di-versiunile externe de dezmembrare a statului. De comunism au profitat majoritatea fostelor ţări comu-niste pentru a porni ca o ţară organizată pe un nou drum al bunăstării. Aşa s-a întîmplat cu polonezii, cehii, ungurii şi alţii. De ce la români a fost altfel ? Cauza zace la poporul român !

Dacă Ardealul ar trece din nou după un Accept de la Viena ( acum posibil) la Ungaria, cei cca. 6-7 milioane de români ar fi, în cca. 10 ani, „maghiarii” cei mai maghiari. Aşa s-a întîmplat cu toate teritoriile româneşti cedate pînă acum, fie în Ungaria , fie în Serbia, fie în Bulgaria , fie în Ucraina !

În anul 2001 s-au împlinit 400 de ani de la Marea Unire a voevodatelor române sub Mihai Viteazul. O mare sărbătoare pe care şi-o poate dori un popor. O sărbătoare care în Franţa ar fi fost comemorată la nivel de stat, cu mare paradă militară şi sărbătoare populară, câteva zile în şir ! O mare de oameni în petrecere. În România a fost uitată o asemenea sărbătoare. Ruşine acestui popor care nu a reuşit nici măcar în acest moment de respect pentru trecutul său, să-şi depăşească laşitatea şi lipsa de demnitate. În Polonia, locul unde au fost înfrînte armatele catolice germane a devenit sfânt şi veşnic, chiar dacă minorităţii germane nu-i place ! La fel în Franţa, Grecia, Serbia, Cehia sau în alt loc în Europa. În Europa sau în oricare loc de pe pământ nu se acceptă ca un stat naţional să fie desfiinţat în favoarea unei minorităţi. Altfel e ceva putred ! Nici o instituţie statală sau suprastatală nu poate cere sau impune aşa ceva. În Germania, Franţa, Spania, Grecia, Suedia, Austria şi alte state, statul este ceva „sfânt” şi nici o minoritate etnică nu are nici un drept să conteste Constituţia. Interesul colectiv este peste interesul individului. Subminarea statului este necunoscută, căci nimănui nu-i va trece prin cap aşa ceva. În România, subminarea statului român este tratată ca un drept în numele „drepturilor omului” şi ale „democraţiei vestice” !

Un popor care nu se respectă pe el însuşi, nu poate fi respectat nici de alte popoare sau naţiuni. Istoria ultimilor 400 de ani n-a putut să-i ajute pe români, căci românii nu au putut ajuta istoria. Un popor care nu trăieşte prin filozofia, „prin noi înşine”, nu are nici o şansă de supravieţuire.

O ţară bogată cu un popor sărac, incapabil să folosească această şansă dumnezeiască. Ce-ar fi făcut un olandez, un danez sau un suedez din această ţară !

Lipsa de inteligenţă a condus la instabilitate psihică şi lăcomie, cu efectele spiritului de distrugere, slugărniciei şi înjosirii. Ultimul act politic al românilor, Constituţia din Octombrie 2003, a însemnat începutul sfârşitului Statului Român.

Numai un 1877 şi un 1919, în 400 de ani, nu ajunge ! Şi atunci, numai datorită unor personalităţi.

„ Iubeam odată lupta… dar lupta cea leală/ Pentru-o idee mare, frumoasă, triumfală,/ În care luptătorii cu inima’ ndrăzneaţă,/ Prin arme fără pată se atacau în faţă,/ Numind orice lovire piezişă: fenomie,/ Şi oarba clevetire: băloasă infamie;/ Acum în loc de arme curate, lucitoare,/ Eu văd că se preferă hulirea mânjitoare,/ Oricine stă’n arenă, de tină are parte…/ Eu, nedeprins cu tina, mă ţin de ea departe/ Ş’aştept să văd sub trăznet hidoasa pocitură,/ Care-a sădit în ţară invidie şi ură./ Pe când eram noi tineri, Florescule amice,/ Pe când orice sperare murea, născând, aice,/ Avut-am un vis mare, o nobilă dorinţă,/ De-a scoate România, din trista-i umilinţă,/ Prin jertfe, prin virtute, prin strânsă înfrăţire…/ Toţi într-un gând, cu toţi uniţi într-o simţire,”
Epistolă generalului Florescu
– Vasile Alecsandri 4 Ianuarie 1876

Toate considerentele prezente în acest articol sînt rezultate din viaţa practică a românilor şi nu din ca-racterizări facute de străini, aşa cum mulţi vor dori să creadă. Este o munca de 26 de ani. Documentele vestice, despre români, nu mi-au inspirat niciodată încrederea şi pentru ele voi fi întotdeauna mai mult decât sceptic. Căci falsificarea şi minciuna sînt în Vest, ceva firesc.

Vesticii nu pot crede ochilor, ceea ce văd în România. Ei nu pot pricepe cum un popor, cu o asemenea ţară, nu e capabil să trăiască pe picioarele proprii. Un italian îi spune unei cunoştinţe de-ale mele din Bucuresti ( D-ul C.S), care vizita Italia, în vara anului 2003 : „ Ce aveţi voi românii de vă distrugeţi ţara, cu o asemenea furie ? Nu mai vreţi să existaţi ?”

Constituţia din Octombrie 2003 a încununat dorinţa românilor de a nu avea un stat, ci un stăpân străin.

Cînd Ion Raţiu, la începutul anilor 1990, le-a spus românilor că trebuie pusă mîna pe muncă şi-a tăiat orice şansă de a fi ales ca preşedinte al României. A fost ales Ion Iliescu şi apoi Emil Constantinescu. După mari distrugeri ale ţării, românii au fost mulţumiţi, căci l-au ales, din nou, pe Iliescu, cu toate că aveau altă posibilitate. Sub Ion Raţiu, Romania ar fi avut astăzi Constituţia de stat naţional , în care frîna dezvoltării ţării nu ar fi stat în mîinile tipice distrugătoare româneşti sau minorităţi etnice.

Monarhia regală ( afirm ca antimonarhist) nu a avut nici ea vreo şansă (cu toate că ea ar fi putut salva ţara), căci nu s-ar fi putut jefui, ceea ce nu convine românului tipic şi minoritarului etnic iredentist.

Camioane cu produse româneşti s-ar fi putut vedea astăzi pe autostrăzile vestice, precum camioanele din Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia şi Croaţia. Adică pe drumul Renaşterii. Dar asta ar fi presupus muncă pentru societate, colectiv şi nu pentru buzunare proprii. Deci regimuri nefanariote.

Românii şi-au ales drumul dorit şi cel meritat.

Ioan Mugioiu, 60 ani

Ing. Hidraulică – Construcţii de Maşini- Instalaţii Industriale