MONITOR CULTURAL * on-line

~Ion Gaghii: „Respectaţi si valorizaţi energiile creatoare ale acestui neam !”

Teoriile fataliste ale unor gânditori străini şi autohtoni, bazate nu de puţine ori pe argumente irefutabile, par să reliefeze un adevăr crud: suntem un popor atipic, rareori solidar, incapabil să respecte şi să valorizeze la maximum uriaşele energii creatoare ale acestui neam atins de aripa geniului. Şi, dacă aruncăm o privire scrutătoare în milenarul trecut al poporului român, vom constata cu amărăciune că marii noştri creatori (artişti, cercetători, medici, inventatori etc) au fost nevoiţi să trăiască sub vremi. În general, destine tragice, destrămate într-o viaţă mizeră şi plină de renunţări, generate, îndeobşte, de dispreţul, ignoranţa şi incapacitatea contemporanilor de a-i aprecia.

     Trist este că nici măcar în ziua de azi nu am învăţat cu toţii benefica lecţie a aprecierii, dovadă că, falsele ierarhii la care suntem obligaţi să ne raportăm, dau limpede oricui de înţeles că nu avem ochi pentru geniu, pentru cei ce asudă pe măreţele altare ale omenirii fără a fi luaţi în seamă, întrucât suntem bântuiţi de sisteme bulversante de apreciere şi valorizare. Cu alte cuvinte şi azi mai mult devalorizăm decât să apreciem valorile autentice ale românismului, într-o inexplicabilă stare cvasigeneralizată de confuzie.

     Şi cum să  nu fie total răvăşită societatea românească, dacă tinerei generaţii, în loc să i se ofere modele demne de urmat, i se aşterne la picioare imaginea edulcorată a top-modelelor, a vedetelor TV ori de cinema, a îmbogăţirii rapide, a câştigului facil, a vedetismului nulităţilor „celebre”. Poate că nu întâmplător Artur Silvestri şi prestigioasa Asociaţie Română pentru Patrimoniu fac, de ani buni, muncă de mecenat, încercând să corecteze acest uriaş deficit de apreciere cu eforturi uriaşe investite într-o binevenită revoluţie psihologică şi afectivă comună. Revistele, cărţile cu valoare monumentală, dezbaterile de idei şi concepţii novatoare se reunesc, anual, în prestigioasele premii ARP, care ne dau speranţa că, încă, nu e totul pierdut, că avem puterea să depăşim acest handicap, că o lume capabilă să aprecieze are ea însăşi calităţi excepţionale, inclusiv capacitatea de a scoate la lumină imensa rezervă de materie cenuşie pe care unii o cheltuiesc, atunci când nu o prigonesc, nu neapărat în scopurile cele mai înalte.

     Când vom ajunge să înţelegem că acasă, pe stradă, la locul de muncă, pe stadion, la teatru, la cinematograf, în bibliotecă sau, pur şi simplu, pe un şantier putem întâlni un talent, un geniu, şi ne vom obişnui să-l apreciem, fără a scăpa esenţialul, atunci vom putea spune că am intrat în normalitate, că suntem în rândul lumii. Iată de ce vă dau o modestă temă de reflecţie: faceţi, dragi tineri, zi de zi, exerciţiul aprecierii şi nu pe cel al devalorizării. Numai în acest fel putem evita destinul mizer şi incolor al tuturor lucrurilor, al tuturor semenilor, al tuturor anilor ce vor veni, zămislind permanent, pentru fiecare dintre noi, acea entitate energetică vie şi indestructibilă a aprecierii într-un firesc comportament colectiv. Şi, astfel, ajungem să pricepem subtila înţelepciune a genialei reflecţii pe care şi-a pus semnătura fertilul scriitor Alexandru Dumas – fiul: „Unii oameni sunt ca şi sticlele: nu au valoare decât prin ceea ce se pune în ei” 

  ION GAGHII