MONITOR CULTURAL * on-line

~Ion Marin Almăjan: „Recuperarea rădăcinilor“

Marginalii la monografia comunei Dalboşeţ scrisă de prof. Icoana Budescu
Până  acum 70-80 de ani, despre  localităţile din pitoreasca Ţară a Almăjului, situată în Banatul montan,  se ştiau puţine lucruri. Referiri la anumite momente istorice s-au făcut de către: Francisco Grisellini, Johann Jakob Ehrler, Nicolae Stoica de Haţeg, Pesty Frigyes,Nicolae Iorga,P.B. Haşdeu, Patriciu Dragalina şi mulţi alţii.O prima monografie a localităţii Pătaş a încercat,  la 1910, cu puţinele  sale cunoştinţe culturale, preotul Vasile Popovici. A trebuit să treacă şapte decenii ca  un alt intelectual al satului almăjan, Vasile Nemeş, să  schiţeze o primă şi interesantă contribuţie monografică  despre Rudăria, satul lui Eftimie Murgu. Crearea liceului teoretic din Bozovici, în 1956, o  binecuvântată pepinieră pentru creşterea unor intelectuali ce s-au străduit să-şi onoreze statutul, având o puternică influenţă asupra nivelului de cultură al zonei,  apariţia în 1999 a revistei Almăjana, iată două momente, două instituţii care au generat, cred, un climat propice, stimulativ, pentru alcătuirea unor monografii valoroase ale multor localităţi almăjene. Prima dintre ele a fost semnată de profesorul Pavel Panduru din Prigor( 2000), i-a urmat monografiile: Bozoviciului, Băniei, Rudăriei, Şopotului Vechi şi în acest an cea a Dalboşeţului, comuna mea natală, având ca autoare pe profesoara Icoana Budescu. Respectând tipicul unor asemenea alcătuiri, Icoana Budescu îşi călăuzeşte  cititorul în arealul geografic al localităţii, povestindu-i despre condiţiile naturale, descriind elemente de ordin geologic, climă, caracteristici hidrografice, colorându-şi naraţiunea cu o toponimie locală, de un pitoresc deosebit, cu istorisiri despre „potop” şi vijelii unele bazate pe istorisirile bătrânilor Dalboşeţului, vijelii, grindine care au  făcut mari pagube şi au rămas în  legendele locului. Autoarea, specialistă în geografie, discută despre flora şi fauna locului. Bineînţeles că istoria Ţării Almăjului şi în cadrul ei a comunei Dalboşeţ este la mare cinste în această monografie constituind prilej de mândrie  pentru autoare dar şi pentru toţi cei ce s-au născut pe această vatră. Sunt cunoscute de istorici dar şi de localnici urmele unei cetăţi militare dacice din sec. IV-II î.Ch. pe locul numit Gradişte,( bunica mea , Dumnezeu s-o ierte! Îmi povestea că pe vremea când era copil văzuse porţile cetăţii din aramă şi lacătul uriaş cu care fuseseră zăvorâte) ale unei reşedinţe rurale ( villae rusticae) romană  din punctul numit Dragomireana despre care acad. C. Daicoviciu afirmă că a fost centrul administrativ  şi militar al romanilor în Almăj etc. Se ştie că ungurii , din necesitatea de a apăra graniţa teritoriului  cucerit  dar şi pentru că organizarea cnezatelor găsite  aici era exemplară , au menţinut aceste structuri, garantând populaţiei drepturi cu totul speciale, printre care şi jus valahicum, judecata după legile pământului. Buna organizare a cnezatelor a facilitat transformarea acestora într-un sistem original de apărare a limesului. Pentru strălucite fapte de arme, destui localnici au fost înnobilaţi . Cel mai cunoscut dintre aceştia a fost Iacob Gârlişteanul, ban de Iaiţa, în Bosnia, amintit la 1241.

Prima atestare documentară a localităţii Dalboşeţ  datează din anul 1607, deşi un document de la 1452 pomeneşte de cetatea Dragomireana, ca proprietate a lui Ioan  fiul lui Dragomir. Într-o lungă perioadă istorică, Almăjul şi în cadrul lui localitatea Dalboşeţ, au fost teatrul conflictelor armate dintre turci şi austrieci. Să exemplificăm cu încercarea lui Sigismund Bathory de a-şi asigura stăpânirea asupra ţinuturilor bănăţene cu mijloace militare, apoi în replică paşa Eucan al Belgradului , la 1598, atacă Almăjul coborând pe vârful Blidariului , pe dealul Osoina din Dalboşeţ, în lunca Nerei, omorând şi jefuind, luând ca pradă tinere fete. Almăjenii pun mâna pe arme, îi aşteaptă pe turci în Poiana Fetei sau, după acest moment, a turcului, îi căsăpesc pe toţi , inclusiv pe paşă al cărui cap îl trimit la Alba Iulia, prinţului Bathory, care-l agaţă pe zidurile cetăţii.

Vitejia almăjenilor în lupte era apreciată şi în Ţările Române. Nu întâmplător  în anul 1545  au fost recrutaţi luptători din Almăj care au participat la instalarea  lui Basarab cel Tânăr iar apoi în 1552 a lui Radu Vodă Ilie. Mai importantă este participarea almăjenilor la luptele pentru domnie ale lui Matei Basarab, în anul 1632 şi în oastea lui Mihai  Viteazul . De la 1664 şi până la 1688 Almăjul cade sub stăpânirea turcilor. Ţăranul almăjan  este obligat să dea turcilor următoarele :caragiul = jumătate din produsele pământului,ispinjelul = darea după locul de casă; araciul= darea ca să nu fie dus în robie, robota cu carul pe timp de pace sau de război etc. Marea reformă administrativă introdusă de turci întăreşte pe ţărani în sesiile lor, în dauna nobililor maghiari sau români din vremea stăpânirii ungare. Secolul al XVIII-lea va fi şi pentru Almăj, ca pentru întreg Banatul Severinului, mai ales teatru de război în înfruntarea austro-turcă. Pustiirea localităţilor prin foc şi sabie, jaful practicat când de unii, când de alţii au coborât Almăjul în negură şi mizerie. După pacea de la Karlowitz din 1699, Almăjul rămâne în puterea austriecilor, apoi a austro-ungarilor, până la

1918. Se cuvine să mai amintim urmărind firul monografiei Icoanei Budescu, că în 1723 se organizează sistemul de panduri care avea sarcina să asigure paza de-a lungul Dunării. Mai târziu, la 1753 Casa de Habsburg reactivează unităţile semi-militare de plăieşi, bineînţeles alcătuite tot din localnici al cărui scop era paza graniţei dar şi a localităţilor, ai terenurilor cultivate etc.( Scriind mă gândesc ce bine ar prinde astăzi asemenea plăieşi, ca să împiedice furturile din câmp şi din grădini, arbitrariul de care dau dovadă localnicii murdărind apele şi pământurile, tăind cu mişelie pădurile ! ). În 1773 se introduce în Almăj şi în localităţile Banatului de sud sistemul grăniceresc permanent prin militarizarea satelor. Din acest moment, almăjenii şi bineînţeles dalboşenii  devin cătane împărăteşti şi vor participa la toate războaiele pe care habsburgii le vor purta cu turcii, cu armatele lui Napoleon, ale regelui Prusiei etc. Nu vom putea urmări în acest spaţiu toate istoriile fabuloase la care sunt părtaşi sau eroi almăjenii. Este uşor de imaginat impactul pe care l-au avut asupra unor ţărani născuţi, crescuţi într-un spaţiu marginal, rudimentar, impactul cu ţări şi neamuri mult mai avansate, mai civilizate precum Franţa, Austria, statele germane etc. Dintre practicile evocate de Icoana Budescu la plecarea cătanelor, am să transcriu două care mi s-au părut grăitoare: Înaintea plecării pe front, şapte mame ale unor soldaţi, complet goale, se închideau într-o cameră şi fără să vorbească între ele meliţau cânepa,torceau fuiorul, urzeau, croiau şi coseau o cămaşă. Toate acestea trebuia făcute într-o noapte, până la ivirea zorilor. Cămaşa era aşezată pe o masă, înconjurată de lumânări. Una dintre femei punea jar şi peste el tămâie într-o cană de pământ şi tămâia zicând: să fie pomană această cămaşă mumei ciuma. Apoi cămaşa era tăiată în atâtea bucăţi câţi soldaţi plecau la oaste. Iar  la ieşirea din casă a ostaşului, două persoane din familie încrucişau deasupra uşii o coasă şi o sabie. „ Vei trece prin foc şi sabie prevestea mama sau bunica cătanei, iar cea cu coasa nu te va lua”. Dar cu toate acestea mulţi dalboşeni au albit cu oasele lor câmpiile de la Lippa, Sadova, Koniggrätze (botezat de români , în batjocură câine creţ), Veneţia, Baier etc. Monografia Icoanei Budescu continu să urmărească evoluţia istorică , socială. politică şi culturală a Dalboşeţului în anii grei ai dualismului, după Marea Unire, între cele două războaie mondiale şi în perioada regimului comunist. Sunt multe elementele de etnografie şi folclor de mare valoare şi frumuseţe pe care autoarea le evocă, menţionând sursele, care nu pot fi altele decât bătrânii satului, dar şi mai multe au rămas neconsemnate, întrucât pe această temă, dar şi referitor la grai, la toponimie, s-ar putea şi ar trebui să se scrie studii separate până nu se vor pierde cu definitiv.Dar, cu toate acestea, pot spune că monografia Icoanei Budescu este primul studiu monografic valoros dedicat comunei Dalboşeţ, care oferă cititorului de astăzi şi celui de mâine date şi documente, crâmpeie ale existenţei locuitorilor acestei frumoase aşezări almăjene.

Întrucât Banatul nu are, până în prezent, o lucrare unitară, completă, a istoriei sale, monografiile acestea deosebit de valoroase în condiţiile în care respectă regulile unei asemenea alcătuiri, autorii lor strunindu-şi pegaşii să nu o ia razna şi să băsnuiască cine ştie ce poveşti fără acoperire documentaristică, pot aduce o binecuvântată completare ,( imagine) la toate studiile şi cărţile ce s-au scris pe această temă. Dintr-o discuţie cu acad. Ioan Păun Otiman, prieten şi coleg de şcoală primară, am reţinut că există intenţia Filialei din Timişoara a Academiei Române de a alcătui, cu ajutorul unui colectiv de istorici, o istorie a Banatului. Să dea bunul Dumnezeu ca proiectul să prindă contur, fiindcă doar în acest fel istoriografia românească va recupera mari goluri, completând spaţiile albe şi risipind neînţelegerile care există încă referitoare la Banat.

ION MARIN ALMĂJAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s