MONITOR CULTURAL * on-line

~Ionuţ Caragea: „Cartea în trecut, prezent şi viitor”

La răspântia mileniilor, războiul tehnologic şi informaţional acaparează literatura. Fenomenul global de cultură este monopolizat de către armele manipulării: internetul şi televiziunea. Într-o lume în care viaţa se măsoară la oră, asistăm la o neglijare îngrijorătoare a cărţii. Noul ne învaţă să respirăm mai repede, să ne hrănim mai repede, să iubim mai repede. Preludiul unei lumi grăbite durează cel mult o răsfoire de ziar în autobuz sau în metrou. Nici nu realizăm că suntem sclavii unei informaţii de tip hot dog. Cine a mai murit, cine s-a mai despărţit… Unii dintre noi chiar au ajuns să-şi programeze viaţa în funcţie de horoscop.

Acasă, butonul de la telecomandă ne poartă în lumea mirifică a filmelor. Câteva beri şi câteva pungi de chipsuri sau snakuri ne ţin de urât. Încă ne plictisim? Un simplu click ne oferă satisfacţia garantată a jocurilor pe calculator. Orgasmul intelectual (sau fizic) este atins prin mijloace cât mai practice, cât mai moderne. Upgrade-uri peste upgrade-uri ne învaţă să privim fiecare zi ca pe un level către next level. Siteurile internet ne asigură fie mijlocul cel mai facil de-a intra într-o bibliotecă virtuală, fie bucuria unei bâjbâieli într-o lume artificială, plină de nickuri sau clone. Totul de dragul interacţiunii, al fricii de singurătate şi al economiei de timp. Un singur scroll ne permite să răsfoim întreaga operă a unui autor. Gata, l-am citit şi pe ăsta… şi nici nu ne-a luat prea mult timp… să mergem la bibliotecă să ne abonăm, să cărăm cărţile după noi, pretutindeni… Nici nu realizăm promiscuitatea poetică. Deţinem controlul perfect şi totuşi ne aflăm în declin. E ceva ce lipseşte. Nu ştim ce anume şi de ce…

            Cum reuşeşte cartea să supravieţuiască în acest colaps cultural? Cartea nu are nici butoane, nici tastatură, nici beculeţe, nici ecran cu cristale lichide sau plasmă, nici cameră web, nici emoticons…

Probabil cartea este pilda vieţii noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Ea reuşeşte să recreeze lumea negru pe alb. Industriile cinematografice şi IT au cartea la temelie. Şi totuşi o neglijăm. Nu realizăm ca pagina aceea de hârtie ne păstrează normali. Informaţia nu este un hot dog. Trebuie să învăţăm să dialogăm cu noi înşine. Avem nevoie de intimitatea pe care cartea ne-o oferă, altfel vom stagna, vom fi sclavii dependenţelor cotidiene. Vom alerga pe loc ca nişte cobai în cuşcă şi vom crede că asta e cursa vieţii noastre, Rat Race. Nu ne vor creşte niciodată aripi. Nu ne vom folosi niciodată imaginaţia aşa cum trebuie. În faţa noastră se vor derula mesaje cu repeziciune dintre care le vom selecta doar pe cele care ne satisfac funcţiile şi nevoile de bază.

            Nimic nu se compară cu a ţine cartea în mână. Fără carte rămânem limitaţi şi înfieraţi în modernism. Începând cu pipăitul coperţilor, vom simţi cartea cum vibrează. Prefaţa este ca o introducere în viaţă, conţinutul ca o oază în mijlocul deşertului, postfaţa ca o amintire plăcută. Vom lua cuvintele şi le vom aşeza unele peste altele, construind imagini durabile, la fel ca aceea a nemuritoarei Ana zidită de către meşterul său. Vom rămâne cu memoria intactă, fără goluri, fără reclame, fără influenţe şi mesaje subliminale. Vom fi naturali, vom fi OAMENI. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiţi.

Anunțuri