MONITOR CULTURAL * on-line

~Ionuţ Ţene: „Osetia sau Alania: ţara de care ne leagă trecutul“

Tragicul război din Caucaz a îndreptat atenţia opiniei publice româneşti asupra regiunii separatiste Osetia de sud din cadrul Georgiei. Analizând mecanic sau interesat conflictul din Osetia ajungem să gândim schematic, ca şi reporterii de la BBC sau CNN şi să nu înţelegem nimic din războiul din Caucaz. Mai nou şi anumiţii „deontologi” din presa scrisă românească împart uşor taberele, conform tradiţiei occidentale, mai degrabă americane, în alb şi negru. Pe de o parte, „băieţii buni”, campionii democraţiei, care sunt de partea Georgiei, asimilată ca model al respectării drepturilor omului, iar de partea cealaltă sunt poziţionaţi „băieţii răi”, care sunt separatiştii din Osetia, populaţie rusofonă, care e d e partea imperialismului rus. Ace ată analiză deterministă a mass-mediei occidentale nu contribuie la o cunoaştere a realităţilor din zona Caucazului. În primul rând în Caucaz sunt aşezate o mulţime de etnii şi popoare. Vorba unui prieten din fosta URSS, care-mi spunea mai în glumă, că în Caucaz „trei sate formează un popor”, cu legi şi tradiţii proprii. Osetia este împărţită în două. Osetia de nord care face parte din Federaţia Rusă şi Osetia de sud, care este o regiune autonomă în cadrul Georgiei. În anii 90 Osetia de sud şi-a afirmat autodeterminarea şi şi-a ales un preşedinte propriu cu sprijinul Rusiei. Această regiune autonomă nu a ascuns intenţia de a se uni cu Osetia de nord. Doresc să demantelez propaganda mass-mediei care vorbeşte de osetini ca o populaţie rusofonă. Astfel, opinia publică are impresia că osetinii sunt ruşi. Este fals. Osetinii sunt un popor indo-european străvechi, ramura vestică iraniană, cunoscut de istoricii antici ca un popor r ăzboinic cu înfăţişare blond ă şi ochi albaştri. Herodot îi asociază cu sciţii şi sarmaţii. De fapt, sciţii erau populaţia tracilor de est care locuiau în stepele din nordul Mării negre. Astfel, atât prin originea indo-europeană, cât şi prin faptul că erau sciţi, poporul Osetiei se înrudeşte cu dacii. Istoricul roman Ammianus Marcellinus descrie alanii ca fiind „Aproape toţi înalţi şi frumoşi. Părul lor este în general blond şi ochii lor sunt înfricoşători de mândri”. Tot el arăta că alanii sunt urmaşii triburilor nomade ale massagetilor, sarmaţilor si respectiv ai sciţilor – popoare nomade de origine iraniană care ocupau de circa 2000 de ani stepa dintre Marea Aral, Marea Caspica si Dunăre. Ei de-a lungul istoriei s-au amestect cu triburile germanice, mai precis cu ostrogoţii şi vandalii. Au fost cunoscuţi şi sub denumirea de alani. O parte dintre alani au emigrat şi pe teritoriul de azi al României, în perioada migraţiilor populaţiilor germanice şi mai t ârziu în vremea tătarilor pe l a 1242. Numele oraşului Iaşi este de origină alană. Au înfăptuit cu vandalii un regat în nordul Africii ca apoi să se topească în populaţia autohtonă. Osetii rămaşi în munţii Caucazului s-au retras din arena istoriei peste o mie de ani. Ei au devenit creştini, dar practicând un rit cu influenţe păgâne. Abia spre sfârşitul secolul al XVIII-lea, osetii sau alanii, odată cu expansiunea Rusiei în Caucaz au primit acceptul împărătesei Elisabeta să coboară din munţi la câmpie. Datorită originii indo-europene apropiate de slavi şi germanici, osetii au primit privilegiul de la armata ţaristă să păzească trecătorile Transcaucaziei. În prezent Osetia de nord se numeşte oficial Alania, iar Osetia de sud care doreşte unirea cu fraţii lor de la nord se consideră ţara alanilor. Limba oficială în Alania sau Osetia, pe lângă rusa este alana. Această limbă este lingvistic înrudită cu persana. Este o limbă vest – iraniană. Populaţia de rând vorbeşte oseta sau alana în viaţa de zi cu zi şi nu limba rusă. Am dorit să fac aceste precizări pentru ca românii să cunoască şi această latură a situaţiei din Georgia şi Osetia şi să nu vadă în osetinii oropsiţi de istorie numai nişte rusofoni, ci un popor dârz diferit etnic şi lingvistic de ruşi, care doreşte să trăiască în pace conform tradiţiei. Înrudirea alanilor cu trunchiul etnic al tracilor, strămoşii noştri, îmi oferă şi o perspectivă subiectivă privind viitorul acestei mici ţări, Osetia, din Caucaz. Independenţa Osetiei faţă de Georgia nu o văd numai ca o expansiune a Moscovei pentru protejarea graniţelor şi a sferei sale de influenţă, ci şi ca un moment propice al alanilor de afirmare ca şi popor pe scena internaţională.
IONUŢ ŢENE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s