MONITOR CULTURAL * on-line

~Iosif Popa: „O sută de ani de la naşterea pictorului Niculiţă Pop”

Mărturisiri de la lector univ.dr. Ramona Novicov, critic de artă, strănepoata artistului
Primăria Mun. Beiuş, mai exact primarul acestuia, economistul Silviu Odovasian, a avut lăudabila iniţiativă de a organiza-împreună cu secţia din localitate a Muzeului Ţării Crişurilor, o suită de manifestări memoriale dedicată împlinirii a o sută de ani de la naşterea pictorului şi profesorului bihorean Niculiţă Pop. Au fost prezenţi reprezentanţi ai oamenilor de cultură, cunoscuţi şi foşti elevi ai artistului.

   Periplul omagial a început la Cimitirul din Deal, lângă mormântul unde îşi doarme somnul de veci sărbătoritul, s-a desfăşurat o slujbă ecumenică, au fost depuse coroane şi jerbe de flori, iar portretul său înălţat pe o troiţă, a strălucit printre cele o sută de lumânări care au împrejmuit mormântul. În această ambianţă au rostit cuvinte elogioase primarul localităţii, ca dealtfel şi prof. Ioan Dărăgăneanu, unul din foştii săi elevi.

     Manifestările au continuat apoi la Cercul Militar din Beiuş, unde dl. Simion Suciu, cunoscut cineast amator, a proiectat un film documentar, de la vernisajul expoziţiei de  lucrări ale lui Niculiţă Pop, organizată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca , film care, în treacăt fie spus, ne aminteşte şi despre  numeroase alte personalităţi ale artei plastice româneşti, prezentate  la momentul înfăţişat, dar care nici ei , din păcate, nu mai sunt printre noi.Tot aici actorul Emil Saiciuc a recitat poezii de Radu Girr, contemporan, şi care a trăit pe aceste meleaguri, iar solista Carmen Vasile a interpretat doine, -moment ce a contribuit la creearea unei ambianţe solemne.

    Succint curriculum:

Pictorul s-a născut la 26 mai 1907 la Beiuş. A fost un elev eminent al Şcolii de Bell Arte din Cluj, finalizând ultimul an de studiu la Bucureşti, crescând valoros sub îndrumarea unor profesori ilustrii ai vremii, relevându-se ca unul din talentele deosebite ale genraţiei sale. Din păcate, al doilea război mondial, l-a rupt de lumea creeaţiei artistice purtândul in vâltoarea urii si a crimei pe fronturile de război.

Rănit la Harcov  şi apoi luat prizonier, se întoarce acasă marcat de drama vieţii acelori timpuri, pentru a petrece, ca o şi mai mare ironie a sorţii incă 16 ani de temniţă grea la Gherla, urmată de un domiciliu forţat în Bărăgan, datorită politicii guvernelor de atunci care recurgeau la metode drastice de „şcolire” a intelectualilor incomozi.

Ispăşindu-şi pedeapsa pentru vina de a gândi, se întoarce acasă la Beiuş, unde din mila nu ştim cui, primeşte o slujbă de muncitor necalificat la fabrica de mobilă.

   Privitor la această perioadă, strănepoata Ramona Novicov spune:

” Şi-a asumat tot acest destin cu o cu lumină interioară şi cu seninătate extraordinară, a pictat toată viaţa moţilor,  iar întors în Apuseni, a pictat Beiuşul, oamenii locului, dovedind această moralitate sensibilă, rămânând un reper de lumină şi demnitate intelectuală şi morală…”

   Cetăţenii şi Primăria Beiuş i-au recunoscut această verticalitate, aceaste nedreptăţi inumane care i-au însoţit cursul vieţii, şi i-au acordat titlul de Cetăţean de onoare al urbei, iar alături de soţia sa, şi ea profesoară, Beiuşul a avut prin această familie reprezentanţi de excepţie. Ca şi confesiune, era greco-catolic, a rămas loial acestei religii, insă N.P.  era prieten cu orice om bun din lumea aceasta, tratând oamenii cu generozitate şi blândeţe, ca o reacţie inversă a vicisitudinilor cu care el a fost întâmpinat de către alţii. Aşa că nu este de mirare că manifestarea de suflet din zilele acestea a fost pline de o frumuseţe rară a sincerităţii cu care a fost comemorat, deoarece din viaţa lui întunecată asemeni aurului negru, a ştiut să-si ridice flacăra luminii peste timpul prezent ca să dăinuie în eternitatea memorială a acestui nem şi a acestor locuri şi pentru ca urmaşa sa, strănepoata lui, să afirme cu mândrie ” că amintirea vieţii lui lasă o dâră luminoasă”.

  Opera

   Lucrările lui Niculiţă Pop sunt disparate, o bună parte a acestora au fost donate Muzeului din Beiuş, apoi o altă parte se află în casa memorială, în grija nepoatei V. Novicov, dar şi foarte multe lucrări la colecţionari particulari. A lucrat foarte mult în ulei, temele predilecte fiind viaţa moţilor şi în special ciubărarii din Apuseni, însă în altele a ilustrat admosfera vremii de la Beiuş. Interlocutoarea noastră, dealtfel specialist în materie, amintea că  „viziunea lui era monumentală, de mare fineţe, nu intra în detalii, realiza forme aspre, dure, fără dulcegării şi care să exprime viaţa aspră a ţăranilor şi a meşteşugarilor  folosind multe culori ale pământului, avea un cult pentru ceea ce era normal şi firesc în existenţa noastră.”

      Se  doreşte după câte am aflat, editarea unui album consistent şi o monografie a acestui om de cultură, dar şi organizarea în perspectivă a unei expoziţii cuprinzătoare care să fie reprezentativă pentru creaţia sa.

prof. Iosif Popa, Oradea  

P.S.: Semnatarul acestor rânduri îşi aminteşte cu mare plăcere de pictorul beiuşean Niculiţă Pop, realizând cu acesta mai multe reportaje de radio şi televiziune, asumându-şi riscul de a fi învinuit  ulterior de către mai marii „partidului”  că a popularizat un fost puşcăriaş.