MONITOR CULTURAL * on-line

~Liviu Ioan Stoiciu: „Cine ne trezeşte”

Integrarea europeană (care s-a produs fix la 1 ianuarie 2007, începând cu ora 12 şi un minut AM, dacă e să te iei după politicieni şi mass-media) mă lasă rece în particular. Nu simt chiar nimic deosebit la masa de scris (şi de citit în limba româna), singurul loc la mine care contează. Integrarea asta e un eveniment abstract, care mă priveşte „la general”, din exterior mie nu-mi ţine nici de cald, nici de foame, nici de sete. N-am cu ce să mă mândresc (nici măcar în faţa basarabenilor rămaşi de căruţă) de aici înainte cu cetăţenia europeană, din contră: sincer, nu mă interesează. Ar trebui să fiu un bun patriot european acum? Mândri vor fi parlamentarii români care vor fi aleşi pentru Uniunea Europeană – UE (în luna mai, dacă nu cumva se schimbă luna), cu salarii de 18.000 de euro. În condiţiile în care eu voi avea un salariu tarifar bugetar de nici 200 de euro în 2007, după noua indexare anunţată (dacă voi mai avea un loc de muncă; pentru că în redacţia Viaţa Românească noua conducere „paraşutată”, de rea-credinţă, îmi forţează demisia), de ce să mint: îmi e ruşine că intru în UE. Mai ales că, tacit, trebuie să fiu „corect politic” şi eu n-am cum să fiu „aşa ceva”, crezând naiv în virtuţile identităţii şi libertăţii de expresie. Altfel, staţi liniştiţi, n-am nici un imbold să cer să fiu tradus (eventual, de birourile de traducători ai comisarului nostru european Ludovic Orban, că dinspre instituţiile româneşti, care au bani publici de tocat cu traducerile, nu se pune problema, se traduc doar „în gaşca lor” prin Institutul Cultural Român, de pildă) într-o limbă de circulaţie, să fiu înţeles de „spiritele subţiri \ europene” (era să spun spiritele subţiri internaţionaliste). Îmi ajung mie însumi ca român. Şi la bancul cu binefacerea europeană la nivel de meserie de scriitor (cu condiţia ei ingrată, depinzând total de limba română, nu numai de sărăcia de duh moştenită din strămoşi sau de sărăcia materială democrată) nu pot decât să surâd trist. Eu fiind un sceptic.

Integrarea în superstatul Uniunii Europene/ (România având rol marginal, de apărătoare a graniţelor imperiale) „de la 1 ianuarie 2007” e egală cu zero pentru unul ca mine, recunosc spăşit, care de Revelion a stat în genunchi, ascultând în biserică, la Mănăstirea Putna, Moliftele Sfântului Vasile (de alungare a Diavolului) şi nu a ţopăit cu o sticlă de şampanie în mână şi nu s-a distrat cu formaţiile hip-hop în pieţele Universităţii şi a Revoluţiei din Bucureşti pe banii guvernului sau ai primăriei, cu elan sincronizator, strigând „Euroopaaa!”. O să moară de ciudă celălalt superstat, SUA (la picioarele căruia stăm explicit, conform hotărârii unilaterale a preşedintelui ţării), că n-am strigat „SUA-SUA”. Fiindcă intrăm noi în UE, dar şi SUA intră cu baze militare în România în 2007! Apropo. Personal, exagerat cum sunt (anticomunist convins, chiar intolerant cu crimele politice), mă tem că şi cadoul făcut românilor de Traian Băsescu cu condamnarea comunismului criminal şi ilegitim, înainte de a intra în UE, vine tot pe filiera SUA, să calce pe nervi statele UE (pe politicienii lor), în care comunismul e şi el o ideologie legală, acolo (reprezentată în parlamentul european), care naşte iluzii. E într-adevăr formidabil că foşti securişti români şi activişti PCR (deveniţi chiar şi cetăţeni ai SUA) au ajuns să condamne comunismul în România, alături de bursieri ai „societăţii deschise”, al cărei patron se confundă cu neomarxismul de tip troţkist „social-democrat” cosmopolit, care face ravagii în universităţile americane (bursieri educaţi cu bani posteomunişti de peste Ocean, unii dintre ei fiind foşti colaboratori ai dictaturii comuniste). România e, indiscutabil, cum altă ţară nu mai e, şi nu de azi, de ieri (păcat că-e condusă de o elită lipsită de clarviziune).

LIVIU IOAN STOICIU