MONITOR CULTURAL * on-line

~Lucia Olaru Nenati: „O primă carte despre George Voevidca“

În acest an se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918, prilej pentru a ne reaminti de „culoarea” acelui timp fast când toate păreau a fi sub semnul unor noi şi uriaşe energii entuziaste, când toată acţiunea celor de aici avea un sens ascendent îndreptat cu tărie spre un viitor ce trebuia sa fie neapărat minunat. Unul dintre scriitorii a căror viaţă a fost marcată definitoriu de acest eveniment istoric a fost George Voevidca, poetul bucovinean care, aşa cum arăta Constantin Loghin, istoricul literaturii Bucovinei, a „acoperit” cu activitatea şi opera lui o perioadă de circa 15 ani, anticipând şi pregătind apariţia epocii celei mai înfloritoare din istoria literaturii bucovinene, Iconarismul. De fapt, aşa cum au spus mulţi comentatori, George Voevidca a fost primul poet modern bucovinean. Fiu al unei alte personalităţi marcante a acestei zone, folcloristul Alexandru Voevidca, realizatorul celei mai impunătoare colecţii de folclor românesc cules din zona Bucovinei din care s-a publicat doar a zecea parte 1, George va fi marcat de atmosfera culturală din familie dar şi de aspiraţia quasi organică către ţara mamă spre care şi-a aţintit ochii sufletului din fragedă juneţe ca spre un ideal incandescent.

Poetul a studiat la Cernăuţi, având profesori buni formatori de conştiinţă precum Sextil Pucariu, a activat cu pasiune şi dăruire în tot ce putea constitui o formă de manifestare culturală (teatru, jurnalistică, asociaţii culturale, conferinţe etc.), după modelul bucovinean al animatorului cultural deplin, manifestându-se în primul rând ca poet liric şi sonetist, dar şi ca un foarte spiritual epigramist. Debutând încă din 1913, el a publicat imediat după Marea Unire din 1918, în foarte multe dintre revistele din metropole, dar şi din toate colţurile ţării, a fost recenzat, comentat, semnalat etc., de asemeni, în multe publicaţii de către numeroşi receptori literari profesionişti, fie că era elogiat ori amendat, lăudat ori dăscălit, fie că era ataşat tradiţionaliştilor ori, dimpotrivă, moderniştilor. Important este că a avut o prezenţă quasi-ubicuă în anii tinereţii părinţilor noştrii, ca un star literar, un fel de Rudolf Valentino al poeziei vremii. O hartă a locurilor unde a apărut în presă numele său conturează, de fapt, parcă în mod simbolic, harta recent unitei Românii Mari. Prezent în antologii, istorii literare şi manuale şcolare, poeziile lui, unele de-o curgere muzicală cuceritoare, dar mai ales, cele ce exersau sonoritatea cadenţei metrice impecabile, erau oferite ca model de versificaţie. A scris si publicat mai multe cărţi şi din toate se poate extrage o cotă considerabilă de „zăcământ aurifer” (sonete, epigrame ş.a.) pasibilă a fi recitită şi azi cu asentiment şi cu plăcere, dar mai ales, destinul istoric al Bucovinei supuse unui tratament brutal, i-a provocat, în volumul Pro Patria, accente dramatice impresionante ce pot constitui şi azi exemple ale tipului de poezie dedicată unor cauze majore.

Secţionarea Bucovinei şi căderea cortinei bolşevice au dus, din păcate, la îngroparea deliberată a memoriei tuturor formelor de conştiinţă şi cultură bucovineană, aceasta atât de bogată şi doldora de valori profunde şi în acest val pietrificator a intrat şi poetul şi omul de cultură George Voevidca, acela care a continuat să trăiască fizic, dar într-un deplin anonimat, activând doar ca profesor de liceu la Câmpulungul Bucovinei, unde şi-a păstrat însă conduita demnă şi chiar aristocratică, simbolizată prin mănuşile albe de care nu se despărţea nicicând, în ciuda generalei ponosiri ce domina ţinuta vestimentară a oamenilor vremii. Acolo însă a reuşit să trezească flacăra spiritului în cugetele unora dintre elevii săi dintre care unul, Graţian Jucan, i-a devenit succesor la catedră dar şi păstrător al memoriei în tot acest timp al uitării. Lui i se datorează în principal, vehicularea numelui şi informaţilor despre profesorul său, ceea ce mi-a uşurat şi mie cercetarea şi demersul la care mă angajasem venind dintr-o altă direcţie, aceea a unui context mai larg, şi mi-a oferit posibilitatea de-a cunoaşte adevărul despre acest poet, paradoxal de absent din memoria culturală actuală, după ce fusese odinioară o adevărată vedetă. Aşa se face că l-am putut include pe George Voevidca în acea mare panoramă a „oamenilor energiilor luminate” la care „pictez” de ani de zile spre a înţelege şi releva cum a fost posibilă din punct de vedere al mentalului colectiv, cea mai fastă oră a naţiunii noastre, Marea Unire de la 1918. Din această lucrare integrală – de care m-am ocupat mai întâi sub lumina cercetării doctorale – am detaşat, la solicitarea editorului şi omului de cultură dr. Ion Filipciuc, animatorul Editurii Biblioteca Mioriţa din Câmpulung Bucovina, o carte separată despre George Voevidca. Aceasta a apărut sub titlul (datorat editurii!) George Voevidca. Viaţa şi opera. Între copertele acestei cărţi am încercat să relev datele importante şi definitorii ale existenţei acestui poet, (dar şi cât s-a putut despre tatăl său, folcloristul şi muzicologul Alexandru, înţelegând că familia Voevidca aparţine tipului de clan cultural bucovinean şi trebuie reliefaţi împreună), să adun laolaltă cât mai multe dintre opinile produse în timp despre opera şi personalitatea sa, să parcurg eu însămi un traseu critic dedicat recitirii scrisului său din unghiul receptorului actual, dar încercând şi să mă transpun în „culoarea„ epocii fără de care ştiu acum că nu se poate percepe deplin şi corect opera unui creator.

În partea a doua, spre a oferi cititorului de azi posibilitatea de a-şi face el însuşi o părere proprie despre acest „celebru poet anonim”, am reunit un florilegiu antologic din volumele sale de poeme, sonete şi epigrame. Trebuie să mărturisesc că cea mai grea trudă din tot acest traiect a fost căutarea şi găsirea cărţilor sale, a publicaţiilor unde a apărut ca autor sau ca subiect de comentariu, iar adunarea laolaltă a informaţiilor din toate aceste surse de documentare mi-a luat ani întregi. Am înţeles astfel încă o dată, de ce a dispărut atât de deplin un autor ce dădea semne certe de valoare şi mai ales, motive de remanenţă în rafturile istoriei literare. Dispărând quasi-definitiv cărţile sale, ca şi ale tuturor literaţilor şi oamenilor de cultură bucovineni, arse pe ruguri sinistre după război sau topite la Fabrica de Mucava din Molid (lângă Vatra Dornei) despre care dă mărturie Mircea Radu Iacoban in amintirile sale, calea dispariţiei autorilor lor din memoria colectivă a fost edificată.

Or, poetul Voevidca, la fel ca şi destui dintre creatorii Bucovinei, mulţi, oameni de o înaltă cultură şi de conştiinţă naţională, titraţi temeinic, unii cu doctorate în Apus, poligloţi şi larg implicaţi în viaţa culturală, nu este, cred, cu nimic mai prejos decât atâţia alţi autori care-şi au locul asigurat definitiv în istoria literaturii române. A venit vremea, în sfârşit, să redimensionăm conturul patrimoniului literar românesc, elimânând considerentele extraliterare, politice şi de conjunctură, ori cele ţinând de modul în care un autor a fost (este) sau nu, agreeat de anumiţi lideri de opinie şi de putere, considerente care, din păcate, au „şlefuit” îndelung acest contur ca să corespundă uneia sau alteia dintre orientări. Noua carte pe care Domnul mi-a ajutat s-o scot la lumină încearcă să contribuie, cât de puţin, la realizarea acestui deziderat. Adaug că pe coperta cărţii am aşezat în premieră absolută, un portet al poetului ce constituie în sine un certificat de valoare, fiind semnat de un mare portretist român, poate cel mai mare, George baron Lövendal, acela care a realizat portretele unor mari personalităţi ale timpului său.

Şi pentru că tot se poartă definiţiile, demontările şi condamnările comunismului, voi încheia acest text printr-o epigramă a lui George Voevidca referitoare la comunism pe care o consider cea mai lapidară şi sintetică definiţie a acestuia, aserţiune la care sper să consimtă şi cititorii ei de azi:

Doctrina comunistă

Tâlcul agerei doctrine /Cam aşa se tălmăceşte/ Ce-i al tău îmi aparţine/ Ce-i al meu nu te priveşte.”

______________

[1] Matthias Friedwagner, Rumänische Volkslieder aus der Bukovina, Liebeslieder, Band I, Wurzburg, Konrad Trillsch Verlag, 1940, XLIII, cu 943 de texte poetice şi 380 de melodii notate de Al.Voevidca.

LUCIA OLARU NENATI