MONITOR CULTURAL * on-line

~Mariana Popa: „Hermeshaus – Castelul Elisabetei, Împărăteasa Austriei“

O pasaruie, o cotofana zburda prin iarba; ba i se vede, ba nu i se vede capsorul negru; coada unduieste pe deasupra ierbii…

Liniste…dar o asteptare se percepe in aer…

Doi tineri plimba un copilas intr-un carucior ce scartaie; dupa un timp, obositi de aleile intortocheate, se asaza pe banca vecina cu a mea. Copilul este coborat din carucior si acum isi face de joaca impingand carutul. Carutul, avand roti si fiind mai batran decat copilul, aluneca destul de repede asa incat micutul fuge din ce in ce mai tare, pana ce, realizand ca pierde teren dar nevrand sa dea drumul carutului, reuseste sa-l rastoarne cazand si el in iarba. Incep tipetele; printre lacrimi copilul se vaita; cuvintele lui imi par a fi intr-o limba cunoscuta. Papa, tata, mami…da, imi zic, sunt romani. Infine copilu bea apa si incepe goana prin tufisuri; se lasa din nou linistea. Mama striga: geraide! Si eu inteleg ca nu sunt romani.

Apoi se scoala plictisita sa il cauta; micutul apare cu mare galagie dintre ramurile unui trandafir salbatic care, nu-l mai lasa sa iasa cum a intrat si se aud tipetele micutului zgariat de ghimpii ascutiti…mama il ia in brate, il pleaca sa miroasa florile roz si il impaca cu boschetul rautacios…In padurea Laizen Tiergarten este liniste din nou…Copaci batrani se leagana in vant;

un brad inalt apara castelul de ochii curiosilor ce vor sa-i patrunda misterul, sa-i fure sufletul imortalizandu-l in poze, sa ia cu ei o bucatica din Castelul Elisabetei Imparateasa Austriei…

Ce pace necuprinsa la o distanta de numai o ora de orasul Viena!

Stau pe banca; mananc sandwichul ce mi l-am adus; pacea padurii ma cuprinde si pe mine.

Ma simt la Sinaia, la poalele Pelesului…mirosul de cetina si fasaitul cunoscut al brazilor m-au dus departe, in Carpati.

De dimineata am plecat in cautarea casei arhitectului Loose – Hornerhause, in Nothortgasse Strasse no 3.

Am ajuns pana la str. Hierzing, m-am suit in tram 60; l-am intrebat pe vatman unde trebuie sa cobor: mi-a raspuns destul de neprietenos, ca nu stie. Am coborat la Jagdschlossgasse.

Am intrat in primul hotel ce l-am vazut si acolo, ca pentru a compensa lipsa de politete a vatmanului, draguta doamna de la receptie mi-a vorbit intr-o dulce franceza. Se pare ca nu era departe casa ce o cautam, dar nu se putea ajunge decat margand pe langa o cale ferata, pe unde nu as fi luat-o niciodata, nebanuind ca este un drum atat de frumos, drum de tara, cu plante agatatoare inflorite ce atarnau pe garduri, cu gradini superbe in spatele gardurilor de sarma. Dupa un timp, la o rascruce de strazi, cand pierdusem directia in care trebuia sa o iau, am intrebat o femeie ce mergea pe bicicleta (aici multa lume foloseste acest mijloc de transport, mai ales femeile, pentru a merge la piata sau chiar a duce copii la gradinita)

In fine, dupa indicatiile femeii, la al doilea colt, am gasit casa. Am facut cu greu cateva poze caci la ora pranzului pozitia soarelui nu era indicata pentru a face fotografii. Obiectivul indeplinit, am pornit inapoi dar, ca de obicei, “dublul meu aventuros” mi-a sugeart sa cotinui pe linia ferata, pentruca aceasta nu putea duce departe de locul unde urma sa iau autobuzul spre Laizen Tiergarten. Zis si facut: am mers, am depasit strada pe care venisem de la hotel, am ajuns la o gara, am depasit si gara, am lasat in urma pe dreapta blocuri de parter+2 etaje in stilul acela tipic anilor 50, am trecut chiar si pe langa o universitate. Cum in fata mea se separau doua strazi, mi-am zis ca daca o iau pe cea din dreapta ar trebui sa ajung pe Anton Langer Strasse.

Mergeam pe strada regretand ca nu m-am intors sa iau tramvaiul 60 si sa continui traiectul meu inca 4-5 statii, caci pantofii incepusera sa ma bata. Deodata am vazut un barbat, singura faptura ce o vedeam de aproape o ora de cand vorbisem cu tipa de pe bicicleta…Si pentruca uimirea mea sa fie maxima, adresandu-i cuvantul am primit raspuns in engleza. Da, eram pe drumul cel bun, la capatul strazii era statia autobuzului ce-l cautam, in Hermesplatz. Am grabit pasul, sigura acum ca ajung in Piata Hermes. Am asteptat un pic si cum harta ce o aveam in cap imi spunea ca pot lua pe 60 sau pe 62, vazandu-l pe 60 m-am urcat ca dupa opt statii sa-mi dau seama ca nu mergeam in directia buna. Am coborat; de data asta am scos harta cea adevarata si am privit cu multa atentie. Surpriza, nu 60 ci 60B ajungea la Hermeshaus, o mica diferenta care m-a facut sa pierd timp, caci masina mea urma sa vina in 40 min.

Dar cine se putea supara in acea zi calda de iulie, zi frumoasa, plina de miros de trandafiri! Stam in mijlocul naturii asteptand recompensa finala a zilei, vizita la castelul frumoasei Sisi!

La umbra kioscului, in statia de autobuz, ma intrebam cum se face ca obiceiul meu de a improviza, de a schimba, de a aduce o nota deosebita unei plimbari m-a facut sa pierd atata timp. Tocmai cand imi spuneam ca de acum voi renunta la acest obicei, mai ales cand vizitez pentru prima data un oras, a sosit autobuzul.

Distrata m-am suit prin fata ca sa vad ca portita de la sofer nu ma lasa sa intru. Hei, fiecare tara cu obiceiurile ei, mi-am zis eu si am urcat pe usa din mijloc; am luat loc pe o bancheta, si dupa 25 minute am ajuns la capatul liniei.

De fapt frumoasa resedinta de vara a imparatesei este inconjurata de o padure. Ca sa ajungi la castel poti lua caruta cu doi cai frumosi si aprigi sau, poti merge pe jos prin rezervatia de animale. Cerbi frumosi cu caprioarele si iezii lor stateau la umbra facandu-si siesta; pauni se jucau printre tufe. Am scurtat drumul taind printr-un camp cu grau ce unduia sub vantul de amiaza. Am gresit din nou: campia in care fusese plantat graul era foarte accidentata si cu greu mi-am tinut pasul si echilibrul pana am ajuns la castel…Papucii cu toc ortopedic pe care ii purtam, se intorsesera acasa, caci erau din Austria, dar nu erau fericiti sa umble pe campuri. Desigur exista o istorie a obiectelor nu numai a oamenilor, asa cum urma sa vad in scurt timp intrand in castel …

Frescele ce impodobeau peretii si plafoanele apartamentului Elisabetei, vitraliile, mobilierul, vesela, toate erau marturie a gustului pentru frumos si a libertatii de spirit a frumoasei imparatese care toata viata a cautat linistea si pacea in natura, departe de viata de la curte. Hermeshaus a fost o resedinta modesta pentru standardele vremii dar plina de farmec. Asezata in aceasta padure pitoreasca de linistea careia ma bucuram si eu stand pe banca de sub brazi, Hermeshaus indeplineste functia de muzeu si gazduieste adesea expozitii temporare. Am vizitat la parter o expozitie interesanta cu subiectul “Portrete vieneze dea lungul timpului”. Desene, litografii, picturi si fotografii – multe din ele executate in medalion in spiritul timpului, reprezentau membri ai familie regale austriece, demnitari ai anilor 1900 pana in timpul nostru, cat si sefi de stat sau militari de renume.

La etaj o expozitie de costume intitulata “Chic” ne oferea posibilitatea de a arunca o privire furisa in garderoba anilor 1900-2000. Asezate in vitrine bine luminate, rochiile bunicii sedeau alaturi de posete din piele de crocodil; manusi fine de matase, lungi pana peste cot se odihneau alaturi de pantofii cu limba lata sau de cei de matase cu catarama de diamante; palariile cu boruri largi si adevarate cosuri de fructe la panglica, insoteau rochiile purtate in timpul tineretei mamei mele. Dar nu mica mi-a fost surpriza cand am descoperit chiar mini-jupele purtate de mine si pantofii rosii de lac cu cioc lat ca de rata si catarama rotunda de aur…Geanta rosie gen cufaras, pe care am purtat-o cu mare placere in anii 70 am vazut ca fusese la moda in 1934, iar manusile bej din piele de caprioara, mici mici, cu trei randuri de nasturi la incheietura mainii, erau amintiri din anul 1920. Am intarziat mult in aceasta expozitie a modei si desi mi-a placut mult, am regretat faptul ca intr-un fel, facea concurenta frumoaselor interioare ale apartamentelor imparatesei.

I-am admirat pe cei ce alcatuisera expozitia, femei in majoritate. Am iesit din castel si m-am ratacit ganditoare pe aleile serpuite.

Stau acum pe banca. S-au scurs deja doua ore de cand am pasit pe acest taram minunat si nu as vrea sa-l mai parasesc. Cele trei spice culese in lanul prin care am trecut ma vor aduce inapoi ori de cate ori voi vrea sa ma intorc pe banca de sub brazi, in parcul Elisabetei…

O libelula gratioasa a poposit pe banca mea iar cand s-a hotarat sa plece s-a ridicat doar in zbor nesigur si s-a lasat dusa de o boare de vant…

Gradinarul parcului si-a pornit masina de taiat iarba, nepasandu-i ca strica pacea locului; am plecat cu parere de rau, de data asta pe drumul de padure, nu prin lanul de grau. M-a ajuns din urma caruta cu cai iar omul ce-o mana m-a invitat sa urc…nu l-am refuzat si mi-a parut bine. Tropotul copitelor facea acum parte din linistea parcului minunat…

Cand am coborat din trasurica, indreptandu-ma catre statia de autobuz am auzit cicadele zbarnaind in copaci si mi-am amintit de Canada, unde trebuia sa ma intorc in doua zile. Nu a trecut mult timp si a aparut autobuzul condus de acelas sofer. M-am suit gandindu-ma ca numai cu doua, trei ore in urma, eram gata sa renunt la aceasta excursie. Cat as fi pierdut! Adesea se intampla in viata sa trecem nepasatori pe langa ocazii fara a stii ce pierdem…

Camera mea mica dar primitoare, cu fereastra spre curtea interioara, ma astepta rabdatoare.

Dar camera mea nu stia cat de departe era de praradisul din care veneam. Gentila, nu i-am spus si m-am intins pe pat sa-mi revisez visele padurii Laizen Tiergarten, unde Sisi se plimba uneori printre falnicii ei brazi si mangaie usor, in joaca, trandafirul salbatec de la poalele terasei castelului sau.

MARIANA POPA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s