MONITOR CULTURAL * on-line

~Par. Alexandru Stanciulescu -Barda: ”Omul lui Dumnezeu” si ”omul dracului“

Neobositul scriitor Alexandru Stanciulescu-Barda, autor a catorva (multe !) zeci de carti, publica periodic o ”scrisoare pastorala” admirabila, de unde desprindem si noi fragmente demne de interes larg. Astazi,el se intreaba mai mult” cine este ”Omul Dracului” in Romania de azi : cititi si luati aminte, el se recunoaste de indata .

__________________________

Pentru azi ne vom opri asupra a două expresii folosite destul de des în vorbirea cea de toate zilele: “Omul lui Dumnezeu” şi “Omul dracului”. Sunt două expresii cu înţeles contrar, două expresii, care ne pun în faţă două realităţi opuse. Vom încerca să le pătrundem înţelesul, aşadar!

Toţi oamenii sunt creaţia lui Dumnezeu. Chiar şi diavolii sunt creaţia Lui. La început aceştia au fost îngeri buni, luminaţi, dar au căzut din starea lor prin păcatul mândriei. Românul a făcut o împărţire clară a oamenilor în două grupe: ai lui Dumnezeu şi ai dracului. Nici nu se pune problema că el nu ştiu că toţi oamenii sunt creaţia lui Dumnezeu. Desigur, că ştia asta, dar autorul expresiei s-a gândit poate la evoluţia omului în timpul vieţii, ci nu la originile sale. Nu a vrut să spună că dracul a creat o parte dintre oameni, ci că o parte din ei urmează diavolului, îi împlinesc voile şi poruncile, aşa cum cealaltă parte împlinesc poruncile lui Dumnezeu. Aşadar, lumea e împărţită în două părţi. A treia posibilitate nu există, ar vrea să spună confratele nostru. Ori eşti cald, ori eşti rece; căldicel nu se poate!

Dar să încercăm să conturăm în câteva cuvinte cum şi-l imaginează românul pe omul lui Dumnezeu. Indiferent de stare socială, de avere, de funcţii şi studii, în grupa aceasta poate intra oricine. Omul lui Dumnezeu se caracterizează prin bunătate, cinste, corectitudine, credinţă, omenie, teamă de Dumnezeu, respect faţă de oameni. Omul lui Dumnezeu vede în orice semen al său un trimis al lui Dumnezeu în lume şi se comportă ca atare. Ajută pe cel sărac, hrăneşte pe flămând, adapă pe însetat, îmbracă pe cel gol, mângâie pe cel ce plânge, încurajează pe cel disperat, se roagă pentru lumea întreagă. Chiar pentru duşmanii lui. El nu are gură să se certe şi să blesteme, ci numai gură pentru a grăi cu înţelepciune. El are puterea de a ierta pe cei ce-i fac rău, pe cei ce-l nedreptăţesc. El iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte pe semenii săi, iubeşte natura întreagă. El merge duminica şi-n sărbători la biserică, se roagă, spune adevărul, face dreptate, încearcă să-i facă pe cei din jurul lui să iubească viaţa, să-L iubească pe Dumnezeu. Omul acesta se socoteşte doar ca un administrator al bunurilor sale şi nu-şi leagă inima de ele. Rareori el este bogat material, dar întotdeauna bogăţia lui spirituală nu are limite. Omul acela urcă pe scara virtuţilor zi de zi, apropiindu-se de cer şi de Dumnezeu. Omului acelui Dumnezeu îi va spune la ceasul cel din urmă: “Vino, slugă bună şi credincioasă, în locul de odihnă, de lumină şi de fericire, ce ţi l-am pregătit ţie!“

Omul dracului îl întâlneşti, din păcate, tot mai des. Dacă cel dintâi e specie rară, tot mai rară, acesta e la tot pasul. Creşte şi se înmulţeşte ca pirul, ca dudăul. Încearcă să-l stârpească societatea cu toate instituţiile ei de educaţie şi de corecţie, dar degeaba. El creşte, se înmulţeşte, prinde rădăcini tot mai adânci. Despre faptele lui citeşti în toate ziarele. Roadele isprăvilor lui sunt nenumăraţii morţi, înjunghiaţi, sfârtecaţi, otrăviţi, striviţi, jefuiţi, violaţi. Chipul lor e schimonosit de ură. Ei duşmănesc pe Dumnezeu, pe oameni, tot ce e în jurul lor afară de propria lor persoană. Pentru interesele lor sunt în stare de orice. Plăcerea lor e mai presus de orice. Dumnezeul lor e stomacul, punga, maşina, vila, banul, alcoolul, plăcerea. Căile pe care le dobândesc pe acestea sunt numeroase: înşelăciunea, viclenia, escrocheria, mita, minciuna, nerecunoştinţa, furtul, evaziunea, crima, jurământul strâmb, pofta de tot felul, lăcomia, mândria, lenea, fariseismul, nedreptatea şi multe-multe altele. Dacă te uiţi bine la unul ca acesta, vei vedea că are bot de porc, ochi de vulpe4, coadă de păun, piele de cameleon, rânjet de lup, copite de măgar, coarne de ţap, coamă de leu, sforăit de cal, mutră de drac împeliţat. El nu ştie de milă, de omenie, de dreptate, de adevăr. Şi pe tată-său îl înjunghie, dacă-i stă în cale. După un pahar de băutură se tăvăleşte ca porcul prin noroaie, în timp ce copiii îi plâng acasă de foame. După o căţea cu coada ridicată e în stare să se ducă până la Polul Nord, să lipsească de acasă luni şi ani, uitând că e soţ, părinte, fiu. Înjură pe oricine, striveşte sub călcâie inimi însângerate, nimic nu are sfânt în cer şi pe pământ. Afară de propria lui persoană. Ocupaţia lui de bază e trasul sforilor, înnodatul cozilor, tăiatul frunzelor, bătutul străzilor, vânturatul izmenelor. Specialitatea lui: neom sau omul dracului. Cine are urechi de auzit, să audă!